Logoterapia

Draga Kosmotro, pentru ca mesajul din scrierile tale multe, la "Raspunde la Logoterapia", ca sa-si atinga tinta de-a fi "constructiv", asa cum ai avut si ai in intentie(ca fiecare din noi, de altfel), ma simt inspirata in a ne (re)aminti ca nimeni si nimic nu merita sa fie judecat, comparat, criticat, etichetat,etc, si dupa cum se observa,din ceea ce scrii, accentuezi intr-una aceste aspecte. Sa nu uitam(mai ales psihologii) ca suntem inconjurati de oameni,oamenii in esenta-s minunati, care, la fel ca si fiecare din noi, isi aleg experientele de Viata

LuciaD a scris:

Draga Lucia: sa iau parte la aceasta dezbatere incercand sa imi organizez argumentele rationale in timp ce oponentul meu Ruudflo imi repeta in fiecare mesaj "esti delusional" a fost foarte dificil pentru mine.

Nu aceasta este atmosfera corecta a unei dezbateri.

Nu am fost pregatit pentru asa ceva de catre profesorii mei de la facultate care m-au invatat sa dezbat. Am mai dezbatut, dar niciodata intr-o atmosfera de ura totala, desfiintatoare, negatoare, de zici ca oponentul te-ar manca de-ar putea cu fulgi cu tot. In schimb am intalnit aceasta atmosfera de furie la ospiciile unde am facut practica.

A spune celuilalt de 7-8 ori "esti delusional" este josnicie.

Din faptul ca ai intrat si tu in acest joc imi dau seama de atitudinea ta, si cam ce ai tu in suflet.

Sa fii iubita si sa te gandesti de doua ori inainte de a judeca.

Te-am salutat din mers!

Pai tocmai , nu trebuia sa te afecteze cu nimic Ruudflo sau altcineva, cu care te-ai intersectat, daca tot te-ai hotarat sa postezi la "Raspunde la Logoterapia". Faptul ca ai avut aceasta atitudine spune multe despre interiorul tau si te-as ruga sa-ti asumi responsabilitatea a ceea ce afirmi si sa recunosti ceea ce-ti apartine, nu sa preiei de la altcineva si sa incepi sa judeci, sa cataloghezi si alte alea pe care toti le-au citit in postarile tale. Deci, prin urmare si-asa dar, nu mai continua sa plasezi altcuiva ceea ce-ti apartine(doar te citim si vedem si simtim, vorba aia si n-ai cum sa "arunci pisica in ograda altcuiva"), ceea ce-ai tot scris, negru pe alb. Cat despre afirmatia ta ca am intrat in "joc", sugerand ca as tine partea lui Ruudflo, este doar o impresie, nu am eu cum sa tin partea cuiva, sa fac jocurile cuiva. Era o parere in urma a ceea ce-am citit in postarile tale, draga Kosmotro. :)

Am sa explic aici jocul tranzactional "Arbitrul ipocrit", jucat indeosebi de fetite.

Copiii se joaca in curte. Sa spunem ca la un moment dat doi baietei au o disputa. Incep sa isi argumenteze pozitiile.

Fetitele fac cerc in jurul lor. Unul dintre baietei loveste sub centura, recurge la tot felul de mijloace doar pentru a castiga. O fetita de pe margine, care priveste totul cu ochi stralucitori, incantata, fierband de thrill, nerabdatoare, se repede sa ia mana unuia dintre baietei ca sa i-o ridice si sa strige: "Acesta a castigat!"

De obicei ea declara fals drept castigator pe cel care era intr-o pozitie inferioara, sau pe cel ce cauta sa isi compenseze lipsurile prin recurgere la metode necinstite pentru a castiga.

Dar nu conteaza atat de mult pe cine va declara castigator. Important e ca ea isi aroga dreptul de a fi deasupra lor, de a avea o pozitie morala superioara de pe care poate judeca pe amandoi.

Urmeaza confuzia generala. Cercul de copii e stupefiat. Castigatorul declarat de "arbitra" nu e cel pe care toti l-au intuit.

