Constiinta

Recomand o mica lectura pe subiect: Constiinta. Foarte scurta introducere - Susan Blackmore.

Tina a scris:

Recomand o mica lectura pe subiect: Constiinta. Foarte scurta introducere - Susan Blackmore.

Multumesc, ma intereseaza subiectul si cred ca o sa cumpar cartea, sper sa fie o abordare intr/o viziune conceptuala fara limite pe cat posibil.

Nu caut aberatii si fantasme, dar nici orgolioasa noastra catalogare, absolutizare, monopolzare a unor concepte si prezentarea lor ca infailibie.

Consider ca orice, nu e decat o paradigma a momentului, perioadei, limitelor alese arbitrar in functie de nivelul atins de acel om (comunitate), de interese si nu in ultimul rand de abaterea de la naturaletea simpla, nesupusa conceptualizarii.

Numenume a scris:

Frumos, tu insa ce spui?

Eu spun, Numenume, ca nu-mi place sa ma pierd in definitii in schimb, imi place sa ma "pierd" in comunicari de la suflet la suflet. Acolo, pentru mine, sunt adevaratele "definitii", acolo gasesc tot ce caut si ce am nevoie.

O Sufletica a scris:

Eu spun, Numenume, ca nu-mi place sa ma pierd in definitii in schimb, imi place sa ma "pierd" in comunicari de la suflet la suflet. Acolo, pentru mine, sunt adevaratele "definitii", acolo gasesc tot ce caut si ce am nevoie.

E he!

Ai atins "un string" al naturii nealterate.

Si eu tot acele "definitii" le caut numai nu folosesc atata metafora, sunt lecuit.

Eu stiu puritatea intr/o forma "totala", toti o stiu dar nu o observa deoarece e fenomenal de simpla, banala si nepotrivita cu tot ce stim.

Ceea ce nu pot inca, e sa fac jonctiunea dintre acest "aspect" al fiintialitatii mele si clasica existentialitate, adica sa ma manifest natural, in sensul de a invata si practica comunicarea de la "suflet la suflet" astfel incat sa prefer socialul si nu introvertirea.

Solitaritatea naturala are rolul ei dar la un momentdat consider ca vine randul socializarii intru naturalete, vine firesc perioada aplicatiei, iaca tot nu o reusesc pe asta.

Si daca constiinta alaturi de sentimente sunt cele care ne altereaza realitatea ?

Da' nu ma bagati in seama , vorbeam pentru mine .

Ravl a scris:

Si daca constiinta alaturi de sentimente sunt cele care ne altereaza realitatea ?

Da' nu ma bagati in seama , vorbeam pentru mine .

Daca inteleg bine definitia ta despre constiinta, ai dreptate, realitatea noastra poate fi grav alterata de "emotii" as numi eu ceea ce toti numim sentimente (sentimentul e ceva ce nu prea cunoastem desi ne tot place sa vorbim de el, ele) si de "cea mai inalta forma de reflectare psihica a realitatii", care "facandu/se de unde nu e", natural ca "nici dumnezeu nu cere", adica constiinta nu scoate rubine din orice tip de plamada care o structureaza spre reflectare.

Numenume a scris:

E he!

Ai atins "un string" al naturii nealterate.

Si eu tot acele "definitii" le caut numai nu folosesc atata metafora, sunt lecuit.

Eu stiu puritatea intr/o forma "totala", toti o stiu dar nu o observa deoarece e fenomenal de simpla, banala si nepotrivita cu tot ce stim.

Ceea ce nu pot inca, e sa fac jonctiunea dintre acest "aspect" al fiintialitatii mele si clasica existentialitate, adica sa ma manifest natural, in sensul de a invata si practica comunicarea de la "suflet la suflet" astfel incat sa prefer socialul si nu introvertirea.

Solitaritatea naturala are rolul ei dar la un momentdat consider ca vine randul socializarii intru naturalete, vine firesc perioada aplicatiei, iaca tot nu o reusesc pe asta.

Cata dreptate ai in ceea ce priveste puritatea "totala", da-mi voie sa te citez " fenomenal de simpla, banala si nepotrivita cu tot ce stim".......

