Suicidul

Daca nu simti nimic pentru ei nu are rost sa te chinui in zadar. Pai si eu daca aveam parinti rai, nu ma uitam inapoi decat sa imi fac cruce. Pur si simplu iti faci datoria, fara nici o placere. Exista si alte obligatii pe lumea asta, deci o iei ca atare.

Cat despre cadourile de Craciun si varsta de 80 de ani, welcome to my beautiful world. Nu imi plac dulcegariile, am alte gusturi :airkiss: Bineinteles ca este revoltator, dar de ce sa jucam teatru la infinit? Viata e prea scurta. Conteaza doar ce faci cand pui suflet pentru ceva. Acela este Craciunul pentru mine.

Scorpionul_Rosu a scris:

Copii trebuie sa devina constienti, dupa ce cresc mari, ca atat li s-a putut oferi, mai mult nu a fost de unde. Numai ca majoritatea nu sunt constienti de ce se intampla.

Oare de ce nu devin constienti ? Mie mi se pare absurd sa nu stai putin sa iti analizezi viata, sa iti dai seama de lucruri. Chiar atat de animalici pot fi oamenii ?

Iar pentru Big Lebowski: nu-mi vine sa cred ca ce povestesti tu poate fi real.

Abc2009ro a scris:

Oare de ce nu devin constienti ? Mie mi se pare absurd sa nu stai putin sa iti analizezi viata, sa iti dai seama de lucruri. Chiar atat de animalici pot fi oamenii ?

nu e vorba neaparat de "animalitate", ci mai degraba de imago-ul parental idealizat; sunt adulti care justifica prin tot felul de rationalizari ("a fost spre binele meu", "au stiut ei ce fac", "e bine sa fii tinut din scurt") abuzurile suferite in copilarie pentru a mentine imaginea idealizata a parintilor. De ce fac asta? Pentru ca nu pot accepta ca nu au fost iubiti. Pentru ei echivalentul lui a nu fi iubit de parinti este a nu avea valoare. Si daca ar recunoaste ca pentru parintii lor ei nu au avut valoare in sine, ar cadea in depresie. Iar pentru un copil e greu de indurat asa un adevar, ca parintii de care depinde atat de mult nu il iubesc. Asa ca prefera sa refuleze, sa rationalizeze, sa intelectualizeze, sa nege etc.

Unii refuza sa isi analizeze viata pentru ca le e frica sa priveasca in interior, la toata suferinta si rusinea indurata etc.

Sau recunosc ca parintii i-au abuzat, pot privi obiectiv, dar nu se pot deprograma, repeta patternul.

Abc2009ro a scris:

Oare de ce nu devin constienti ? Mie mi se pare absurd sa nu stai putin sa iti analizezi viata, sa iti dai seama de lucruri. Chiar atat de animalici pot fi oamenii ?

Eric Berne numea oamenii care traiesc in script entitati non reale. Scott Peck i-a numit copiii minciunii (produsul relatiilor mincinoase, fara sentiment, din oameni care nu stiu sa iubeasca). Din pacate oamenii sunt produsul educatiei parentale, si in acest context ei functioneaza ca niste marionete. Totusi am vazut oameni din familii extrem de disfunctionale, care erau constienti, si frati de-ai lor care nu erau constienti. Asta confirma faptul ca nu toti oamenii au nevoie de psihoterapie pentru a se trezi. Insa, despre cei inconstienti, este exact cum spunea scenaristul filmului Matrix, ca fac parte din sistem, si pana sunt treziti, vor apara sistemul. Analiza tranzactionala nu foloseste termenul de sistem (matrix) ci sintagma "parintii mentali". Ceea ce nu cadreaza cu scriptul (deciziile din mica copilarie luate sub influenta figurilor parentale) nu este auzit de catre oamenii care traiesc in script. Se spune ca sufera de surditate de perceptie psihica. Vezi cazul lui Iuda Iscarioteanul. Chiar dupa ce a fost avertizat de Isus ca-l va trada, el l-a tradat. Mai tarziu s-a cait in fata celor care l-au corupt, marii preoti (mare eroare), apoi s-a spanzurat. Eh, la fel e si cu trezirea constiintei in urma psihoterapiilor, esti pus in fata unui bilant, vezi ca aproape nimic din ce ai facut nu e bine, si esti tentat sa te sinucizi daca nu iti poti reveni. Desi majoritatea oamenilor sunt inconstienti si ruleaza dupa un program, totusi ei nu sunt 100% malefici, ci sunt cantonati intr-o zona gri. Cei care din tot ce intreprind nu fac OK nimic, nu exista, ar insemna sa fie morti. Deci nu poti gresi totul in viata si sa mai si traiesti fizic. Asa ca exista un punct de plecare totdeauna, in cazul oamenilor vii. In cazul mortilor, nu mai e. Pana si psihoticii au momente cand se trezesc din psihoza, asa ca si ei au sanse de trezire a constiintei, daca ar fi cineva sa se ocupe de ei.

