ACT - Terapia prin acceptare si angajament

Asa spun si religiosii despre noi, ca suntem sceptici pentru ca ne e teama sa-l acceptam pe Dumnezeu. :)

Eu nu impartasesc agnosticismul. Ci ateismul.

Ca atare, cred intr-un Creator, insa nu cel descris de religiile existente.

Am propria mea teorie. Pentru ca si teoria evolutionista si cea biblica au lacune explicative.

Iar daca teoria mea este corecta, atunci avem un Creator monstruos.

5 o a scris:

Nu scepticismul si incertitudinea sunt riscante. Frica. Teama de a privi adevarul in fata. Si cand spun adevar ma refer si la lucrurile placute si la cele neplacute. Ca numai cele neplacute ne creeaza spaima.

In Biblia aia noua nu scrie ca frica si sentimentele de neplacere sunt produse si de indoiala si incertitudine, nu numai de mami si tati care ne-au batut cand eram mici?

Sau daca mami si tati ne-au magaiat pe crestet nu mai avem parte de indoiala si incertitudine?

Renaissance a scris:

Asa spun si religiosii despre noi, ca suntem sceptici pentru ca ne e teama sa-l acceptam pe Dumnezeu. :)

Sigur, mi-e o frica de verdeata, liniste si pace vesnica de ma ia cu tremuraturi.

5 o a scris:

Eu nu impartasesc agnosticismul. Ci ateismul.

Iar daca teoria mea este corecta, atunci avem un Creator monstruos.

Ca atare, premiera! Avem si un nou tip de ateism, nu numai o noua Biblie. Si anume ateismul care admite existenta Creatorului.

In Biblia aia noua scrie ca daca am trait multe experiente avand ca rezultat un feedback negativ, indoiala si incertitudinea devin mai mare. Iar frica creste cu cat experientele traite au avut mai mult caracter de trauma.

Iar daca experientele traite in viata au fost mai mult cu feedback pozitiv, o atitudine de curaj este mult mai probabil sa apara.

Allexandrra a scris:

In Biblia aia noua nu scrie ca frica si sentimentele de neplacere sunt produse si de indoiala si incertitudine, nu numai de mami si tati care ne-au batut cand eram mici?

Sau daca mami si tati ne-au magaiat pe crestet nu mai avem parte de indoiala si incertitudine?

Ca atare, premiera! Avem si un nou tip de ateism, nu numai o noua Biblie. Si anume ateismul care admite existenta Creatorului.

Ateismul este negarea existenței lui Dumnezeu și a oricărei divinități. Conform altui sens al aceluiași cuvânt, având în vedere etimologia greacă a cuvântului ateism, în care prefixul „a" înseamnă „fără" sau „nu" și „theos" înseamnă „zeu", este definit ca ateu cineva care nu crede în zei, fără a fi necesar să creadă că zeii nu există.

Nu am sustinut ca am fi creati de vreo divinitate.

Allexandrra a scris:

Cand o sa se explice si cum apare tulburarea psihica la persoane care nu au avut parte de traume, o sa o cumpar si o sa mi-o sfintesc si eu.

Cat despre definitia ateismului, o salvez acum intr-un document. E memorabila.

Psihoza apare numai la traume. Ca sa poti sa diagnostichezi o trauma, e nevoie de ceva mai mult decat citit psihologie nemoniana in mediul virtual.

Salveaza definitia.

O sa-ti foloseasca.

5 o a scris:

In Biblia aia noua scrie ca daca am trait multe experiente avand ca rezultat un feedback negativ, indoiala si incertitudinea devin mai mare. Iar frica creste cu cat experientele traite au avut mai mult caracter de trauma.

Iar daca experientele traite in viata au fost mai mult cu feedback pozitiv, o atitudine de curaj este mult mai probabil sa apara.

Cand o sa se explice si cum apare tulburarea psihica la persoane care nu au avut parte de traume, o sa o cumpar si o sa mi-o sfintesc si eu.

Cat despre definitia ateismului, o salvez acum intr-un document. E memorabila.

5 o a scris:

Eu nu impartasesc agnosticismul. Ci ateismul.

Ca atare, cred intr-un Creator, insa nu cel descris de religiile existente.

Am propria mea teorie. Pentru ca si teoria evolutionista si cea biblica au lacune explicative.

Iar daca teoria mea este corecta, atunci avem un Creator monstruos.

