[Ovidiu Bufnila]

M-am pus pe valurit romanul Meduza. Cum nu sunt deloc un scriitor gomos, il valuresc in oceanul virtual in fel si chip. Spune-mi doua, trei vorbe despre el. Si hai sa rupem o vorba si despre misiunea scriitorului in Era Complexitatii. Si despre tine, cititorule-navigator.
MEDUZA se valureste in:
http://ovidiubufnila.weblog.ro/

[Ovidiu Bufnila]

Si despre tine, cititorule-navigator hai sa vorbim sa vedem in ce fel te pot infuleca fictiunile scriitorilor.

[Ovidiu Bufnila]

Romanul MEDUZA te infuleca de viu
de Ovidiu Bufnila

MEDUZA
Capitolul 41

Împăratul oglinzilor de ape din Jabahab Ab Jabadah nu era mai învăţat decât predecesorii lui. Tehnologiile imperiale ar fi fost de nefolosit în străfundurile istoriei care, nici ea, nu era un adevăr ci doar o superbă ficţiune. Era oare acel eveniment sfârşitul inevitabil al lumilor acvatice asemenea lui Barâskin, legendarul personaj, adversar periculos al tuturor ficţiunilor ştiinţifice? Fiintele fabuloase, moi si placute la atingere sau, dimpotriva, taioase si aspre, se preschimbau in virtualitati suieratoare? O astfel de intrebare si-a pus si monstrul acvatic in timp ce o infuleca pe Kolombina Tamburila, un animat al calugarilor din Wankusai, la o mie de ani la stânga fluxului principal de evenimente care inundau aparenta oceanica. Kolombina Tamburila a tipat usor infiorata, s-a zbatut un pic si si-a dat sufletul transformându-se intr-o matrice informationala de o jumatate de rotatie. Monstrul acvatic a trimis-o departe in strafundurile lui luând forma corabiilor lungi pe care le indreptau catre ultimul sens an de an vitejii razboinici ai sudicelor in incercarile lor sângeroase. Armada a înfruntat forţele imperialelor trandafirii de dincolo de pânzele Hamoai care făceau sa se rotească inelul magic din marginea arhipelagului Seto, o lume zapacita construita de navigatorii secretului.

[Ovidiu Bufnila]

Capitolul 49

Cerul se înroşise şi se auzea bubuitul tunurilor din Kumbra Kumbrali.

Nici vorbă de pacea de o mie de ani!

Muşcând-o de urechiuşă pe domnişoara Margareta, Pitoşkin îi povesti despre buclele Davi, despre orgasmul universal şi despre diamantele de lumină veche în care ar fi stat ascuns teribilul adevăr al tuturor lumilor.

Domnişoara Margareta îşi trecu degetul printre buze şi îi şopti lui Pitoşkin că ignoranţa şi prostia guvernantei naţionale din Bulbona or să ducă la pierzanie agenţii secreţi şi că minunata artă a spionajului se apropia de sfârşit.

Pitoşkin încercă s-o liniştească dar chiar atunci ne zări plutind prin văzduh. O luă la fugă după albatrosul imperial vrând să-l doboare cu pietre. Se lăsă păgubaş pentru că dincolo de stâncile de pe ţărm văzu submarinul galben al lui Abu Kadâr tăind leneş valurile.

Lângă tunurile de la prova, vicepreşedintele Weinberger stătea la taclale cu Obin Oba. Râdeau de se prăpădeau. Fumau trabuc. Se băteau prieteneşte pe umăr şi, din când în când, se strângeau în braţe.

Puneau la cale soarta popoarelor din Guaribo, Kodaon şi Tonga Tongao, răpirea lui Agomanian Agomanianos care lupta împotriva diavolului, extazul mulţimilor din Takla Makan, dimineaţa generalilor din Quanqo Koqué, mareea trandafirilor din Adamville şi furtul secretelor din San Gastoban.

Colonelul Sharun ar fi dat orice să afle toată tărăşenia.

Privindu-se într-o oglindă adusă de un pelerin din Burbansk, colonelul îşi ţuguie buzele şi-şi promise că într-o bună zi va conduce lumea.

