Vindecare prin iertare ?

Naeema a scris:

Si ce faci cand nu poti ierta ?

nu stiu cum esti tu, eu fac parte dintre cei care nu prea le au cu iertarea, desi mi s'a mai intamplat si asta dar numai cu persoanele la care tin (ceea ce nu e cazu aici, in problema ta)

in povestea ta nici platitu politei nu e o solutie ca sa te mai racoreasca, asta merge cand e vorba de chestii mai "subtiri" nu asa adanci si complicate ca asta, asa ca iti mai ramane o singura posibilitate. la mine a functionat, poate reusesti si tu.

cand ajungi sa constientizezi ca furia pe care o simti vis a vis de persoana in cauza, pe ea n'o atinge cu absolut nimic dar pe tine te macina pe dinauntru si doare al dracu de rau, faci deja primu pas spre vindecare. (si n'o lua ca cliseu)

eram prea ocupat cu "dreptu meu de a fi furios" si de a ma purta ca atare, ca sa pot pricepe ca imi faceam rau singur, iar persoana in cauza era bine mersi si'o durea in brisca.

asa ca, cineva mai destept ca mine m'a invatat ca, chiar daca nu pot ierta, imi pot redirectiona atentia spre persoana mea. mie la vremea aia mi'a spus zicerea aia cu "decat sa planga mama mea mai bine sa planga ma'sa", da' nici asta nu merge sa ti'o spun, ca la tine s'ar putea sa aiba efect invers:) , da' cred ca ai prins ideea. adica, constientizand ca'ti alimentezi sg o stare de rau, sa te ajute sa treci peste. nu spun ca e usor si totul depinde de acel prim pas de care vorbeam mai sus.

ar mai fi cate ceva de spus, dar nu vreau sa risc sa fac parte dintre aia care dau cu mucii'n fasolea roportalului.

bafta!

Davi_ a scris:

Eu am alta strategie: Cand simt ca omul respectiv nu merita iertare, ma indepartez cat pot de el.

Nu intodeauna poti "redecora" trecutul cu resursele prezentului. Unele lucruri - motivatii, sentimente - nu le poti schimba, oricat de mult ti-ai dori.

Cam asa. Stiu ca sunt unii psihologi care recomanda acest gen de terapie dar cand nu ai ce ierta, mai bine sa nu te chinui cu asa ceva.

Naeema a scris:

Si ce faci cand nu poti ierta ?

Incerci sa uiti macar. Sa nu mai pastrezi vie amintirea aceea durereasa, in mintea si in sufletul tau, ca si cand s-a intamplat azi. Iti impui sa nu te mai gandesti la nimic ce-ti provoaca si acum suferinta. Sa te detasezi, sa nu te mai afecteze, sa nu te mai macine, sa nu mai permiti trecutului sa-ti umbreasca si fericirea din prezent. Sa lasi trecutul acolo unde e: in trecut! Si sa ti se rupa de calitatea de parinte pe care o are "inculpata/ul" si sa-l excluzi din viata ta, scurt si fara comentarii. Sa nu mai lasi acel "parinte" sa-si verse NEIUBIREA pe tine!

Eu sunt ferm convinsa ca un parinte care-si capaceste copilul, nu-l iubeste. Nici nu ma intereseaza daca are probleme cu nervii. Pentru mine, asta nu e o scuza. Daca are astfel de probleme, sa-si dea el cu capul de pereti pana se calmeaza, apoi sa intre in contact cu copilul. Iar afectiunea de care este privat un copil, poate ca este si mai grava decat bataia in sine.

Daca si in prezent, atitudinea acelui parinte e cea pe care o descrii pe parcursul topicului, eu daca as fi in situatia copilului devenit deja adult, inainte sa spun "STOP JOC! ", i-as scrie o scrisoare. Pentru ca un dialog risca sa inceteze inainte sa inceapa bine. Si in acea scrisoare i-as scrie tot ce simt, tot ce cred, tot ce reprosez, tot ce m-a durut, tot ce ma face inca sa sufar din atitudinea parintelui. Sa ramana scris negru pe alb si sa o citeasca de cate ori te cauta si tu ii dai " EJECT! ". Eu cred ca dupa asa o descarcare, as putea sa inchid usa, definitiv si sa incept sa uit. Nu sa iert. Decat daca iertarea vine in timp, dupa ce s-a asternut uitarea. Probabil daca peste o vreme, amintirile nu mai dor, poti sa si ierti.

Ti-ai pus intrebarea la ce-ti foloseste iertarea??? Cum o sa te comporti cu acele persoane dupa ce vei primi acele cuvinte simple de scuze. Sau poate au si ei niste conditii dupa ce au cerut iertare? Cum o sa te simti sa stai de fata cu aceste persoane?

Este important sa ai un plan asemanator bine gandit si calculat ca sa n-ai surprize si mai mari.

