Suicidul

sorin5 a scris:

Este,,doar'' o boală psihică?

Ce conteaza cum e considerata?

Hypathia, Kosmotro, ok.

Scorpionul_Rosu a scris:

Rasul unui om care a murit la 16 ani e normal sa sune sinistru.

Oare ce a determinat hotararea asta... ce o fi provocat moartea asta timpurie ?

Intrebare corecta.

Raspunsul e o moarte si mai timpurie. La 6 ani am fost mort...clinic. Am avut experienta directa a mortii. Si a dilemei :hotarasc sa mai traiesc sau sa mor. Eram resuscitat in terapia intensiva,vedeam de sus, din coltul cameri madicii care erau aplecati peste mine , pe mine, agitatia lor ( cred acum ca imi faceau masaj cardiac si respiratie artificiala) , un tunel alb, dincolo de care am avut constiinta ca nu mai e nimic, si am avut urmatoarea "problema": ramin in viata - adica fac efortul sa reicep sa respir- sau nu fac nici un efort si ma las sa mor linistit. Am decis sa fac efortul pentru ca ...am avut atunci prima motivatie sa continui sa traiesc. La plecarea de acasa cu salvarea, pe scari, o rugasem pe mama sa nu mai plinga( credea ca sint inconstienet, lesinam periodic, altfel nu plingea de loc cind eram treaz) si ii promisesem ca n-o sa mor. Voiam sa imi tin promisiunea , asa ca m-am decis sa reincep sa respir. !0 ani am tot gindit la asta, iar la 16 ani s-a cristalizat rational ce am scris anterior: nu e nevoie de nici un motiv ca sa mori, e nevoie de motive puternice care sa te faca sa mai traiesti. Iar moartea fara "chinuri" , stiu deja din experienta ca e placuta, de aia am si facut demersurile sa pot avea parte de ea.

Pa. a scris:

Eram resuscitat in terapia intensiva,vedeam de sus, din coltul cameri madicii care erau aplecati peste mine , pe mine, agitatia lor

Cum adica vedeai de sus ? La propriu ?

Abc2009ro a scris:

Cum adica vedeai de sus ? La propriu ?

Probabil PA descrie un caz de moarte clinica.

Fiinta umana are intr-adevar nevoie de o motivatie in a trai daca este prea constienta de sine.

Oamenii in general traiesc ca sa manance, sa doarma, sa faca sex, sa se joace, sa isi cumpere jucarii, cel putin din ce am vazut eu. Cand deja activitatile enumerate ajung sa fie considerate minore, plictisitoare, apare intrebarea "de ce sa traiesc ?". Viata presupune stresuri, un om care nu mai considera suficient mancarea, somnul, sexul, joaca si jucariile, in schimbul la a se stresa sa traiasca, isi poate pierde motivatia si se poate sinucide.

Ce poate vrea un om care are deja tot ce isi doreste ? O motivatie pentr a-si continua existenta. Asta este sensul expresiei "un om care nu are vise, nu are prea multe". Cineva lipsit de un scop, sau care nu doreste sa se adapteze la societatea in care traieste pentru a-si atinge scopurile, de ce ar mai trai ? Viata e plictisitoare daca nu vrei nimic, asa ca daca te plictisesti suficient, ii pui capat.

La fel atunci cand vezi egoismul celor din jur, cand vezi cum oamenii se poarta de parca li se cuvine totul, nu cunosc respectul, responsabilitatea, loialitatea si au insolenta de a afirma ca e normal asa ceva. Daca nu doresti sa fii macar aparent ca ei, ce optiuni ai, in conditiile in care nici singur nu doresti sa traiesti ?

Daca nu doresti sa ii strivesti pe cei din jur si sa le infrangi vointa, in stilul mai mult sau mai putin diplomat al fiintei umane, ce optiuni ai ? Viata e o lupta cu ceilalti, asa a fost mereu. Luptam chiar si cu cei apropiati noua, concuram, chiar daca nu avem acest scop declarat, sau nu il constientizam. Pana si ceea ce expunem pe forum este o cocncurenta pentru recunoastere, stim asta si acceptam, fara a ne deranja, pentru ca asa progresam, vazand ceea ce zic ceilalti si fiind recunoscuti pentru ceea ce zicem fiecare.