Pitoşkin îşi scoase ocheanul şi urmări cu atenţie mişcările buzelor celor doi sperând că o să primească o tresă în plus.

Un matroz se căţără în nacelă vrând să împuşte albatrosul pentru prânzul lui Abu Kadâr.
Matrozul era gras şi ştirb. Avea obrazul plin de cicatrice. Luptase în Nulome, la Popocatepetlán şi în Guabano Lao.

Era iubitul lui Abu Kadâr şi fusese cumpărat pentru două baniţe de aur din Metongo Bambo. Abu Kadâr ţinea la el ca la ochii din cap şi omorâse cu mâna lui o mulţime de vânători de balene şi de soldaţi imperiali care doar îndrăzniseră să arunce vreo privire iubitului său.

Vicepreşedintele Weinberger îl lovi pe matroz peste mână. Glonţul fierbinte şuieră ameninţător şi se pierdu în spuma valurilor.

Abu Kadâr se apropie în grabă.

Era asudat. Avea tunica descheiată iar mustăţile uriaşe i se zbârliseră. Bocancii îi miroseau a catran. Catarama centurii ruginise din cauza aerului sărat iar chelia îi era plină de pete maronii. Sabia din oţel de Polga Polgani zăngănea nerăbdătoare şi ameninţătoare.

Puşcociul dăruit de tunarii din Beauburg se umflase de plumbi grei gata, gata să trimită pe lumea cealaltă orice ageamiu care ar fi îndrăznit să-l înfrunte pe Kadâr. Pumnalul furat din Galeea se pregătea să lovească mişeleşte iar arcanul dăruit de guvernatorul din Togai mustăcea vrând să-i gâtuie drăgăstos pe toţi cei din preajmă.

Vicepreşedintele mărturisi că în copilărie un albatros imperial i se arătase în vis şi că îi povestise despre diamantele de lumină veche, despre universul plin de universuri şi despre femeile din Mandhala. La prima vedere totul părea să fie o superbă iluzie dar Weinberger era convins că e acelaşi albatros.

Abu Kadâr îi aruncă o privire scurtă lui Obin Oba.

Obin Oba avea un caftan cusut cu fir de aur şi nişte ochi ca de smoală. Galopul cailor sălbateci se auzea în răsuflarea lui. Sute de bătălii sângeroase se citeau în tatuajele sale iar pe cizme încă nu se uscase sângele pneumaticilor ucişi în şarja de cavalerie de la Qinzacoatl.
Obin Oba încuviinţă dând uşor din cap.

Era sfârşitul primăverii şi se anunţau evenimente tragice care aveau să schimbe soarta tuturor lumilor şi a universului plin de universuri.

Abu Kadâr îşi scoase sabia şi reteză scăfârlia iubitului său.


http://ovidiubufnila.weblog.ro/

[rasky]

Cu siguranta il voi citi cand voi avea ceva mai mult timp,promit!Promit, de asemenea, o valureala neprofesionista!Deci, pe curand!

[Ovidiu Bufnila]

Meduza

Oamenii mării au venit să ne salveze. Barulles le-a râs în nas, şeful portului a negociat cu noii veniţi, Eleonora, hangiţa, s-a dat şi ea în stambă, avea nişte arginţi, comandorul Hukk a vrut să ştie de ce am fi în pericol, bătea un vânt fierbinte, au luat foc registrele companiei de petrol, s-au aprins nişte platani de pa Strada Mare, Fatma a născut un dragon, preotul Ignaţio s-a pierdut prin catacombe şi dus a fost, oamenii mării ne-au rugat stăruitor să ne urcăm în corabia lor, Zanibar s-a urcat primul, m-am dus şi eu pe-acolo să văd ce şi cum, corabia era maiestuoasă, plină ochi cu grâne şi cu butoaie cu vin de Madeira şi cu fete zăpăcite aduse tocmai din Spania, Eleonora m-a tras de mânecă, o să vină o ceaţă mortală, mi-a şoptit, o să înghită portul şi oamenii şi bărcile şi balenele, vino cu noi, comandorul Hukk a vrut să aducă la bord maşina de zburat pe care tocmai o inventase, s-a dus corabia şi cu ea întregul orăşel, eu m-am întâlnit cu preotul Ignaţio, găsise în catacombe o pompă de vânt, am aşteptat ceaţa care a venit în dimineaţa zilei de 14 noiembrie, am pompat pe ruptelea şi ceaţa s-a împrăştiat cum a venit şi spre seară am văzut că răsar din apă două Luni.

