Început de Arcangelo, Lun 6 aug 2012 · 56 răspunsuri · 5.583 vizualizări
Black velvet a scris:Pai exact asta-i problema, dar privita invers.
Ok, asa inteleg si sunt de acord.
Nemo! a scris:]
Denzel Washington are darul sa imi alunge absolut orice preocupare intelectuala. Dar am vazut La vita e bella. Cred ca stiu ce vrei sa spui.
Allexandrra a scris:Este cat se poate de reala, deoarece se afla timp indelungat intr-un loc in care nu doreste sa fie, printre oameni cu care nu vrea fie, facand ceva ce nu ii place. Ce sa faca? Sa se prefaca si sa spuna ca e de fapt o impresie falsa, sa realizeze o metanoia, in urma careia sa isi dea seama ca de fapt e foarte multumit de situatia respectiva? Este posibil, dar nu mi se pare dezirabil.
Mda. Nu poti sa mananci viermi si sa te prefaci ca-s spaghete si sa te mai si lingi pe degete. Nu poti decat sa te impaci cu gandul ca mananci viermii aia pt. ca n-ai incotro, pana gasesti altceva mai bun de mancat sau, daca nu gasesti, ca-i mananci pt. ca n-ai incotro si trebuie sa supravietuiesti.
Nu am raspuns unora din pricina condescendentei lor care mi-a displacut.Tonul face muzica,si chiar si cele mai profunde adevaruri cred ca ar putea sa devina neplacute cand sunt exprimate cu dispret.
Spune ceea ce e util,benefic si adevarat.Daca nu indeplineste cele 3 conditii,e mai intelept sa taci.
Si la subiect: azi am incercat sa imi flausez atitudinea...mai moale,mai catifelata...a fost mai bine...am incercat sa exprim si sa gasesc ceva pozitiv in ce experimentez.A mers...insa asa,pe jumatate.Tot timp irosit a fost de fapt.
Si de ce spun asta? -pentru ca acolo,sunt total scufundat in preocupari materialiste,practice,fara nici o perspectiva mai inalta.
Pentru aproximativ 9 ore pe zi,eu incetez sa mai fiu o persoana cu preocupari spirituale,culturale,intelectuale,o persoana care simte macar...sunt redus la un fel de robotel dezumanizat,un fel de zero mental,emotional,spiritual,cultural...nu mai traiesc acele ore,asa simt.
Nu inteleg decat cei care sunt sau au fost in situatii similare.
Cred ca multi se regasesc in ceea ce-ai spus tu, numai ca multi nu recunosc, nu-si recunosc asta nici fata de ei insisi. :) Tu ai timp liber la serviciu sau esti mereu ocupat?
Am o pauza de masa de jumatate de ora...teoretica,pentru ca rareori apuc sa imi iau vreo pauza...
Oricum,daca imi iau pauza aia,nu pot sa mananc cu colegii...o sa mananc de unul singur.
Produc bani pentru altii.
Esti blocat in acest mediu de munca. Ai energiile creative blocate. Cum ti le poti debloca?
Ce solutii ai tu insuti pentru aceasta deblocare pe care o doresti?
A schimba jobul este cea mai simpla solutie. O vede oricine. Insa tu intelegi ca nu iti e usor sa iti schimbi jobul. Sa mergi intr-un job la fel de rau nu merita, pentru ca faci fatza la schimbarea colectivului de munca, un stres suplimentar. Iar sa gasesti un job mai bun, pe timp de criza, care sa iti puna in valoare capacitatile creativ/intelectuale nu e usor. Desi e posibil, totusi. Dar cum?
Ce strategii pui tu pe foaie si practici pentru a ajunge la obiectivul gasirii unui job intelectual?
O solutie ar fi sa iti deblochezi energiile chiar in acest job, cu acest mediu de munca.
Daca o faci, transfigurarea ta va fi vizibila pentru colegi/sefi, ii va uimi.
Ai avea mai multe avantaje. In primul rand, nu te-ai mai duce la lucru cu sila, ceea ce pe tine te-ar ajuta enorm, pentru ca mai putin stres inseamna minte/emotivitate/corp mai bune.
In al doilea rand, devenind o persoana entuziasta, ti-ar fi mai usor sa iti afli un job in domeniul intelectual/creativ care iti place tie. Oamenii te-ar remarca, te-ar chema in colectivele lor, ti-ar da ponturi de joburi bune.
La nivel inconstient, oamenii au nevoie sa interactioneze cu persoane entuziaste si tind sa se inconjoare de ei. Tot la nivel inconstient, aceiasi oameni fug de persoanele depresurizate (si care sunt ok doar in timpul liber de relaxare, ori nici acolo nu prea). Asa merg lucrurile pe planeta asta.
Remarc si faptul ca tu esti deosebit de majoritatea angajatilor, pentru ca esti foarte sensibil, atat din cauza emotivitatii tale (si a capacitatii intelectuale/afective), cat si din cauza orientarii tale, plus trecutul dificil in care te-ai format.
Poate prea te-ai deprins sa reactionezi defensiv la remarci obisnuite, chiar si cele care nu contin agresari. Pentru ca s-au inscris in reactiile tale fiziologice toate agresarile din trecut!
Oare nu asa reactionezi si in mediul de lucru? Oamenii obisnuiti sunt sensibili la limbajul corporal, si tind sa accepte sau sa respinga interlocutorii pe baza unor mesaje insesizabile pentru constient, dar consistente la nivel inconstient.
Pe undeva, ei te simt "altfel", si nu te-au integrat total intre ei. Nici ei nu te-au acceptat, iar acum nici tu nu ii accepti.
