Depresie?

Buna ziua,

Va citesc din disperarea de a gasi un raspuns la problemele mele! Pentru orice raspuns ofer o apreciere anticipata! Simt ca incep sa ma cufund intr-o depresie profunda din care mi-e teama ca nu voi putea iesi! Mai intai sa ma prezint! Sunt casatorita, am 37 ani si mama unui baietel de 10 ani.

Povestea mea incepe din copilarie. Provin dintr-o familie nu prea numeroasa, mama, tata, eu si o sora cu 8 ani mai mare. Tatal meu a cam lipsit din viata noastra fiind mai mereu plecat in strainatate. Mama, casnica, a fost cea care a tinut loc de mama si tata, ea educandu-ne intr-un mod cam rigid, as spune eu, asta din cauza faptului ca obisnuia sa ne bata cam mereu. Sora mea le incasa cel mai mult, ea fiind o fire extrem de rebela si neascultatoare si mai tot timpul cea problematica, nu facea temele, mintea, lipsea de la pregatire, nu avea performante scolare! Eu eram foarte silitoare si foarte foarte studioasa! Actualmente sunt profesor de limba straina intr-o alta tara, vorbesc 5 limbi , dintre care 2 orientale, scris, vorbit si gramatical! In fine.......cu toate astea nu scapam de cate o bataie zdravana. Tata, desi ma iubea foarte tare, atunci cand venea acasa la un an -doi, era un om foarte violent asta si din cauza ca mama era o persoana foarte cicalitoare! Mi-aduc aminte de un episod in care tata umbla prin casa cu un bidon de benzina sa ne dea foc si noi, timp in care eu si sora mea ne-am ascuns in baia si am blocat usa! Eram foarte speriate!

Mama a fost foarte perfectionista si protectoare cu noi! Ea stia ce e bine pentru noi, ea decidea ce prieteni sa avem etc!!!  Daca nu faceam asa cum dorea, sau ea credea ca e cel mai bine, ne pedepsea prin violenta verbala si fizica! Preferam pe cea fizica in locul celei verbale!

Dar sa revin la subiect! Sora mea fiind mai tot timpul copilul problema, parintii mei ii acordau mult mai multa atentie! Mama considera ca ea fiind "cea mare" are prioritate: "II cumparam sorei tale si cand va veni timpul tau iti vom lua si tie!". Mi-aduc aminte ca purtam pantofii out-of-fashion ai sorei mele cu 3 numere mai mari dar burdusiti cu vata in varf! Cand imprumutam "fara permisiune" cate un pulover din dulapul sorei mele, era victorie! Prima pereche de blue-jeans -i au fost cu 3 numere mai mari, ati ghicit de ce?, achizitionati d-abia, cu chiu cu vai prin clasa a VII-ea!!! Nu, nu eram saraci, doar ca mama considera ca sora mea are prioritate si ca, candva, intr-un viitor apropiat, va veni si randul meu!

Randul nu mi-a mai venit, ca exact cand aveam nevoie mai mare de ajutor, tatal meu s-a imbolnavit de cancer si mai toate economiile au fost bagate in spitale in speranta ca-l vom vindeca pe tata! S-a prapadit intr-o zi cand eu aveam varsta de 19 ani, dupa doi ani de suferinta, la mine in brate cand eram acasa singura cu el fiind nevoita sa ii aprind singura lumnarea si sa-i inchid pleopele! a fost un soc puternic la care nici mama si nici sora-mea nu s-au gandit ca poate am ramas cu o trauma! A trebuit sa imi caut de lucru pentru a imi termina facultatea!

Anii au trecut! Eu am plecat din casa, casatorindu-ma in alta tara, sora mea casatorindu-se si divortand dupa 3 ani, revenind in casa parinteasca impreuna cu fiul ei, respectiv nepotelul meu! ea inca locuieste acolo cu mama! Ea considera ca este casa ei si ba mai mult mi se adreseaza direct cu "casa mea, eu in casa mea.... etc. Nu conteaza! Am tot ce-mi trebuie dar ma deranjeaza ideea!!!