Ce avantaje are fetita care face pe "arbitrul fatarnic"?

- da o lovitura de imagine, face ceva neasteptat, invers decat ar fi crezut toti, deci isi arata valoarea nepretuita

- s-a bagat si ea in seama, exista, a devenit si ea un personaj in joc, nu mai e ignorata, nu mai sta pe margine, nefacand nimic, acum FACE CEVA, DECI EXISTA

- declarand castigator pe cel perdant sau necinstit, isi castiga avantaje asupra acestuia

- declarand perdant pe castigatorul real sau pe cel care a abordat conflictul corect, isi castiga o pozitie de superioritate fata de el

Practic, ea va lua toti laurii, nu castigatorul real. Atentia tuturor e acum indreptata spre ea.

In alta ordine de idei, dupa ce castigatorul real s-a obosit sa obtina avantaje reale prin capacitati reale, vine ea, care nu a depus niciun efort, nu a riscat nimic, si culege toate avantajele printr-un simplu gest, de a ridica in aer mana perdantului si de a-l declara castigator in fata publicului.

Daca publicul o va intreba nedumerit de ce a facut asta, ea va declara cu aceiasi ochi umezi si stralucitori ca perdantul e ok (sau va trece cu vederea loviturile sale sub centura) in timp ce castigatorul real a facut ceva gresit (si-l va urechea, moralizatoare, pentru nimicuri).

Ati inteles, dragi copii, care e jocul "Arbitrul necinstit"?

Daca da, atunci ne vedem data viitoare.

Draga Kosmotro, pledoariile acestea , atitudinea ta si modul cum raspunzi nu faci decat sa intaresti tot ceea ce-ai scris pana acum la "Raspunde la Logoterapia", dandu-te psihologul care are intotdeauna dreptate(atat de bine ti-a sunat si ultima postare) si aratandu-ne tuturor cat de tare ti-ai fortificat Eu-l(propriul tau zeu intern) si care te "face"cum vrea el, spunandu-ne aci, exclamand chiar cum te consideri tu pe tine: "Merg foarte bine".Psihologia acesor reactii ale tale(le-am vazut in dialogul pe care l-ai avut cu Ruudflo) ne spune foarte multe despre tine si ne areti, inca o data cum esti, cum te caracterizezi tu, de fapt: infailibil, atotcunoscator, intelept, etc. Tin sa-ti (re)amintesc ca aceasta atitudine a ta, daca nu ti-o revizuiesti si nu-ti faci in mod continuu autocritica(practica interioara continua, vorba lui Patanjali, cel putin eu fac asta si cunoasc foarte multi care, la fel muncesc constant si continuu, in interior), atunci ii bai la "shtrec", cum se zice mai prin nord. :)

K., apropo de dezbateri... in functie de starea mea emotionala, imi plac cei care zic ca sunt delusional. Eu am crescut competitiv - sa fac fata cerintelor tatalui meu, sau ale vreunui prieten pe care il apreciam foarte mult, sau ale vreunei alte persoane care se bucura de o consideratie mae din partea mea. Dar nu numai sa fac fata ci sa ii si depasesc. Pana la punctul la care logica mea dicta sa cerintele lor sunt absurde... punct la care placerea mea este sa am parte de un partener de dezbatere care imi spune delusional sau altfel ca sa... te-ai prins, ca sa-l umilesc. Si nu fac asta dand citate din 10 carti, ci folosesc ce am invatat pana la varsta asta in relatiile cu oamenii - adica sunt parsiv si manipulator, caut sa calmez omul, ca sa lase garda jos si atunci il lovesc cu tot ce am. Daca nu lasa garda jos, il lovesc cat pot de tare, mult nu va rezista. Daca nu am chef, ii dau o dilema etica sau dealta natura, dar insolvabila(orice solutie il pune pe el intr-o lumina proasta) si apoi plec, omul va fierbe in suc propriu, eventual se va da peste cap sa imi arate ori ca el are dreptate ori ca eu sunt malefic sau altceva. Dar el deja a pierdut.

