10 aspecte de care să ții cont când organizezi petrecerea de botez a copilului tău

Detalii

CategoriiSocial
Taguribotez
Ultima actualizareMarti 14 septembrie 2021
Vizualizari382

Voteaza & Distribuie

Descriere

Botezul unui copil este un moment important în viața tuturor celor implicați, atât membri ai familiei, cât și prieteni sau cunoștințe. Este un eveniment cu o adâncă semnificație, iar acest lucru le este cunoscut tuturor, fiind una dintre Sfintele Taine ale creștinilor. Chiar dacă din punct de vedere religios, multe dintre rânduieli sunt puțin mai greu de accesat, totuși, momentul botezului reprezintă și o tradiție care implică câteva obiceiuri străvechi. Sunt lucruri care trebuiesc făcute, atunci când vine vorba despre îmbrăcăminte sau cadouri și este bine ca fiecare invitat să se familiarizeze cu eticheta acestui eveniment important. De obicei, ceremonia de botez se face într-un grup intim, cu familia și câțiva prieteni apropiați. Bebelușul va avea alături de el nașii, părinții spirituali, care promit că vor fi alături de copil și îl vor susține, pentru tot restul vieții.

Există multe detalii care trebuiesc luate în seamă în planificarea unui botez, astfel:

  1. Alegerea bisericii. Obiceiul este ca botezul să aibă loc la biserica pe care o frecventează părinții, deoarece asta presupune că preotul este un apropiat al familiei.1
  2. Stabilirea datei evenimentului. După ce ați ales biserica, va trebui să stabiliți cu preotul o zi pentru botez. Va trebui să ai în vedere că botezul este o ceremonie care se poate face la comun pentru mai mulți bebeluși. Dacă îți dorești să fiți singuri în biserică la momentul respectiv, nu uita să discuți cu părintele acest aspect.
  3. Alegerea locației pentru petrecerea de după botez. De obicei, slujba religioasă a botezului, este urmată de o petrecere, unde familia și invitații serbează acest eveniment important. Va trebui să alegeți un restaurant sau altă locație corespunzătoare, unde trebuie să faceți o rezervare fermă și, eventual, să achitați un avans.
  4. Alegerea meniului. Odată stabilită data evenimentului și locația, urmează alegerea meniului care va fi servit la petrecere. În funcție de experiența și disponibilitatea celor din locație, se pot ocupa ei de meniu sau puteți angaja o firmă de catering.
  5. Lista de invitați. Deoarece este vorba despre un botez, se presupune că evenimentul este destul de restrâns. Dar aceasta nu este o regulă obligatorie, astfel încât puteți adăuga pe lista invitaților toate persoanele dragi, pe care le doriți alături de voi în acest moment important.
  6. Trimiterea invitațiilor. Ar trebui să fie făcută cu cel puțin o lună înainte de eveniment, astfel încât invitații să își poată organiza programul în consecință. Următoarele trei săptămâni vei aștepta confirmările de la ei, iar cu o săptămână înaintea evenimentului va trebui să ai lista finală, pe care să o trimiți la restaurant.
  7. Alegere ținutei pentru copil. Tradiția spune că ținuta în care merge copilul la biserică va fi cumpărată de părinți, iar hăinuțele cu care va fi îmbrăcat după botez, vor fi cumpărate de nași. Este un detaliu pe care va trebui să îl stabiliți împreună, putând alege din oferta de hăinuțe de botez de la Mon Bebe.
  8. Alegerea ținutei proprii. Fiind un eveniment atât de important, va trebui să te preocupi și de alegerea unei ținute pe care s-o îmbraci la botez. Dacă este o cheltuială prea mare, poți opta pentru o ținută pe care o ai deja, dar care să fie adecvată și elegantă.
  9. Decorarea sălii. Un botez este ca o petrecere pentru copii, așa că baloanele, ghirlandele, fundele sau alte decorațiuni specifice nu trebuie să lipsească.
  10. Alegerea tortului. Momentul culminant al petrecerii va fi tăierea tortului, care trebuie să fie atractiv și delicios. În funcție de preferințele personale poți alege dintre multe arome, iar forma poate fi de la tort cu etaj, la personaje din desene animate sau dreptunghiulară, cu o poză frumoasă imprimată.

Sursa foto: piqsels.com