Început de acces realitate, Mar 14 feb 2012 · 80 răspunsuri · 7.916 vizualizări
i0an a scris:...
Daca ti-ai pierdut statutul in fata ei, sa zicem asa, noroc bun sa-l recapeti. Mi se pare ca sotia ta a prins gustul la a purta pantalonii in casa si-i prieste rolul. Gaseste-ti pantalonii cat de repede ca sa nu ajungi sa poti fusta de acum incolo.
BigDefender a scris:Anul trecut pe 11.11 am sarbatorit 40 de ani de casnicie!
Primii 25 au fost grei, urmatorii
si mai grei!
Multi inainte!
Amarena a scris:inca cineva care s-a casatorit pe 11.11
(suntem 3 pan-acu)
Tare asta.
i0an a scris:Asta incerc sa ma educ ca un alfa care insa are capacitatea de a ceda uneori pt. a permite partenerei sa respire, sa se descarce, sa isi salveze sufletul si totodata casnicia, ma gandesc ca daca ea tot salveaza casnicia singura isi omoara sufletul si va claca.
Si de fapt ma doare sufletul pt. ea, aia-i.
Depinde ce fel de persoana e, daca poate sa stearga cu buretele si sa uite sau pastreaza convorbirile si cuvintele grele in memorie.
Pot vorbi din perspectiva cuiva care tot asa avea impresia ca are datoria de a mentine calmul in relatie, de a incasa si uita cuvinte nemeritate samd. Statutul era impletit cu o dependenta emotionala nesanatoasa si lipsa increderii in mine. In sensul ca simteam ca daca totul se destrama, m-am dus pe copca.
Egalitatea presupune eliminarea acelei dependente, in sensul de a te bucura intens si sincer de prezenta cuiva, dar a nu te agata cu dintii de cracul pantalonilor lui. Am acceptat ca fericirea si armonia exista ori nu exista; niciun efort supraomenesc pe care as fi eu dispusa sa il fac nu ar remedia situatia daca ea ar fi ireparabila. Cineva te vrea sau nu te vrea. Doar am vazut o persoana apropiata facand asta, straduindu-se,asteptand ani de zile, rabdand tot felul de lucruri si sufocand in acelasi timp. Stiu ca am divagat nitel dar voiam sa explic cum am ajuns de la a pune totul la suflet la a ma detasa (relativ, ca de tot nu se poate, asta ar insemna o amortire completa a sentimentelor). Detasarea asta nu a inseamnat lipsa nervilor ca si reactie, lipsa furiei, ci transformarea suferintei care deprima intr-una care mobilizeaza. Ceva de genul trecerii de la am sa mor fara tine la tu ai impresia ca am sa mor fara tine, ha, ti-arat eu tie, atitudine care e mult mai sanatoasa pentru ca te energizeaza, chiar daca negativ, in loc sa te copleseasca. Dupa care,evident, conflictul se rezolva, nervii trec de la sine, partenerul isi cere scuze etc. Si gata.
Raman de parere ca distanta fizica e cea mai buna solutie cand apare o cearta, pentru a evita ca un conflict din prezent, poate minor, sa atraga replici de genul tu intotdeauna... sau tu niciodata... si sa traga la lumina nemultumiri ingropate sau lucruri din trecut.
Mai e o directie in care poate evolua o cearta intre doi oameni care nu renunta la ultimul cuvant si stiu cum sa se calce pe bataturi. Noua ni s-a intamplat de multe ori, hotarand ca se terminase totul (deci detasandu-ne complet emotional pe moment), sa ne ironizam ore in sir sa vedem cine castiga, pana cand totul a capatat o tenta ludica si am inceput sa radem, ceea ce a condus la impacare. Era ca un meci de sah intr-un fel, in care cautai sa bati adversarul dar nu puteai sa nu ii admiri un pic tactica. Pentru ca nu mai era vorba nici de isterie, nici de lovit obiecte, nici de plans sau altceva, erau ironii reci si calculate pe care puteam sa ni le evaluam reciproc ca si eficacitate. Devenea un duel intelectual destul de interesant, pana ne dadeam seama ca de fapt ne simtim bine si radem impreuna chiar si cand ne certam. Stiu ca nu era o situatie ideala insa atunci cand niciunul nu cedeaza, se poate ajunge la armistitiu.
Lucast a scris:Inteleg.
Echilibrul acesta e foarte delicat, in opinia mea. Daca se atinge, este pe o perioada de timp limitata.
Si din cate observ din postari, apare dupa ani buni.