Consider ca familia nu se vinde pe bani si din acest motiv pentru mine cele mai importante fiinte sunt copilul si sotul meu si relatia cu ele, mama si sora mea! Aici intervine problema....... Obisnuiesc sa le sun aproape zilnic, este ca o dependenta! Imi plang oful la ele, imi povestesc problemele dar si bucuriile si succesele! Mamei cateodata ii povestesc si ce-mi spune sora mea si ma deranjeaza ...... Consider ca sotul meu nu trebuie sa stie asta!Trebuie sa ma descarc! Ati ghicit..... mama nu inatrzie sa-i raporteze, bineinteles distorsionat, si de aici incep problemele..... tipete in telefon etc. Sufar cumplit, desi stiu ca mai bine ar fi sa-mi vad de viata mea si sa rup aceasta legatura bolnava, care ma face sa sufar cumplit! Acum, intr-una din zile, sora-mea imi zice: "M-am saturat de problemele tale, ma incarci cu energie negativa, te rog sa uiti numarul de telefon! Esti nebuna!!! "  Baietelului meu i-a spus ca mama ta nu e intreaga la minte si are nevoie de ajutor medical!

Anii petrecuti departe de casa m-au facut sa sufar! Am plans mult si am suferit mult, din cauza soacrei si a cumnatei care mi-au facut viata un iad timp de 9 ani!  Si plangeam, plangeam la telefon in speranta ca cuiva ii pasa!!!!

Acum, m-am inchis in mine, plang, stau pe intuneric, sunt trista si sufar ca nimic nu e asa cum mi-as dorii, cu greu mai comunic, sotul meu fiind cam absent din viata mea fiind ocupat cu job-ul nu imi da posibilitate de comunicare!  Baietelul este intr-un summer-camp pe intreaga perioada a vacantei!!! Prietenii, sunt asa cum sunt, unii par sa te inteleaga altii incep sa te judece ajungand sa regreti ca ti-ai deschis sufletul!

Mi-e teama sa nu intru in depresie!!!! va rog, spuneti-mi ce sfat imi dati! Sufar ca nu mai comunic cu mama si sora! Sufar cumplit!......... Va multumesc si imi cer scuze daca v-am incarcat cu problema mea, M.O.

Michelle, in depresie esti deja scumpa mea. Of of, unde sa incep, ce pot sa-ti spun sa-ti ameliorez starea ? Incep prin ati spune ca inteleg ce simti. Am trecut si eu prin unele chestii povestite de tine. Nu toate, unele. 

As fi vrut sa-ti dau un sfat dar am citit ce ai scris la sfarsitul mesajului si m-am razgandit. Tu suferi ca nu comunici cu mama si sora ta. De aia ma abtin cu sfaturile. Fiecare om simte altfel. Eu una am intrerupt de tot contactul cu maica'mea si de atunci imi este mult mai bine emotional. Dar asta sunt eu. 

Naema, multumesc frumos pentru raspuns!

Am fost invatata sa depind de ea/ele! Cateodata nu pot fi in stare sa iau hotarari decat daca ma consult cu ele in prealabil!!! Desi subconstientul imi spune ca nu e bine, gandurile-mi tot acolo ajung! La ele!!! Simt ca nu mai vreau sa sufar! nu stiu ce sa fac! Nu stiu cum sa gasesc puterea si motivatia de a rupe totalmente contactul cu ele......

Ruperea contactului nu este intotdeauna solutia. Depinde de persoanele implicate, de situatie, de personalitatea lor. Uneori se pot face remedii in relatiile disfunctionale dintre parinti si copii sau distre frati. Alteori nu. 

PS: Cu familia sotului am avut si eu timpuri dificile, dar au trecut. Eu cu cumnata'mea si soacra'mea nu o fim niciodata prietene la catarama, dar macar in ziua de azi ne intelegem ok, cordial si civilizat. La mai mult nici nu ma astept si nici nu-mi doresc.

Foarte urat insa din partea sorei tale sa-ti spuna asa ceva si faptul ca i-a spus chestia aia baietelului tau, e inadmisibil. Daca ar fi sora'mea i-as uita numarul pe vecie. Ce probleme si discutii aveti voi doua ar trebui sa ramana intre voi si sa nu amestece un copil in asa ceva.

Un sfat binevoitor insa iti pot da si ala referitor la depresie si la felul cum ne afecteaza viata si relatiile cu cei din jur. Depresia este o conditie tratabila, in special cand este cauzata de factori extreni si nu de predispozitie genetica sau disfunctie neurologica. Consulta un doctor si cere-i sfaturi medicale. Daca nu te tratezi si aluneci si mai adanc in depresie iti va afecta extrem de negativ casnicia. Crede-ma ca stiu ce zic. Si eu ma lupt cu depresia de ani de zile. De cand ma stiu. Cand neglijam tratamentul era un calvar sa traiesti cu mine in casa. 

Nu multa lume are capacitatea de a intelege intradevar depresia si si mai putine persoane sunt in stare sa traiasca cu cineva care este depresat incontinuu.

