Despicable Me a scris:
Nu incercam nici unul sa-l convertim pe celalalt la modul nostru de gandire.
Doar ne confruntam parerile aici. N-as avea cum sa am pretentia asta de vreme ce n-am prea multe convingeri, doar o mica parte a nucleului credintelor mele e irevizuibil.
Despicable Me a scris:
1. [...]In ceea ce priveste smerenia, singura diferenta intre om de stiinta si teolog [atunci cand ambii iau in considerare absolutul] este ca omul de stiinta se apleaca smerit in fata a ceva ce are potential de a fi demonstrat si este tangibil intr-un fel de a spune, iar teologul este smerit in fata a ceva ce el poate cuantifica doar in mintea si sufletului lui, intr-o dimensiune emotionala nu materiala. Pe cand omul de stiinta spune "nu cred pana nu dovedesc", teologul spune "cred orbeste".
Cu toate acestea, comunitatea stiintifica actuala este, in genere, atee. How rational is that? Nu cred pana nu dovedesc, dar totusi cred, cu toate ca n-am dovedit? Unde greseste, din punct de vedere teoretic, omul de stiinta este in supradimensionarea metodei sale de investigare pe care o interprinde in realitate. Sigur, exista agnosticism printre oamenii de stiinta cu motivatii legitime si care poseda mai multa intelepciune decat colegii lor atei, dar asta nu justifica propaganda abuziva pe care o face stiinta prin debate-urile primitive ale unora ca Dawkins. Eu critic, cazul acesta, imaginea stiintei care ni se prezinta noua, celor din afara ei. Si crede-ma, nu-i nimic intelept in modul ei de manifestare. Eu vad doar inversunare si aroganta...
Despicable Me a scris:
2. Stiinta [..] nu are aroganta de a pretinde ca stie adevarul absolut. In Teoria Evolutiei, cuvantul cheie care da in vileag smerenia, este "teoria". Din cate stiu eu, nici o scriptura religioasa nu se intituleaza Teoria Creatiei. Credinta pentru cei care sunt credinciosi este ceva absolut. Daca in contextul discutiei noastre Absolut = Arogant...well...I rest my case. In opinia mea umila, nu exista cuvant mai arogant decat cuvantul Geneza in contextul religios.
Stiinta are, in metoda sa, virtutea asta anume precautia in ceea ce-i priveste rezultatele. Totusi, asta nu ii impiedica pe unii sa afirme: My (humble) Theory of Evolution is correct. The Bible is wrong. Ideologia din rezultatele "revizuibile" ale stiintei e una dintre cele mai ostile.
Despicable Me a scris:
3. Daca stiintei ii este cerut sa-si clarifice statutul, de ce nu ar face acest lucru si religia sau credinta ? De fapt care este statutul credintei ? Prin ce se defineste?
Stiinta nu se ocupa cu fundamentale, deci nu are acces la intrebarile fundamentale. E incompetenta in privinta aceasta. De indata ce a denuntat metafizica(multumita unora ca Hume) a pasit in taramul practic al construirii de masini si navete spatiale. How silly. Nu contest de departe bunul mers al ei, cu atat mai mult cu cat beneficiez de rezultatele ei. Dar asa cum nu pot sa ma astept ca un topor sa gandeasca pentru mine, asa nu pot sa am asteptarea ca un telescop ar putea-o face in ceea ce priveste intrebarile fundamentale existentei mele. Nu exista nici un fel de miza in cunoasterea empirica a lumii in care traim atata vreme cat nu beneficiem cu nimic de pe urma timpului pierdut in directia asta de vreun ajutor in directia singurei intrebari legitime a existentei adevarate: "De ce exista ceva si nu, mai curand, nimic?" (tricky, huh?)
CavalerulJedi a scris:
Multumesc mai intai pentru raspuns.
Deci, daca l-am inteles corect, tu crezi ca rolul credintei este in a intelege lumea. Poti sa detaliezi putin cum are loc aceasta intelegere nestiintifica?
In filmuletul pus de mine este dataliata abordarea stiintei. Abordarea din prisma credintei in ce consta?
Si eu iti multumesc pentru raspuns, precum si celorlalti.
Din prisma gandirii speculative iti pot spune cum inteleg eu lucrurile. Pe mine ma intereseaza doar intrebarile fundamentale si tot ceea ce poate avea legatura cu ele, iar regina intrebarilor fundamentale este filosofia. Religia veridica ii impartaseste metoda de investigare pe care o interprinde in lume iar credinta intervine acolo unde adevarurile trairii dicteaza adevarurilor cognitioniste. Dar ma tem ca aici se termina traiectul pe care il consider veridic in teologie. Nietzsche critica exact asta la crestinism cand il caracterizeaza ca fiind platonism pentru popor, anume inabilitatea de a duce trairea subiectiva pana la capat, fara ancore de salvare in dogma. Cand dogma ia locul trairii, teologia isi pierde sensul, sunt de acord cu Nietzsche in sensul asta. Cu toate acestea, nimic nu ma face sa apreciez atitudinea din trairea vietii a teologului care se ocupa cu fundamentale, la inceput, la fel ca filosoful. Pe parcurs se separa unul de celalalt. Cine o fi avand dreptate, nu stiu. Eu tind sa cred, deocamdata, ca filosofia procedeaza corect.
