Suicidul

haym herman a scris:

Curmindu-ne singuri viata facem o ruptura in pelicula filmului.

Uneori sinuciderea este o chestiune de onoare. Daca nu iti mai poti castiga existenta, esti bolnav grav, traiesti pe spinarea statului (adica a tuturor), medicamentele tale costa mult, eutanasia e o solutie onorabila. Sunt convins ca in Japonia mi s-ar da dreptate. In Romania, unde oamenii sunt cinici, ipocriti, evident ca nu ar fi de acord cu eutanasia.

Athmy a scris:

Eu cred ca suntem constienti de faptele noastre, doar ca avem motivatii uneori care ne saboteaza.

Putini oameni sunt constienti, astia formeaza elita. Restul sunt marionete. Citeste cazul lui Iuda Iscariot din Evanghelie. Habar nu avea ce facea. Totusi se spune ca a fost vinovat de la inceput pana la capat. Ni se spune ca a intrat Satana in el, ca deaia l-a tradat pe Isus pentru o suma infima de 30 de arginti. Eu nu cred ca a intrat nimeni in el, cred ca asa a fost de cand s-a nascut, lipsit de constiinta, fara sa stie ce e aceea prietenie, loialitate, recunostiinta. Totusi dupa ce a comis oribilul act, s-a cait, dar iarasi n-a avut minte cui sa se caiasca, ci s-a dus sa se planga in fata preotilor care l-au corupt.

Eu inteleg punctul de vedere. Cand ma simteam ultimul om, ma uitam la cersetori, si imi ziceam ca in cel mai rau caz voi fi si eu unul, si apoi parca ma mai linisteam. Cand te simti prost, pana si cersetorii ti se par fericiti :roll:

Eu ma feresc de oameni rai. Ei nu vad o mana intinsa, ca un caine care abia se tine pe picioare, si vine un fudul si ii arde un sut, din placerea de a se simti mai tare si de a-l vedea schelalaind si speriat

Athmy a scris:

Eu ma feresc de oameni rai.

Ce faci cand acei oameni rai sunt chiar parintii tai si tu depinzi de ei? Adica esti la mana lor? Si ei iti dau mesaje ca ar fi fost mai bine daca nu ai exista? Te-ai sinucide? Ai sta pe spinarea lor? Excludem varianta ca ai putea deveni independenta de ei.

Big Lebowski a scris:

Ce faci cand acei oameni rai sunt chiar parintii tai si tu depinzi de ei? Adica esti la mana lor? Si ei iti dau mesaje ca ar fi fost mai bine daca nu ai exista? Te-ai sinucide? Ai sta pe spinarea lor? Excludem varianta ca ai putea deveni independenta de ei.

Ai galerie :roll:

Nu m-as sinucide. M-as refugia. Dar stii cum e, independenta asta o ai cand ti se deschid ochii. Apoi esti liber, in sfarsit. Si poti incepe sa traiesti pentru tine, chiar daca iti va fi greu pentru ca nu ai invatat cum. Dar inveti si asta, chiar daca prost. Noi nu trebuie sa fim pe primul loc. Tu esti un perfectionist. Asta te face sa suferi, pe langa satisfactiile de a reusi.

Athmy a scris:

Nu m-as sinucide. M-as refugia. Dar stii cum e, independenta asta o ai cand ti se deschid ochii. Apoi esti liber, in sfarsit. Si poti incepe sa traiesti pentru tine, chiar daca iti va fi greu pentru ca nu ai invatat cum. Dar inveti si asta, chiar daca prost. Noi nu trebuie sa fim pe primul loc. Tu esti un perfectionist. Asta te face sa suferi, pe langa satisfactiile de a reusi.

Refugiul se numeste psihoza. Mai bine de o mie de ori mort decat nebun. Nu ai cum sa fi liber langa psihopati. Libertatea ta inseamna pentru ei cel mai mare chin. Ei o duc bine doar cand te vad pe tine chinuindu-te. Asta e secretul genezei bolilor psihice. Agresorul se mentine in nevroza atat timp cat are pe cine baga in psihoza.