Mai e si un alt aspect prin care trecerea timpului favorizeaza echilibrul si anume ca ajungi sa il cunosti pe celalalt, sa ii cunosti toanele, asa incat sa stii ce merita pus la suflet si ce nu. Dupa aproape 5 ani am ajuns sa nu mai bag in seama lucruri care la inceput mi se pareau sfarsitul lumii. De pilda, nenea are uneori momente, generate intotdeauna de cateva beri in plus, cand exagereaza importanta unei contradictii si isi face geanta sa plece (toti avem cate o tacaneala). In primele 10-15 ocazii chiar l-am luat in serios, chiar daca se trezea dimineata, sau peste cateva ore, regretand un asemenea impuls. In prezent, in rarele ocazii cand mai face asta, nu fac decat sa imi dau ochii peste cap pentru ca a doua zi trebuie sa ii pun lucrurile inapoi in sifonier. :)
Deci ideea e... cand te obisnuiesti cu firea cuiva, ii accepti si tacanelile, sau unele dintre ele, si nu le mai pui la suflet.
Editat Mie 15 feb 2012 01:35
Lucast a scris:Inteleg.
Echilibrul acesta e foarte delicat, in opinia mea. Daca se atinge, este pe o perioada de timp limitata.
Si din cate observ din postari, apare dupa ani buni.
Tu acuma vorbesti referitor la casnicia mea sau asa la modul general? Nu de alta dar dupa atatea intrebari, ma asteptam sa imi faci portretul robot. 
Cred ca in dialogul cu tine trebuie sa specific: Nu te ironizez.
Iar iti oferisem flori, am uitat. :(
Naeema a scris:Daca ti-ai pierdut statutul in fata ei, sa zicem asa, noroc bun sa-l recapeti. Mi se pare ca sotia ta a prins gustul la a purta pantalonii in casa si-i prieste rolul. Gaseste-ti pantalonii cat de repede ca sa nu ajungi sa poti fusta de acum incolo.
Din motivele specificate, am constatat ca de fapt ma indreptam spre al pierde, tocmai de aceea am deschis topicul, sa aflu daca si altii sunt de acord cu ce spui tu aici.
Gustul e pe cale de al prinde, reactioneaza inca bine la "alimentatia" relationala pe care eu o ofer.
Asadar tu confirmi ca ajung scotian?
Si totusi a fi scotian nu cred ca inseamna automat ca te afli sub papuc.
O sa tin cont de ce ai spus, asa am simtit si eu, e gata sa poarte ea pantalonii.
E la fel de minunata ca mama mea, dar pe ambele le-am surprins gata de a fi partener dominant daca au ocazia.
Finnian a scris:Depinde ce fel de persoana e, daca poate sa stearga cu buretele si sa uite sau pastreaza convorbirile si cuvintele grele in memorie.
Pot vorbi din perspectiva cuiva care tot asa avea impresia ca are datoria de a mentine calmul in relatie, de a incasa si uita cuvinte nemeritate samd. Statutul era impletit cu o dependenta emotionala nesanatoasa si lipsa increderii in mine. In sensul ca simteam ca daca totul se destrama, m-am dus pe copca.
Egalitatea presupune eliminarea acelei dependente, in sensul de a te bucura intens si sincer de prezenta cuiva, dar a nu te agata cu dintii de cracul pantalonilor lui. Am acceptat ca fericirea si armonia exista ori nu exista; niciun efort supraomenesc pe care as fi eu dispusa sa il fac nu ar remedia situatia daca ea ar fi ireparabila. Cineva te vrea sau nu te vrea. Doar am vazut o persoana apropiata facand asta, straduindu-se,asteptand ani de zile, rabdand tot felul de lucruri si sufocand in acelasi timp. Stiu ca am divagat nitel dar voiam sa explic cum am ajuns de la a pune totul la suflet la a ma detasa (relativ, ca de tot nu se poate, asta ar insemna o amortire completa a sentimentelor). Detasarea asta nu a inseamnat lipsa nervilor ca si reactie, lipsa furiei, ci transformarea suferintei care deprima intr-una care mobilizeaza. Ceva de genul trecerii de la am sa mor fara tine la tu ai impresia ca am sa mor fara tine, ha, ti-arat eu tie, atitudine care e mult mai sanatoasa pentru ca te energizeaza, chiar daca negativ, in loc sa te copleseasca. Dupa care,evident, conflictul se rezolva, nervii trec de la sine, partenerul isi cere scuze etc. Si gata.
Raman de parere ca distanta fizica e cea mai buna solutie cand apare o cearta, pentru a evita ca un conflict din prezent, poate minor, sa atraga replici de genul tu intotdeauna... sau tu niciodata... si sa traga la lumina nemultumiri ingropate sau lucruri din trecut.
