Ca de obicei,tu sti mai bine.Oh,preaintelptule si atotstiutorule.
Felicitari lui Dumnezeu,ca nu iti mai raspunde.Am sa fac la fel.
De ce credem in Dumnezeu si nemurire?
Început de acces realitate, Mie 18 dec 2013 · 159 răspunsuri · 12.428 vizualizări
Apropo, asta e o dovada de smerenie simulata, mai ales daca tinem cont de sensul dat de tine intelepciunii.
Vai de Dumnezeul care e pe mana oamenilor!
Editat Sâm 21 dec 2013 19:33
Am hotarat sa reinviu acest topic, ca sa nu mai fim acuzati, unii, ca intoxicam cu refulari sau mai stiu eu ce alte topicuri.
Un credincios, odata, spunea: ,,Cred Doamne, ajuta necredintei mele!''
Chiar am recitit postarile de pe acest topic si m-am regasit si pe mine acum cativa ani, cu aceeasi credinta in suflet. Nu voi vorbi in numele altora.
Dumnezeule, chiar asta simt si cred. Ca nevoia de a ,,crede'' face parte din aluatul din care suntem facuti, din ADN-ul nostru, e o nevoie intrinseca a conditiei umane inca de la inceputurile omului. Bineinteles, atunci cand cercetam adanc in sufletul si constiinta noastra.
Unii cred in extraterestri, altii cred in zei, altii in stiinta care nici pe departe nu are la degetul cel mic taina Inceputului si a Sfarsitului, altii cred ca e mai bine sa se fereasca de orice crez (or fi mai fericiti si mai liberi, cine sunt eu sa ii contrazic?, ii contrazic doar acolo ca nu STIU ca asta e solutia umanitatii, renuntarea la credinta, le amintesc ca doar CRED), altii cred in reptilieni sau in teoria nasterii materiei din non-materie. Etc, etc.
Eu observ efecte. Observ atat oameni care fac mult rau, cat si oameni care fac mult bine - in ortodoxism. Imi place sa ii numesc pe primii rau credinciosi si pe cei din urma buni credinciosi.
Observ oameni care fac mult bine si care fac mult rau si declarandu-se atei.
Dar, comparand oamenii care fac mult bine cu bunii credinciosi, apare o prapastie, atunci cand cercetez , sa zicem, culmile fiecarei categorii.
Am intalnit buni credinciosi apropiati de sfintenie (idealul posibil omenesc, conventional), pe cand, atei, care fac mult bine - apropiati de sfintenie, nu.
Si am mai observat cum se cearta un om care face mult bine, atuncic and se cearta - precum am cercetat si un ateu care face mult bine atunci cand se cearta.
Am observat atitudinea lor, care ii dezvaluie sufletul, de fapt.
Si am simtit nevoia sa ma inclin doar in fata bunului credincios, acela cu atitudine blanda, impaciuitoare, smerita, indelung rabdatoare, nepizmuitoare, putin orgolioasa si mult ... inclinata spre sufletul meu, spre nevoia mea si spre tacerea mea.
O fi, experienta de viata, cum s-ar spune. O statistica intamplatoare, probabil...si atat.
O fi.
Pentru altii, insa. Nu si pentru mine. Aura acestor ,,sfinti'' care cred din tot sufletul lor si care ajung la o capacitate atat de umana - m-a atras atat de mult, incat am ramas. Si imi e atat de bine, dar atat de bine, in preajma acestor oameni cu suflete de copii. Oameni la care le e indeajuns sa creada, atat de indeajuns, incat tot resyul vietii lor au timp si energie ramasa sa se preocupe numai de binele, nevoia si tristetile or tacerile celor din jur.
Au timp, au forta si au spatiu sa se aplece asupra celor care sufera, celor uitati, pentru care altii il condamna pe Dumnezeu, fara macar sa il cunoasca. Imi si imaginez cat timp le ramane lor.
De fapt, nu. Nu imi imaginez. Observ. Unora - mult, precum am spus.
Altora...o viata intreaga minus cateva secunde.
Om de stiinta fiind si eu ca educatie, observ.
Si trag concluzii.
Si numai prin asta imi cercetez credinta zi de zi. Si ramane. Asta e minunea mea. Ramane!