O fi refugiul psihoza, dar sa stii ca atunci cand inca nu poti discerne, din cauza varstei, este o consolare si o mini parasuta de aterizare, ca sa zic asa :roll:

Iar apoi vin efectele secundare, cum bine spui, o cam iei pe aratura. Insa nu o iei de tot pe aratura, esti fortat sa te trezesti din semi-somn. Ca si cum esti intr-o padure iarna si te apuca moleseala dar stii ca daca adormi o sa mori cu siguranta inghetat, insa somnul e asa cotropitor.. si alegi. Ori ma trezesc si pot, ori s-a zis cu tine. Deci nu innebunesti, primesti destule semnale, iar de obicei ce se intampla este ruperea de 'agresori'. Pentru ca nici tu nu ii mai suporti, nici ei pe tine, fiindca refugiul de fapt te-a impiedicat sa fii totuna cu cei care, sa zicem, iti fac rau.

Si mai vreau sa adaug, ca atunci cand am vrut sa fac ceva pentru mine, chiar parintii m-au ajutat. Am luat de la ei atat cat am avut nevoie, am pastrat sentimentele pentru ei, care m-au ajutat si mi-au dat forta, chiar daca am renuntat sa mai sper ca ei se vor schimba. Chiar daca totul se duce de rapa, atunci cand poti salva sentimentele si ele rezista in timp, inseamna ca parintii m-au iubit in felul lor, dar n-au stiut sa imi arate ca sa imi fie bine. Eu asta am inteles, pentru ca inca mai am nevoie de ei si ma gandesc la ei necontenit. Iar apoi si eu i-am cam necajit pe alocuri

Athmy a scris:

Si mai vreau sa adaug, ca atunci cand am vrut sa fac ceva pentru mine, chiar parintii m-au ajutat. Am luat de la ei atat cat am avut nevoie, am pastrat sentimentele pentru ei, care m-au ajutat si mi-au dat forta, chiar daca am renuntat sa mai sper ca ei se vor schimba. Chiar daca totul se duce de rapa, atunci cand poti salva sentimentele si ele rezista in timp, inseamna ca parintii m-au iubit in felul lor, dar n-au stiut sa imi arate ca sa imi fie bine. Eu asta am inteles, pentru ca inca mai am nevoie de ei si ma gandesc la ei necontenit. Iar apoi si eu i-am cam necajit pe alocuri :roll:

Nu exista jumatati de masura, ori te-au iubit, ori ba. Conteaza faptele, nu vorbele.

Pentru multi iubirea se manifesta in oferirea de adapost, hrana si imbracaminte. Ei asa au fost iubiti, asa iubesc si ei. Daca nu li se apreciaza asta se simt jigniti si nedreptatiti, devreme ce ei asa au ajuns mari.

Copii trebuie sa devina constienti, dupa ce cresc mari, ca atat li s-a putut oferi, mai mult nu a fost de unde. Numai ca majoritatea nu sunt constienti de ce se intampla.

Scorpionul_Rosu a scris:

Pentru multi iubirea se manifesta in oferirea de adapost, hrana si imbracaminte. Ei asa au fost iubiti, asa iubesc si ei. Daca nu li se apreciaza asta se simt jigniti si nedreptatiti, devreme ce ei asa au ajuns mari.

Copii trebuie sa devina constienti, dupa ce cresc mari, ca atat li s-a putut oferi, mai mult nu a fost de unde. Numai ca majoritatea nu sunt constienti de ce se intampla.

Taranii nu stiu ca jucaria e bucuria sufletului. Nici hainele pe care le cumpara copiilor nu sunt alese de ei, ci parintele cumpara acele haine pe care el nu le-a avut cand era mic. Adapostul il ofera pentru a avea copilul conditii sa studieze scoala aleasa de parinte. Hrana e facuta fara gust, pentru ca nu sunt sentimente. Asa am fost crescut eu. Astfel ca atunci cand am ajuns mare, n-am stiut sa ofer nimic nimanui. Apoi am aflat ca tot ce am primit, de fapt nu era pentru mine, ci pentru parintii care isi doreau sa-si mai traiasca odata viata prin mine (sa-mi fure viata). Cand am ajuns sa am banii mei, imi cumparam compulsiv tot ce imi placea, mai ales electronice, desi aveam prioritati mai stringente prin casa. Asa ca intre 25-35 ani aveam preocupari de adult infantil, in goana de a umple golul lasat de o copilarie nehranita. Nici vorba de brad cu cadouri dedesupt. Cand am avut o prietena care facea cadouri astfel, nu am inteles-o. Nu am participat. Prietena m-a parasit in cele din urma, pentru ca eu nu aveam imprimat programul "iata cum se iubeste". Acum ma simt ca si cand as avea vreo 80 de ani. Nu-mi mai doresc nimic.

Big Lebowski a scris:

Acum ma simt ca si cand as avea vreo 80 de ani. Nu-mi mai doresc nimic.

Gata, m-am dat victima!