Multe persoane au descoperit prin psihanaliza ca aveau agresivitatea refulata.
De obicei parintii foarte doritori de a inhiba complet agresivitatea copilului aplica o educatie rigida in care orice manifestare agresiva a copilului e reprobata, fie cu reprosuri (retragerea dragostei, semnale nonverbale de interdictie), fie prin pedepse corporale.
Astfel, ei doresc sa scoata copii perfecti, cu care sa se mandreasca in fata vecinilor, copii exceptionali, supermani de politete si buna cuviinta, adevarati sfintisori, iar daca parintii sunt religiosi spera sa isi spele din pacate prin prezentarea in fata divinitatii a unor copii bine crescuti, atat de non-agresivi incat ar fi buni in vreo manastire, dar nu in lume. Acesti copii daca ies in lumea-jungla sunt calcati in picioare, se profita de ei, se rade de ei, sunt usor de manipulati, pentru ca sunt naivi (adica ignoranti, le-a fost ascuns modul REAL in care functioneaza lumea). Nu au experienta, si ei sunt prima linie a escrocatilor, fraieritilor. O expresie taraneasca foarte brutala care sintetizeaza aceste trasaturi de caracter: "lasa ca oricine sa i se c--e in farfurie".
Parintii anxiosi social sunt foarte aprigi la inhibarea completa a agresivitatii copilului, pentru ca ei cred ca astfel vor fi la adapost pe viata de a trage rusine dupa copil (copilul va fi ferit de infractionalitate). Adevarul este ca la varsta pubertatii tocmai acesti copii fara experienta si care nu stiu sa isi exprime agresivitatea in mod corect vor fi tentati sa se ia dupa antisociali ca sa isi exploreze si ei laturile inhibate ale personalitatii (in plus au si vointa moale).
Caz real: dupa cativa ani de psihanaliza, Marie Cardinal povesteste in "Cuvinte care elibereaza" cum a fost umilita de un politist. Si-a dat seama ca era incapabila sa se apere, ca oricine o putea calca in picioare. Aceste tratamente dure din partea lumii brutale au dus-o la nebunie, in ospiciu.
Asta a antrenat amintiri uitate, care au revenit in campul constiintei. Si-a amintit ca pe cand avea 3 ani, mama sa, o crestina bigota si ipocrita, a bagat/o sub jetul puternic al dusului rece pentru ca ea s/a certat cu fratele ei. Dusul rece si puternic (aminteste de practicile naziste si politienesti coercitive) a inmuiat/o pe Marie, care de la 3 ani nu si-a mai putut manifesta agresivitatea naturala, de teama represaliilor.
Rezultatul: o carpa umana, cu care s/au sters toti. Unde duce asta? La nebunie, sinucidere, disperare, ratare, etc.
Alt caz: un client la psihanaliza constientizeaza ca fusese dresat de mic sa fie politicos, incapabil sa spuna nu, incapabil sa se opuna direct cuiva. Astfel avea accese de furie necontrolata cand era singur, urmate de vina puternica. Prin psihanaliza reuseste sa evolueze: sa isi apere punctul de vedere fara angoasa ca supara pe celalalt, fara agresivitate exagerata, fara furie.
Ii revine energia, nu mai e letargic, apatic, doarece toata energia care inainte era epuizata de refularea agresivitatii acum poate fi canalizata spre compartimentele psihicului, spre o viata implinita.
E mai comod parintilor sa dreseze copilul ca sa fie docil, sa nu comenteze, sa nu le faca probleme. Ce nu inteleg ei e ca astfel de copil e prada usoara pentru pradatori. Nu inteleg ca la pubertate copilul acela va fi confuz si prada unor conflicte intrapsihice de negestionat (multi se sinucid, altii se drogheaza, alcool, sex prostesc, infractionalitate, etc).
Si cred ca e vorba de o grava eroare de interpretare a crestinismului. Crestinismul lui Iisus avea la inceput scopul de a converti pe cei egoisti la fratietate si colaborare (lucru cu care sunt de acord). In schimb, a aparut in timpul secolelor aceasta educatie rigida crestina care crede ca extirparea completa a agresivitatii naturale a copilului e un lucru minunat in fata lui Dumnezeu.
Insa exact acesti copii care raman fara mijloace de aparare vor fi cei care vor lua toate tepele ca adulti.
Eu prin agresivitate naturala nu inteleg acea agresivitate prin care il umilesti pe celalalt, ci acea forta vitala care iti permite sa te aperi in orice conditii, la orice intruziune. FORTA VITALA, care iti permite sa traiesti, sa subzisti in societate, in conditiile in care e aceasta societate misuna SI de ticalosi si nesimtiti.
Intrebarea mea: cum poti scoate agresivitatea refulata, dar bine gestionat, stiind ce faci?
Fara sa o versi asupra cui nu merita (deci nu te despagubesti pe cineva pentru ce ti-a facut altcineva).
Fara sa iti scape de sub control. Ca si cum ai descoperi o forta uitata, si iti face placere sa te joci cu ea.
In definitiv, de ce sa nu iti faca placere sa te opui nesimtitilor?
