De ce credem in Dumnezeu si nemurire?

Exista un motiv care nu cred ca a fost pomenit aici: pentru ca vrem sa credem in bine,in adevar,in dreptate,in iubire,in fericire,in iertare,in pace,in armonie,in frumusete,in libertate...pentru ca ne place sa credem ca cineva "ïncarneaza" aceste valori..ca exista o fiinta perfecta,o expresie perfecta a binelui...

Mai mult,unii dintre noi simt nu doar ca le-ar placea sa existe asa ceva,ci ca exista.Nu e ceva rational,e ceva in care cred chiar daca nu ar avea nici o dovada,pur si simplu pentru ca simt asta.

Eu stiu foarte bine, ei o simt "asta", dar forma imbracata de simtire, pare a fi una datorata acumuarilor din memorie.

Daca prin absurd de la nastere si pana la maturitatea fizica (fara experiente constiente de viata), un adult ar fi fost tinut in viata si s-ar fi dezvoltat prin intermediul unei tehnologii de mentinere a vietii, iar la un moment dat devine constient, orice contact cu "simtitul respectiv" despre care vorbesti tu (in contextul ce poate facilita asa ceva) ar fi fost cu adevarat unul "pur simtit", fara formele date din memoria de orice fel, intrucat memoria sa ar fi goala, nu ar avea nici un fel de experiente (spre deosebirea de memoria noastra, sau, fie si a celui mai inalt traitor de realitate ultima, de preexistenta sau ce mai vrei tu).

Tot ce traim noi "special" (simtit), am tendinta a considera imposibil de a nu fi , contaminat si involuntarcontrafacut prin insasi faptul ca avem o experienta de viata, prin insasi faptul ca am trait ceva pana atunci, constienti fiind de asta.

Dumnezeu e un concept antropomorfic "nascut" pe de-o parte din frica omului de necunoscut iar pe de alta din dorinta de a-si invinge destinul de muritor.

VEMANS a scris:

Dumnezeu e un concept antropomorfic "nascut" pe de-o parte din frica omului de necunoscut iar pe de alta din dorinta de a-si invinge destinul de muritor.

Eu raman la ideea ca omul nu putea inventa conceptul de zeitate fara niste semne clare din partea Lui Dumnezeu. Nu vedeti ca imaginatia noastra se bazeaza in genere numai pe materialism?

Arcangelo a scris:

Exista un motiv care nu cred ca a fost pomenit aici: pentru ca vrem sa credem in bine,in adevar,in dreptate,in iubire,in fericire,in iertare,in pace,in armonie,in frumusete,in libertate...pentru ca ne place sa credem ca cineva "ïncarneaza" aceste valori..ca exista o fiinta perfecta,o expresie perfecta a binelui...

Mai mult,unii dintre noi simt nu doar ca le-ar placea sa existe asa ceva,ci ca exista.Nu e ceva rational,e ceva in care cred chiar daca nu ar avea nici o dovada,pur si simplu pentru ca simt asta.

Da, cred ca ai dreptate, de fapt asta este motivul principal, el este termenul de comparatie absolut.

Era singurul mod de gandire posibil, in care oamenii puteau trai in grupuri si puteau razbate ca specie, dincolo de teama de necunoscut si de moarte.

Omul va avea tot timpul nevoie de un termen de comparatie absolut la care sa se raporteze, este singurul liant ce poate mentine specia om la acest nivel, ma refer la civilizatie. Nu stiu care va fi urmatorul reper si nici cand se va intampla schimbarea.

Totul pleaca de la acest sentiment al "credintei", care pare implantat undeva pe o anume treapta a evolutiei, sau chiar de la aparitia vietii..., sau chiar de la aparitia universului.

suntnusunt a scris:

Eu stiu foarte bine, ei o simt "asta", dar forma imbracata de simtire, pare a fi una datorata acumuarilor din memorie.

Daca aceasta simtire ar fi doar efectul unui cumul de amintiri,intrebarea fireasca e: unde si cand traieste omul aceste lucruri,ca sa si le aminteasca si personifice?

Unde si cand traieste idealul de perfectiune?

Mi se pare un argument care sa sustina existenta lui Dumnezeu,nu inexistenta lui,asta adus de tine.

VEMANS a scris:

Dumnezeu e un concept antropomorfic "nascut" pe de-o parte din frica omului de necunoscut iar pe de alta din dorinta de a-si invinge destinul de muritor.

