lupini a scris:
René Descartes a fost şi el pasionat de lumea asta a noastră, nereală. Şi după multe analize, a ajuns la concluzia că doar gândirea e reală, prin celebra lui cugetare: "gândesc, deci exist".
Apoi, filosoful George Berkeley, a luat această idee, şi a ajuns şi el la concluzia că lumea există doar acolo unde există conştienţă. Şi mai mult decât atât, cei care ne simulează, tocmai de aceea ne-au dotat cu conştienţă, pentru ca simularea să poată fiinţa. Fără cineva care să perceapă simularea prin simţuri, aceasta nu ar putea fiinţa. Evident, Berkeley nu vorbea de simulare în sensul actual, pentru că el şi-a desfăşurat activitatea la început şi la mijloc de secol 18, însă, ideea lui asta era.
Însă şi ideea asta vine tot de la grecii antici, mai exact de la Protagoras, care spunea că "omul este măsura tuturor lucrurilor : a celor ce sunt, pentru că sunt, şi a celor ce nu sunt, pentru că nu sunt".
Conform ideii de simulare, într-adevăr, prezentul e tot ce avem, deoarece am fi putut fi creaţi...ieri, însă conştiinţa noastră să fi fost dotată cu memoria a mii de ani de umanitate, şi miliarde de ani de existenţă a lumii materiale, tocmai pentru ca "studiul" din care facem parte, să nu fie afectat. Adică să nu ne dăm seama că suntem parte dintr-un studiu (simulare), şi astfel să nu să avem permanent ideea finalului, adică a Game over-ului. Deşi, un Game over există în cultura umanităţii, şi poartă numele de Apocalipsa. De unde nu este foc, nu iese fum. 
Hai, că nu-i chiar aşa. Nu mai încerca să bagi simularea în gura unor filosofi precum Descartes, Berkeley sau bunicul Protagoras, că habar n-au avut, săracii, de astfel de chestii care ne macină pe unii dintre noi acum. :)
Descartes a fost pasionat, fireşte, numa' de lumea reală. În esenţă el susţinea că substanţa supremă (pe care o numea Dumnezeu) a creat două substanţe secunde, să le zicem aşa. Anume res extensa (lucrul întins) adică lumea obiectelor şi fenomenelor fizice şi res cogitas (lucrul curgetător) adică lumea fenomenelor mentale sau spirituale. Şi nu a considerat că doar gândirea e reală. Ci e vorba de o încercare de a stabili natura criteriul adevărului; şi din punctul lui de vedere, primul adevăr de neclintit care i se impunea era cel privind existenţa propriului eu, sintetizat în celebra formulă: "gândesc, deci exist", deci nicio treabă cu simularea.
Mai departe, la fel, nici Berkeley nu a avut treabă cu simularea. Problema lui era că a vrut să dea o palmă zdravănă materialismului epocii sale. Bergson vorbea de patru teze fundamentale care ar caracteriza filosofia lui Berkeley, însă io le-aş reduce fie şi la două: 1. "materia este un ansamblu de idei" şi 2. "realitatea spiritelor şi caracterizarea lor prin voinţă".