Care credeti ca este rolul Credintei in Secolul XXI?

Limba Romana este saraca, asa ca am sa aduc putina clarificare.

In contextul acestui topic, folosesc cuvantul Credinta ca traducere pentru Faith din limba Engleza iar Convingere pentru Belief.

Credinta este o acceptare a unei realitati in absenta dovezilor.

Convingerea este o acceptare a relitatii pe baza unei analize a dovezilor existente.

In acest context, problema existentei lui Dumnezeu tine de stilul de abordare.

Este o problema de credinta sau o problema de convingere?

Daca este o problema de convingere, atentia este pe dovezi. Dovezile noi duc la reevaluare.

Daca este o problema de credinta, nu este nevoie de dovezi. In aceasta abordare, absenta dovezilor intareste credinta si, uneori, prezenta dovezilor contrare legate de un subiect sau altul este asteptata sa intareasca si mai puternic credinta.

Credinta are la baza Intuitia si o structura de putere. Informatia este perceputa ca fiind valida la nivel intuitiv si este primita dintr-o structura ierarhica unde altcineva stie mai bine iar valoare de adevar este legata de credibilitatea/autoritatea persoanei.

Eu cred ca multe dintre problemele ce apar in discutiile religioase deriva dintr-o neintelegere clara a pozitiei interlocutorului.

Persoanele axate pe Convingeri insira dovezi ce adesea sunt contra-intuitive (a se vedea complexitatea vietii via evolutie).

Persoanele axate pe Credinte ajung sa combata dovezile de pe pozitii intuitive (a se vedea persoanele ce combat evolutia fara sa o inteleaga).

Realitatea este complexa si adesea profund contraintuitiva. De aceea Metoda Stiintifa are valoarea pe care o are.

Urmatorul filmulet este dedicat pentru cei ce privesc lumea prin prisma Credintei.

Dupa ce il vedeti, exista o sansa sa intelegeti mai bine pozitia celor ce privesc realitatea din perspectiva dovezilor.

As vrea sa inchei prin a mentiona ca desi sunt axat pe dovezi, nu am nici o problema cu credinta per se.

Problemele apar atunci cand aceasta este aplicata eronat. Exemplele de aplicare gresita a credintei ar fi combaterea stupida (in necunostinta de cauza) a descoperirilor stiintifice si folosirea controlului pentru impunerea de directive daunatoare cum ar fi interzicerea prezervativelor in Africa de catre Biserica Catolica sau construirea unei replici la Casa Poporului, doi pasi mai la vale, fara a tine cont de costurile implicate.

Deci, Care credeti ca este rolul Credintei in Secolul XXI?

Sa dea de lucru celor care o considera inutila si totusi devin obsedati de ea.

CavalerulJedi a scris:

Deci, Care credeti ca este rolul Credintei in Secolul XXI?

Ala care a fost mereu, de cand sa inventat conceptul de D-zeu si a luat nastere prima scanteie de religie : sa amelioreze teama de necunoscut si sa dea o logica si un rost existentei vietii si finalitatii mortii. Ce este mai usor de acceptat dpdv emotional, conceptul ca am fost creati de catre cineva anume, ca avem un scop, ca totul are un rost, ca exista un plan, ca cineva ne ocroteste si iubeste, ca apartinem cuiva SAU ca suntem o doar fantastica coincidenta de imprejurari cosmice si chimice adica niste gaze si materie s-au adunat la locul potrivit, la timpul potrivit, formand Terra si mai tarziu prima sclipire de viata ?

Credinta si religia este bazata in intregime pe emotional nu pe rational. Multi credinciosi se rezuma la a crede fara sa simta nevoia sa incerce a demonstra cuiva rational sau stiintific ca d-zeu exista si omenirea e creatie divina. Posibil ca acestia sa creada ca religia nu are nevoie de dovezi si demonstratii, tocmai pentru ca conceptul la baza ei este ceva de natura sufleteasca. Sunt insa multi credinciosi care incearca din rasputeri sa demonstreze validitatea unei dogme abordand-o ca echipa CSI. Futil si amuzant efort.

Cu exceptia perioadelor istorice cand credinta a deviat de la menirea ei principala si a luat alte roluri sinistre bagandu-si nasul in politica si economie, cred ca rolul ei a ramas acelasi la baza : cantecel de alinat oamenii impotriva disperarii in fata unei realitati socante si nesatisfacatoare : pur si simplu suntem si dupa aia nu mai suntem, nimic mai mult sau mai putin. Sa demonstrat dpdv psihologic ca este in natura umana sa cautam explicatii si motiv pentru absolut orice avem capacitatea sa observam. Este extrem de greu pentru mintea omului sa cedeze si sa nu incerce sa gaseasca explicatii, acceptand ca uneori pentru unele chestii chiar nu exista motiv. Asa si cu Creatie vs. Big Bang si Evolutie. Cele din urma par a fi lipsite de sens, pe cand prima este totusi un plan, are totusi un rost. Ce e mai preferabil sa fii orfan al nimanui, pribeag, fara noima, fara rost sau sa ai parinti care iti vor numai binele si te iubesc ? Spre care ar oscila omul mai degraba ? Si ne mai minunam de ce credinta in divinitate are asa radacini puternice. Cui ii convine sa fie doar o coincidenta cosmica ?