Citeam in cartea Terapia Provocativa a lui Frank Farreli ca el isi spunea lucrator social (nu medic psihiatru intr-un spital de stat). Cand reusea sa trezeasca pe cate unii din tulburarea lor psihica, era in culmea fericirii. Eh, la noi, va mai dura pana vom avea asemenea medici. Deocamdata medicii nostri psihiatri se rezuma in a-si droga pacientii, si cu cat au mai multi pacienti cronici cu atat venitul lor de la casa de asigurari este ...asigurat.

Big Lebowski a scris:

.

haym herman a scris:

<br />&lt;BR&gt;&lt;BR&gt;O mare greseala a crestinismului timpuriu,este ca au creiat un personaj prototip-Iuda Is-Kraiot.&lt;BR&gt;Acest personaj nu a existat in realitate ,a fost creiat dupa unul din Psalmii lui David.&lt;BR&gt;Problema e ca acest personaj prototip,in loc sa fie inteles si recuperat macar partial,i se adauga in circa toata suma rautatii oamenilor ,acumulata in decursul timpului ,ca plata a viinzarii unui Dumnezeu nemuritor.&lt;BR&gt;Si nici macar nu si pune nimeni intrebarea.De ce?&lt;BR&gt;Scopul vinzarii daca ar fi fost cu adevarat real ar fi fost magnific.&lt;BR&gt;Dar cine mai are timp sa arunce o privire la scop,cind au pe cine sa si arunce veninul urii?&lt;BR&gt;Iata un subiect de studiu si de aici la a recupera un suflet nu e decit un pas.&lt;BR&gt;Insa multi il facin sens invers.<br />

Big Lebowski a scris:

Iti pare rau de Iuda Iscarioteanul, desi sustii ca nu a existat? La ce sa incadram asta, la delir intepretativ? Din experienta mea psihiatrica (de fost student la medicina) stiu ca delirurile nu sunt logice.

Ca personaj am zis ca se poate recupera.Nu ca persoana.<BR>Nu ma deranjeaza ca a rfi putut vinde pe Isus.Au mai fost cazuri.<BR>Nu vreau sa zic ca intre evrei nu sint si uscaturi.Nu ma intelege gresit.<BR>Am vrut sa ti arat doar din ce a fost creiat personajul.<BR><BR>Si cum sau ingramadit pe capul lui tot ce se putea imputa iudaismului in vremea antisemitismului abject.<BR>

haym herman a scris:

<br /><BR>Tu ai fost educat ca el Iuda a existat.Tu nu ai nici o vina in asta.<BR>Problema e ca unii modeleaza caractere dupa anumite prototipuri.<BR>Or Iuda e un personaj necunoscut,atita doar ca se spune ca Iuda detinea punga.<BR>Si nimeni nu mai tine seama de faptul ca Isus nu avea un secretar si un casier.<BR>Dar crestinismul a

Big Lebowski a scris:

Stii, nu intotdeauna parintii sunt cei vinovati.

Iar in cazul copiilor care au parinti ce amentinta mereu ca se sinucid, de cele mai multe ori acesti copii isi iau rolul de salvator sau de adult in familie. Multi dintre ei raman cu traume, dar nu iau neaparat modelul parintilor.

PourMoi a scris:

Stii, nu intotdeauna parintii sunt cei vinovati. Iar in cazul copiilor care au parinti ce amentinta mereu ca se sinucid, de cele mai multe ori acesti copii isi iau rolul de salvator sau de adult in familie. Multi dintre ei raman cu traume, dar nu iau neaparat modelul parintilor.

************************************************************

Nu exista: Dintre toate mesajele parentale, acesta este cu potenţialul letal cel mai mare – şi cel asupra căruia trebuie să ne focusăm iniţial în terapie. Poate fi dat în mod subtil, astfel: „Dacă nu aţi fi fost voi aş fi divorţat de tatăl vostru“. Mai puţin subtil: „Aş fi vrut să nu te fi născut...şi atunci nu ar fi trebuit să mă căsătoresc cu tatăl tău“. Mesajul poate fi dat nonverbal, când părintele îşi ţine copilul în braţe fără a-l dezmierda, privindu-l încruntat sau mânios în timp ce îl hrăneşte sau îi face baie, ţipând dacă copilul vrea ceva sau fiind abuziv fizic. Există o multitudine de căi prin care mesajul poate fi dat.

Această injoncţiune poate fi dată de către mamă, tată, îngrijitoare sau guvernante şi de către fraţii mai mari. Un părinte poate fi depresiv deoarece copilul a fost conceput înainte de căsătorie sau după ce părinţii nu îşi mai doreau copii. Sarcina poate duce la moartea mamei şi tatăl sau bunicii îl pot învinovăţi pe copil. Travaliul poate fi dificil şi copilul poate fi învinovăţit pentru că a fost prea mare: „M-ai rupt în bucăţi când te-ai născut“. Aceste mesaje, spuse de multe ori în prezenţa copilului, devin „mitul naşterii“ care spune: „Dacă nu ai fi fost tu, viaţa noastră ar fi fost mai bună“.

Robert Goulding - Schimbind vieti prin terapia redeciziei, pag. 16

porunci parentale distructive aici

http://psihologie.50g.com/parenting.htm