Calmepan

[Broscuta_Fermecata 1]

SimoD, master are dreptate in privinta mediului in care traiesti: nu renunta la el definitiv pentru ca totusi iti place. Eu am trait ani de zile in medii de filozofi, artisti etc, oameni cu o cultura bogata si cu un spirit fin. De cativa ani, insa, traiesc printre oameni normali, unii chiar banali, insa foarte pamanteni. Sa stii ca imi lipseste mediul acela dinainte, rar gasesc pe cineva care sa inteleaga bine ce gandesc si cu care sa pot face un schimb de idei mai profunde. Nu stiu daca suntem chiar in aceeasi situatie, dar poate ca ne asemanam cumva: am aceeasi aparenta a degajarii, a omului sociabil, dar in mintea mea....doar eu stiu ce este si de obicei ma simt foarte singura. Insa vreau cu disperare sa fiu un om banal, cu probleme banale. Urasc povara din spatele meu, pe care am avut-o dintotdeauna: toata lumea se asteapta de la mine sa fiu perfecta, sa se bazeze toti pe mine, sa gasesc solutii la toate problemele. Iar eu am obosit sa fiu perfecta. Nu stiu daca vom putea gasi echilibrul, eu uneori il gasesc, apoi dispare ca prin minune. E tare greu cand toti te cred asa destept, iar tu mai vrei un ragaz sa mai faci si prostii, sa gresesti, sa spui: habar n-am, nu stiu si chiar nici nu ma intereseaza. Dupa ce am vb cu mai multe persoane specializate in diverse domenii, am ajuns la concluzia ca imi lipseste credinta adevarata. Ma cred Dumnezeu si vreau sa pun eu totul in ordine, dar eu nu sunt Dumnezeu. Voi incepe un proces de cautare (si, Dumnezeule, tocmai credeam ca am incheiat cumva un astfel de proces :imao: ) a adevaratei credinte. Te sfatuiesc sa te gandesti si la varianta asta. Credinta iti ofera perspective si puteri nebanuite, dar se pare ca trebuie traita intr-un anume fel, nicicum rational cum fac eu. Numai bine

[Miss Bitch 343]

Eu v-am spus ca nu bun Calmepanul, dar n-ati vrut sa ma credeti. Renunta la medicamentatie, parerea mea si du-te la sedinte de psihoterapie. E cel mai bine.

[albella 0]

Buna ziua. Am fost de curand la un consult psihologic si mi s-a prescris Calmepan, Xanax si inca ceva pentru serotonina, cred, nu mai stiu exact cum se cheama. Diagnosticul a fost episod depresiv, desi nu am fost prima oara la psiholog si asa-zisa mea "stare depresiva" dureaza de cand ma stiu, deci n-a existat un eveniment declansator. In copilarie am fost un copil f.serios, m-am ocupat mai mult de invatat, in adolescenta nu m-am putut adapta in grup, in facultate la fel. Deci..as putea spune ca problema lipsei prietenilor ma roade de cand ma stiu.

In fine, am ajuns la un moment de rascruce in care nu mai pot continua asa si am decis ca am nevoie de psihoterapie. De vreo 7 luni am luat Xanax, nu la prescriptia medicului, dar fiindca am avut acces la el (asta ca sa pot sa dorm, fiindca stiu ca e un anxiolitic destul de slab)...iar cand ma simteam mai linistita nu luam, pt. ca n-am vrut sa-mi creez dependenta. Acum am fost la medic si mi-a prescris ce v-am spus, urmand sa continui cu terapia. Eu sincer nu vreau medicamente, vreau niste raspunsuri ca sa ma pot schimba si sa am o viata fericita.

Problema este ca am luat Calmepan si m-am simtit ametita toata ziua, nu-mi permit asta fiindca imi afecteaza performantele intelectuale. Eu vreau doar un medicament slab cat sa ma pot odihni. Iar Xanax-ul vroiam sa-l elimin de tot, am doar 24 de ani si nu vreau sa ma droghez dela varsta asta. Mi-e frica, ca incep sa iau cat mai multe medicamente si ma distrug de tot (am auzit ca sedativele astea distrug neuronii). Mai ales ca nu am prea mare incredere in doctorii astia si stiu ca sunt multi care dau retete aiurea.

Deci, va rog sa va exprimati parerea (mai ales cei care au fost intr-o situatie asemanatoare).

Eu sincer nu cred ca o il mai iau pt. ca mi-e frica sa nu devin dependenta.

Eventual cine stie un psihoterapeut bun in Iasi, astept un sfat.

Multumesc mult.

