King1 a scris:
Stu a gresit facand referire la un aspect personal. Totusi, inertia discutiei - era in discutii cu patru sau cinci persoane care ii adresau foarte multe intrebari si pe un ton aprig... intelegi?, sunt si niste circumstante. Ne mai scapa si ceva nepotrivit. E chiar atat de simplu, de usor, sa ne judecam si condamnam unii pe altii?
Pe masura acelei replici, nici ulterior nu a fost frumos cand s-a ajuns la cercul de varsaturi si de sictireli.
Cred ca vezi ca e o diferenta intre modul in care conversezi tu si modul in care a facu-o Stu aseara. Si n-am avut indoiala ca aceasta replica acida promisa de tine avea sa fie totusi civilizata.
Da, s-a ajuns la vorbe foarte urate, insa nivelul a fost coborat de Stu cu vreo 2000 de metri, prin remarci de genul acela. Criticarea unui grup pe baza unor idei, cat de vehementa, nu se compara cu reactiile de genul, de a arunca in interlocutor cu orice mizerie, mai ales una inventata, pentru a il spoi, demonstrand ca el, chipurile, nu are dreptul sa isi sustina argumentele in acea conversatie.
Sunt si lucruri care nu se fac. Nu asa, cel putin. Tacticile astea arata ceva concret despre o persoana si modul in care relationeaza cu altii, cel putin pe forum. Si nefiind prima data cand recurge la asta, i-am zis ce aveam de zis.
Cat despre Adal, n-au fost decat sicanari, acuzatii false venite din rea credinta (vezi mai sus) si acuzatii nefondate de isterie, aduse mie si altora. Repetat. Nu am ce discuta cu o persoana care se preteaza la asa ceva; e un comportament pervers si lipsit de onestitate.
Grotesc mi se pare ca cineva sa nu inteleaga ca argumentul acesta, "dogma mea sustine ca", este fix zero pentru cine nu subscrie la acea dogma.
N-am ambitia sa "convertesc" pe nimeni, insa as vrea ca unii sa inteleaga chestia asta, ori deseori nu se intampla. E vazut ca un status quo respectul fata de rolul bisericii in stat, unii considerand ca o opinie negativa ar fi tabu, sau exprimarea ei, cel putin.
Exista persoane care considera ca subscrierea lor la principiile biblice le confera statutul de a declara cine e bolnav psihic si cine nu, iar statutul de apartenent la religia majoritara, dreptul de a dicta asupra vietilor altora.
Ori as vrea sa inteleaga ca nu au o asemenea autoritate si nu pot cere, pe baza unor scrieri antice, sa fie luata in serios.
E imposibil sa nu te enervezi vazand ca cineva cu asemenea tendinte se erijeaza in victima persecutata, cand de fapt are intentia sa participe, la propriu, la persecutarea altora.
Undeva se rupe firul si pare ca traim in realitati paralele.
Poate ca asa si este, intr-un fel.
Daca nu exista acceptarea aceasta, a faptului ca religia cuiva nu poate fi lasata sa impuna legi asupra tuturor, nu vad ce toleranta sa poata fi stabilita.