[Ovidiu Bufnila]

Meduza
roman

Sigur, au apărut tot felul de zvonuri, tot felul de speculaţii. Că talibanii ar fi trimis o rachetă grozavă să-i facă harcea-parcea pe bieţii americani. Că masonii dezlănţuiseră forţele telurice. Că Marele Spirit, sătul de pornografie şi droguri, îl nimicise pe bătrînul unchi Sam scufundîndu-l în ocean la mare adîncime. Că mai marii din Shambala nu erau străini de groaznica dispariţie. Că Universul întreg suferise o depreciere magnetică soldată cu pierderea Americii. Bineînţeles că unii s-au sinucis. Alţii s-au bucurat. Şi-au frecat palmele: gata cu guma de mestecat, gata cu Marele Canion şi cu aroganţa lui Bill şi cu fundul rozaliu al lui Marilyn Monroe, gata cu băieţii scrobiţi de la CIA, gata cu voinicul Arnold. Pricoliciul de la Arsenal mi-a dat telefon să mă întrebe ce şi cum. Dacă nu cumva America fusese doar în imaginaţia noastră. Dacă nu cumva fusese doar aşa, o metaforă. O iluzie. Pricoliciul se cam bîlbîia, aşa că i-am închis telefonul în nas. Pe urmă a venit Aglaia Protopopescu, să flecărim de una, de alta. Avea o umbreluţă portocalie. Nu părea prea impresionată de teribila grozăvie. Ea nu îi iubise niciodată pe americani. Îi murise iubitul în Vietnam. Acum, să nu credeţi că i-am cîntat în strună sopranei! Dimpotrivă: Aglaia Protopopescu mi-a cîntat ea mie aria Bernadettei.

[Ovidiu Bufnila]

Meduza
roman

Era mai mult ca sigur că vrăjitorii din Ngorongoro pierduseră Africa cu farmecele lor. Folosiseră în acest scop picioare de cocoş, fructe de mango şi de blinel, nisip de Nil, praf din oasele faraonilor, sînge de fecioară, praf de puşcă britanic, nişte pase magnetice furate de la CIA, boare de primăvară din Cotul Iberic, parfum de trandafiri masonici, nişte discursuri de-ale lui Stalin şi Franco, un lighean de argint în care se îmbăiase Napoleon cînd era mic, coarne de cerb aduse de la Marile Lacuri, ceva muzică de cartier, buric de vădană, urlete de elefanţi şi coajă de ou de struţ. Şi gata vrăjitoria! Ia Africa de unde nu-i.Esmeralda voia să ne înfioare, se vedea de la o poştă. Pricoliciul de la Arsenal s-a lăudat că vraja fusese chiar a lui, că ar fi fost la clenciuri cu nu ştiu ce forţe oculte, cu nu ştiu ce servicii secrete de dincolo de orizontul vizibil. Era îmbârligat cu spiritul lui Garcia, dictatorul bolivian al anilor '50, cu nişte fiinţe venite din cosmos, cu nu ştiu care mafiot din Sicilia şi uite-aşa mai departe. Navigatorii ne-au mai transmis o vreme diverse semnale. Văzuseră în calea lor înspumată tot felul de balene zburătoare, un delfin cu cap de cerb, un şarpe cît statuia libertăţii şi nişte oameni cu trei mîini care pescuiau macrou şi sardină, dar comunicau în altă frecvenţă decît noi. Am consemnat conştiincioşi toate aceste poveşti şi le-am trimis prin WorldNet celor din Asia şi Australia, încercînd să-i avertizăm. Împăratul Japoniei nu ne-a crezut pe cuvînt şi ne-a promis că o să ne bombardeze arhipelagul, iar chinezii au zis şi ei că or să ne invadeze într-o bună zi ca să ne treacă cheful de şotii. Era clar însă că întreaga rasă umană era pe ducă şi că Forţa Universală o chema la ea să achite nota de plată. Noi am vorbit cu guvernatorul nostru, îndemnîndu-l să ia nişte măsuri preventive. El a încercat să ne liniştească, afirmînd că glorioasa armată din Adamville era dotată cu lasere ucigătoare care puteau topi orice tanc duşman şi orice rachetă continentală. Îmbărbătaţi cum se cuvine, noi ne-am lăsat păgubaşi şi ne-am făcut praf cu vin de Madeira, lăsîndu-i pe asiatici să se perpelească de necaz. Pricoliciul de la Arsenal ne-a zis ca Pitoşkin pusese la cale toata tevatura.

