Dumnezeu....

[Arlekyn 0]

Relatiile dintre persoanele Sfintei Treimi sunt relatii de iubire si tot din iubire Dumnezeu a creat lumea pentru om. Faptura dupa chipul lui Dumnezeu, inzestrata cu puterea de a iubi, omul este chemat sa ajunga, sporind in iubire, la asemanarea cu El. Pe drumul indumnezeirii, al unirii depline cu Domnul, omul porneste de la respectarea poruncilor, mai intai percepandu-le ca interdictii si, mai apoi, pe masura ce creste duhovniceste, ca milostivire a lui Dumnezeu, care nu il lasa sa orbecaie, ci ii arata calea. Situarea in afara poruncilor inseamna pierderea caii catre unirea cu El.

 

Doua dintre semnele Parusiei (A doua venire), deslusite saptamana trecuta, se refereau la calcarea pe "cea mai mare porunca din Lege: sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot sufletul tau si cu tot cugetul tau si din toata puterea ta." Si este cea mai mare porunca tocmai pentru ca numai prin iubire omul se poate uni cu Dumnezeu. Se spunea acolo ca in vremurile de pe urma oamenii vor alerga dupa falsi dumnezei, ba chiar vor urma pe dusmanul lui Dumnezeu. Ce poate fi aceasta foame de a gasi in tot locul diversi Hristosi mincinosi, guru, lideri spirituali de diverse orientari, decat pierderea iubirii catre adevaratul Dumnezeu? Cine la-a cunoscut pe Dumnezeu nu poate sa nu-la iubeasca si nu mai poate dori si cauta pe altcineva pe care sa-la puna in locul Lui.

 

Iar porunca este formulata astfel incat nimic sa nu ramana in afara iubirii de Dumnezeu, caci inima, sufletul, cugetul si puterea definesc persoana umana in intregul ei. Caderea din porunca iubirii de Dumnezeu a aparut din necunoasterea Lui, caci nu poate cineva iubi un necunoscut. Tot asa, ratacirea in idolatrie a aparut din raspunsul gresit dat intrebarii: Cine este Dumnezeu? La aceasta intrebare nu se poate raspunde decat prin rugaciune, prin aceasta singura cale de dialog cu El si de cunoastere a Sa.

 

Iata ca, daca iubirea de Dumnezeu tine de Dumnezeu, fiind daruita de sus, ca energie necreata si dar, ea tine si de om, cata vreme se poate castiga, intr-o anumita masura, prin practicarea virtutilor si mai ales prin rugaciune.

 

Omul are nevoie sa stie unde se afla pe aceasta cale a indumnezeirii. Pana la vederea lui Dumnezeu (pe care o vom trata in numarul viitor), exista partea de despatimire si de dobandire a virtutilor care se sprijina tocmai pe pazirea poruncilor, asceza si rugaciune.

 

Fiecare om poate sti daca a ajuns sa aiba iubire de Dumnezeu, in masura in care implineste porunca iubirii de aproapele, caci "cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care la-a vazut, pe Dumnezeu, pe care nu la-a vazut, nu poate sa-la iubeasca." De aceea cel care a cunoscut iubirea de Dumnezeu si de aproapele implineste porunca iubirii in cele doua laturi ale ei, dar trece dincolo de ele. Caci nu este suficient ca omul sa nu faca raul, ci trebuie sa faca binele. Nu este suficient sa nu raneasca pe aproapele sau sa nu-la urasca, ci trebuie sa-la iubeasca asa cum spune Domnul: la masurile iubirii de sine insusi. De aceea omul poate cunoaste daca implineste cum se cade aceasta porunca, daca are, inainte de toate, dragoste: "Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda." Toate acestea trebuie stiute pentru ca cineva sa nu se afle in primejdia inchipuirii de sine, crezand ca a ajuns la vederea luminii taborice sau la unirea totala cu Hristos. Semnele unirii cu Hristos trec prin marea lui dragoste de oameni. Daca cineva crede ca a realizat aceasta unire, dar nu are semnele dragostei de mai sus si nu iubeste pe fratele sau, se afla in inselare.

[Arlekyn 0]

Alegerea noastra sa-a facut de mult: dorinta de a suprima primejdia, mai degraba decat de a o domina, este ceea ce defineste atitudinea burgheza si spiritul general al democratiilor noastre. Luate in ansamblu si in intentiile lor generale, progresele pe care le celebram se rezuma la cuvantul a steriliza. Fie in dragoste (masuri anticonceptionale), fie in viata profesionala (asigurari), fie in educatia tineretului, fie in medicina, fie in politica internationala suntem pe cale a impinge pana la limite o experienta fara precedent de asepsie generala si de extinctie a riscurilor inainte de termen.

 

Morala asigurarii noastre impotriva oricaror riscuri. Si cine va spune ca nu este ea insasi religia noastra; si chiar religiile noastre nu i se alatura? Cine poate sustine ca ea vizeaza altceva decat suprimarea metodica a oricarei morale poetice, imbratisand riscul si increderea, amenintarea si riposta, abisul si sublimul? Nici o alta epoca nu a fost mai antispirituala, caci nici una nu era atat de preocupata sa elimine raul cu atat de mica cheltuiala, in loc sa-la compenseze printr-un bine superior. Am uitat regula de aur a strategiilor: cea mai buna aparare este atacul. Ignorand magiile protectoare, neglijand fortele sufletului, cautam mantuirea in fuga. Asigurarea pe viata inlocuieste pentru noi educatia inimii de a infrunta moartea.