Se afişează 1-10 din 11 rezultate.
  • Pe malul marii 2D
  • 0

  • Povestea unui scriitor american, Roland (Pitt), și a soției sale, Vanessa (Jolie Pitt), care ajung într-o stațiune pitorescă și liniștită din anii ’70, aflată la malul mării, într-un moment de criză a mariajului lor.
  • 0

  • Trei poveşti de dragoste se intersectează. Cele trei cupluri de îndrăgostiţi sunt din trei oraşe (toate cu romantismul propriu): Roma, Paris, New York.
  • Grace de Monaco
  • 0

  • Filmul lui Olivier Dahan acoperă doi ani din mariajul lui Grace cu prinţul Rainier (Tim Roth), explorând atât relaţia din spatele uşilor închise, cât şi imaginea publică a celor doi.
  • 0

  • Filmul lui Gibson spune povestea contestatarului adventist Desmond Doss, care a refuzat să ucidă sau să poarte arme datorită convingerilor sale religioase, dar a servit ca medic, alături de americanii care au luptat împotriva japonezilor în Pacific.
  • Aliatul
  • 0

  • Povestea lui Allied aduce alături un agent al serviciului britanic de spionaj, Max Vatan (Pitt) şi o spioană franceză Marianne Beausejour (Cotillard). Cei doi se îndrăgostesc în timpul unei misiuni de asasinare a unui oficial german, însă la scurtă vreme Max află că partenera sa
  • Cincizeci de umbre ale lui Gre
  • 0

  • Povestea filmului - inspirat de bestseller-ul mondial al autoarei britanice Erika Leonard, care semnează cu pseudonimul E.L. James - îi are în centru pe studenta Anastasia Steele şi un cuceritor şi misterios om de afaceri, Christian Grey, între care se leagă o relaţie plină de erotism
  • Cenusareasa 2D sub
  • 0

  • Când tatăl ei moare, frumoasa Ella are parte numai de necazuri din partea mamei ei vitrege. Transformată în slujnică şi cu numele schimbat în Cenuşăreasa, fata ar putea uşor să-şi piardă speranţa, dar ţine la sfatul primit de la mama ei pe patul de moarte, "fii bună şi ai curaj".
  • Cenusareasa 2D dub
  • 0

  • Când tatăl ei moare, frumoasa Ella are parte numai de necazuri din partea mamei ei vitrege. Transformată în slujnică şi cu numele schimbat în Cenuşăreasa, fata ar putea uşor să-şi piardă speranţa, dar ţine la sfatul primit de la mama ei pe patul de moarte, "fii bună şi ai curaj".