Naeema a scris:

Si ce faci cand nu poti ierta ? Despre unul sau ambii parinti poate fi vorba in general, sau in particular doar despre unul in contextul acestui topic.

Ce faci cand toate caile tale de comunicare, de a obtine raspunsuri, lamuriri si chiar concesii, se lovesc de un zid impenetrabil format din egocentrism, viziune de tunel, incapatanare, ignoranta, lipsa de regrete sau empatie si un falsa idee de a avea dreptate ?

Este posibila iertarea in baza justificarii sau a scuzei ca respectivul/a a fost prizonierul/a mentalitatii generatiei si din care face parte si a mediului in care a crescut ? Ca altceva nu a stiut ?

Faza cu mediul o cred, insa cea cu generatia nu prea, pentru ca exista mereu diversitate de mentalitate si de actiuni de la om la om in cadrul aceleiasi generatii. Deci asta pentru mine nu este o scuza ci o eschivare.

Cum negociezi resentimentele acumulate si alimentate dea lungul timpului ?

viata e scurta. eu cand am ajuns la capatul puterilor am luat-o la picior de una singura in viata si in lume. cu sila nu merge. si cand nu primesc ce ofer, nu stau la discutii. o viata am si nu o arunc pe cauze pierdute.

unde nu e, nu poti cere. dragostea cu forta nu se poate, intelegere cu japca nu se poate, de mila si de sila se poate, dar mai bine lipsa.

ce faci cand nu poti ierta? eu incerc sa uit, nu imi iese din prima, dar uit pana la urma.

eu am mai incercat si alta varianta cu ai mei, i-am taiat de la tot. am schimbat nume, nr de tlf, adrese. daca tot nu se putea cu vorba buna, am luat-o pe calea ailalta, cu forta. daca tot nu eram suficient de buna, sa vada cum e fara mine. 1 an in bezna i-am tinut si auzeau de la X sau Y ca sunt inca in viata, atat.

si dusul asta rece a prins cu jumatatea de familie. cealalta jumatate e bagata la ignore. nu vreau sa iert, nu merita iertata, dar e uitata. ma trece gandul ici si colo ca a existat in viata mea si partea aia, dar trece repede.

eu am zis *uck them! eu cu bine dupa tine, tu cu sula dupa mine?! no way! am viata mea, am familia mea, prioritez familia de acum, ca aia imi imparte casa, masa si durerea.

asta a fost versiunea mea...

Nu stiu sa existe un copil, care sa nu isi urasca, macar putintel, parintii sau pe unul dintre ei.

Mama mea a fost o persoana imatura si extrem de egoista. Am criticat-o mult, chiar si fata-n fata fiind, cand am ajuns la maturitate. Efectiv, maturam cu ea pe jos. Tarziu, a incercat sa compenseze de tot ce ma privase in copilarie. Dar ea s-a straduit, nu a ridicat zid. Din pacate, a murit, iar eu inca ii simt lipsa.

Tatal meu a fost putintel mai matur, atat cat sa nu ma abandoneze. Dar atat. Pt el, inca mai am resentimente si am grija sa-i spun clar si direct cand ma deranjeaza comportamentul sau fata de mine.

Ce ma straduiesc eu sa fac si sa fiu ? Altfel decat parintii mei si, totusi, nu sunt sigura ca fii-mea nu va avea sa-mi reproseze nimic, la un moment dat.

Singura mea consolare e ca sunt putini parinti perfecti pe lume si ca ai mei au fost mai buni decat altii.

Cum sa daruiasca un parinte iubire propriului sau copil, cand nici pe el insusi nu se iubeste ?

*uck!!!! e inceputul sfarsitului!

Veto, ti-am dat punct si nu din greseala, am vrut sa te citesc si mi-a placut aia cu ' nu pot sa iubeasca p'altii daca nici ei nu se iubesc'

haidi pa, la ignore iar :airkiss:

Maritzo, bine ca-ti placu ce citisi.

Naeema a scris:

De asta mi-am dat seama cand am devenit adult si am capatat intelegere asupra multor chestii.

Ca si o paranteza, cum crezi ca ai fi fost acum (la nivel spiritual si intelectual) - daca ai fi avt o viata mai usoara?

Nu, nu caut deloc scuze nimanui, doar stau sa analizez ca oricum ai da-o, nu ai de unde sa stii de era mai bine sa nu se fi intamplat. E important sa iti cauti impacarea cu destinul tau si cu lucrurile pe care nu le poti controla.

Mai este o vorba plina de talc: Cei mai buni invatatori in viata mi-au fost dusmanii.

Poti sa ierti total, dar stii cum? Sa ierti asaaaa, cum nici Gizas nu poa sa ierte. Maestrul iertaciunilor poti sa fii. Degeaba, insa, daca nu te iarta parintii pentru marele pacat de a te fii nascut si nu numai ca te-ai nascut, ba ai comis si oroarea sa te nasti in familia lor. Cat tupeu, auzi....