Ai nevoie de un transfer aeroport sigur și rapid? Iată cele mai bune soluții

Ai nevoie de un transfer aeroport sigur și rapid? Iată cele mai bune soluții

Detalii

CategoriiAuto/moto
Taguritransfer persoane
Ultima actualizareMiercuri 5 februarie 2020
Vizualizari168

Voteaza & Distribuie

Descriere

Atunci când trebuie să călătorești într-o țară străină sau vrei să ajungi mai repede în alt oraș din țară, ai nevoie întotdeauna de un mijloc de transport până la aeroport, mai ales dacă locuiești la distanță de acesta. Există numeroase persoane care abordează problematic ideea transferului către aeroport, în special atunci când nu își doresc să folosească mașina personală, au prea multe bagaje, călătoresc în grup sau pur și simplu au nevoie de comoditate înaintea unui zbor lung. Indiferent de motiv, avem pentru tine câteva soluții de mobilitate care îți vor fi de folos în orice situație. Iată despre ce este vorba:

Apelează la o firmă de transport specializată

Dacă îți dorești să beneficiezi de un transport sigur și rapid, fără prea multă bătaie de cap, atunci rezervă-ți un loc la firmele specializate care efectuează curse către și de la aeroport. De exemplu, pe https://www.transfero.ro/ găsești o mulțime de variante mulțumitoare, fie că locuiești în Focșani și vrei să ajungi la Otopeni sau ai nevoie să pleci din Târgu Mureș spre aeroportul din Cluj.

Gama de servicii a acestor companii este foarte variată, fiind disponibile curse regulate atât în timpul zilei, cât și pe parcursul nopții, chiar dacă este vorba de transfer aeroport și retur, transfer privat sau închirieri de autocare. În plus, rezervările și achiziția biletelor se fac online, așa că nu trebuie să pierzi timp prețios pentru acest lucru. Pe lângă comoditatea și siguranța de care beneficiezi, o firmă specializată de transport te scutește și de orele pe care trebuie să le petreci atent la volan, costurile mai mari cu combustibilul și parcarea.

Închiriază o mașină

În cazul în care vrei să nu depinzi de un program fix și consideri că e mai confortabil să te deplasezi cu mașina, închiriază un autoturism. Această opțiune este extraordinară, în primul rând, pentru toți cei care locuiesc în străinătate și vin pentru o perioadă scurtă de timp în țară sau pentru persoanele care pleacă într-o călătorie și nu dispun de autoturism propriu. Astfel, te poți bucura din plin de siguranță, confort, un autovehicul curat și libertatea de a-ți face propriul program.

Folosește-te de mijloacele de transport în comun

O variantă mai puțin avantajoasă, deoarece solicită un efort mai mare, este să mergi la aeroport folosindu-te de mijloacele de transport în comun. Însă, fie că alegi să mergi cu trenul sau cu autobuzul, nu o să ajungi fix până la aeroport și vei fi nevoit să apelezi la un taxi, la metrou sau troleu ca să ajungi la destinația dorită. Această soluție este indicată pentru cei care nu au foarte multe bagaje și își permit să piardă timpul schimbând cât mai multe mijloace de transport. Mai mult, există posibilitatea de a ajunge mai devreme decât ai zborul și să petreci ore bune prin aeroport sau, din contră, să pierzi avionul în cazul în care nu îți faci corect calculele ori sunt întârzieri în trafic.

Ia un taxi


În situația în care nu locuiești foarte departe de aeroport, atunci o soluție ar fi să apelezi la o firmă de taximetrie. Nu uita însă să oferi informații despre cursa dorită pentru că nu toate taxiurile merg la această destinație și s-ar putea să ai parte de surprize neplăcute. În plus, pregătește-te să plătești mult mai mult decât pe un bilet normal la autobuz, pentru că prețurile practicate de taximetriști nu sunt deloc mici, mai ales dacă este vorba de un transport pe perioada nopții.

Pentru a nu face rabat de la calitatea, confortul și siguranța ta, alege un mijloc de transport care să-ți îndeplinească așteptările. Ia în considerare faptul că atunci când urmează să ai un zbor lung este bine să fii odihnit, iar dacă te întorci dintr-o călătorie solicitantă, tot ceea ce ai nevoie e să ajungi acasă cât mai repede, fără să întâmpini nici un fel de probleme pe drum.

Sursa foto: freepik.com/free-photo/vacation-two-stylish-female-travelers-walking-with-their-luggage-airport_118454-3063.jpg