Pot sa invat sa-mi iubesc munca,viata,etc?

Recent mi-am dat seama ca ma tot simteam rau la munca...ameteli,oboseala accentuata,de ma clatinam din picioare...

Acum,am constatat ca am ajuns sa respir cu greutate,de parca am o piatra pe suflet...atat de tare nu imi place sa fiu acolo!

Mi-am dat seama ca e posibil sa ma si imbolnavesc,de-adevaratelea...

Si ca in general,nu-mi iubesc munca si nici macar viata,asa cum este.

Am un sentiment de nemultumire,si el nu e deloc ceva special,pentru ca-l vad din plin si-n jurul meu,la toata lumea aproape.(exceptii nu-mi vin in minte,insa e posibil sa existe).

Vedeti,viata mea ar fi ok daca nu ar fi irosirea a de zi cu zi de la munca,care a ajuns sa ma exaspereze...

Mi-am dat seama ca ceva nu e in regula cu mine,cand am privit cu bucurie gandul ca daca as muri as scapa odata de acolo!

Si singura explicatie,din care pare sa se intrevada si solutia,este ca nu doar ca nu-mi place munca mea,ci ca nu e iubire asociata cu ea.Nu o fac cu si din iubire... :(

Solutia -posibila sper,e sa invat sa traiesc altfel acele ore care acum imi par irosite la modul revoltator,din viata mea...(care insumeaza mai mult decat timpul meu liber,din pacate...)

Asa iubesc libertatea de mult...si independenta...si atat de tare nu-mi plac sa depind de cineva sau de ceva sau sa trebuiasca sa urmez reguli stupide.(nu e nevoie sa dau exemple,le aveti si voi pe ale voastre,de la munca,sunt convins de asta)

Imi amintesc ca in timpul scolii(cumplit mestesug de tampenie,cum atat de bine o numea Creanga) aveam aceeasi stare de cumplita deprimare si lehamite...si revoolta pentru viata netraita,irosita prosteste acolo...de neputinta,de inchisoare invizibila...

Aceeasi dorinta arzatoare de evadare...

Si repet intrebarea: pot oare eu...puteti oare voi,sa ne traim in iubire si perioadele astea negre ale dependentei sociale?

Voi ati reusit asta?

Puteti sa ma sfatuiti mai bine?

(nu imi spuneti sa caut un alt job...e tare greu sa gasesti unul in orasul asta,si pe deasupra,nu e vreo garantie ca mai bun cu ceva...si cautatul ala inseamna alt timp irosit aiurea din ala putin ramas liber)

Fa rost de o persoana draguta la locul de munca!! :)

Si eu am ajuns sa imi urasc munca, nu neaparat din pricina a ceea ce implica ea sa fac (nu ca m-as da in vant), ci din pricina oamenilor si a atmosferei tot mai de cacat din ultima vreme. Nu stiu ce sfat as putea sa-ti dau. Daca poti, schima-ti locul de munca, daca nu, n-ai incotro si tb. sa accepti ca asta e modul prin care-ti asiguri painea.

Poate ca nu stiu inca sa gasesc apreciere pentru munca aia...

Adevarul e ca ma plictisesc cumplit! -cred ca e evident ca am o minte curioasa...simt ca ma sufoc psihic acolo,nu din pricina rautatii colegilor (desi cu cativa am avut niste meciuri),pur si simplu chiar cei cu care simpatizez,cu care am relatii amicale,nu au nici un fel de preocupari spirituale,intelectuale,culturale...nimic.Nu am ce sa discut cu ei...si chiar de as avea,nu am timp sa stau la discutii la munca.

Ma simt ca un robot acolo,o munca plicticoasa si dezumanizanta...

Timpul trece atat de greu...imi perd rabdarea asteptand zilnic(cu nerabdare) sa-mi treaca odata viata!

Multumesc moderatorului care a corectat titlul topicului.

Fă ce-ţi place, şi nu va mai trebuie să munceşti toată viaţa, aşa spune o vorbă.

Arcangelo a scris:

Asa ma simt si eu. Cred ca majoritatea oamenilor se simte asa, putini oameni fac ceea ce le place.

Arcangelo a scris:

Puteti sa ma sfatuiti mai bine?

Incearca sa faci ceva pe cont propriu, pentru a-ti castiga existenta. Te vei simti cu mult mai bine, chiar daca vei avea perioade in care vei munci mai mult, insa satisfactia ca muncesti pentru tine iti va da aripi.

