Care credeti ca este rolul Credintei in Secolul XXI?

Nu este neaparata nevoie sa mergi pe o autostrada/sosea/drum al vreunei confesiuni religioase, iti poti face singur cararea ta spre credinta si Dumnezeu, va fi dificil, dar vei avea cea mai mare multumire!

Asta nu insemna neaparat sa fii ateu, eu cred ca valorile intrinseci al OMULUI sunt mai presus de toate dogmele!

Si dati-mi voie sa enumar cateva:

intelepciune, rabdare,iubire, intelegere,credinta,putere,binecuvantare, smerenie, recunostinta,rugaciune,infranare,pace, bucurie........

Revin la ideea ca sa fie mai important ceea ce ne aseamana, decat ceea ce ne desparte!

Asa vom gasi punti intre noi laici sau atei!

Repet, cele scrise mai sus constituie un punct de vedere personal asupra credintei si a rolului ei!

BigDefender a scris:

Asta nu insemna neaparat sa fii ateu, eu cred ca valorile intrinseci al OMULUI sunt mai presus de toate dogmele!.

Si dati-mi voie sa enumar cateva:

intelepciune, rabdare,iubire, intelegere,credinta,putere,binecuvantare, smerenie, recunostinta,rugaciune,infranare,pace, bucurie........

Revin la ideea ca sa fie mai important ceea ce ne aseamana, decat ceea ce ne desparte!

Asa vom gasi punti intre noi laici sau atei!

Repet, cele scrise mai sus constituie un punct de vedere personal asupra credintei si a rolului ei!

Corect . Dar dogmele si in special crestinismul au incercat sa confiste tot ce ai enumerat in folosul lor . Si tu ai tendinta asta: azi ai postat un proverb chinezesc pe topicul "Maxime si cugetari crestine". Si puneai foarte bine ca sunt valori intrinseci ale omului , nu sunt niste caracteristici specifice doar celor care cred intrun Creator , indiferent care este El.

Disputele de idei , la nivelul posibilitatilor fiecarui user , nu pot constitui decat un mod de verificare a propriilor conceptii despre lume si viata .E doar o confruntare benigna nu un razboi malign.

Atat teologic cat si fenomenologic, credinta comporta o definitie satisfacatoare. Nu acelasi lucru poate fi afirmat si despre definirea instrumentului de baza al stiintei - ratiunea.

Adevarul este ca oamenii de stiinta, asa cum a afirmat si Marinel, doar bajbaie cu privire la felul in care se comporta ratiunea, dar nu au o idee clara asupra rolului fundamental pe care ea il ocupa in lume. Pe scurt, oamenii de stiinta nu stiu ce-i aia ratiune! Cu toate astea, se prosterneaza in fata ei si ii suborneaza tot ceea ce intalnesc. De pilda, o interogare precum: "De ce exista ceva si nu, mai curand, nimic?" este ilogica pentru filosofia analitica. Asta pentru ca filosofia analitica pleaca de la credinta in ratiune si da cale libera stiintei sa interprinda observatii empirice. Adica sa descopere ceea ce este deja stiut. Ca urmare, pacalicii care popularizeaza stiinta se ocupa, la fel ca si sectarii, cu o propaganda doctrinara. Vedem destul de clar ca stiinta este impotenta in ceea ce priveste interogatiile fundamentale, pentru ca nu s-a ocupat niciodata de ele. Stiinta doar construieste navete spatiale si sparge atomi. Dar adevarul lumii asteia nu este un obiect ci este o realitate launtrica suportului care o face posibila - materia. Stiinta nu face nimic altceva decat sa se poticneasca la primul nivel.

E ca si cand omul de stiinta ar fi un sobolan catapultat intr-un maze fara de iesire - inchis, asa cum este Universul nostru. El saracul cutreiera forma la nesfarsit in speranta ca ar putea da de vreun break-through - ca o fi gasind Absolutul printr-un colt al vreunei galaxii. Poor fella.

Cand de fapt, tot ce are nevoie este o clipa de mirare: Wait a minute... How could it ever be?

ruudflo a scris:

Stiinta nu face nimic altceva decat sa se poticneasca la primul nivel.

E ca si cand omul de stiinta ar fi un sobolan catapultat intr-un maze fara de iesire - inchis, asa cum este Universul nostru. El saracul cutreiera forma la nesfarsit in speranta ca ar putea da de vreun break-through - ca o fi gasind Absolutul printr-un colt al vreunei galaxii. Poor fella.