Daca Dumnezeu e doar o creatie a fricii,atunci ar trebui sa semene intocmai cu celelalte creatii ale fricii din psihicul nostru.Si asa cum il inteleg unii,e intocmai asta: o creatie a fricii.

Insa nu asa arata Dumnezeul tuturor,deci argumentul tau e incomplet,sa zic asa,valabil doar pentru unii.

Arcangelo a scris:

Daca aceasta simtire ar fi doar efectul unui cumul de amintiri,intrebarea fireasca e: unde si cand traieste omul aceste lucruri,ca sa si le aminteasca si personifice?

Unde si cand traieste idealul de perfectiune?

Mi se pare un argument care sa sustina existenta lui Dumnezeu,nu inexistenta lui,asta adus de tine.

Daca Dumnezeu e doar o creatie a fricii,atunci ar trebui sa semene intocmai cu celelalte creatii ale fricii din psihicul nostru.Si asa cum il inteleg unii,e intocmai asta: o creatie a fricii.

Insa nu asa arata Dumnezeul tuturor,deci argumentul tau e incomplet,sa zic asa,valabil doar pentru unii.

Nu consider a fi doar efectul unui cumul, nici vorba, e o inductie sau (si) o autoinductie "simtita", dar care se intalneste cu bagajul de experiente de viata ale individului, aflate in memorie si rezulta ceea cerezulta, de exemplu la tine rezulta "simtirea ideal de perfectiune".

Daca nu aveai notiunile respective in memorie (si aici ma gandesc, daca nu le-ar fi avut nici maestrul, specialistul, intrucat il consider responsabil cel putin in parte de influentarea formei luate de acea simtire) "simteai" doar un fenomen pe care nu il asociai cu nimic.

Si ce daca sustine mai degraba ceea ce zici (desi eu nu consider ca o sustine, e doar fenomen special nedescoperit stiintific)?

Vorbesti din palida ta experienta.

Daca ai fi trait chiar si o singura stare extatica,ai fi inteles imediat ca exista experienta directa a ceea ce numim "Dumnezeu".Si ea nu e vreo coroborare a unor amintiri palide despre vremuri cand ne-a fost cat de cat bine.

Arcangelo a scris:

Vorbesti din palida ta experienta.

Daca ai fi trait chiar si o singura stare extatica,ai fi inteles imediat ca exista experienta directa a ceea ce numim "Dumnezeu".Si ea nu e vreo coroborare a unor amintiri palide despre vremuri cand ne-a fost cat de cat bine.

Daca mergem pe palide experiente :) atunci experientele tale "extatice" sunt si mai palide decat sa te rogi la Dumnezeu si sa iti raspunda la scurt timp la nivel fizic.

Arcangelo a scris:

Vorbesti din palida ta experienta.

Daca ai fi trait chiar si o singura stare extatica,ai fi inteles imediat ca exista experienta directa a ceea ce numim "Dumnezeu".Si ea nu e vreo coroborare a unor amintiri palide despre vremuri cand ne-a fost cat de cat bine.

Daca a fi trait ce pretinzi, o experienta cu Dumnezeu, s-ar fi observat in dialog.

Tu insa ai trait ceva, un fenomen si ii atribui calitatea unei experiente cu Dumnezeu.

Desigur e opinia mea, tot asa cum si ceea ce spui tu e opinia ta; asta e evident dar am reamintit pentru orice eventualitate.

Trairile reaspective, in transa cu pricina, vin si cu incredintarea adevarului a ceea ce traiesti, asta insa nu spune nimic daca am avea o viziune suficient de deschisa, de larga.

Toti oameii care au asemenea experiente le absolutizeaza, fara sa inteleaga esenta, anume, forma specifica pe care ele o imbraca datorita afinitatilor individului si a maestrilor care l-au "energizat", asa se face ca, budisti de diferite rituri au trairile lor specifice, crestinii la fel, adeptii spirtualitatii moderne de diferite formari, la fel si tot asa, ficare sustine autenticitatea trairilor lui; am intalnit nenumarate persoane la fel de incredintate ca si tine, dar fiecare in alt adevar, in alta experienta cu Dumnezeu decat toti ceilalti; e de-a dreptul cat de incredintati sunt toti acestia de adevarul trairilor lor si de falsitatea trairilor celorlati

Asta e la fel ca aia cu channelingul, a fost ridicat in slavi pana ce a ajuns asa de mult 'facilitat" adeptilor incat s-a banalizat, acuma s-au dat la "fund" intrucat chiar de la inceput era demn de asa ceva.