Da, la energia pe care o risipesti in van m-am gandit si eu, nu la iertare. Unii nu pot ierta niciodata si nimeni nu-i poate condamna ca nu pot face asta, ar fi absurd.
Sindromul copilului cuminte !
Început de Calin-copil_de_casa, Dum 22 iul 2012 · 94 răspunsuri · 10.095 vizualizări
Fiero a scris:
Esti un om intelept, chestia aia ca adultul de azi e rezultatul influentei exercitate de parinti in copilarie e un mit. Uneori mitul asta e folosit pt. a arunca responsabilitatea pe umerii altcuiva. :)
Mit este sa crezi ca este un mit acest lucru.
In felul asta te deresponsabilizezi cu succes de sarcinile 'reparatorii' ce-ti revin. Caci daca nimic nu s-a intamplat si totul e o poveste, care ar fi sensul sa schimbi ceva?
Nu este si nu a fost niciodata vorba de a plasa responsabilitatea pe seama parintilor.
Insa daca cineva nu pricepe ce are si de unde i se trage, nu va reusi niciodata sa recupereze nimic - e ca si cum incerci sa repari un mecanism, insa cauza nu o cunosti -
Va incerca ( fara succes ) sa obtina noi rezultate, folosind "retetele" vechi / neadaptate , parentale....si in unele cazuri, folosind 'antireteta' - care nu este sigur ca este adaptata conditiei de mediu traite -
Iar negarea acestui fapt real, este tot un mecanism de aparare al celui fara incredere in sine.
Caci este mult mai simplu sa admiti ca este o poveste si sa continui sa functionezi dupa "schemele" din copilarie intr- o viata de adult, decat sa iti asumi responsabilitatea unei schimbari ( care poate fi infricosatoare pentru un biet Copil, nu-i asa ?! )
Editat Lun 23 iul 2012 22:42
5 o a scris:Mit este sa crezi ca este un mit acest lucru.
In felul asta te deresponsabilizezi cu succes de sarcinile 'reparatorii' ce-ti revin. Caci daca nimic nu s-a intamplat si totul e o poveste, care ar fi sensul sa schimbi ceva?
Nu este si nu a fost niciodata vorba de a plasa responsabilitatea pe seama parintilor.
Insa daca cineva nu pricepe ce are si de unde i se trage, nu va reusi niciodata sa recupereze nimic.
Pentru ca va incerca sa obtina noi rezultate, folosind "retetele" vechi / neadaptate , parentale.
Si cine poate garanta cu siguranta si senin ca defectiunile cuiva se datoreaza in mare parte parintilor? Atentie, nu ma refer la cazurile acelea nefericite in care parintii chiar isi maltrateaza fizic si psihic copiii, ci la cazurile in care parintii sunt banuiti a fi vinovati de maltratarea acestora, desi nu se pot aduce dovezi concrete in sprijinul acestor banuieli. Si a te baza pe niste vini inchipuite chiar inseamna a merge in directie opusa cu recuperarea.
uite ca aduc eu: Seligman s-a ocupat cu asta, cat de mult te influenteaza de fapt "traumele copilariei" (nu ne influenteaza in niciun caz atat de mult pe cat am crede). Asta e in Fericirea autentica, daca te intereseaza.
Editat Mar 24 iul 2012 01:10
Fiero a scris:de-aia cred ca tb. sa avem mare grija atunci cand incercam sa aruncam vina si responsabilitatea in spinarea lor.
Vina si responsabilitatea o putem arunca in spinarea oricui, ca nu ne doare gura si nici ilegal nu este.Nu cine este vinovat conteaza. Ideea este urmatoarea : daca cineva iti strica un obiect , de exemplu, nu poti avea pretentie de la el sa il si repare. Acea persoana poate eventual sa mearga la un specialist, cautand sa repare acel obiect. Asta intr-un caz optim. De obicei, tu insuti trebuie sa mergi la specialist sa repari obiectul. Daca nu vrei asta, ramai cu obiectul stricat si gata. Dar nu ii poti imputa respectivului toata viata ca ti-a stricat obiectul, si tu sa nu faci nimic in a-l repara. In momentul in care ai realizat ca e stricat, trebuia sa cauti cai pentru a-l repara.
Citat din Manualul Micului Mestesugar, Editura Cooperativei.
In traducere : daca ai posibilitatea de a acorda primul ajutor unui om grav ranit, tu ce faci? ii cureti si bandajezi ranile, sau incepi sa cauti cine l-a ranit, si sa spui in dreapta si in stanga : cine l-o ranit, ala sa-l vindece...?
Fiero a scris:Si cine poate garanta cu siguranta si senin ca defectiunile cuiva se datoreaza in mare parte parintilor? Atentie, nu ma refer la cazurile acelea nefericite in care parintii chiar isi maltrateaza fizic si psihic copiii, ci la cazurile in care parintii sunt banuiti a fi vinovati de maltratarea acestora, desi nu se pot aduce dovezi concrete in sprijinul acestor banuieli. Si a te baza pe niste vini inchipuite chiar inseamna a merge in directie opusa cu recuperarea.
Hypathia a scris:Seligman s-a ocupat cu asta, cat de mult te influenteaza de fapt "traumele copilariei" (nu ne influenteaza in niciun caz atat de mult pe cat am crede). Asta e in Fericirea autentica, daca te intereseaza.
Hypathia, poti , te rog, sa detaliezi ce spune Seligman ?
Cred ca lucrurile sunt mai nuantate. Nu am citit ce spune Seligman si cum isi argumenteaza concluziile, insa din lecturile mele am retinut ca e mult mai importanta perceptia subiectiva a copilului asupra comportamentelor parintilor. El poate distorsiona calitatile reale ale parintelui precum si modul acestuia de parentaj. As plasa asadar accentul pe modul in care individul si-a trait in mod subiectiv trecutul. Dupa mine, miza acestei reactualizari a evenimentelor trecutului apartine unui proces terapeutic si nu unuia judiciar.
Excelent, Tancut! :flowers:
Oamenii iresposabili dau intotdeauna vina pe exterior si se mai si pling cind li se spune ca sunt proprii lor creatori . Dar teoriile propaga timpenii in care omul sa poata sa doarma linistit ca e vina hazardului si el e un neputincios .
Excelent tancut&aseneth! :)
@Tancut, de acord cu tine. Nu am cartea la mine sa iti arat citatul exact (stiu ca e pe undeva la inceput). Psihologia pozitiva pune oricum accentul pe responsabilitatea fata de propria persoana, inclusiv fata de trecutul nostru, indiferent cat de dureros a fost acesta. Sau nedrept.
Discutati va rog ideile si nu emitentul lor.