Hypathia a scris:
ce legatura are tipologia descrisa de tine cu topicul?
Eu cred ca s-ar putea sa vorbeasca despre sine, si asta ii ajuta. Se exploreaza.
El insusi este un mare pasional, din ce a scris aici despre sine.
lynxul_negru a scris:
Dar tineretea este un concept legat de om, un atribut uman, nu?
Nu conteaza.
Esenta relatiei subiect-mediator este rivalitatea simetrica.
Rivalitatea este intre oameni.
Nu poti fi rival cu un concept (precum tineretea).
Poti dori tineretea cuiva (ca substitut pentru tineretea ta pierduta, de ex.), asta e altceva.
Un om poate fi rival cu alt om, pentru ca il percepe inconstient ca pe un alter ego. Se vede pe sine in oglinda, si e nemultumit ca "celalalt" are mai mult ca el.
E o iluzie ca in palatul de oglinzi din parcul de distractii.
Dar una dintre cele mai periculoase cate pot fi in viata noastra.
Omul copiaza pe altii pana nu mai stie cine e el. Una dintre cele mai importante intrebari existentiale: "ce sa imi doresc?" "Ce merita dorit?"
Pentru ca e greu sa afli asta fara autoanaliza, multi prefera sa imprumute modele de dorinte, sa fure dorinte de la altii. "Voi dori si eu femeia asta, pentru ca toti zic ca e super". Si, intr-adevar, calitatile ei o fac super (asta il amageste si mai bine). Dar dorinta lui este falsa din start, si nu se poate cladi nimic pe ea.
In terapie, o pondere mare o are procesul prin care omul afla ce anume isi doreste cu adevarat, si nu ceea ce credea ca isi doreste, doar pentru ca a preluat nefiltrat modele de dorinte din exterior. Aceasta descoperire a dorintelor autentice este un proces inconturnabil in terapie.
Multi romani au dus rivalitatea simetrica la maxim, functionand orbeste pe baza ei in societate. De aici proverbul cu "capra vecinului". De aici "vacanta vecinului, care si-a dus sotia in Grecia, iar tu tot la Mamaia ma duci".
E ok sa vrei sa vezi Grecia ca sa cunosti o cultura noua.
Dar daca vrei sa vezi Grecia pt ca si vecina a fost, sau ca sa te lauzi la serviciu, atunci e dorinta mimetica.
Telenovelele sunt construite ca scenariu indeosebi pe dorinte mimetice, pe rival ca obstacol. Insa ele functioneaza ca promovatoare a iluziei mimetice in randul maselor.
Ele nu arata ce se intampla cu Fernanda dupa ce a invins-o pe perfida Juana ca sa-l castige pe Pablo cel cu cojones. Pentru ca telenovela se termina aici. Dar in realitate, daca dorinta Fernandei a fost exacerbata din cauza ca Pablo era dorit deja de Juana, atunci dorinta Fernandei se va stinge dupa ce il are pe Pablo.
Or, tocmai aici ar trebui ca telenovela sa arate ca exista si asta. Dar partea demistitificatoare a dorintei mimetice nu o mai prezinta. Doar cea mistificatoare.
In schimb, Cervantes, Stendhal, Flaubert, Proust, Dostoievksi, Tolstoi, Huysmans au demontat iluzia pana la capat. Asta e meritul lor. Aceea e adevarata literatura - cea care ataca iluzia mimetica.
Oriunde iluzia mimetica e ridicata in slavi e vorba de literatura proasta.
In "Minciuna romantica si adevar romanesc", Rene Girard demonteaza aceste mecanisme ale iluziilor.
Si el spune ca Cervantes ataca acest gen de iluzie in Don Quijote.
La fel Stendhal in Rosu si negru, cand arata ca iubirea lui Sorel pentru Mathilde a fost mimetica, iar cea pentru d-na de Renal a fost autentica.
La filologie nu ati avut Minciuna romantica drept bibliografie obligatorie? E una dintre cele mai importante carti de critica literara.