Mai e o directie in care poate evolua o cearta intre doi oameni care nu renunta la ultimul cuvant si stiu cum sa se calce pe bataturi. Noua ni s-a intamplat de multe ori, hotarand ca se terminase totul (deci detasandu-ne complet emotional pe moment), sa ne ironizam ore in sir sa vedem cine castiga, pana cand totul a capatat o tenta ludica si am inceput sa radem, ceea ce a condus la impacare. Era ca un meci de sah intr-un fel, in care cautai sa bati adversarul dar nu puteai sa nu ii admiri un pic tactica. Pentru ca nu mai era vorba nici de isterie, nici de lovit obiecte, nici de plans sau altceva, erau ironii reci si calculate pe care puteam sa ni le evaluam reciproc ca si eficacitate. Devenea un duel intelectual destul de interesant, pana ne dadeam seama ca de fapt ne simtim bine si radem impreuna chiar si cand ne certam. Stiu ca nu era o situatie ideala insa atunci cand niciunul nu cedeaza, se poate ajunge la armistitiu.
Mai e si un alt aspect prin care trecerea timpului favorizeaza echilibrul si anume ca ajungi sa il cunosti pe celalalt, sa ii cunosti toanele, asa incat sa stii ce merita pus la suflet si ce nu. Dupa aproape 5 ani am ajuns sa nu mai bag in seama lucruri care la inceput mi se pareau sfarsitul lumii. De pilda, nenea are uneori momente, generate intotdeauna de cateva beri in plus, cand exagereaza importanta unei contradictii si isi face geanta sa plece (toti avem cate o tacaneala). In primele 10-15 ocazii chiar l-am luat in serios, chiar daca se trezea dimineata, sau peste cateva ore, regretand un asemenea impuls. In prezent, in rarele ocazii cand mai face asta, nu fac decat sa imi dau ochii peste cap pentru ca a doua zi trebuie sa ii pun lucrurile inapoi in sifonier. :)
Deci ideea e... cand te obisnuiesti cu firea cuiva, ii accepti si tacanelile, sau unele dintre ele, si nu le mai pui la suflet.
Sterge, asta nu inseamna ca nu o ranesc atacurile.
Eh, aici cred ca si ea e la fel, statutul ei actual e dat si de o mare frica de viitor, asta, pe undeva, pare a fi in avantajul meu, cred ca si ea simte ceva asemanator cu ce spui tu.
Tipul de dependenta pe care ea o resimte vizavi de mine, cred ca e unul de ...?!?!? nu stiu, de ... siguranta? Nu ma refer la aspectul financiar, aici sunt catastrofal, ma refer la faptul ca prin existenta mea alaturi de ea, se simte cumva protejata in fata viitorului, ea neavand pe nimeni decat parintii (apropiati de 80 de ani).
Noi nu ne-am luat din dragoste (daca m-ar auzi ce spun cred ca ar fi tare necajita, desi e constienta de asta), ci pt. ca ambii vroiam pe cineva linga noi, copii si tot tacamul (eu sincer m-am casatorit de gura lumii), alegerea partenerei a fost insa a mea, iar un criteriu de baza a fost, ca ea sa nu fie iute la manie asa cum sunt eu uneori si nici sa nu fie mai tanara (sunt 6 ani intre noi).
Pana acum alegerea s-a dovedit potrivita.
I-am oferit aproape toata libertatea daca vrea sa ma paraseasca, nu i-am oferit insa libertatea de a fi alfa in statul casniciei noastre, ci doar pana la un anumit nivel si, nu i-am oferit libertatea de a avea alti parteneri in plan sexual, aceste doua limite pot usor destrama casnicia.
Daca as iubi-o fara limita i-as oferi intreaga libertate, dar sincer, am si eu egoismul meu, as pierde-o probabil, eh, asta nu-mi convine. 
Nu imi doresc ca ea sa ajunga a spune in sinea ei, asa cum ai zis "Ce, crezi ca mor fara tine?", si, de aceea vreau sa ii ies in intampinare cu o parte din coroana regala de a fi alfa, pe deoparte e egoismul meu, pe de alta spun sincer, chiar imi pasa de ea.
Da, cred ca distantarea fizica ajuta, am mai gustat-o si noi cate putin si destul de rar (ore).
Nu stiu ce s-a inteles din cele ce le tot scriu, in general noi nu ne certam, uneori numai.
Da, ironizarea a dus si la noi de cateva ori la terminarea partidei de sah in varianta remiza, asta se mai numeste si pat, in jocul de sah.
Pt ce am boldat in finalul postarii tale. 
