Se afişează 21-28 din 28 rezultate.
-
Prin natura activității sale, avocatul reprezintă un partener al justiției și una dintre cele mai importante instituții care militează pentru apărarea drepturilor oamenilor. Importanța acestei profesii este crucială pentru societatea civ...
-
Cei care au incheiat contracte de credit in franci elvetieni, au primit o veste foarte buna saptamana trecuta. Presedintele Iohannis a promulgat o modificare la vestita Lege a “darii in plata”, care ii va ajuta pe multi sa scape de datorii. In...
-
Vânzarea unor imobile, procedura de succesiune/ moștenire, realizarea unor contracte de comodat, de închiriere, de donație, procedura de divorț, legalizarea unor acte, sau a unor copii de pe înscrisuri, legalizarea traducerilor și alte serv...
-
Zboruri întârziate, zboruri anulate, refuz la îmbarcare - ai întâmpinat și tu probleme cu o companie de zboruri și nu ai luat nici o măsură? Ei bine, te anunțăm că ai tot dreptul să ceri despăgubiri atunci când vine vorba de situaț...
-
Marți 06 iunie, a.c., în jurul orei 00.10, Grupa de Jandarmi Supraveghere și Intervenție Lipova, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, a fost sesizată telefonic de către o persoană, să intervină pe râul Mureș în zona ...
-
Horia Georgescu (n. 19 ianuarie 1977, Brașov[1]) este un jurist român, care ocupă din aprilie 2012 funcția de președinte al Agenției Naționale de Integritate (ANI).
În perioada noiembrie 2008 - martie 2012, Horia Georgescu a îndeplinit f...
-
Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel înalt și mediu, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A fost înființat...
-
Avocatul Poporului este o instituție centrală de stat românească. Este echivalentul instituției ombudsmanul european, instituție de origine suedeză (1766). În alte țări este cunoscută sub alte denumiri, precum: comisar parlamentar, apă...
210245921022512101679209472615960231181418161081643