 

 

Un psiholog nu avea cum sa iti prescrie medicamente. Xanaxul da dependenta. Calmepamul e mult mai slab decat xanaxul. posibil combinatia sa fi fost...ametitoare. Dr. Serban Turliuc-o posibila optiune de psihoterapeut in iasi

[anaraluca 0]

Am impresia ca toti cei de pe forum au facut facultatea de medicina...

Ati luat vreodata in viata o aspirina sau un algocalmin fara sa fie prescris de doctor? Banuiesc ca da.

Deci logica ar fi asa:

Pot sa iau anumite medicamente cand consider eu de cuviinta, fara sa-l intreb pe prostul ala care a facut 6 ani de facultate, iar cand mi se prescriu medicamente, pot sa hotarasc sa nu le mai iau cand am eu chef.

Pentru ce mai exista medici?!

Concluzii:

a. Medicamentele pentru anumite tulburari de ordin psihic nu sunt "droguri"

b. Medicamentele pentru tulburarile de ordin psihic nu dau dependenta

c. Medicul prescrie aceste medicamente avand la baza cunostintele sale (invatate in cei 6 ani de facultate si in anii de rezidentiat) despre tulburarea respectiva, despre efectele medicamentelor asupra persoanei in cauza (tinand cont de alte boli pe care le-ar putea avea persoana, de efectele secundare ale medicamentelor), etc

d. Medicamentele pentru o tulburare de ordin psihic nu sunt cu nimic mai "rele", "mai nasoale",etc. decat medicamentele pe care le inghitim de buna voie, fara a cere sfatul medicului (cum ar fi algocalminul)

e. Oprirea brusca a unui tratament nu se face fara acordul medicului! De ce? Pentru ca in cazul anumitor medicamente, incetarea tratamentului trebuie facuta lent (scazand doza), pentru a nu aparea alte efecte adverse.

Asa ca daca are cineva de gand sa nu mai ia tratamentul prescris de medic, macar sa-si anunte medicul si sa-i ceara oprirea tratamentului asa cum trebuie ea facuta, nu dupa ureche.

Sunt de acord cu faptul ca un tratament medicamentos trebuie sustinut si de psihoterapie!

 

Povestea asta cu medicamentele de la psihi ma duce cu gandul la preotii care ii sfatuiesc pe anumiti bolnavi (ma refer la tulburari grave, cum este schizofrenia) sa nu mai ia medicamentele, ca nu sunt bolnavi ci "il au pe diavol in ei" (am auzit destule povesti!!!). Omul atata asteapta: fericit ca nu are nimic, opreste tratamentul fara sa-si anunte medicul (de multe ori cu incurajarea familiei) si apoi face o recadere. desigur ca toata munca medicului care s-a chinuit sa gaseasca tratamentul cel mai potrivit precum si progresele pe care le-a facut persoana, se duc pe apa sambetei. Si daca bolnavul se arunca pe geam, cine e de vina? Probabil medicul, ca nu i-a dat tratamentul bun?!

[Broscuta_Fermecata 1]

Anaraluca, chestia asta cu luatul medicamentelor dupa ureche are o scuza buna, din pacate. Multi din cei care au facut 6 ani de medicina nu s-au obosit prea tare in anii aceia si nici dupa. Si mie mi-a dat medicul de familie xanax si am refuzat. I-am zis ca am citit prospectul si ca mi se par infioratoare. Raspunsul ei a fost sa las cititul prospectelor in seama medicilor, iar daca nu imi place xanax sa iau niste diazepam :yam: Ok. Aceasta doamna e un medic care, desi eu facea atacuri de panica de 2 luni, foarte mult si foarte violente, ea imi tot spunea ca sunt in colica biliara. Mai sa fie! N-am mai intalnit pe nimeni cu simptome de astea la colica biliara si nici intr-un caz 2 luni. In timpul asta s-a gandit sa imi faca si niste perfuzii, ca nu strica si m-au costat si o gramada de bani. Bun, m-am gandit ca n-au ce sa strice, intr-adevar. Dar s-a mai gandit sa imi bage in perfuzie si niste medicamnte pt. fiere si mi-a facut un amestec de toata frumusetea care m-a dus de urgenta la alt medic cu tensiunea 8.6. Si asta dupa 6 ani de medicina, rezidentiat si niste ani buni de experienta. Ti se pare corect sa imi permit sa citesc mai multe si sa am pareri in legatura cu medicamentele? Eu cred ca da. Nimeni nu m-a intrebat vreodata, cand mi-a prescris o reteta, de ce anume mai sufar, ci le-au dat tot dupa ureche. Asa ca, scuze de neincredere, dar traim in Romania si se zice ca asta ne-ar ocupa tot timpul :good: