Istoria creionului

Detalii

CategoriiDivertisment
TaguriHobby
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari7435

Voteaza & Distribuie

Descriere

Creionul a devenit un obiect atat de comun, incat nu ne gandim niciodata ce istorie se afla in spatele lui sau cum este realizat. Cu toate astea, este extrem de interesant de stiut povestea care vine odata cu acest instrument care da farmec scrisului de mana, precum si tehnologia de fabricare extrem de simpla.



Scrisul cu creionul


Scrisul cu creionul, un obicei adoptat la scara larga






Povestea creionului



Mina creionului a fost descoperita in 1554 in Anglia iar oamenii scriau initial cu grafitul infasurat in sfoara, pentru a nu se murdari pe maini. Mai tarziu a inceput productia locala de creioane cu mina de grafit, pentru ca, mai apoi, sa se treaca la productia in masa. Prima productie in masa s-a realizat in anul 1662, la Nurnberg, in Germania. O suta de ani mai tarziu, in 1795, procesul de fabricare a fost patentat de francezul Nicolas Conte. Chimist de meserie, Conte folosea un amestec ars de argila si grafit pe post de mina, pe care il lipea de invelisul din lemn. In timp, creioanele au devenit un instrument de baza atat pentru scriitori, cat si pentru artistii plastici.


La scurt timp a venit si guma de sters. Charles Goodyear a fost cel care a vulcanizat cauciucul astfel incat sa nu se mai deterioreze si a si patentat procesul in anul 1844, inlesnind productia in masa a acestui obiect util. Pana la atasarea gumei la capatul creionului nu a fost decat un pas. In 1858, americanul Hyman Lipman vine cu ideea care, insa, nu i-a fost patentata, dar care a fost adoptata la scara larga.




Creioanele cu guma de sters


Creioanele cu guma de sters, o inventie veche de peste 150 de ani





Cum se fac?

Pentru ca procedeul de fabricare este, pentru majoritatea, un mister, trebuie mentionat faptul ca, in realitate, creioanele se fac foarte simplu in prezent. Istoria creionului a inregistrat mai multe practici de-a lungul timpului care, insa, s-au simplificat treptat. Metoda initiala la care acum s-a renuntat presupunea taierea si modelarea minei de grafit astfel incat sa intre perfect in santul de forma dreptunghiulara din lemn. Surplusul de grafit se taia si deasupra se aseza o bucata de lemn. In prezent se folosesc tije cilindrice de grafit


1. O bucata de lemn de cedru este taiata sub forma unui paralelipiped.

2. Paralelipipedul din lemn este, mai apoi, taiat in felii.

3. Fiecarei felii ii sunt trasate linii la distante egale.

4. Urmand liniile trasate, sunt taiate santuri pe lungul fiecare felie de lemn.

5. In fiecare sant sunt asezate minele de grafit.

6. O a doua felie este asezata peste cea cu minele, rezultand un "sandwich"

7. Sandwich-urile sunt frezate si pilite pentru a da forma specifica creionului.

8. Sandwich-urile sunt taiate, rezultand bucati individuale, creioanele propriu zise.

9. 10. 11. 12. Creioanele sunt vopsite, aspectul este finisat, iar intr-unul dintre capete este atasat suportul metalic in care intra guma de sters.




Cum se fac creioanele


Cum se fac creioanele, in 12 pasi simpli





Artisti celebri, utilizatori constanti de creioane

Printre figurile marcante care, de-a lungul istoriei, au folosit creionul se afla Thomas Edison, Vincent van Gogh sau John Steinbeck. Edison avea creioane speciale, facute la comanda de catre Eagle Pencil. Fiecare creion avea 7,6 cm lungime, era mai gros decat creioanele obisnuite iar mina era mai moale. Van Gogh era un fan absolut al creioanelor Faber, considerandu-le superioare celor Carpenters. Scriitorul John Steinbeck era un infocat utilizator al creioanelor. Se spunea ca folosea pana la 60 de bucati pe zi, iar pentru scrierea romanului East of Eden i-au trebuit mai bine de 300 de creioane.


Vladimir Nabokov obisnuia sa rescrie cu creionul tot ceea ce publicase pana atunci. Johnny Carson, comedian si realizator de emisiuni de televiziune american, avea obiceiul sa se joace cu creionul in timpul emisiunii si, pentru a nu se accidenta, beneficia de creioane cu guma de sters atasata la ambele capete. Lui Roald Dahl ii placeau numai creioanele cu invelisul galben. Avea la dispozitie cate sase creioane ascutite cu care se apuca sa scrie si le ascutea doar cand toate cele sase se toceau si nu mai puteau fi folosite.