Laethae a scris:am citit ce ai scris Kosmotro . Ce nu pricep e faza cu adolescentii . De ce sa impusti copii / tineri ? Stiu ca ai precizat ca ar fi o proiectie . Insa tot nu se leaga
E vorba de Copilul Interior care a fost candva Anders, ramas inauntrul lui Anders, dar un Copil care nu s-a dezvoltat emotional deplin, la maximul capacitatilor sale, si care sa faca o tranzitie frumoasa spre Adult, dar care ramane ca un plan al psihicului pe tot restul vietii (adica atunci cand omul se simte in siguranta, in intimitate, poate sa comute pe Copil chiar daca la serviciu este pe pozitia de Adult).
Daca Anders simte ca pentru acest Copil interior adultii au avut sentimente ambivalente, de seducere si respingere, de folosire ca un obiect, de negare, de minimalizare, de strivire, de ridiculizare, de falsificare a nevoilor acestuia reale, atunci Anders poate avea el insusi sentimente ambivalente fata de Copilul sau interior. Poate sa il urasca, apoi sa-l iubeasca, sau sa-l iubeasca si urasca in acelasi timp, ceea ce e si mai grav, e si mai aproape de nediferentiere, de necoagulare a identitatii.
Din cauza trecutului sau problematic, Anders poate chiar sa bage Copilul sau interior la fund, sa nu-l lase sa respire (de aici exagerarea cu machismul barbatului dur, cu arme mari, misogin, activist politic, etc - adica prea vrea SA PARA Adult, prea se forteaza, ca sa nu fie acolo ceva, o disfunctionalitate majora).
Asta duce la mari probleme de functionare a palierelor psihicului, pentru ca rupe legatura cu Inconstientul, cu armonia interioara, cu creativitatea, duce la sentimentul ca "nu te simti bine in pielea ta" si multe altele. Omul care are Copilul Interior sufocat poate simti ca nu e "realizat, orice ar face, oricate succese ar avea". Poate sa-si minimalizeze reusitele, sa-si exagereze esecurile, si sa simta nevoia de a compensa prin ceva maret (asa a fost Napoleon!).
Si dorinta de a fi "cel mai mare terorist de la WW2 incoace", de a face planeta sa se cutremure emotional la auzul povestii tale, nu e cumva copilareasca? Dar e vorba de un Copil Interior care nu s-a dezvoltat bine, asa ca nu si-a dus creativitatea pe cai firesti, umane, armonioase, socializante, integratoare, si isi duce creativitatea pe cai nebunesti, halucinante, violente.
Anders a premeditat ani de zile aceasta lovitura prin care a vrut sa socheze planeta.
Imi pare ca un regizor nebun, care pune in scena detalii cu meticulozitate.
Tot ce a facut el a fost pt un impact cat mai mare.
E aici o creativitate, dar una care din pacate ar fi fost bine sa fie calauzita de mic spre cai umanizante de exprimare. Cum ar fi fost ca tatal lui sa-i fi zis: "bravo, copilule, ce macheta de tanc ai facut, nu vrei sa te faci militar?"
Atunci Anders copilul s-ar fi simtit securizat, dorit, chemat la existenta, valoros, pretuit, sigur de sine, si ar fi vrut sa faca tatalui cinste, sa ii aduca bucurie, si nu ar fi fugit de serviciul militar (ca sfidare a tatalui vitreg?), ci poate ar fi ajuns un bun militar, un patriot adevarat, care nu ar fi ucis, ci si-ar fi aparat tara si ar fi ajuns acasa la copiii lui mandru de el si de ei.
Sau ar fi ajuns altceva, orice, daca s-ar fi ocupat realmente de el adultii din copilaria sa, pentru ca inteligenta nu i se poate nega.
O viata irosita, talente aruncate la gunoi.
E un semnal de alarma ca atatea altele: psihologia si pedagogia si parentajul ar trebui sa faca mai mult pentru copii!
E posibil ca Anders sa fi ales inconstient sa ucida adolescenti laburisti, pentru ca s-a identificat cu ei (nu a fost si el exact un adolescent cu parinti laburisti, la randul lui?). El vrea sa ucida Copilul Interior din ei, petnru ca la randul sau simte ca a fost ucis Copilul interior din el.
Simultan, e o miscare de identificare cu ei si de expulzare a lor. De aici contradictiile, de aici tragedia.
Intr-un sens, Anders se identifica la perfectie cu acei tineri (pentru ca daca nu ar face-o, nu i-ar pasa deloc de ei, ci ar alege alte victime, nu?)
Se identifica din pacate prea mult, pana la nediferentiere de ei, ceea ce e grav dpdv psihanalitic.
Dar in alt sens, contrar, ii si expulzeaza ca fiind "rai, tradatori, impuri".
Ii uraste, ii invidiaza, pentru ca au ce el nu a avut: parinti laburisti afectuosi, uniti, care ofera copilului siguranta afectiva si atasament in copilarie, ca baza sigur in lume, de la care copilul sa isi permita sa exploreze lumea ca sa se formeze ca identitate, avand mereu unde sa revina pt suport emotional si sprijin moral.
El a considerat ca acei tineri au avut asa ceva, pe cand el nu.
Atunci ii "pedepseste".
Aceasta expulzare a celuilalt care e vazut ca purtator de "impuritate" e in acelasi timp, simbolic, expulzarea sa insasi. Poate copilul Anders s-a simtit expulzat de catre societate in copilarie, adica nu s-au jucat alti copii cu el, pt ca nu avea tata, sau nu a fost securizat de un tata la o bataie cu copiii nevinovata, dar pt el cu urme adanci, caci a vazut ca alti copii desi se bat pot fi securizati de tata, el nu.
Sau nu a fost primit in grupurile lor de explorare a lumii, si atunci s-a simtit "expulzat" ca "impur", nu indeajuns de bun.
Daca aceste procese de formare a personalitatii nu sunt clarificate, ele pot duce la proiectie, la repetarea lor, dar pe altii.
O psihanaliza l-ar fi pus foarte bine pe calea cea buna.
Psihanaliza clarifica toate aceste aspecte obscure, pentru ca stie unde sa se uite in ceea ce spune clientul.
Si daca clientului ii devin tot mai clar procesele, e liber sa nu mai fie oprimat de ele.
Ceea ce este in inconstient, vine la suprafata.
Raul este adus la lumina, si moare ca un peste abisal ce iese la suprafata, nu face fatza conditiilor de la suprafata.
Ceea ce este adus in campul constiintei nu ne mai poate purta din adancul inconstientului ca pe niste sclavi.
Asta se numeste perlaborare.
Si este o parte importanta a psihanalizei.
E baza.
Apoi se poate interveni foarte bine cu multe alte tehnici moderne de terapie, printre care terapia rational emotiva, gestalt, etc.


