Concert simfonic

Sala „Capitol" vineri, 27 februarie 2009, ora 19

CONCERT SIMFONIC

Dirijor:

MICHAEL HALASZ

Austria

Solista:

JUDITH HALASZ

Austria

Program:

R. Strauss: Ultimele patru lieduri, pentru soprana si orchestra

G. Mahler: Simfonia a IX-a, in re major

Vineri, 27 februarie 2009, ora 19, sala „Capitol"

Concertul Filarmonicii „Banatul", de vineri, 27 februarie, promite a fi unul dintre cele mai insemnate ale stagiunii. In primul rand remarcam programul ales: Ultimele patru lieduri, pentru soprana si orchestra, de Richard Strauss si Simfonia a IX-a in re major, de Gustav Mahler, doua lucrari de mare profunzime, doua repere ale muzicii universale. Vom observa apoi pe afisul concertului ca acest program deosebit va fi dirijat de maestrul Michael Halász, un dirijor de talie europeana, care vine la Timisoara dupa o lunga si fericita cariera la pupitrul dirijoral al operelor din Frankfurt, Hamburg, Berlin, Stuttgart, München si la cel al orchestrelor simfonice din marile orase muzicale ale lumii. Este cale lunga de la liedurile tineretii lui Strauss, melodice si stralucitoare, pana la aceste extraordinare patru lieduri, cantecul de lebada al unui intelept, un artist rafinat, care imbraca muzica poeziilor intr-o orchestratie de o rara maiestrie. Sunt trei lieduri dupa poezii ale lui Hermann Hesse: Primavara, Septembrie si La culcare, iar ultimul lied este dupa poezia lui Joseph von Eichendorff: In stralucirea purpurie a amurgului. Cel care are meritul de a le fi inmanunchiat intr-o singura lucrare, care a pus si titlul: Ultimele patru lieduri, este un foarte bun prieten al lui Strauss, Ernst Roth, sef editor la Boosey & Hawkes, o celebra editura de note muzicale. Cuvintele de prezentare ale fiecarui lied ar fi prea sarace fata de ceea ce poate face auditia unei astfel de ingemanari maiastre dintre muzica si poezie.

Solista va fi soprana Judith Halász din Austria.

Tot un cantec de lebada este si ultima simfonie a lui Mahler, impreuna cu Cantecul pamantului, scrisa cu un an inainte (1908), cele mai profunde lucrari ale sale. De altfel aceasta simfonie continua problematica din Cantecul pamantului, aceea a unei presimtiri despre final si impacarea cu gandul ca trebuie sa paraseasca frumusetile acestei lumii, dupa un scurt popas pasager care se numeste viata. Descoperim, pe langa pecetea tipic mahleriana, multe elemente noi, printre care o dezvoltare mult mai densa a materialului sonor, pendulare intre stabilitate tonala si instabilitate (in partea intai), sau transformarea ländlerului din partea a doua, intr-un dans grotesc care pare ca se indreapta spre moarte. Se spune ca transfigurarile muzicii acestei simfonii nu se datoreaza numai presimtirilor sumbre, ci si unor stiri despre infidelitatea sotiei sale, Alma. Oricum, criza depresiva in care se afla se datora si bolii de inima descoperita cu doi ani inainte, mai ales ca sentinta fatala a doctorilor fusese devastatoare. El nu a mai apucat sa-si asculte lucrarea, executata in premiera la Viena, in iunie 1912, sub conducerea lui Bruno Walter. A murit cu un an inainte, la varsta de 50 de ani. Sa incheiem, totusi, cu cuvintele lui Herbert von Karajan — „Muzica Simfoniei a IX-a vine dintr-o alta lume, vine din eternitate".