Bun, am inteles unele obiectii aduse ratiunii si stiintei. Poti sa ne spui in acelasi context la ce nivel a ajuns credinta / metafizica / teologia ? Ce au adus ele? Ce adevaruri au adus in privinta intrebarilor fundamentale? Nu avem de-a face tot cu un sobolan, intr-un alt labirint, pe care se chinuie sa-l strabata sperand ca o transa ii va arata iesirea?

ruudflo a scris:

Atat teologic cat si fenomenologic, credinta comporta o definitie statisfacatoare. Nu acelasi lucru poate fi afirmat si despre definirea instrumentului de baza al stiintei - ratiunea.

LOL, fudulie mare neica, fudulie mare.

Prima afirmatie este obtinuta in urma unui proces rational. Proces pe care il combati in a doua afirmatie.

Pentru credinta nu trebuie sa gandesti, doar sa accepti ce ti se spune sau ce ti se pare. Nu acelasi lucru este valabil si pentru o intelegere stiintifica.

Faza este ca pentru a descrie credinta, trebuie sa gandesti, sa analizezi, sa rationezi.

Nu acelasi lucru poate fi spus si despre fabulatie pe un subiect dat. Pentru a fabula pe un subiect... intradevar, nu-i nevoie de ratiune.

ruudflo a scris:

Adevarul este ca oamenii de stiinta, asa cum a afirmat si Marinel, doar bajbaie cu privire la felul in care se comporta ratiunea, dar nu au o idee clara asupra rolului fundamental pe care ea il ocupa in lume. Pe scurt, oamenii de stiinta nu stiu ce-i aia ratiune! Cu toate astea, se prosterneaza in fata ei si ii suborneaza tot ceea ce intalnesc.

Tu pari a confunda intelegerea absoluta cu intelegerea.

Se stiu destul de multe lucruri despre ratiune. Evident ca sunt lucruri care sunt inca studiate dar ce faci tu este sa compari un procent de 90% cu 0 pentru ca nu-i 100%.

Sincer, nu stiu daca o faci din ignoranta veritabila sau datorita unei intentii malefice de discriminare.

ruudflo a scris:

Ca urmare, pacalicii care popularizeaza stiinta se ocupa, la fel ca si sectarii, cu o propaganda doctrinara.

ad hominem josnic. Sper ca esti multumit de cat de jos ai coborat.

ruudflo a scris:

Vedem destul de clar ca stiinta este impotenta in ceea ce priveste interogatiile fundamentale, pentru ca nu s-a ocupat niciodata de ele.

Ce este "fundamental" pentru tine este posibil sa nu fie "fundamental" pentru alte persoane.

ruudflo a scris:

Cand de fapt, tot ce are nevoie este o clipa de mirare: Wait a minute... How could it ever be?

De cat timp iti pui tu intrebarea aceasta?

ruudflo a scris:

Adevarul este ca oamenii de stiinta, asa cum a afirmat si Marinel, doar bajbaie cu privire la felul in care se comporta ratiunea, dar nu au o idee clara asupra rolului fundamental pe care ea il ocupa in lume. Pe scurt, oamenii de stiinta nu stiu ce-i aia ratiune! Cu toate astea, se prosterneaza in fata ei si ii suborneaza tot ceea ce intalnesc. De pilda, o interogare precum: "De ce exista ceva si nu, mai curand, nimic?" este ilogica pentru filosofia analitica. Asta pentru ca filosofia analitica pleaca de la credinta in ratiune si da cale libera stiintei sa interprinda observatii empirice. Adica sa descopere ceea ce este deja stiut. Ca urmare, pacalicii care popularizeaza stiinta se ocupa, la fel ca si sectarii, cu o propaganda doctrinara. Vedem destul de clar ca stiinta este impotenta in ceea ce priveste interogatiile fundamentale, pentru ca nu s-a ocupat niciodata de ele. Stiinta doar construieste navete spatiale si sparge atomi. Dar adevarul lumii asteia nu este un obiect ci este o realitate launtrica suportului care o face posibila - materia. Stiinta nu face nimic altceva decat sa se poticneasca la primul nivel.

