Mituri despre razboiul rece

Mituri despre razboiul rece

Detalii

CategoriiStiinta
TaguriIstorie, Statele Unite ale Americii
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari3379

Voteaza & Distribuie

Descriere


Razboiul rece a fost purtat in multe locuri, de-a lungul unei perioade intinse, la niveluri diferite si in moduri diferite",





razboiul rece


razboiul rece



explica istoricul John Lewis Gaddis, expert in aceasta perioada din cea de-a doua jumatate a secolului XX. Ideea despre razboiul rece este ca a polarizat lumea in doua tabere: Estul si Vestul, care s-au tot privit… rece, cu mana pe arma si degetul pe tragaci. In decursul celor 50 de ani de confruntare „pasnica", au aparut tot felul de istorii legate despre culisele razboiului rece, precum si mituri care acum par ridicole.



„Ich bine in Berliner"

Faimoasele cuvinte, „Sunt un berlinez", au fost rostite la sfarsitul discursului sau de pe treptele Primariei din Berlinul de vest de catre presedintele SUA, John Fitzgerald Kennedy, la 26 iunie 1963, in fata unei multimi de oameni. El voia sa sublinieze sprijinul acordat de SUA Germaniei Federale, la 22 de luni dupa ce RDG, sprijinita de URSS, a ridicat zidul Berlinului.


A fost unul dintre cele mai reusite discursuri ale lui Kennedy si un punct notabil in razboiul rece. S-a vehiculat ideea ca presedintele Kennedy a „scos" propozitia in ultima clipa, deoarece nu era in discursul oficial, dar si aceasta este o legenda. Propozitia a fost exersata de presedinte de mai multe ori.


Un mit al razboiului rece pretinde ca berlinezii s-ar fi prapadit de ras auzindu-l pe Kennedy pentru ca, de fapt, ar fi spus



„Sunt o gogoasa umpluta cu gem!"



Reinhold Aman, unul dintre lingvistii germani care au examinat legenda, afirma clar:



„Niciun berlinez, a carui limba materna era germana, n-a chicotit la discursul lui Kennedy, pentru ca Ich bin ein Berliner asta inseamna: sunt un berlinez, si nimic altceva."



Dupa unii, faptul ca presedintele SUA a spus si „ein", ar fi schimbat sensul propozitiei sale, dar si la aceasta ora germanii apreciaza acel discurs.


Cursa inarmarilor a fost o… cursa

Pentru America, totul a inceput de la decalajul numarului de rachete intercontinentale fata de cel al fuzeelor sovietice. Cand expertii Pentagonului au atras atentia asupra acestui lucru, administratia Reagan a lansat o campanie frenetica pentru acoperirea decalajului. Sovieticii n-au stat nici ei cu mainile in san, incercand sa egaleze scorul. Si tot asa.


Numai ca sovieticii, asii raportarilor false, si-au supraestimat capacitatea economica. In cele din urma, cursa inarmarilor a secatuit URSS-ul de resurse. Cursa inarmarilor a fost si ilogica, pentru ca ambele parti au fabricat atatea arme nucleare ca s-ar fi putut anihila de 1000 de ori, dar niciuna din parti nu s-a grabit sa recunoasca acest fapt. Potrivit unor surse, acel decalaj al rachetelor nici n-ar fi existat, de fapt, pentru ca CIA exagera intotdeauna capacitatile strategice ale sovieticilor.


Euforia cursei spatiale

In 1961, administratia Kennedy a trasat planuri ambitioase pentru cucerirea Lunii, solicitand NASA sa se ocupe de un program spatial cu acest obiectiv. Nu era chiar o urgenta pentru America, sa puna piciorul pe Luna, dar era o chestiune de prestigiu si o mutare de maestru pe marea tabla de sah a confruntarii cu Estul. Cursa spatiala a fost insa ceva extrem de serios.


Sovieticii au avut un avans initial, prin lansarea Sputnikului, primul satelit artificial al Pamantului (ce curata era orbita terestra pe atunci), a catelusei Laika, in primul zbor orbital al unei fiinte vii si a lui Iuri Gagarin. Dar americanii au acoperit destul de repede decalajul si i-au depasit pe sovietici, castigand cursa pentru Luna.


Insa, dincolo de trandafiriul care pare sa invaluie momentul, multi dintre americani nu sustineau finantarea acestei curse. Ca atunci cand presedintele George Bush a anuntat revenirea pe Luna pana in 2020 si lansarea unei expeditii americane, cu echipaj uman, spre Marte. Reactia publicului a fost:



„Nu crezi ca sunt tone de probleme nerezolvate si pe aici, tipule?"



Majoritatea americanilor au declarat intr-un sondaj Gallup din 1967 ca lupta pentru castigarea cursei spatiale nu merita banii investiti. Asta cu doi ani inainte ca Neil Armstrong sa puna piciorul pe Luna.