[Ovidiu Bufnila]

Meduza
roman nonliniar, valurit si valuritor

Marea balena albastra din inima sudicelor l-a aruncat intr-o buna zi pe nebunul de Pitoskin pe tarmul oceanului in apropiere de mândrul Beauburg. Pe vremea aceea toata lumea vorbea despre ploaia informationala adusa de norii trandafirii si despre submarinul galben cu care o multime dintre prietenii mei voiau sa porneasca intr-o nemaipomenita calatorie dincolo de orizontul nostru vizibil. Multa vreme am crezut ca universul acvatic l-a creat pe Pitoskin dupa chipul meu valuritor si dupa asemanarea mea. Am banuit ca voia sa stârneasca indoiala asupra descoperirilor mele despre arta navigatiei catre ultimul sens. Pitoskin a folosit povestile science fiction scornite de mine pentru a construi o realitate paralela. A jucat o multime de roluri. A luat chipul arhivarilor din Tambo Tamboree, Ghemba, Matapahapamar, Bulbona, Ogabonda, Tazamo, Bankusai, Tulubras, Gaian, Wenda, Gutumbe, Halafaas, Hostina, Mataras, Bungburg, Tahomm, Wahstand, Burbaansk, Cammelor, Rafadda, Massa Gome, Kalodda, Gaspirias, Tulbonna, Has Masan, Gabelo, Tando, Jaw Kadab, Kantom Pingall, Guasalaa, Pano Gabal, Batoa Butuba, Qintatocoatl, Hazean, Masam La, Wetobanian, Kokusai, Kankaro, Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Quadaoda, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala, Quamtomatar, Mitombe, Bel Cantor, Zagadar, Ehurean, Beauburg, Badobadorabad, Lamboda, Gavaonia Gao, si dezmatata Kumbali. S-a substituit imparatului Owagama si l-a interpretat magistral pe Gingullo Baloas, un personaj fabulos descris de arhivarii din Guadebo in scrierile lor de taina. Eu am intrat in jocul lui Pitoskin pentru ca, fara sa stie, m-a ajutat sa inteleg strategicile acvatice ale furtunilor oceanice. Sa raspunzi insa unei invitatii facute de el era ca si cum te-ai fi dus la razboi gol-pusca. M-am indreptat totusi catre acel internet-café din Batoa Butuba, fabulosul port despre care imi vorbise in numeroase rânduri perversul de Pitoskin! O mâna sigura decupase o fereastra digitala intr-un perete cândva caramiziu, acum aburit si plin de pânze de paianjen. Se zarea foarte bine vestitul wormhole Bagadorobarsk care infuleca planete, fiinte fabuloase si o multime de inele magice cazute din vârtejurile virtuale ale furtunilor oceanice.

http://ovidiubufnila.weblog.ro/

[Ovidiu Bufnila]

rasky, la Oct 26 2006, 08:47 AM, a spus:

Cu siguranta il voi citi cand voi avea ceva mai mult timp,promit!Promit, de asemenea, o valureala neprofesionista!Deci, pe curand!

OK, Rasky! Important e sa inaintam catre noi adevaruri! Inima buna, man.