SeqenenreTao a scris:Repet, Antonescu nu a facut nicio greseala. A operat perfect in conditiile date de ceea ce dispunea.
Cei judecaţi şi găsiţi vinovaţi, sunt întotdeauna cei care pierd, nu cei care câştigă.
Fiecare om în genaral, şi politican care ţine la ţara lui, în particular, acţionează pentru apărarea intereselor lui, şi ale ţării lui. Însă pentru că nu o poate face singur, îşi caută aliaţi. Antonescu şi-a găsit ca aliaţi pe...naziştii germani, pentru a recupera ceea ce le luaseră bolşevicii ruşi. Însă tot naziştii le luaseră Ardealul de Nord românilor, evident, nu direct, ci le-a permis ungurilor s-o facă. Şi totuşi, Antonescu s-a aliat cu Hitler, contra sovieticilor, pentru a recupera Basarabia, şi nu cu ruşii, pentru a recupera Ardealul de Nord. Oare de ce ?
Pentru a răspunde la întrebarea asta, trebuie să deviez puţin de la discuţie, şi să pun o întrebare: Oare de ce s-au aliat englezii şi americanii cu sovieticii, care erau un regim asemănător cu nazismul ?
De ce spun că naziştii erau asemănători cu comuniştii sovietici ? Să ne uităm ce au făcut unii, şi ce au făcut ceilalţi, şi apoi, ce doreau unii, şi ce doreau ceilalţi ?
Prima dată să mergem la sovietici. Aceştia au fost primii în Europa care au deschis lagăre pentru propriii cetăţeni. Se cunosc atrocităţile prin care au trecut mai ales ucrainenii, în 1932, când au fost supuşi unei înfometări sistematice. Apoi, Marea Teroare din 1937-1938, când au fost omorâţi circa 10 milioane de oameni, iar alţii au ajuns în lagărele sovietice.
Sovieticii aveau ca inamic...burghezia, chiaburii, intelectualii, şi în lupta împotriva acestora, se manifesta...internaţional-socialismul, adică, transformarea întregii societăţi mondiale într-una comunistă, fără burghezie.
Acum, să mergem la nazişti. De la bun început, spun că aceştia spre deosebire de sovietici, erau naţional-socialişti. Şi la fel ca şi sovieticii, aveau şi ei inamici, care spre deosebire de sovietici, erau duşmani naţionali: evreii, ţiganii. Şi la fel ca sovieticii, şi naziştii au omorât oameni şi au deschis lagăre de exterminare.
Prin urmare, nazismul era un regim de teroare naţională, iar comunismul sovietic, era un regim de teroare socială.
Revin la întrebarea de mai sus: în condiţiile descrise de mine, de ce s-au aliat occidentalii cu un regim de teroare socială, împotriva unui regim de teroare naţională ? Primul răspuns este: strategia. Adică, trebuia ales un regim ca aliat, deoarece, niciodată nu se poate câştiga un război luptând împotriva a doi adversari foarte puternici, în acelaşi timp. A se aminti că naziştii şi comuniştii au fost aliaţi, din 23 August 1939.
Apoi, un alt răspuns al motivului de alianţă dintre americano-britanici şi sovietici, a fost de ordin geopolitic. Adică, cine "a ridicat primul sabia" ? Răspunsul e: naziştii. Iar cum naziştii care au început războiul, erau mai aproape geografic de Anglia, trebuia găsit un aliat "din spatele inamicului", iar aceştia erau sovieticii.
În condiţiile date, Churchill a ales să apere interesele ţării sale, aliindu-se cu unul dintre regimurile de teroare (sovieticii), împotriva celuilalt regim de teroare (naziştii). Dar la fel de bine se putea alia cu naziştii, contra sovieticilor. Totul a ţinut de cine a început primul războiul.
Acum, întorcându-mă la Antonescu, acesta a dorit recuperarea Basarabiei de la sovietici, şi a dorit să lupte şi contra duşmanului istoric al României, deoarece se cunoştea frica de ruşi. Evident, nu putea s-o facă singur, ci s-a aliat cu naziştii, care....."întâmplător", erau în drum prin ţara noastră, spre U.R.S.S., ca s-o atace. Antonescu s-a folosit de asta, pentru a recupera provincia românească.
Acuma, este cunoscut ce înseamnă un război: ucideri în masă, masacre, lipsa legilor. Antonescu nu a fost străin de toate astea şi i se pot imputa multe ucideri ale civililor. Judecarea şi condamnarea lui e justificată, pentru că din cauza lui au murit evrei civili. Însă, cum spuneam la începutul acestui text: Cei judecaţi şi găsiţi vinovaţi, sunt întotdeauna cei care pierd, nu cei care câştigă.
Nimeni nu i-a judecat pe ruşi, la finalul războiului, pentru masacrele ca cel de la Katyn. Sau, nimeni nu i-a judecat pe americani, pentru bombele nucleare, prin care au murit aproape instantaneu aproximativ 140 000 de civili. De ce nu au fost judecaţi ? Pentru că au fost învingători, iar cei învingători, nu sunt judecaţi, chiar dacă şi ei aplică regula lui Machiavelii, cum că scopul scuză mijloacele. Şi, să spun drept: îmi pare bine că americanii au fost învingători !
Ca şi concluzie, revin la vorba că cei care sunt judecaţi şi găsiţi vinovaţi, sunt cei care pierd. Însă, cum toate războaiele au produs moarte şi distrugeri materiale, toţi sunt vinovaţi !