Arcangelo a scris:

Poate ca nu stiu inca sa gasesc apreciere pentru munca aia...

Adevarul e ca ma plictisesc cumplit! -cred ca e evident ca am o minte curioasa...simt ca ma sufoc psihic acolo,nu din pricina rautatii colegilor (desi cu cativa am avut niste meciuri),pur si simplu chiar cei cu care simpatizez,cu care am relatii amicale,nu au nici un fel de preocupari spirituale,intelectuale,culturale...nimic.Nu am ce sa discut cu ei...si chiar de as avea,nu am timp sa stau la discutii la munca.

Ma simt ca un robot acolo,o munca plicticoasa si dezumanizanta...

Timpul trece atat de greu...imi perd rabdarea asteptand zilnic(cu nerabdare) sa-mi treaca odata viata!

Priveste munca pe care o ai si din alte perspective; ce iti aduce ea bun de exemplu - banuiesc ca prima ar fi partea financiara. Daca nu ai avea aceea munca nu ai avea din ce sa te intretii, deci iata un bun pretext sa cauti partea frumoasa si anume ca munca pe care o faci iti aduce suportul financiar pentru a trai; apoi mai este timpul liber - rareori sunt locuri de munca unde se lucreaza non-stop tot programul fara pauze - in acele pauze poti fcae ceva care iti place, sa deschizi internetul ( daca ai acces !!), sa citescti o carte in format electronic ( nu e necesar internet- o descarci de acasa si o transferi pe stick), sa te preocupi de altceva decat de ceea ce ai concret de facut la munca si care sa te deconecteze!

Ideea este ca putini resesc sa practice ca meserie una din pasiunile lor, tu tebuie sa inveti sa-ti placi munca! Si poti sa o faci daca ii gasesti o motivatie - ceea ce faci tu foloseste la ceva!

Si poti sa cauti si variante, in munca pe care o faci, din care sa castigi mai multi bani, adica daca ti-ai eficientiza munca, ai obtine mai mult? - e o varianta motivationala destul de puternica!

Arcangelo a scris:

Voi ati reusit asta?

N-am avut de-a face cu asa ceva si n-am privit viata din acest punct de vedere, am crescut cu munca, nu era intrebare daca-mi place sau nu ... si nu m-a deranjat greutatile vietii niciodata, stiam ca fac parte din viata mea, din activitatile mele zilnice si asta inca din varsta frageda. Tu ai prea mult timp in mana sa te gandesti la tot feluri de chestii!!!

Problema ta nu are absolut nicio legatura cu jobul tau. E legata numai si numai de tine.

Problema ta este aceea ca ti-ai pierdut o parte din pofta de a trai, din entuziasm. In mod gresit asociezi asta cu jobul, si astfel iti creezi singur o falsa dependenta de job. Iti spui: daca as avea alt job, as fi cu siguranta mai fericit. Fals.

Chiar daca de maine ai merge la alt job care ti-ar placea, tot ai ramane setat pe aceasta dispozitie depresurizata, care e acum in tine, te defineste, te seteaza, pentru ca ai ales-o treptat, pe nesimtite, de mic, inca din perioada scolarizarii, unde te plictiseai si ai invatat sa preiei din exterior atitudini gresite.

Solutia tine numai de tine, si este aceea a recastigarii entuziasmului, a lucrului facut cu pofta, fie ca te trezesti dimineata si iti faci o cafea, fie ca muncesti la un serviciu cu colegi cu care nu te potrivesti, fie iesi in timpul liber sa te relaxezi.

Pentru asta exista niste trucuri, niste strategii care trebuie practicate o perioada de timp, pana ce te deprinzi din nou cu entuziasmul de a trai (care l-ai avut cand erai copilut de cativa ani, dar si atunci e posibil sa fi fost agresat de adulti si sa il fi pierdut prea usor).

Ai nevoie de o schimbare radicala de atitudine, de un salt calitativ in gandire/simtire, de o revolutie in viata ta.

Si pentru asta ti-as da sa citesti doua carti, si sa practici ce scrie acolo. Daca te intereseaza, ti le voi indica.

In scurt timp ai avea rezultate. Obiectivul este acela de a fi fericit clipa de clipa, indiferent de conditiile vietii, indiferent de oamenii intalniti, in ciuda oricarui necaz.