Nu cred ca e monstruos, doar indiferent. Cum o sabie deasupra capului pare cruda, neiertatoare, asa pare si Dumnezeu, atat ca astea sunt plasmuirile noastre. Suntem o inlanturire de instincte, comportamente controlate hormonal, nervos prin tot felul de mecanisme de adaptare la mediu, feed-back, invatare, conditioare, etc... pe scurt niste masini mai performante care prim sumatia a toate senzatiile astea a ajuns capabila sa se intrebe despre existenta ei, si si-a constientizat limitele. Probabil ca si animalele sunt la nivelul asta. Faptul ca intre tine si libertate sta un zid imens, nu face zidul ala automat rau, e obstacol in perceptia noastra. Tot ce poti face e acceptarea, ca despre asta e si vorba. Prin acceptare iti largesti orizontul, nu mai esti atat de centrat pe propriile interpretari asupra realitatii, pur si simplu le iei ca atare, cum iei si 1+1=2 ca fiind adevarat. Atunci acest lucru nu mai e nici trist, nici vesel. Este si atat. Si doar asa poti actiona in asa fel incat sa nu te mai inhibi singur. Practic cand ai acceptat ca 1+1=2, si nu mai vrei sa fie 3, 4, sau altceva, poti pleca la drum sa construiesti ceva productiv, nu te mai lupti inutil. Luptelele inutile obosesc, duc la confuzie, ura, ingustare, se vede asta peste tot.

Allexandrra a scris:

Cand o sa se explice si cum apare tulburarea psihica la persoane care nu au avut parte de traume, o sa o cumpar si o sa mi-o sfintesc si eu.

Cat despre definitia ateismului, o salvez acum intr-un document. E memorabila.

Ar fi simplu. Ce e trauma nu trebuie sa fie la fel pentru toti. Suntem susceptibili la evenimente de intensitate diferita, ceea ce face intradevar diferenta e perceptia. Pe unii ii traumatizeaza pe viata un viol, pe altii un razboi, pe altii nimic. Cu cat resursele de coping sunt mai slabe, cu atat creste riscul. Cu cat esti mai adaptat cu atat mai bine. Cei care au innebunit fara sa aiba parte de o trauma, aceasta doar nu a fost aparenta, asta nu inseamna ca in plan personal si subiectiv, el nu a trait-o. Ba chiar e posibil sa nici nu fi fost constient de ea, cum e in unele cazuri.

Renaissance a scris:

Nu cred ca e monstruos, doar indiferent. Cum o sabie deasupra capului pare cruda, neiertatoare, asa pare si Dumnezeu, atat ca astea sunt plasmuirile noastre. Suntem o inlanturire de instincte, comportamente controlate hormonal, nervos prin tot felul de mecanisme de adaptare la mediu, feed-back, invatare, conditioare, etc... pe scurt niste masini mai performante care prim sumatia a toate senzatiile astea a ajuns capabila sa se intrebe despre existenta ei, si si-a constientizat limitele.

Pai, asta mi se pare monstruos. Sa fii obligat sa accepti lucruri care iti provoaca suferinta, in timp ce exista posibilitatea ( interzisa tie ) de a avea parte numai de lucruri frumoase.

E numai un exemplu.

Si modul in care suntem structurati, imi suna a sadism.

Si faptul ca trebuie sa admit ca soarta trebuie mereu sa isi vare coada in existenta noastra.

Renaissance a scris:

Suntem susceptibili la evenimente de intensitate diferita, ceea ce face intradevar diferenta e perceptia.

Cred ca doar structura cu care ne nastem suprapusa cu intensitatea si durata actiunii fenomenelor.

Si s-ar explica just , daca tinem de cont ca una dintre caracteristicile creierului este plasiticitatea.

5 o a scris:

Pai, asta mi se pare monstruos. Sa fii obligat sa accepti lucruri care iti provoaca suferinta, in timp ce exista posibilitatea ( interzisa tie ) de a avea parte numai de lucruri frumoase.

E numai un exemplu.

Si modul in care suntem structurati, imi suna a sadism.

Si faptul ca trebuie sa admit ca soarta trebuie mereu sa isi vare coada in existenta noastra.