Nu stiu cat iti doresti tu sa te integrezi intre ei. Poate ii dispretuiesti in sinea ta (pentru ca nu se ocupa cu lucruri intelectuale, sunt vulgari), iar ei simt asta nelamurit. Si te resping emotional. Ori te ignora. Ori iti fac munca mai grea.
Dar astfel iti sapi si tu unele oportunitati. Astfel situatia devine pentru tine tot mai dificila, mai complicata, mai apasatoare.
In situatia ta, de multe ori pare firesc sa te inserezi in societate pe baza unor definiri polarizante. Insa de fapt nu e. Solutia ar fi detensionarea, deblocarea energiilor si a comunicarii.
Cum poti sa iti iubesti munca si viata?
Progresand in acceptare neconditionata fata de tine si ceilalti.
Accepta neconditionat colegii, cu defectele lor, cu ignoranta lor, cu nivelul lor redus de constientizare, cu vulgaritatea lor. Accepta ca in acest moment serviciul tau este imperfect, insa intelegi ca este o etapa spre un serviciu mai bun.
Accepta-ti limitele. Accepta ca uneori nu poti face totul cum vrei.
Accepta si pe crestini, desi nu ii suporti, insa deocamdata traiesti printre ei: intra in sistemul lor de gandire, incearca sa le intelegi bias-arile, erorile, si dovedeste intelegere infinita fata de ei (desi unii dintre ei nu au asa ceva fata de tine). Arata compasiune fata de ei. Tu poti asta, caci ai o inima mare. Fa ca energia compasiunii tale sa iradieze din ochii tai. Oamenii vor simti asta si relatiile se vor schimba.
Facand astfel te vei detensiona, vei invata sa privesti viata si oamenii si munca ta cu alti ochi.
Schimband gandirea, iti schimbi viata.
Astfel, nu te vei mai duce la lucru cu sila, ci linistit. Si in scurt timp vei sesiza oportunitati, pentru a afla un job mai bun.
Allexandrra a scris:Denzel Washington are darul sa imi alunge absolut orice preocupare intelectuala. Dar am vazut La vita e bella. Cred ca stiu ce vrei sa spui.
Nu, nu e acelasi lucru.
"La vita" e o comedie, nu o poti lua in serios.
"The Hurricane" e o istorie care iti va ridica parul pe tine, e cutremuratoare.
E unul dintre cele mai bune filme facute vreodata.
Iar faptul ca e dupa o poveste reala il face si mai bun.
La sfarsitul lui ar trebui sa ai o iluminare.
Editat Mar 7 aug 2012 09:32
Nemo! a scris:Te rog sa vizionezi in seara asta acest film, The Hurricane, cu un condamnat pe viata:
Hai s-o zic pe aia dreapta. Postarea asta a ta seamana cu vorbele unui profesor adresate unui student. Este evidenta atitudinea de superioritate fata de mine. Poate e justificata, poate nu. In orice caz, poate bloca dialogul.
Pot discuta despre importanta atitudinii in situatii critice fara sa urmez indicatiile tale. Daca chiar vrem sa apelam la alte idei decat ale noastre, exista puncte de plecare mult mai la indemana, cum ar fi Jurnalul fericirii.
Oricum, mersi de recomandare. Denzel W. e un actor intr-adevar extraordinar.
N-am avut nicio superioritate fata de tine.
E un film care m-a entuziasmat, unul din putinele filme bune vazute in viata, pe care l-as pune intr-un top 10 filme motivationale/inspirationale.
E un film de revazut cand esti depresurizat.
Ti l-am recomandat ca unei prietene, ca sa dau share la ceva rar.
Asa fac eu, asta sunt eu.
Oricum, imi pare rau ca te-ai suparat.
Sper sa te prind in toane bune altadata.
Si daca ai vedea filmul, chiar am putea face o paralela cu experienta lui Steinhardt, cu filmul "Binecuvantata fii inchisoare", cu experienta lui Vladimir Bukowski.
Steinhardt inca avea cu cine discuta in inchisoare, avea comuniune, faceau liturghia chiar, se sprijineau emotional unul pe altul. Logoterapia functiona la maxim. Atmosfera din Jurnalul Fericirii era una paradisiaca dpdv intelectual. Iti doresti sa fii acolo cu ei, ca sa asculti prelegerile lui Sergiu Al-George, Ghius, sau alti intelectuali. Ce efervescenta spirituala!
Oare tu sau eu avem o astfel de retea de intelectuali care sa ne stimuleze in lumea reala?
Comunistii adunasera spuma inteligentei acolo!
Compara cu situatia lui "Hurricane" Carter din film, care era singur.
Asta e o experienta extrema, caci te duce la marginea nebuniei.
Ce solutie ai? Sa te sinucizi sau sa afli in tine ceva si mai puternic?
E o experienta si mai dura decat cea din "Cast Away", caci ai si amaraciunea nedreptatirii.
Era singur, dar macar nu era torturat si redus la conditia unui animal, cum erau cei despre care spui tu. Plus ca mai apoi a primit sprijin moral.
Nu prea-s bune comparatiile pe care le faci.
Nemo! a scris:Asa fac eu, asta sunt eu.
Oricum, imi pare rau ca te-ai suparat.
Sper sa te prind in toane bune altadata.
Stiu ca asa faci tu si ca asta esti tu. Tocmai de-aia te-am acceptat asa cum esti. Eu una nu ma simt jignita sau tratata cu condescendenta ori mai stiu eu cum, dar nu sunt multi ca mine. Superioritatea din postarea aia insa e evidenta, chiar daca m-a lasat rece. M-am gandit doar sa iti atrag atentia.
Nu m-ai suparat deloc si nici in toane proaste nu sunt. Fac totul cu foarte mare viteza in perioada asta - asta-i tot.