Mie. :)

Despicable Me a scris:

Credinta si religia este bazata in intregime pe emotional nu pe rational.

Legile logicii sunt subordonate legilor fiintei(being) asta pentru ca legile fiintei sunt antecesoare legilor gandirii. Existenta fiintei aduce cu sine potenta legilor logicii. Asta e fundamental. Nimic nu poate FI ceea ce este fara a FI ceea ce este. Deci fiinta este prima, gandirea e efectul ei subsidiar. Filosofia si teologia incep de la aceasta realitate. Stiinta pleaca de la credinta ca gandirea este sclava ratiunii in ceea ce priveste intelegerea principiului fundamental siesi. Filosofia si teologia nu subordoneaza totul legitatii logiciste, asta pentru ca a priceput irationalitatea demersului din ceea ce reprezinta acum stiinta - sclavia legilor logicii. Stiinta are doar un singur rol - practical utility. Stiinta nu se ocupa cu fundamentale, asta pentru ca metoda ei si-a castrat abilitatea asta odata cu respingerea metafizicii. Logica aristotelica este subordonata metafizicii aristotelice, adica ele, legile logicii, nu ii guvernau lui Aristotel interogarea metafizica, asa cum se intampla acum cu fizica teoretica. Rolul credintei (in a intelege lumea)? As present as ever, mai ales la cei care CRED, realmente, ca esenta realitatii poate fi cuprinsa numai si numai in urma travaliului ratiunii(a se vedea video-ul din postul #1). Pacat ca credinta asta este fundamental gresita. Nu oricum, de la bun inceput privind ceea ce isi propune, prin ce anume isi propune.

ruudflo a scris:

...

Ma chinui de vreo cateva minute sa-ti descifrez mesajul. Nu reusesc. Poate il mai citesc de cateva ori dar nu cred ca-i voi da de cap. Pana una alta te lasa inimioara sa reformulezi ce ai vrut sa spui in termeni si propozitii pentru oameni cu capacitate de intelegere normala ?

You lost me at metafizica aristoteliaca si principiul de siesi

Dupa cum zice si semnatura ta, noi ateistii este stupid. Deci, inca odata... ce ????

Ok, nu-i metafizica aristotelica importanta aici. Intrebarea la care trebuie sa gandeasca orice sistem teoretic al stiintei este urmatoarea: Cum ordonam interogatiile pe care le facem in lume? Big Bang pleaca de la un cosmic egg: thats the "be-ing" of science: Fiinta oului cosmic este antecesoare analizei, in termenii legilor logicii, manifestului sau. Ori, ca sa intelegem the whole of reality, este nevoie de un pic mai mult decat mere reason...

Gandirea serioasa pleaca de la ființă(being) care subordoneaza legile logicii prin insasi existenta sa. Stiinta nu face altceva decat sa presupuna ca, cumva legile logicii sunt antecesoare fiintei si ca pot astfel sa o cuprinda.

And that is fundamentally stupid.

In intelegerea lumii este implicata toata fiinta ganditorului, nu doar legile prin care el gandeste. Realitatea este o realitatea launtrica fiintei, si ea poate fi doar reprezentata, nu cuantificata. Nu poate exista o theory of everything intr-o formula matematica, e mai mult decat atat.

Eu nu pot sa simt decat compasiune fata de cei care isi pun "mirarea" (De ce exista ceva si nu, mai curand nimic?) in sarcina stiintei care se ocupa cu o curiozitate (cum functioneaza lumea) - nu de ce functioneaza, care-i principiul fundamental ei...

Ma depaseste discutia in felul in care o abordezi tu. Ma duc sa caut manualul de filozofie cuantica, pe unde naiba l'oi fi pus.

Ratiunea si numai ea, nu te poate pune niciodata aproape de tensiunile intrebarii fundamentale a fiintei. Tu trebuie sa te intrebi urmatorul lucru, daca esti ateu: De ce cred ca gandirea, prin legile logicii, poate cuprinde the whole of reality? Daca crezi ca e posibil asta, atunci trebuie sa crezi ca logica e cumva anterioara fiintei("CEVA-ULUI", cosmic egg-ului teoretizat de fizica) iar asta e mai insane decat sa crezi in Dumnezeu.

Aici stam cu credinta, din punctul meu de vedere. Stiinta nu a rezolvat nimic, totul este deschis. Nu exista conceptul de irrational parties desconsiderate de lunatici precum Dawkins. Problema credintei nu este depasita, din contra e mai vie ca oricand.

ruudflo a scris:

1. Tu trebuie sa te intrebi urmatorul lucru, daca esti ateu: De ce cred ca gandirea, prin legile logicii, poate cuprinde the whole of reality ? Daca crezi ca e posibil asta, atunci trebuie sa crezi ca logica e cumva anterioara fiintei("CEVA-ULUI", cosmic egg-ului teoretizat de fizica) iar asta e mai insane decat sa crezi in Dumnezeu.