Si eu am simtit la fel foarte multa vreme. Daca alimentezi si atribui acestui lucru un caracter monstruos, el asa devine si-ti acapareaza viata. Pana la urma, nimic din ce nu lasi sa te afecteze, nu te afecteaza. Nu sustin strutismul aka bagarea capului in nisip, ci doar a accepta, a schimba anumite perceptii daca ele sunt inutile. Caci oricat de adevarat e faptul ca omul pare construit ca sa sufere, e totusi un lucru inutil sa te axezi pe asta. Pe de alta parte, exista si o parte buna in modul asta de constructie al firii umane, problema e ca aceasta cale e putin umblata din cauza ca la nivel social aruncam toti ce avem mai rau. E drept ca vedem cat de rezistente sunt bolile psihice la vocea ratiunii, cat de greu e un om de recuperat, tocmai din cauza conditionarii si invatarii, dar daca ne gandim mai bine, mecanismele astea nu-s servite numai sa faca rau, ci in primul rand bine. Ce am fi fara anumite conditionari ? Ce am fi fara reflexe ? Fara gandirea automata/intuitiva ? E vina noastra ca oameni ca nu suntem capabili sa formam o societate sanatoasa. Comportamentele bune, sanogenetice pot fi la fel de bine conditionate si invatate. Faptul ca aceste mecanisme nu se pot inversa prea usor ar trebui sa fie in avantajul nostru, e ceea ce ne fereste de la labilitate, ceea ce ne ofera totusi o realitate coerenta. Caci daca ne-am deconditiona intr-o zi si am invata cu totul altceva in cealalta, iti dai seama ce viata chinuitoare ar fi. Omul chiar ar fi fost nevoit sa traiasca atent la prezent in cazul ala. Faptul ca suferim, ca ne tampim, schizofrenizam, e consecinta a ceea ce facem cu gandirea noastra. Organismul uman cu psihicul sau e facut sa se dezvolte treptat, si oarecum ireversibil (desi e discutabil) pentru ca o anumita rigiditate in opinii face bine, cat timp te-ai format sanatos. Dar aici e problema, suntem crescuti prost, traim intr-o lume infectata de nebunie, psihoza, nevrotism, e foarte greu sa te formezi sanatos in conditiile astea. Dar la fel cum raul se poate raspandi, o poate face si binele. Doar ca social, calea egoismului, a raului a fost mai accesibila pentru rezultate imediate, si asta pentru ca nu suntem departe de animale. Daca am intelege corect importanta empatiei, a umanitatii si nu ne-am bate joc de altii si de noi insine, lumea nu ar fi asa. Aceleasi mecanisme care servesc azi pentru intretinerea suferintei, ar putea servi pentru intretinerea fericirii. Ca totul tine de cum iti conditionezi gandirea si modul de perceptie, ca mai sunt si cazuri de la natura imposibile, dar alea sunt exceptii. Daca suferinta crunta e posibila, e posibila si fericirea. De ce ? Pentru ca suferinta nu e cu nimic mai realista intr-o lume mecanica cauza-efect decat e fericirea. Asa ca macar de-am alege iluzia mai buna pentru noi... Pare-mi-se ca asta au incercat unele religii sa faca, dar au esuat lamentabil.

5 o a scris:

Cred ca doar structura cu care ne nastem suprapusa cu intensitatea si durata actiunii fenomenelor.

Si s-ar explica just , daca tinem de cont ca una dintre caracteristicile creierului este plasiticitatea.

Da, baza genetica e importanta. Si totusi, cu o perceptie sanatoasa, analizata constant, ai putea ca om sa alegi sa te rupi de mediul care te paraziteaza, sau macar sa-ti cauti lucrurile in viata la care te pricepi, sa-ti afli un sens. Chiar si cu aceasta vulnerabilitate. Nu orice om vulnerabil la schizofrenie devine schizofren. Mediul atarna greu, dar daca nici macar nu insistam sa ne croim un drum rational, logic, atunci chiar nu avem nicio sansa. Constientizarea atat cat se poate... e greu sa constientizezi cat timp ai fost facut defect, dar totusi, nu pot nega existenta liberului arbitru in totalitate. Alegerea e totusi la mana oricui, si orice succes enorm a plecat de la o simpla intentie.

Renaissance a scris:

Nu sustin strutismul aka bagarea capului in nisip, ci doar a accepta, a schimba anumite perceptii daca ele sunt inutile.

Perceptiile le poti schimba intr-o oarecare masura.

Dar realitatea nu.

Si cine insista inversunat numai pe schimbarea perceptiei in pofida realitatii, isi cumpara sigur bilet pentru candidatura la tulburari emotionale.

Ma deranjeaza ca exista soarta de care depindem toti. Si ma mai deranjeaza unele "aranjamente" ale Mamei Natura.

Renaissance a scris:

Da, baza genetica e importanta. Si totusi, cu o perceptie sanatoasa, analizata constant, ai putea ca om sa alegi sa te rupi de mediul care te paraziteaza, sau macar sa-ti cauti lucrurile in viata la care te pricepi, sa-ti afli un sens.

O mana taiata ramane totusi o mana taiata. O trauma lasa urme mai adanci sau mai vagi.

Si chiar daca schimbi perceptia suferintei , acceptand acest dat, tot iti doresti sa ai doua maini si nu doar una.

Crezi ca individul operat de Ciomu, chiar daca primea milionul de dolari revendicat si ar fi fost invatat cum sa-si schimbe perceptia si sa accepte optim faptul, nu si-ar fi dorit mai degraba sa nu se fi intamplat toate astea?

Iar ruperea de mediu, pentru unii, este riscanta. Pentru ca poate pun in joc propria existenta.

Nu pare sa fie data omului puterea de a face totul la nivel optim, dupa cum a fost structurat genetic, ci numai intre limite.

Acceptarea nu este decat cea mai fezabila solutie la neputinta modificarii unui fapt dat.