CavalerulJedi a scris:
Totusi, realitatea mai are si o componenta materiala, fizica, obiectiva. Aceasta componenta nu este afectata de perceptia pe care o am.
Poate daca sunt trist, vad totul ca pe un veritabil Iad iar in bratele persoanei iubite poate e un Rai dar F = ma indiferent de starea mea. Relatia dintre forta, masa si aceleratie este obiectiva. Pentru aceste componente materiale putem obtine formule matematice.
Sunt sigur ca asa este, dar spune-mi te rog: La ce buna cunoasterea legitatii materiale a lumii in scopul interogatiilor fundamentale in ceea ce o priveste? Fizica nu poate da seama cu privire la intrebarile metafizicii, nu stiu cum de un Glob intreg poate crede ca fizicienii lucreaza la theories of everything. :)
CavalerulJedi a scris:
Sunt domenii diferite. Stiinta are ca domeniu "Cum?", filozofia si religia trateaza problema lui "De ce?"
Uita-l pe tipul ala din video, nu stie despre ce vorbeste.
"Cum" nu-i o intrebare fundamentala. "De ce" este o intrebare fundamentala. Uite un exemplu: Sa presupunem ca doua persoane s-au nascut, au crescut, vor gandi si muri eventual, intr-o camera fara ferestre, complet izolata de restul lumii. Nu va exista nici un contact intre cineva din afara camerei respective si ei. Care gandeste fundamentalul dintre cei doi? Cel care decide sa investigheze fiecare coltisor al camerei respective, sa o cunoasca in intregime sau cel care sta si se gandeste: o fi ceva in afara ei? How could it ever be? "De ce exista ceva(i.e. camera asta si tot ce contine ea) si nu, mai curand nimicul?".
La fel te poti gandi la oricine din lumea asta: suntem prinsi pe planeta asta. Ce e mai intelept, sa adresezi intrebarile fundamentale insasi contextului la care iti exprimi mirarea sau sa te arunci orbeste in a-i cunoaste legile dupa care exista?
Abc2009ro a scris:
Daca nu stim inca de ce a aparut Big Bang-ul nu inseamna ca nu se poate afla in viitor.
Nu stii despre ce vorbesti, amice. Explicatia aparitiei Soarelui nu coincide cu explicatia existentei oului cosmic. Asta pentru ca existenta Soarelui este urmare a existentei materiei din care s-a format. Oul cosmic, pentru oamenii din stiinta, a aparut asa, out of nowhere, asa cum Dumnezeu a aparut out of Nowhere pentru teologii pe care ii pedepsiti atat de aspru pentru gandul asta irational!
Abc2009ro a scris:
Stiinta nu spune deloc "that's all". Stiinta cerceteaza in continuare care-i treaba cu Lumea. Iar in aceasta cercetare e implicata din plin mirarea.
Curiozitatea, nu mirarea. Pe stiinta o intereseaza cum, nu de ce. Iar atunci cand decide sa raspunda "de ce-urilor" fundamentale, hotaraste ca e cel mai intelept sa o faca prin raspunsurile "cum-urilor" pe care le-a interogat. Fundamentally stupid.
Marinel a scris:
Logica nu este anterioară Universului, ci au apărut în acelaşi timp. Toate legile fizicii au fot elaborate pornind de la observarea Universului, dar, pe de altă parte, dacă legile ar fi fost altele, Universul ar fi funcţionat altfel, deci realitatea ar fi fost alta. Nu poţi despărţi legile de Univers, asta este chiar "nesănătos".
Logica este un artefact al gandirii care da facultatea de cunoastere a ratiunii. Gandirea este dupa fiinta(being), in ordine. Ceea ce intelegeau grecii prin ratiune si ce intelegem noi prin ratiune sunt chestiuni diametral opuse. Gandirea nu subordoneaza fiinta. Ultima are prioritate ontologica. Asta e fundamental. Stiinta moderna crede atat de mult in ratiune incat uita sa o chestioneze. Dar poate ratiunea si numai ea sa raspunda intrebarii fundamentale siesi, fara sa se transceanda pe sine? Ce este ratiunea? Sa se transceanda la ce nivel? Cel al fiintei, pentru ca e anterior ei.