Suicidul

Ce bine e sa intalnesti un om cunoscut pe forumul asta necunoscut :roll:

PS On topic data viitoare

Eu am auzit pe anumite persoane cu care vorbeam in facultate: familia si parintii sunt pe primul loc, numai in ei sa ai incredere ca in rest e jale. Si am incercat si eu, cu toata sinceritatea, sa vad cum este, adevarat sau nu. Pot spune ca nu mi-a reusit, dar partial am inteles despre ce este vorba. Familia poate fi o oaza intr-un desert, cand viata ta e ca un desert.

Apoi, de una singura, am invatat altceva. Am descompus familia in indivizi separati, cu legaturi sau relatii normale intre ei, dar i-am luat separat si a fost mult mai bine. Daca privesti omul, dincolo de rolul pe care si l-a asumat toata viata sau rolul pe care l-ai cunoscut si care te-a marcat poate, e mult mai bine. Este chiar un progres. Incepi sa intelegi.

Athmy a scris:

Daca privesti omul, dincolo de rolul pe care si l-a asumat toata viata sau rolul pe care l-ai cunoscut si care te-a marcat poate, e mult mai bine. Este chiar un progres. Incepi sa intelegi.

Un copil de 1-2-3-4...ani nu poate face asta. Pana ajunge el sa inteleaga ca poate mama si tata nu si-au asumat rolurile, ca fug de responsabilitatea de parinte, trec multi ani. Si intre timp, copilul victima creste, are la randul lui copii si ajunge sa repete greselile parintilor. De exemplu psihoterapeutii pot descoperi ca unii pacienti duc in carca de 2-3 generatii porunca parentala "inebuneste" sau "nu te bucura", sau "nu exista". Si ca de generatii cate un membru al arborelul genealogic clacheaza si ajunge pacient. Sau ca altul se sinucide, s.a.m.d.

De aia mi-e teama mie de ce sunt in stare :roll:

Eu as zice si ca oricat as incerca sa ma cunosc, parca altceva ma tine in necunoastere.

Athmy a scris:

De aia mi-e teama mie de ce sunt in stare :roll:

Eu as zice si ca oricat as incerca sa ma cunosc, parca altceva ma tine in necunoastere.

Aspectele negative ale personalitatii noastre se imprima in mod sigur in copiii nostri daca avem bafta sa ni se nasca copii slabi, lipsiti de constiinta morala. Si uite asa, ajungi sa te cunosti. Daca tu tanjesti sa ai mai mult decat ai, copilul tau va fura. Sau daca tu esti extrem de nefericita, copilul tau poate incerca sa se sinucida. Un parinte multumit, egal un copil multumit. Un parinte psihopat egal un copil posibil psihotic. Asa ca fiecare parinte inainte de a reprosa ceva copilului, ar trebui sa se uite mai intai la sine insusi. Nu cumva copilul sau e expresia inconstientului sau?

Chiar si asa, nu putem da vina pe parinti pentru ca este prea tarziu. Iar apoi intotdeauna sunt diferente: eu sunt foarte diferita de fratii mei. Sora mea este puternica, intotdeauna stia ce voia. Din clasa a 4-a a stiut ca vrea sa devina medic si asta este acum. Eu nici acum nu stiu ce vreau cu adevarat. Fratele meu e sa zicem foarte diferit de amandoua, generatia noua. Se ia de parinti de le sar fulgii :roll: dar nu are neaparat dreptate. Unii si acum cred ca este un copil cu mari probleme. Asa ca vezi si tu, aceeasi familie, destine diferite, firi diferite. Bineinteles ca fiecare facem fata problemelor in felul nostru propriu.

Sa revenim la topic. Ceea ce eu voiam sa spun si am argumentat plus documentat este ca un om nu devine sinucigas daca nu ar fi fost dresat asa de catre cei care l-au crescut. Ca sa vrei sa iti iei viata, ignorand orice alta optiune (atunci cand exista) inseamna pur si simplu a pune in aplicare dorintele secrete ale parintilor nostri. Vinovat de actul sinucigas este desigur, copilul, dar vai de cel prin care vine caderea spune Biblia.

As vrea sa aduc putin in discutie aici cazul lui Iuda Iscarioteanul, care s-a sinucis dupa ce l-a tradat pe Isus. Iuda era asa de orbit de planul sau incat nici dupa ce Isus i-a spus in fata ca-l va trada, nu s-a razgandit. A devenit constient de consecintele tradarii sale abia dupa rastignirea lui Isus. Atunci, in loc sa mearga sa se caiasca si sa ceara iertare celui pe care l-a prejudiciat (adica lui Isus) s-a dus de s-a cait preotilor, aruncand cei 30 de arginti in fata acestora. Apoi s-a spanzurat.