Deasemenea starea ta emotionala il afecteaza si pe copil si daca are si o matusa care-i spune chestii, mare lucru sa nu plece urechea intr-o buna zi si sa inceapa sa creada ca mamica lui nu e in ordine la cap. Pacat insa ca sotul tau nu e receptiv si ca nu poti discuta cu el. El ar trebui sa-ti fie tie stalpul in viata, sa te sustina, sa te inteleaga, sa te ajute si sa fie de partea ta.

Naeema, si eu am incercat, timp de 9 ani, sa am macar relatii cordiale si civilizate cu soacra si respectiv cumnata, dar am esuat, in big!!! Ziua, cat sotul era la office, reprosuri si jigniri, seara impacare.... asa, timp de 9 ani pana cand am zis stop, nu mai pot!!!! Si ele au contribuit la sentimentul meu de invinovatire, de povara pentru toti! Finalmente, am ajuns la concluzia, dupa ce am ajuns in pragul disperarii, ca sunt persoane dificile si au o infulenta negativa chiar asupra sotului meu! Dupa o intalnire de cinci minute cu ele si sotul meu aveam ca rezultat o seara, cateodata zile amare!!! Dupa episoade care l-au convins ca au influente negative, s-a debarasat si el usor de ele, comunicand doar la telefon, ajutandu-se doar la nevoie si atat!!! am luptat 9 ani sa le conving ca nu sunt asa cum cred, ca, desi sunt romanca, nu am de ce sa-mi fie rusine cu originea-mi! Au considerat mereu ca m-am casatorit strict din interes....... cu un om care ........ nu detinea un imobil, practic nimic, decat un job, bine platit dar nu exagerat! In fine, viata nu mi-a fost usoara! Nu stiu catre ce drum s-o apuc! Ma simt singura si abandonata!

acolo in tara la tine nu sunt psihologi?

michelle o. a scris:

Ma simt singura si abandonata!

Atunci e de inteles de ce tragi la mama si la sora ta, in ciuda faptului ca nu va intelegi bine. Ideal ar fi ca familia sa fie familie indiferent de ce, dar vezi tu, cateodata lucrurile nu sunt ideale in viata.

Salvie, psihologi sunt peste tot deci intrebarea ta e sarcastica si mi se pare putin insensibila. Asta fiind spus, nu toata lumea e dispusa sa dea fuga la psiholog, nu toata lumea are incredere in psihologie si nu in ultimul and nu toata lumea isi permite. Sedintele la psiholog sunt extrem de costisitoare. La mine aici spre exemplu costa intre 300 $- 400 $ pe ora.

In unele familii esti vazut drept nebun daca mergi la psiholog, pentru ca dupa cum am spus nu toti au intelegere pentru conditii din astea.

nu e sarcastica, am o cumnata in aceeasi situatie si mersul la psiholog da rezultate,,,bla-bla-ul pe forumuri si cu noi nu a dat  ,era o parere nimic mai mult

Ce-am spus eu despre copiii crescuti in medii din astea, ca ajung sa fie victime sau agresori(de exemplu, sora ta e agresor din aceleasi motive din cauza carora tu esti victima), si-s marcati de multe ori pe viata?

Cel mai bun lucru pe care il puteau face parintii tai ar fi fost sa isi vada de drum, fiecare.

Tu degeaba incerci sa intelegi situatia de acum, cu soacra si sora ta, in primul rand trebuie sa mergi la psiholog si sa repari traumele pricinuite de parintii tai.

Tu nu poti reactiona normal, tu nu poti cantari situatii normal, tu si acum daca esti abuzata, chiar daca din gura spui ca asa ceva e gresit, accepti din cauza mediului in care ai fost crescuta.
In alta ordine de idei, rezolva ce e nerezolvat in trecutul tau, abia apoi o sa iti fie mai usor cu ce e inainte.

Si da, repet, ai nevoie de un psiholog si de terapie...ai fi avut nevoie de terapie de la varste fragede de fapt.

pune-i in linie pe toti, spune-ti oful si da-le ignore o perioada. asta ca sa vada si cum este fara tine, ca vad ca sunt satui de tine.

familia mea e sangele meu, dar eu pe ropo am gasit mai mult suport si intelegere decat de la 'sangele' meu. si cu atitudinea asta a mea de 'uck off' mi-am vindecat sufletul macinat de o gramada de traume. am incercat si ca tine cu binele si vb buna, insa pe mine nu m-a ajutat.

da-le spatiu si da-te disparuta o perioada, vezi cum reactioneaza. daca nu reactioneaza, lasa-i, nu te merita!