Pa. a scris:

dincolo de care am avut constiinta ca nu mai e nimic,

O amintire de 30 si ceva de ani... constiinta ca nu mai e nimic.. de unde stii ca era corect ceea ce credeai? Cum putem sa punem baza pe experienta unui copil de 6 ani?

Abc2009ro a scris:

Cum adica vedeai de sus ? La propriu ?

Da, la propriu. Vedeam de parca eram pe tavan si ma uitam in jos. Vedam patul, de fapt o masa de chirurgie, pe mine asezatcu fata in sus, spinarile si cefele doctorilor care erau in jurul ,meu,usa, fereastra opusa ei, copacii pe fereastra, exact casi cind eram pe tavan.

Kosmotro a scris:

Probabil PA descrie un caz de moarte clinica.

Da, asta am si scris: eram mort clinic, dar asta nu o stiam atunci, am aflat de moartea clinica mai tirziu. Stiam doar ca am de ales intre a ma lasa sa mor sau a ma forta sa traiesc. Moartea nu presupunea sa fac nimic, viata insemna sa aleg sa respir. Aveam constiinta iminentei mortii si a alegerii rapide pe care trebuia sa o fac. De atunci, moartea nu a mmai insemnat ceva ingrozitor, ci mereu o mare liniste si relaxare. Am mai "trecut" pe linga ea de mai multe ori de atunci, nici odata nu am intrat in panica, nu m-am speriat, de fiecare data am avut o senzatie de calm, impacare, superluciditate si mai ales de "dilatare " a timpului. Evenimentele din jur se petrec cu incetinitorul, am timp si sa gindesc si sa actionez, nu pot explica exact, dar e ca si cind as avea tot timpul din lume la dispozitie pentru asta.

Amarena a scris:

O amintire de 30 si ceva de ani... constiinta ca nu mai e nimic.. de unde stii ca era corect ceea ce credeai? Cum putem sa punem baza pe experienta unui copil de 6 ani?

Nu iti cer sa pui baza pe nimic. Eu descriu ce am simtit atunci. Claritatea ca dupa ce ma las sa mor nu mai exist. Ca am de ales intre a respira si exista si a nu face nimic si a disparea. A fost cea mai puternica impresie si cea mai importanta alegere pe care le-am avut vreodata. Si la amindoua m-am gindit mereu de atunci, astea nu sint amintiri care sa se poata estompa sau chiar sterge.

Scorpionul_Rosu a scris:

Viata e o lupta cu ceilalti, asa a fost mereu. Luptam chiar si cu cei apropiati noua, concuram, chiar daca nu avem acest scop declarat, sau nu il constientizam. Pana si ceea ce expunem pe forum este o cocncurenta pentru recunoastere

Concurenta e doar una din optiunile vietii. Poti opta si pentru colaborare (co-creare), ori pentru altceva.

Cum ar arata viata pentru tine, Scorpionule, daca ti-ai modifica mentalitatea in directia colaborarii?

Pa. a scris:

De atunci, moartea nu a mmai insemnat ceva ingrozitor, ci mereu o mare liniste si relaxare. Am mai "trecut" pe linga ea de mai multe ori de atunci, nici odata nu am intrat in panica, nu m-am speriat, de fiecare data am avut o senzatie de calm, impacare, superluciditate si mai ales de "dilatare " a timpului. Evenimentele din jur se petrec cu incetinitorul, am timp si sa gindesc si sa actionez, nu pot explica exact, dar e ca si cind as avea tot timpul din lume la dispozitie pentru asta.

Interesant ce zici, de obicei, adica cand nu esti aproape de moarte, cum te simti?

Pa. a scris:

Da, la propriu. Vedeam de parca eram pe tavan si ma uitam in jos. Vedam patul, de fapt o masa de chirurgie, pe mine asezatcu fata in sus, spinarile si cefele doctorilor care erau in jurul ,meu,usa, fereastra opusa ei, copacii pe fereastra, exact casi cind eram pe tavan.

Oau... o astfel de afirmatie din partea ta ma uimeste. Cum explici experienta ? Cum poate creierul sa iti scoata constiinta in afara lui ca sa poti vedea. Da...si mai ales, cum poti vedea fara ochi ?