Eu as propune sa definim bine conceptele de baza inainte sa ne hazardam in discutii de genul asta.Cum adica oamenii de stiinta bajbaie si nu au idee despre rolul ratiunii in lume ? Consideri ca stiinta nu foloseste ratiunea ? Eu cred ca stiinta are ca unica unealta ratiunea.In general in cele exacte.Despre stiinte precum psihologia, se poate discuta, desi exista o ratiune si in ea.Eu nu imi dau seama cum faceti voi diferenta intre ratiune si afect.Trageti vreo linie, ceva ? Cum definiti granita?

Pacalicii care popularizeaza stiinta nu sunt totuna cu oamenii de stiinta, nu-i confunda.Astia fac o gramada de greseli in cartile lor, si cauta de multe ori doar "senzationalul".Aplica stiinta la o scara unde nu lucreaza (asa cum aplica altii fizica cuantica pentru a explica universuri paralele).Stiinta foloseste doar argumente rationale, logice.Te asigur ca inca nimic din stiinta nu a iesit din granitele ratiunii.

La intrebarea "de ce exista mai degraba ceva decat nimic" e pusa tot filozofic.Omul nu e doar filozof, sau doar om de stiinta, trebuie inteles asta.Un om de stiinta poate sa-si puna o intrebare filozofica.Chestia asta inseamna ca stiinta pune intrebari aiurea ? Nu.Un om de stiinta pune o intrebare filozofica.Atata tot.

Spui ca stiinta nu raspunde la intrebarile fundamentale.Filozofia cum o face ? Tu spui ca stiinta nu intelege rolul ratiunii tocmai pentru ca nu fabuleaza pe marginea fundamentelor ? Filozofia o face pentru ca poate, tocmai pentru ca poate abandona constrangerile, pe cand stiinta nu.

Orice poti spune in fizolofie atata timp cat stii sa jonglezi cu termenii.La atat se rezuma filozofia, la limbaj.Stiinta merge mai departe.Daca nici matematica nu ar fi un fundament pentru realitate, atunci nu stiu cum pot fi conceptele pe care le preiei din lumea inconjuratoare (care se poate descrie matematic).

Care e mai buna ? Stiinta sau filozofia ? Nu cred ca se poate raspunde la aceasta intrebare.Ratiunea umana e una.Nu exista o ratiune pentru stiinta, si alta pentru filozofie.E gresit.Pot fi abordate diferit, dar instrumentul ramane capacitatea omului de-a rationa.

Stiinta nu raspunde la fundamente, pentru ca e constransa.Dar poate filozofa pe baza lor.Ea macar lucreaza cu o ecuatie, o chestie care e strict definita, si care un urma unui rationament logic, ajunge la un model, model ce descrie realitatea mai mult sau mai putin corect, in functie de aproximarile pe care le-a facut.Filozofia, in schimb lucreaza cu concepte intre care nu exista limite clare.Si orice rationament ai aplica vor exista ambiguitati, si se va ajunge la supraaglomerare conceptuala.Adica la discutii filozofice a la roportal.Fiecare vorbeste o limba si toti canta in cor.

On topic : rolul credintei in secolul XXI ramane in principal suportul spiritual.Intr-o lume in care omul e tot mai instrainat de propria lui natura, si e fortat sa se adapteze rapid, credinta ramane un sprijin important pentru el.Putem suporta orice atat timp cat ii gasim un scop, o justificare, evenimentului stresor.Ori, credinta tocmai aici ajuta.

Din pacate, oamenii au facut parada pe seama ei in trecut.Iar acum consider ca unora mai mult rau le face, decat bine.Poate ca rolul bisericii nu mai e asa important, dar rolul credintei va ramane mereu acelasi.

lynxul_negru a scris:

Bun, am inteles unele obiectii aduse ratiunii si stiintei. Poti sa ne spui in acelasi context la ce nivel a ajuns credinta / metafizica / teologia ? Ce au adus ele? Ce adevaruri au adus in privinta intrebarilor fundamentale? Nu avem de-a face tot cu un sobolan, intr-un alt labirint, pe care se chinuie sa-l strabata sperand ca o transa ii va arata iesirea?

