De ce cautam partasie?

[euinsami 37]

Nu gasesc o formulare exacta in romana, asa ca voi folosi cuvantul englez: ma refer la ideea de "psychology of sharing". Fenomene ca Facebook, twitter, forumuri, postarea fotografiilor personale si in general mare parte din experienta de impartasire cu altii pe internet exploateaza trasaturi precum narcicismul, supraadaptarea (a dori sa ajuti pentru a obtine un beneficiu secret, de obicei control sau recunoastere) etc. Vi se par sanatoase modurile de a impartasi cu altii?

 

Partasie virtuala nu e sanatoasa. Ac.site da dependenta

De ce? Ca esti prea liber sa te exprimi, tu/oamenii intra in gandurile lor/tale

ASTA da dependenta: ca nu am fost programati pt.asta

-doar ingerii/demonii o pot face fara urmari

Am reusit totusi sa ma abstinez cam 2 ani de aici

:hell:

 

Partasia reala e terapie,

numa' ca eu nu-mi gasesc locul niciunde,

.. si ma straduiesc

[temporar 44]

Probabil ca si a oferi/ajuta si a nu astempa nimic in schimb e ceva ce se invata. In plus, mediul online e plin de stimuli nesantosi si adictivi in sine. Insa chiar si luind acesti factori in considerare, tot nu gasesc prea mult sens in voluntariat sau in scrierea de carti de exemplu.

Editat Septembrie 11, 2011 de omul liber

[Anna84 22]

Nu gasesc o formulare exacta in romana, asa ca voi folosi cuvantul englez: ma refer la ideea de "psychology of sharing". Fenomene ca Facebook, twitter, forumuri, postarea fotografiilor personale si in general mare parte din experienta de impartasire cu altii pe internet exploateaza trasaturi precum narcicismul, supraadaptarea (a dori sa ajuti pentru a obtine un beneficiu secret, de obicei control sau recunoastere) etc. Vi se par sanatoase modurile de a impartasi cu altii?

 

Pot sa iti spun motivele mele.

Caut validari. Profilul meu de facebook e facut in asa mod incat sa reflecte ce cred eu despre mine, when I'm my best self. Caut validari de genul, esti frumoasa, ce filme faine ai pe lista, vad ca citesti carti interesante, etc. In viata reala nu am o parere atat de buna despre mine la nivel afectiv, desi rational stiu cam cum sunt. Insa nu e suficient, tre sa vina de la altii ca sa pot crede si emotional ceea ce stiu deja rational

[temporar 44]

Pot sa iti spun motivele mele.

Caut validari. Profilul meu de facebook e facut in asa mod incat sa reflecte ce cred eu despre mine, when I'm my best self. Caut validari de genul, esti frumoasa, ce filme faine ai pe lista, vad ca citesti carti interesante, etc. In viata reala nu am o parere atat de buna despre mine la nivel afectiv, desi rational stiu cam cum sunt. Insa nu e suficient, tre sa vina de la altii ca sa pot crede si emotional ceea ce stiu deja rational

c

Asa este, noi toti astia care avem profile de facebook, share-uim pozele, listele cu filme care ne plac etc, sau postam pe forumuri cautam validari de felul acesta. Insa nevoia asta de validari exterioare venind din ego-ul ranit/hipertrofiat, e insatiabila si ne face dependenti: intram pe forum de 15 ori pe zi sa vedem cine ne-a mai raspuns la postari sau dam refeshuri peste refreshuri la pagina au suntem legati cu lanturi de Facebook si altele asemenea. Nu face bine fiindca consuma energia mentala si fizica, ne ia linistea mintii etc. Sunt destul de evidente aceste lucruri.

 

Cred ca tot ce facem nu dintr-un scop clar, definit, ci mai degraba dintr-o nevoie vaga precum "nevoia" de exprimare sau "nevoia" de a fi util/ajuta (si la fel si "nevoia" sau dorinta aia vaga de a avea un copil), vine de fapt din ego, dorinta mai mut sau mai putin constienta de validare exterioara. Toate motivatiile vagi, nedefinite, vin din ego.

 

Tare mi-e teama ca, cum este si cazul dilemei "dati-mi un motiv ne-narcisist de a face un copil", raspunsul la dilema "dati-mi un motiv ne-narcisist de a ajuta, contribui, impartasi" este acelasi: NU EXISTA.

Nu ma refer la spijinul si impartasirea cu prietenii, familia, pe care ii cunoastem si fata de care ne leaga senimente.