Inainte faceam asta des, ca eu trebuia mereu sa am dreptate, la fel ca "idolii" mei. Dar asa ceva este gresit. Actualmente prefer dezbaterile neutre (adica fara sa ma adresez personalitatii unui om, iar daca fac asta, fii sigur ca voi folosi formule introductive de tip "poate", "este posibil ca", "probabil", "exista posibilitatea ca" si altele din aceasta gama, astfel incat partenerul de dezbatere sa nu se simta atacat, dar eu sa ii pot spune ce am de spus).

Damn... iar predau manipularea... shame on me

A fi activ inseamna a da vietii tale un sens. Pasivitatea atrage dupa sine intrarea in depresie, in groapa, pierderea sentimentului ca viata noastra are un sens spre bine. Dar bine este subiectiv. De exemplu atentatorul Breiwik din Norvegia e acum fericit, dupa ce a ucis 77 oameni. Raul altora e binele lui. A iesit din depresie. Daca nu comitea atentatul, ar fi fost probabil depresiv.

LuciaD a scris:

Lucia, aportul tau la dezbaterea aceasta este zero. Nu ai avut absolut nimic de zis in ce priveste ideile vehiculate. In schimb ai de jucat un rol.

Cand m-ai provocat, ti-am raspuns frumos, dar tu ai continuat sa ma provoci: "raspunsul tau este surprinzator" (de ce oare???) "asa ca...ramane cum am zis". Ai fi continuat asa la nesfarsit, pentru ca atitudinea asta de provocator nu se lasa pana ce nu isi obtine gratificatia pe care o cauta, si anume placerea de a taia macaroana, de a trage palme, de a da peste nas. Asta e placerea pe care o cauti tu in viata, asta e hrana sufletului tau? Vai, vai, vai.

Ai un ego foarte umflat. Cunosc genul tau de spirituali. Atat de plini de Patanjali sau de sfintii parinti, incat simt nevoia sa taie aripile tuturor celor din jur.

Jocul lor preferat este urmatorul: "daca vezi un frate ca se inalta la cer, trage-l de picioare, ca e trufas".

Bineinteles ca, in mintea lor distorsionata, asta inseamna ca ei au dreptul de a fi critici, de a admonesta, de a urechea, de a imparti "dreptatea", de a face pe lupul moralist.

Erau acri si mereu carcotasi, dar plini de citate cu Doamne Doamne, mistici, sfinti. Am dat si la yoghini de cativa din astia, atat de plini de Patanjali si de astrologie si numerologie incat discutia cu ei era mereu bruiata.

Placerea lor e de a manji pe oricine e perceput avand ceva ce ei nu poseda. Fac asta de pe o pozitie de umilinta, de spiritualitate inalta apropriata, ceea ce e si mai scarbos.

Imi amintesc cand mergeam intre crestini practicanti, si erau cateva din astea atat de pline de spiritualitate si citate si inalte virtuti, incat nu mai incapeau nimeni de ele.

Venea cate o studenta sa se inscrie la un pelerinaj la manastiri, si ele: "nu poti, ca esti rujata!". Studenta nu mai venea deloc, ele erau satisfacute ca "au atras atentia", ca "au mantuit".

Venea cate una din asta la mine si, din senin, in loc de buna ziua: "e grea mandria, frate"?

Ce sa-i mai zici? Ce puteai sa spui?

Era atacul cel mai perfid, pentru ca atacatorul pozeaza in smerit posesor al spiritualitatii, care se simte dator sa loveasca in "ego-ul" celuilalt, ca sa-l "smereasca", pentru ca astfel il "mantuieste". De fapt e invers: astfel de pretinsi spirituali sunt cei care distorsioneaza grotesc spiritualitatea.

Si se vede asta din efecte: nimeni nu-i cauta, nimeni nu le doreste energia. Pentru ca energia lor nu e benefica.

In schimb, oamenii trag spre altii, spre cei care erau etichetati drept "mandri" (de fapt "mandria" lor era dorinta de a ajuta, implicarea in ceva, care bineinteles aduce si greseli, pentru ca doar cel ce nu face nimic nu greseste, iar ala seamana cu cel care si-a ingropat talantii).