Stiinta moderna este simptomul transformarii naturii adevarului din aletheia in corectitudine. Trebuie sa intelegi ca nu exista raspunsuri cognitioniste urmare a travaliului gandirii speculative! Heidegger s-a ocupat de presupusa interogare "ilogica" - "De ce exista ceva si nu, mai curand, nimic?". Filosofia sa a fost o continua dictare a logicii inimii pusa in vederea singurii certitudini din viata - moartea. Dar cati oameni mai sunt uluiti astazi, printr-o brutalitate iesita din comun, de faptul ca ei exista, aici si acum, si ca da, ceva exista aici si acum mai degraba decat nimic. Iar asta-i o problema pe care o dicteaza insasi ambiguitatea Fiintei. Dar stiinta a reusit sa se sustraga cumva Fiintei si sa o trateaze ca pe un obiect care a aparut de nicaieri si se indrepata spre nicaieri.

Filosofia este sumbra pentru ca nazuinta ei ultima, aceea de a intra in contact cu Absolutul, este din start o imposibilitate. O astfel de reusita ar intra in contradictie cu natura Fiintei. Tot ceea ce este posibil este sa "ascultam" vocea fiintei iar aici este implicata toata fiinta ganditorului, nu doar intelectul sau.

CavalerulJedi a scris:

Nu stiu de ce ai devenit intr-atat de agresiv. Poate-ar trebui sa contempli mai bine motivele cu care tii cu dintii de ceva cu privire la care tie, ca si stiintei, va este neclar ce anume este.

haydn91 a scris:

Te asigur ca inca nimic din stiinta nu a iesit din granitele ratiunii.

Din tot discursul tau, acesta este singurul punct de vedere care importa! Stiinta, ca si filosofia analitica sunt sclavele ratiunii. Mostenire de la monsieur Descartes, that is.

Totusi, ce este ratiunea? Ca sa poti raspunde acestei intrebari trebuie sa te intrebi mai intai: "Ce fel de intrebare este aceasta?", ca mai apoi sa vezi in ce conditii poti formula un raspuns.

ruudflo a scris:

Stiinta, ca si filosofia analitica sunt sclavele ratiunii. Mostenire de la monsieur Descartes, that is.

Totusi, ce este ratiunea? Ca sa poti raspunde acestei intrebari trebuie sa te intrebi mai intai: "Ce fel de intrebare este aceasta?", ca mai apoi sa vezi in ce conditii poti formula un raspuns.

Ratiunea nu e mostenire de la Descartes, te inseli.Au rationat oamenii si inainte de el.Eu asa cred, cu parerea mea de neavizat.Tu nu vezi padurea de copaci.

Punand intrebarea ajungi la fundament ? Cred ca ajungi intr-un cerc vicios.Stii de ce ? Pentru ca intrebi ratiunea despre ratiune.Si nu poti afla decat un raspuns tot prin prisma ratiunii.

ruudflo a scris:

Filosofia este sumbra pentru ca nazuinta ei ultima, aceea de a intra in contact cu Absolutul, este din start o imposibilitate. O astfel de reusita ar intra in contradictie cu natura Fiintei. Tot ceea ce este posibil este sa "ascultam" vocea fiintei iar aici este implicata toata fiinta ganditorului, nu doar intelectul sau.

Cand totul este relativ in lume, cum poti sa vorbesti despre Absolut ? Absolutul e o fantasma pentru cei care nu sunt impacati cu conditia lor.

Oricine poate asculta fiinta in 1000 de feluri.Asta nu face filozofia superioara stiintei.Filozofia isi permite sa arunce cu fabulatii, stiinta nu.Simplu.

haydn91 a scris:

Pentru ca intrebi ratiunea despre ratiune.Si nu poti afla decat un raspuns tot prin prisma ratiunii.

Poor... Vezi ce se intampla cand derogi ratiunea, si numai ea, sa se ocupe cu relatia dintre tine si lume? Nu cumva iti scapa ceva?

Descartes a fost sclavul ratiunii, iar stiinta si filosofia analitica l-au urmat orbeste. De ce? Sa-mi spui tu. Pe mine nu ma intereseaza sa ma clarifici cu privire la problema aceasta, ci sa te clarifici pe tine insuti. Ia in consideratie considerentul ca ceea ce insemna ratiunea pentru logica antica si ceea ce inseamna ea acum pentru logica moderna sunt notiuni fundamental diferite.

ruudflo a scris:

Nu stiu de ce ai devenit intr-atat de agresiv. Poate-ar trebui sa contempli mai bine motivele cu care tii cu dintii de ceva cu privire la care tie, ca si stiintei, va este neclar ce anume este.

Ce anume ai perceput ca fiind agresiv din ce am scris? (nu ai lasat nimic in citat).