Tom Bishop a scris:
Cineva spunea pe aici că momentul morţii reprezintă testul suprem al cauzei pentru care un individ a luptat întreaga sa viaţă. Fals. Clipa finală nu înseamnă nimic, iar inutilitatea ei este constă tocmai în faptul că este cea de pe urmă; ce sens are să te dezici de credinţa ta, dacă apoi nu mai urmează nimic? Ce îţi mai pasă?
Eu cred ca te referi la mine prin acel "cineva", pentru ca eu am vorbit de clipa mortii. Insa ideea mea nu era ca "momentul morţii reprezintă testul suprem al cauzei pentru care un individ a luptat întreaga sa viaţă.". Asta e interpretarea ta, nu a mea.
Ca sa inteleg de ce mi-ai perceput ideea atat de distorsionat: ai fost vreodata realmente in fata mortii?
Stii ce simte un om in fata mortii din experienta ta, sau doar din auzite?
Aseneth a scris:
Eu cred ca ar trebui sa facem o distinctie intre mimarea iubirii si iubirea mimetica. In primul caz, subiectul mimeaza ca iubeste ceva sau pe cineva pentru a obtine ceea ce iubeste (doreste) in realitate, si e constient de asta. In al doilea caz, el crede pentru o perioada ca iubeste mediatorul, pana obtine ceea ce isi doreste de fapt. Este diferenta ca intre crima cu premeditare si crima prin imprudenta.
Schema arata asa: subiectul doreste obiectul
In dorinta mimetica subiectul doreste obiectul pentru ca obiectul e dorit deja de mediator.
In dorinta autentica subiectul doreste obiectul in sine, fara a fi influentat din exterior.
Ce spui tu aseneth mai sus e interesant, dar " el crede pentru o perioada ca iubeste mediatorul" nu are cum fi corect.
Corect ar fi "el crede ca doreste obiectul pentru ca mediatorul doreste obiectul, deci el crede ca obiectul are valoare prin faptul ca e dorit si de altcineva".
E ca si in mode. Unii cred ca daca o haina este purtata de multi cool, atunci are valoare, deci o poarta si ei.
Acestia sunt cei ce doresc mimetic.
Cei ce poarta o haina pentru ca le vine bine si le place, indiferent de ceva din exterior, sunt cei ce doresc autentic.
Nu conteaza ca haina aia mai e purtata de multi cool la moda. Conteaza impulsul prim al actului: daca omul copiaza pe cineva (daca el crede ca ceva are valoare pentru ca e dorit deja de altcineva) sau daca doreste el in sine, fara a fi influentat de ceva din exterior.
Reclamele functioneaza pe baza dorintei mimetice: cumpara-ti ultimul tip de masina, pt ca si vecinii tai au deja.
Toata lumea foloseste Colgate, fii si tu ca ei.
Oamenii de azi au multe dorinte mimetice in alcatuirea lor, dar nu isi dau seama de asta.
Cand e vorba de ales o bere, treaca mearga, nu e asa important, dar cand e vorba de iubire sau de lucruri importante atunci chestiunea dorintei mimetice/autentice e cruciala.
Marea problema a oamenilor dintotdeauna: ce sa imi doresc?
Ce merita dorit?
Multi se iau dupa turma, si doresc ce doresc si altii.
"O iubesc pe femeia asta, pt ca toti zic ca e cea mai tare femeie. De ce nu as dori-o?" (asa gandeste mimeticul).
Dar dorinta mimetica fie se epuizeaza repede, fiind falsa din start, fie se duce la extrem prin faptul ca mediatorul devine rival simetric, si conflictul escaladeaza la nesfarsit (ca in filmul Duelistii, regizat de Ridley Scott, dupa nuvela lui Joseph Conrad).
Nu e usor deloc sa iti dai seama ce doresti cu adevarat.
Pentru asta trebuie autoanaliza, autoconstientizare.