Editat Mar 24 oct 2017 12:17
Ma intreb, chiar trebuie sa CREZI in D'zeu si nemurire sa fi un on bun, corect, cinstit, cu verticalitate, responsabil, etc.???
The Unknown a scris:Ma intreb, chiar trebuie sa CREZI in D'zeu si nemurire sa fi un on bun, corect, cinstit, cu verticalitate, responsabil, etc.???
Ca sa iti atingi culmile acestor caracteristici, ca om da, eu cred ca numai asa se poate.
Cel putin asa am observat in jurul meu.
Eu sint convinsa ca se poate si fara credinte ceresti si alte povestiri. Eu traiesc fara aceste exteriorizari, fara sa ma declar foarte buna sau altfel si sint cunoscuta ca o persoana deosebita. Imi platesc creditele si facturile, nu pacalesc pe nimeni, nu distrug proprietatea nimanui, nu deranjez pe nimeni, n-am fost arestata sau cu legea n-am avut nimic de-a face. Ma descurc fara aceste influente si nu-i necesar sa cred in nimeni si nimic. Nu ma las impanzita de credinte si bunatati ceresti, nu promit nimic la nimeni. Se poate!!!
The Unknown a scris:Eu sint convinsa ca se poate si fara credinte ceresti si alte povestiri. Eu traiesc fara aceste exteriorizari, fara sa ma declar foarte buna sau altfel si sint cunoscuta ca o persoana deosebita. Imi platesc creditele si facturile, nu pacalesc pe nimeni, nu distrug proprietatea nimanui, nu deranjez pe nimeni, n-am fost arestata sau cu legea n-am avut nimic de-a face. Ma descurc fara aceste influente si nu-i necesar sa cred in nimeni si nimic. Nu ma las impanzita de credinte si bunatati ceresti, nu promit nimic la nimeni. Se poate!!!
Da, sigur ca se poate trai asa cum zici tu, aci. Este alegerea fiecaruia la ce se raporteaza, la materie, la bani, la credite, la facturi sau alegerea de-a ne raporta la Dumnezeu, de-a avea credinta in Dumnezeu, in viata vesnica, in nemurire.
Editat Mar 24 oct 2017 12:39
The Unknown a scris:Eu sint convinsa ca se poate si fara credinte ceresti si alte povestiri. Eu traiesc fara aceste exteriorizari, fara sa ma declar foarte buna sau altfel si sint cunoscuta ca o persoana deosebita. Imi platesc creditele si facturile, nu pacalesc pe nimeni, nu distrug proprietatea nimanui, nu deranjez pe nimeni, n-am fost arestata sau cu legea n-am avut nimic de-a face. Ma descurc fara aceste influente si nu-i necesar sa cred in nimeni si nimic. Nu ma las impanzita de credinte si bunatati ceresti, nu promit nimic la nimeni. Se poate!!!
Pai, intocmai. Stii unde e marea diferenta si prapastie?
Ca tu deja te consideri o persoana deosebiita, pe cand ,,sfintii'' aceia de care amintesc eu, sunt intr-atat de smeriti, incat se considera cei mai mari pacatosi si niciodata suficient de buni. Si marturisesc asta cu lacrimi in ochi. Si culmea, nu intra in depresie pentru acest lucru, chiar din contra. Isi regasesc impacarea si linistea si puterea sa lupte si mai vajnic pentru altii.
Editat Mar 24 oct 2017 12:47
Ca nu e suficient de bun cum ar vrea, asta o poate admite oricine.
Diferenta intre constientizare si nevroza sta in a recunoaste ca nici nu are cum sa fie perfect, dupa cum nici cei din jurul lui nu sunt, va sa zica e inutil sa isi puna cenusa in cap.
Mai e si introducerea acestui stapan perfect in ecuatie, ce duce spre sclavie psihica, masochism si alte alea.
Sunt foarte multi crestini si necrestini, care cred cu toata Fiinta lor ca Dumnezeu este cu noi si in noi, intelegand ca Dumnezeu ne vrea pe toti a fi asemenea Lui (asa cum ne-a creat) , Nemuritori.
Editat Mar 24 oct 2017 13:12