Început de Hypathia, Mar 9 aug 2011 · 199 răspunsuri · 19.235 vizualizări
haydn91 a scris:Pentru ca daca m-as considera autentic de-acum nu as mai avea spre ce sa
evoluez, nu?
ba da, spre un grad si mai mare de autenticitate. Autenticitatea absoluta nu poate fi atinsa oricum, spun psihologii. Tot ei spun ca e foarte ok daca facem si ceva mici mici compromisuri. Pentru ca o autenticitate prea mare se apropie de alte extreme.
Autenticitatea nu are un statut imuabil, este in permanenta schimbare.
Hypathia a scris:ba da, spre un grad si mai mare de autenticitate. Autenticitatea absoluta nu poate fi atinsa oricum, spun psihologii. Tot ei spun ca e foarte ok daca facem si ceva mici mici compromisuri. Pentru ca o autenticitate prea mare se apropie de alte extreme.
Autenticitatea nu are un statut imuabil, este in permanenta schimbare.
E doar un fapt setat prin conventie : Pot alege sa recunosc doar autenticitatea suprema si sa incerc sa tind spre ea usor usor fara sa reusesc vreodata sa o ating, ori , pot sa o recunosc doar pe cea cu compromisuri si sa ma consider autentic.
In ambele cazuri, am inaintat la fel de mult.DIferentele apar ca in primul caz nu ma consider autentic, am mereu de lucrat ceva la mine.In cazul al 2-lea, te consideri autentic, si poti aluneca spre alte laturi.Mai ales ca acele mici compromisuri se pot suprapune cumva, iar o delimitare exact va deveni complicata.
Cum spuneam deci, e chestie de nuanta.Pe ambele cai ajungi tot acolo.
daca nu consideri ca esti autentic, nu inseamna ca te iei in deradere?
Athmy a scris:daca nu consideri ca esti autentic, nu inseamna ca te iei in deradere?
Nu, e o alegere personala.Nevoia de-a apartine clasei superioare tine de un anume instinct.Atat pot sa spun.Poate e un mecanism de protectie.
adica autentic nu poate fi si omul de rand? ii trebuie instinct pentru asta?
cu mecanism de protectie inteleg ca nu prea ai incredere in fortele proprii :)
Editat Mie 17 aug 2011 17:31
Athmy a scris:adica autentic nu poate fi si omul de rand? ii trebuie instinct pentru asta?
cu mecanism de protectie inteleg ca nu prea ai incredere in fortele proprii :)
Cum am spus, e o chestie de perceptie.Autenticitatea e in ochii privitorului.Daca vrei sa te consideri asa e ok, parerea mea.Doar ca eu aleg cealalta cale.Nu voi explica mai in amanunt pentru ca nu vreau sa creada lumea ca posed gandire magica
nu, eu nu ma consider autentica, nu asta ma intereseaza, dar trairile mele sunt autentice ca om, nu cred ca le mimez
cred ca te inteleg pe undeva, este ca si cum iti spui: sa nu va intereseze persoana mea acum, mai am multe de facut cu ea, sunt in faza initiatica, ceva de genul, si n-as vrea sa tulbur vreo forta care mi-ar putea fi folositoare dand dovada de lipsa de modestie.. sunt in plin proces de autoformare si este ca in autoechilibrare pe sarma, nu-mi permit vreun pas gresit sau sa ma culc pe-o ureche, mai am pana acolo cate ceva de indreptat.. ma gandesc si eu
downtempo a scris:Depinde de cat investesti in aceasta iluzie.
Daca sa spunem ca stau in pat si in timp ce ma odihnesc, ca sa folosesc timpul, ma visez castigator la loto si ce o sa fac eu cu banii aia, ce croaziere o sa fac si ce biserici o sa ridic si ce lume o sa ajut etc, atunci putem spune ca e o iluzie inofensiva, pentru ca nu am investit in ea decat putina energie mentala necesara reveriei. M-am ridicat, m-am dus la treaba mea, autoiluzionarea nu m-a afectat mult.
Dar daca e o iluzie mai perfida, care se da pe sine drept REALITATE? Daca in aceasta iluzie investesc energie psihica foarte mare, ani de zile, pierd oportunitati doar ca sa ma duc pe drumurile morganatice deschise de aceasta iluzie ce ma minte ca e buna?
Daca apoi ma trezesc impotmolit, cand vad ca iluzia ce pretindea ca e buna pentru mine s-a dovedit a fi mancatoare de energii si sanse?
O iluzie poate parea inofensiva, dar daca imi fura ocazii prin care as fi putut avansa in mod real, nu fantasmagoric, daca imi inchide drumuri bune ca sa ma duca pe fundaturile ei, daca imi fura ani din viata sau multa energie psihica pe care as fi putut-o folosi mai bine altfel... atunci aceasta iluzie este maligna pentru dezvoltarea personala.