2. Aici stam cu credinta, din punctul meu de vedere. Stiinta nu a rezolvat nimic, totul este deschis. Nu exista conceptul de irrational parties desconsiderate de lunatici precum Dawkins. Problema credintei nu este depasita, din contra e mai vie ca oricand.

Hai ca incet incet mi se dezmortesc neuronii si parca parca pricep cate ceva din ce explici tu aici. Ia sa vad, pot sa-ti dau un raspuns? Poate ma fac de cacao.

Atat credinta cat si necredinta sunt doua puncte de vedere, exprimate in diferite moduri. Convingere exista in amandoua tabere. Unii spun cu tarie "stiu ca exista D-zeu" in loc de "cred in existenta lui" iar din tabara opusa unii spun "stiu ca nu exista" in loc de "nu cred ca exista". Reprezinta una dintre aceste alegeri in gandire, the whole of reality ? Who knows...

In ceea ce priveste stiinta, da, este un open book. Tocmai asta este apetisant, interesant. Religia este un closed book, rigida si incontestabila din propriul ei punct de vedere. Stiinta aduce dovezi externe in argumentele sale. Religia se auto-invoca ca drept dovada, ceva de genul "De unde stim ca ce scrie in Biblie e adevarat ? Pentru ca scrie in Biblie ca e adevarat."

Filosofia si teologia sunt similare in ceea ce priveste atitudinea fata de viata. Filosofia este umila in ceea ce priveste punerea intrebarilor, filosofia s-a nascut, dupa Platon, in mirare. Teologia impune o atitudine evlavioasa fata de natura, fata de sacru, fata de Creatie. Filosofia si teologia adreseaza problema a acelui A PRIORI care face posibila desfasurarea realitatii la care noi, oamenii, suntem parte lucida, martori ai desfasurarii ei. Cuvintele cheie aici sunt smerenie si mirare: atitudini fata de desfasurarea vietii. Ce este acest A PRIORI fata de care filosoful si teologul manifesta o atitudine? ABSOLUTUL. Absolutul este raspunsul intrebarii: De ce exista ceva si nu, mai curand, nimic? Aici stiinta nu are absolut nimic de spus. Absolute silence. Asta pentru ca metoda ei nu poate avea acces la Absolut, asta pentru ca nu il cauta. Stiinta este preocupata de legitatea felului in care se desfasoara lumea. Filosofia si teologia se mira fata de felul in care se desfasoara lumea si trec in taramul metafizic: De ce lumea se desfasoara, nu cum se desfasoara?

Omul de stiinta(logicianul) ce face? Porneste de la o credinta oarba si o aroganta fantastica in ceva ce i-a fost deja dat si pe care il ia drept atare - gandirea desfasurata conform legilor logicii. In loc sa simta umilinta fata de ceea ce reprezinta el in ecuatia lumii, porneste ca un tiran in quest-ul cunoasterii fara ca macar sa gandeasca serios ecuatia in care el are ceva de spus, de la bun inceput.

Despicable Me a scris:

Unii spun cu tarie "stiu ca exista D-zeu" in loc de "cred in existenta lui" iar din tabara opusa unii spun "stiu ca nu exista" in loc de "nu cred ca exista". Reprezinta una dintre aceste alegeri in gandire, the whole of reality ? Who knows...

Absolutul nu este intrebarea noastra, este ceea ce se ascunde in conditiile lansarii ei. Dupa cum vezi, toate exemplele date de tine se subsumeaza credintei. Toti indivizii cred, fiecare prin motivatia sa. Dar adevarul lumii nu poate sta in limbaj, ci poate fi doar trait. Adevarul pentru presocratici era pentru om, cam asa cum sunt extraterestrii pentru oamenii de stiinta: ALIEN.

Iar stiinta, prin purtatorii ei tembeli de cuvant, namely Dawkins, Dennet, Harris, Hitchens and so on nu trebuie sa isi aroge credibilitatea prin faptul ca demonstreaza irationalitatea crestinismului sau a mai stiu carei religii. Stiinta trebuie sa isi clarifice, odata pentru totdeauna, statutul, caci ceea ce face acum, adica, prosteste un Glob intreg prin faptul ca se ocupa cu fundamentale, dovedeste ca trebuie "ajutata" sa isi reconsidere statutul si sa isi recunoasca limitele proprii metodei sale.

Din punctul meu de vedere, a omora, in tineretul neinitiat, sentimentul cel mai autentic din viata - mirarea - este un fapt la fel de demn de spanzuratoare precum orice indoctrinare miseleasca a vreunei religii. Stiinta spune, that`s all fox, don`t bother: Uite ce intrebari au sens in lumea asta, according to what we know, prin metoda noastra (de doi lei).