Imi aduci aminte de femeia care voia sa intre in rai cu bagajele ei de cunostinte, si se mira ca nu-i incap pe usa raiului. In momentul asta, cunostintele tale de spiritualitate iti sunt mai degraba un handicap decat un ajutor.

Iti distorsioneaza intelegerea omului si a vietii.

Ai o gresita intelegere a spiritualitatii. Adevaratii spirituali nu sunt atenti la forma, ca tine, ci la fond. Adevaratii spirituali cauta sa perceapa intr-o dezbatere ideile si emotiile investite, nu persoanele.

Adevaratii spirituali nu joaca rolul de Dumnezeu moralist, ci ofera o energie divina omului.

Ce energii divine oferi tu?

Eu nu am simtit niciuna de la tine.

S.R. a scris:

adica sunt parsiv si manipulator, caut sa calmez omul, ca sa lase garda jos si atunci il lovesc cu tot ce am. Daca nu lasa garda jos, il lovesc cat pot de tare, mult nu va rezista. Daca nu am chef, ii dau o dilema etica sau dealta natura, dar insolvabila(orice solutie il pune pe el intr-o lumina proasta) si apoi plec, omul va fierbe in suc propriu, eventual se va da peste cap sa imi arate ori ca el are dreptate ori ca eu sunt malefic sau altceva. Dar el deja a pierdut.

Nu-mi este clar cu cine faceai asta, in ce context, si la ce te referi cand spui "lovesc cand lasa garda jos, il pun intr-o lumina proasta", pentru ca asta poate insemna multe, in functie de interpretarea fiecaruia.

Exista apararea verbala (verbal self defence).

Sa spunem ca in cadrul apararii verbale tehnicile enumerate de tine mai sus ar fi utile, daca oponentul e un agresor in serie. Unul care traieste efectiv din asta.

Dar daca in contextul de mai sus (aparare verbala in fata unui agresor profesionist) aceste tehnici sa spunem ca ar fi justificate, nu exista un risc ca, obisnuindu-se prea mult cu ele, formandu-se o deprindere, omul sa le aplice si atunci cand nu e cazul, pe oameni care nu sunt agresori, ci doar isi exprima/manifesta si ei laturi?

Cand omul da de puterea asta, nu e tentat sa o aplice in orice ocazie, chiar si cu necunoscuti care nu o merita realmente, sau cu cei din primul cerc de relatii (prieteni, sefi, subalterni, colegi, copiii sai, partenerul sau, rudele, cunostintele), chiar de contextul nu o cere?

Ce grad de constientizare trebuie pentru a aplica aceste tehnici de verbal self defence doar cu agresorii in serie, si de a te abtine sa le exersezi cu restul, pentru a-i proteja, desi stii bine ca renunti la niste avantaje mari, usor de obtinut prin noua cunoastere?

Pentru ca daca va face asta, omul va descoperi la sfarsitul vietii sale ca nu a meritat. Va descoperi ca s-a focalizat pe jocuri, in loc sa urmareasca adevaratele teluri care merita. Iar viata nu se poate poate realiza pe jocuri.

:) Da, sigur, cum sa nu. Este aportul mesajului "constructiv" de-a "Raspunde la Logoterapia", pe care-l scrii de fiecare data,atunci cand cineva are o alta parere, draga Kosmotro. Si-asa dar si prin urmare "ramane dupa cum am spus", nu aveai tu cum sa simti, in vreun fel sau altul, "de nicio culoare"(vorba aia), ceea ce transmitem cei care-am postat ceva ce nu corespunde "psihologului" din tine si care te face sa "sari ca si ars", de fiecare data cand "mintiuca ta" te poarta si-ti spune sa scrii ceea ce scrii. Cat priveste si "umflatul" de care ai mai scris...da-i inainte, :)ca doar n-ai alta treaba si-apoi vedem , fiecare din noi daca mai postam sau nu pe-aci sau vrei neaparat sa ne alungi pe toti!