Ai dreptate. Eu nu ma refeream la iluzii care obtureaza complet realitatea - pe alea le-as numi de-a dreptul halucinatii. Ma gandeam la iluzii care afecteaza doar unele detalii ale realitatii. Adica de exemplu: daca eu sunt o fire romantica si sunt atras/indragostit de o femeie care despre care cei mai multi sunt de acord ca este placuta, inteligenta, spirituala, dar care este foarte lucida, lipsita de simtul detaliilor poetice, eu pot interpreta anumite gesturi sau alinturi ale ei iluzionandu-ma ca are on samanta de realism. Ma rog, doar un exemplu.
PS: Oricum, folosirea cuvantului iluzie lasa loc de interpretari, cere lamuriri asupra sensului in care a fost folosit. Insa la fel cred ca se intampla si cu cuvantul mimetic. Hypathia a adus pentru a exemplifica notiunea de dragoste mimetica si deci neautentica situatia a unei persoane care se indragosteste de o femeie doar pentru ca un altul o iubea. Parerea mea este ca intotdeauna intervine o doza de mimetism de care nu ne dam seama, indusa prin insasi esenta aculturatiei, adica mereu ne indragostim de femei fiindca si altii le iubesc. Ne indragostim de femei subtiri, zvelte, cu parul lung, cu ochii verzi, cu voce blanda etc doar fiindca acestea sunt valorile pe care le-am invatat, le-am apropriat, le-am internalizat. Dar ele sunt primite, asa le-am vazut in cartile de povesti, asa le-am vazut in revistele pentru adolescenti, asa le-am vazut in revistele pentru adulti, asa le citim in literatura, le auzim in muzica, le vedem in filme etc. Adica ma gandesc ca optiunile noastre sunt intr-un fel mimetice, chiar daca sunt internalizate, trecute prin filtrul propriu.
Editat Mie 17 aug 2011 18:10
downtempo a scris:Cervantes a scris Don Quijote cu scopul declarat de a arata lumii unde se ajunge daca omul citeste prea multe carti si nu are intelepciunea de a le trece prin filtrul gandirii: isi umple capul cu meme ale altora, nefiltrate, nepotrivite personalitatii sale, neintegrate, si isi rateaza viata.
N-as compara Don Quijote cu filmele americane. Am citit cartea asta cu mult timp in urma si nu imi amintesc prea multe, dar este una dintre cartile care te solicita la un nivel profund. Pe de alta parte, nu cred ca o simpla parodie ar putea fi considerata una dintre capodoperele literaturii mondiale. As reciti-o cu mare placere, dar nu am timp acum. De exegeza nici atat. M-am uitat totusi putin pe Wikipedia: ``La început, intenția lui Cervantes a fost de a combate popularitatea atinsă de cărțile cavalerești, satirizându-le prin povestea unui mic nobil din La Mancha care pierduse contactul cu lumea reală datorită lecturilor sale, crezându-se un cavaler în căutare de aventuri. Pentru Cervantes, stilul romanelor cavalerești era deplorabil, iar istoriile povestite absurde. Cu toate acestea, pe măsură ce opera avansa, Cervantes a trecut de la scopul său inițial la scopul de a reflecta societatea din timpul său și a medita asupra comportamentului uman. Ca și în „El licenciado Vidriera", personajul principal, considerat de ceilalți nebun, se dovedește a fi mai aproape de adevăr, datorită nobleței gândirii și acțiunilor sale, decât persoanele considerate „normale". Mi se pare corect ce e scris pe Wikipedia. Romanul e mult mai complex decat o parodie.
Sicilia a scris:Mie mi se pare ca in cazul iubirii naturale, adevarate, nu e nevoie sa renunti la nimic.
Se poate intampla sa fie nevoie sa renunti la ce erai inainte sau la principii pe care le sustineai inainte. Vezi cazul lui Tom Bishop, de la care a pornit discutia.
Editat Mie 17 aug 2011 19:55
lynxul_negru a scris:Hypathia a adus pentru a exemplifica notiunea de dragoste mimetica si deci neautentica situatia a unei persoane care se indragosteste de o femeie doar pentru ca un altul o iubea.
da, asta e cel mai simplist exemplu. Dar mimetismul presupune orice fel de dorinte din mediu care ne atrag intr-un fel sau altul; cum bine spui tu, cartile de povesti, revistele pentru adolescenti, revistele pentru adulti, literatura, muzica, filme etc.
Un exemplu religios de triunghi mimetic: om-divinitate-nemurire. (om - subiect, divinitate - mediator, nemurire - obiectul dorintei). Omul il imita pe Hristos pentru a obtine nemurirea.
Datorita mimetismului, omul traieste intr-un timp mitic, circular (totul se repeta).
Putem oare scapa de mimetism?
Din viziunea pesimist-realista a lynxului, imi dau seama ca nu prea, ca toate dorintele noastre au o baza mimetica, chiar daca sunt trecute printr-un filtru propriu.
Girard vine cu solutia religioasa. Nu vad de ce asta ar fi o solutie, pentru ca e tot mimesis, cum am aratat mai sus.