Multumesc frumos pt. deschiderea ta. :)
Editat Mie 15 feb 2012 04:47
i0an a scris:Asadar tu confirmi ca ajung scotian?
Si totusi a fi scotian nu cred ca inseamna automat ca te afli sub papuc.
:rot: Chiar deloc.
Daca femeia are dreptul sa impuna limite, nu inseamna ca ''poarta pantalonii''. De fapt chiar si aceasta regula nescrisa a purtatului pantalnilor implica faptul ca o persoana e supusa celeilalte.
Buna dimineata, la mine e dimineata, mai exact 4. 55, iar n-am avut somn spre dimineata.
Iti ofer flori, daca nici tie nu-ti plac spune si nu iti mai ofer. :flowers:
i0an a scris:Nu vreau sa schimb reusita convietuiri, vreau sa preintampin "decesul ei sufletesc".
Nu a fost posibil.
Nu vreau sa fiu rea, dar pina la 52 de ani trebuia sa-ti iasa asta, nu pt sotie, nu pt altii ,ci pt tine.
E cam greu sa te mai strunesti la 52 de ani, desi ar trebui sa fi mai cumpatat si mai temperat acum.
Tocmai pt ca nu aveti copii situatia e cu 2 taisuri.
Daca aveati, reusea sa te ignore mai mult, era mai ocupata cu copiii, iar tu te-ai fi obisnuit ca nu esti buricul pamintului, nici macar al familiei, copiii ar fi avut intaietate si pt tine. In plus, cresterea copilului mic ne sadeste rabdarea si intelegerea.
Pe de alta parte tocmai pt ca nu aveti copii, cu atit mai mult sunteti interesati unul de altul si asta va ocupa tot timpul. Aveti nevoie de sustinere reciproca . Eu am senzatia ca tu resimti deja decesul ei sufletesc si saturatia la care a ajuns pt iesirile tale necontrolate, de aia te si stradui.
Apreciez ca vrei ,de aia n-as vrea sa te potcovesc, dar am eu o teorie despre cind incep barbatii sa se imbuneze si sa fie interesati de confortul consoartei....
Editat Mie 15 feb 2012 08:32
YasmiSL a scris:Nu vreau sa fiu rea, dar pina la 52 de ani trebuia sa-ti iasa asta, nu pt sotie, nu pt altii ,ci pt tine.
E cam greu sa te mai strunesti la 52 de ani, desi ar trebui sa fi mai cumpatat si mai temperat acum.
Tocmai pt ca nu aveti copii situatia e cu 2 taisuri.
Daca aveati, reusea sa te ignore mai mult, era mai ocupata cu copiii, iar tu te-ai fi obisnuit ca nu esti buricul pamintului, nici macar al familiei, copiii ar fi avut intaietate si pt tine. In plus, cresterea copilului mic ne sadeste rabdarea si intelegerea.
Pe de alta parte tocmai pt ca nu aveti copii, cu atit mai mult sunteti interesati unul de altul si asta va ocupa tot timpul. Aveti nevoie de sustinere reciproca . Eu am senzatia ca tu resimti deja decesul ei sufletesc si saturatia la care a ajuns pt iesirile tale necontrolate, de aia te si stradui.
Apreciez ca vrei ,de aia n-as vrea sa te potcovesc, dar am eu o teorie despre cind incep barbatii sa se imbuneze si sa fie interesati de confortul consoartei....
Ce sa-ti zic, ca ma strunesc de la 25 de ani dar nu mi-a prea iesit?
Problema e mai complexa, ti-ai facut o imagine din cata informatie a ajuns la tine, la mine insa se afla mai multa informatie, ai dreptate numai ca, fara mine, crede-ma, ar claca, nu iesirile mele sunt cauza principala, nici nu am asa ceva decat foarte rar si asta numai atunci cand ma ataca ea (cu buna stiinta sau fara).
i0an a scris:Tu acuma vorbesti referitor la casnicia mea sau asa la modul general? Nu de alta dar dupa atatea intrebari, ma asteptam sa imi faci portretul robot.
Cred ca in dialogul cu tine trebuie sa specific: Nu te ironizez.
Iar iti oferisem flori, am uitat. :(
Ca sa iti fac portretul robot, e suficient sa iti citesc postarile.
Am generalizat subiectul, avand, totusi, ca suport, casnicia/povestea ta.
Eu incerc sa inteleg mai bine mecanismul. Atat.
Inteleg ca e de rau
Hai, nu te sfii, poate ma ajuti sa ma cunosc mai bine.
Nu ma sfiesc niciodata. Insa nu e cazul sa fac asa ceva.
Chestie de alegeri. Atat.
Editat Mie 15 feb 2012 09:27