De ce cautam partasie?

Nu gasesc o formulare exacta in romana, asa ca voi folosi cuvantul englez: ma refer la ideea de "psychology of sharing". Fenomene ca Facebook, twitter, forumuri, postarea fotografiilor personale si in general mare parte din experienta de impartasire cu altii pe internet exploateaza trasaturi precum narcicismul, supraadaptarea (a dori sa ajuti pentru a obtine un beneficiu secret, de obicei control sau recunoastere) etc. Vi se par sanatoase modurile de a impartasi cu altii?

omul liber a scris:

Nu gasesc o formulare exacta in romana, asa ca voi folosi cuvantul englez: ma refer la ideea de "psychology of sharing". Fenomene ca Facebook, twitter, forumuri, postarea fotografiilor personale si in general mare parte din experienta de impartasire cu altii pe internet exploateaza trasaturi precum narcicismul, supraadaptarea (a dori sa ajuti pentru a obtine un beneficiu secret, de obicei control sau recunoastere) etc. Vi se par sanatoase modurile de a impartasi cu altii?

Incearca sa suplineasca lipsa cronica de comuniune dintre oameni adusa de perioada postmodernista, ar fi o idee. Traditionalistii ar putea sa o dezvolte mai mult.

Poate pentru ca in viata reala oamenii(multi, dar sper ca nu majoritatea) deja nu se mai sufera intre ei (cei cu pretentii de evoluati in mod deosebit, din cauza impresiei despre sine si despre ceilalti aproape ca sufera de mizantropie) si cauta sa isi suplineasca astfel lipsa socializarii. In masura in care aceste site-uri nu inlocuiesc contactele reale cu oameni in carne si oase, nu le vad ca fiind ceva nociv. Cat despre ce exploateaza ele... sunt site-uri comerciale, orice este comercial incearca sa exploateze cate o slabiciune a omului, depinde de om sa nu se lase.

S.R. a scris:

Poate pentru ca in viata reala oamenii(multi, dar sper ca nu majoritatea) deja nu se mai sufera intre ei (cei cu pretentii de evoluati in mod deosebit, din cauza impresiei despre sine si despre ceilalti aproape ca sufera de mizantropie) si cauta sa isi suplineasca astfel lipsa socializarii.

Asa e, ai dreptate.

Chiar si in afara internetului, "sharing"-ul, a ajuta pe altul, a imprtasi din cunostintele, indemanarea sau exprienta de viata tot mi se par adesea manate de acelasi impulsiuni codepndente. Codependentii sau supraadaptatii sunt cei care incearca sa controleze oamenii si situatiile sub masca lui "a fi de folos". Constat de ceva vrem ca mi-am pierdut interesul in "share"-ui cu altii, desi vreme indelungata am fost manata spre a controla vietile si starile celor din jur sub masca ajutorului si a sfatuuirii.

Obsesiile pentru "cauze", comunitate, vluntariat, argumentarile patimase, cei care scriu carti sau site-uri de informatii, mare parte din fenomenul open-source sunt fatete ale acelisi compulsii de a contribui, de a ajuta. Nu spun ca aceste proiecte sunt rele in sine, ci discut doar de compulsia de a impartasi, ajuta, contribui, care poate fi epuizata pentru cel care o practica. In plan personal, am dus asta la apogeu candva, credeam ca n-o sa scap niciodata de frenezia popriei nevoi de a ma simti necesara.

Cum se vindeca?

Compulsia de ajuta/controla vine din propria disperare si anxietate. Eu m-am eiberat de aceasta compulsie (mi-am pierdut interesul) insa pe langa linistea mintii si regenerarea energetica si fizica pe care asta o aduce, constat si ca sunt putin confuza. Nu stiu daca sa pastrez activitatea de impartasire in viata mea intr-o forma diferita, sau sa renunt complet la ideea de a ajuta altora decat cei apropiati mie. Cum este oare impartasirea/sharing-ul facut in mod sanatos? Exista o modaitate sanatoasa?

pai sa daruiesti si sa primesti, asa se spune

daca daruiesti mult in speranta ca ce vei primi in schimb te va multumi, probabil te simti epuizat si deziluzionat daca nu primesti pe masura efortului

Athmy a scris:

pai sa daruiesti si sa primesti, asa se spune

daca daruiesti mult in speranta ca ce vei primi in schimb te va multumi, probabil te simti epuizat si deziluzionat daca nu primesti pe masura efortului

Cioran spunea ca nimeni nu doreste de fapt sa ajute, doreste doar sa converteasca pe cel de alaturi, pentru a nu se simti singur.Cu alte cuvinte, exact angoasa de care vorbea Omul Liber mai sus.Nu ajuti dintr-un sentiment autentic, ajuti din nevoia disperata de-a ajuta, de-a te simti util, pentru ca nu ai avut sansa sa te simti asa in copilarie.

Problema cu modul asta de-a ajuta e ca de multe ori iti e mai util tie sa ajuti pe cineva, decat ii este respectivei persoane ajutorul tau.Exista tendinta de-a fi sufocant, de-a vrea sa schimbi pe cineva, mai degraba decat sa-l ajuti.Chestia asta e atat de subtila ca nici nu iti dai seama.

Foarte greu te prinzi.In special oamenii dependenti de parerile altora, nesiguri pe ei, au modul asta de-a oferi ajutor.

Sunt de-acord ca nu trebuie sa daruiesti cu speranta ca vei primi ceva in schimb.Nu ar fi o dorinta autentica, ar fi tot o nevoie egoista, ca in cazul discutat mai sus.

Avusesem odata o tema de a scrie despre pornografie virtuala. Voyeurismul era mentionat si posibilitatea de a aborda Facebook, Twiter si retele sociale, prin prisma unui voyeurism al nostru.

Noh, desigur nu am scris tema, dar ca idee, Facebook, noi click-uind in poze,imi pare un pic legata de pornache....nu gen redtube, though.