Care e morala acestei povestiri din Evanghelie? Sa nu te duci (intorci) la cei care te-au amagit si te-au distrus (mai ales cand acestia sunt chiar parintii tai). Incearca sa gasesti indrumare/salvare la un psihoterapeut/preot autentic.

Isus spunea parintilor, "Lasati copiii sa vina la Mine". Dar multi parinti nu i-au lasat. Sau spunea celor care il ascultau "Pentru ce nu patrunde in voi cuvantul Meu? Pentru ca voi il aveti de tata pe Diavolul si cautati sa faceti pofetele lui". Desigur, nu e vorba de diavolul in persoana, ci de parintii care i-au educat pe cei ce nu intelegeau invatatura Sa. Daca exista Diavol, el lucreaza prin oameni. Dar daca cunosti psihologie, si acum anume sunt preprogramati oamenii, nu prea mai crezi in existenta diavolului. Ci constati ca oamenii isi fac raul unii altora fara sa-si dea seama. Adica sunt inconstienti.

Ai scris sa ceara certare Big L :roll:

Pai parintii trebuie iertati, sa ne fie bine pe pamant.

Athmy a scris:

Chiar si asa, nu putem da vina pe parinti pentru ca este prea tarziu. Iar apoi intotdeauna sunt diferente: eu sunt foarte diferita de fratii mei. Sora mea este puternica, intotdeauna stia ce voia. Din clasa a 4-a a stiut ca vrea sa devina medic si asta este acum. Eu nici acum nu stiu ce vreau cu adevarat. Fratele meu e sa zicem foarte diferit de amandoua, generatia noua. Se ia de parinti de le sar fulgii :roll: dar nu are neaparat dreptate. Unii si acum cred ca este un copil cu mari probleme. Asa ca vezi si tu, aceeasi familie, destine diferite, firi diferite. Bineinteles ca fiecare facem fata problemelor in felul nostru propriu.

In nici un caz ,deci ,in nici un caz sinuciderea nu este solutia .

Ea nu rezolva nimic.Dimpotriva.Sa zicem ca ai facut o mare delapidare si intimplator esti prins.Vei da socoteala,atita tot.Ajungi in situatia ca nu ai nici macar o bucata de piine,esti silit sa furi.Furi atit cit gasesti sa traiesti pina in ziua de miine,si miine vei gasi ceva de lucru si vei trai.Sau vei fi prins si vei plati ce ai furat ,dar dupa acea se va rezolva situatia,si vei trai.

Un om dupa ce si plateste datoria nu mai este datornic.Daca ai furat de nevoie si ai platit,ai devenit om cinstit.

Parintii i si educa copii cu scopul de a deveni oameni,ca nu totdeauna gasesc solutia corecta,e alta problema.Copilul cind devine matur, repara ce poate si cauta solutii de suparavietuire.

Daca am venit pe lume fara sa vrem tot asa vom pleca de aici numai cind ne incheiem rolul.

Chiar daca sintem inconstienti de rolul nostru ,el exista.

Curmindu-ne singuri viata facem o ruptura in pelicula filmului.

Athmy a scris:

Pai parintii trebuie iertati, sa ne fie bine pe pamant.

Niciodata nu trebuie sa trebuiasca, spune Nietzsche. Iertarea o da numai bunul D-zeu. Noi avem tendinta naturala de a ierta. Dar exista o limita. Cand ni se umple paharul iertarii, incepe boala psihica cu simptomele ei: insomnie, delir, halucinatii, atac de panica, etc. Asta patesc copiii inebuniti de parinti. A incerca sa ierti un nebun, sau un om inconstient este o inutilitate. Pentru ca sti sigur ca el te va agresa iarasi si iarasi la infinit. Asa ca nu ai ce sa ierti. Doar poti intelege si accepta ca nu se va schimba. Cand intelegi asta incepe sa nu-ti mai pese de persoana respectiva. Si asta doare cel mai rau.

Exact asta am trait si eu. Uitasem ce e ala dor, de parinti, de casa, de bunica. Si acum sunt cam la fel. Doar in inima imi pastez sentimentele si stiu ca in pofida la tot, eu tin la ei si o sa fiu distrusa cand nu o sa mai fie. Dar acum sunt ca si paralizata, adica am doar sentimente dar nu le pot exprima. Nu pentru ca nu as fi iertat, ci pentru ca am cunoscut o parte a acelui adevar dureros, care te face sa nu mai fii copil.

Eu cred ca suntem constienti de faptele noastre, doar ca avem motivatii uneori care ne saboteaza.