Ma intreb, de ce avem tendinta de-a dispretui lucrurile mici, simple, cand sunt atat de pline de frumusete? De ce nu stim sa ne multumim in simplitate, sa fim fericiti in ea? De ce atunci cand ajungem sa obtinem lucruri mari, ne dam seama ca de fapt nu suntem fericiti sau suntem, dar pentru putin timp. De ce pierdem valoarea lucrurilor in general? Ce ne dorim cu adevarat in viata aceasta? Cand ne dorim sa se intample si cum? Ce suntem dispusi sa oferim in schimb? Multe intrebari.......

Sentimentele nu sunt emotii, e o grava confuzie. Asta pentru ca emotiile sunt pasagere, de scurta durata, o reactie mai mult impulsiva si neconstienta. Sentimentele se sedimenteaza in timp din emotii, trairi, experiente si ratiune.

Emotiile nu pot fi motorul unui comportament decat pe moment, ele nu justifica sau caracterizeaza un om. Emotiile sunt plansul, rasul, frica, groaza, placerea etc, sunt primare asa cum sunt senzatiile in raport cu perceptiile sau informatia in raport cu cunoasterea.

Orice om are sentimente, pentru parinti, pentru sine, pentru oameni care i-au marcat existenta, indiferent daca mai sunt sau nu, pentru divinitate. Sentimentele pot fi pierdute sau zdruncinate cand ceva ti le infirma, dar asta nu le transforma totusi in emotii, doar ca intervine constientizarea si schimbarea sau renuntarea la ele, intocmai cand iti dai seama ca nu mai ai de ce sa crezi in ele.

Nimeni nu traieste fara sentimente, desi poate sa le nege. Sentimentele ne dau puterea sa traim, altfel am fi doar produsul gandirii si afectelor de moment, ceea ce e putin fortat si impropriu. S-ar putea ca si pentru o stiinta sa ai sentimente, daca ai investit in ea multe emotii, ganduri si trairi personale. Ma rog, poate divaghez, dar eu nu cred ca cineva pe acest forum nu are sentimente de nici un fel, ca s-ar vedea de la o posta si nu ar mai fi om. Pana si animalele au ceva ce tine loc de sentimente, dar omul ce sa mai zicem.

O Sufletica a scris:

Cata dreptate ai in ceea ce priveste puritatea "totala", da-mi voie sa te citez " fenomenal de simpla, banala si nepotrivita cu tot ce stim".......

Ma intreb, de ce avem tendinta de-a dispretui lucrurile mici, simple, cand sunt atat de pline de frumusete? De ce nu stim sa ne multumim in simplitate, sa fim fericiti in ea? De ce atunci cand ajungem sa obtinem lucruri mari, ne dam seama ca de fapt nu suntem fericiti sau suntem, dar pentru putin timp. De ce pierdem valoarea lucrurilor in general? Ce ne dorim cu adevarat in viata aceasta? Cand ne dorim sa se intample si cum? Ce suntem dispusi sa oferim in schimb? Multe intrebari.......

Deoarece nu avem timp sa luam seama la sinele nostru cel indescriptibil (la noi insine de fapt), cel ce e prototip, calibru nealterat de puritate si care se existentializeza (ne existentializam) natural (nu fac afirmati spirituale, vorbesc de ceva foarte concret si foarte banal, cunoscut tuturor dar ignorat).

Noi insa ce facem? Nu numai ca nu ne mai observam pur si simplu ca "a fi" si atat (pt. calibrare), dar am pierdut din vedere insasi exprimarea noastra existentiala sub forme naturale, lucram la greu denaturalizarea (eu insumi fac asta in multe privinte, vorba poetului: "mananc si plang, mananc").

iar denaturalizarea mea se numeste patima, atasamente, conditionari, dorinte nestavilite, pofte si placeri tot mai devoratoare care produc sevraj daca nu sunt satisfacute.

Acestea ma impiedica (conditionarile mostenite si dobandite), sa mai pot aprecia simplitatea naturala.

Athmy a scris:

Sentimentele nu sunt emotii, e o grava confuzie. Asta pentru ca emotiile sunt pasagere, de scurta durata, o reactie mai mult impulsiva si neconstienta. Sentimentele se sedimenteaza in timp din emotii, trairi, experiente si ratiune.

Emotiile nu pot fi motorul unui comportament decat pe moment, ele nu justifica sau caracterizeaza un om. Emotiile sunt plansul, rasul, frica, groaza, placerea etc, sunt primare asa cum sunt senzatiile in raport cu perceptiile sau informatia in raport cu cunoasterea.

Orice om are sentimente, pentru parinti, pentru sine, pentru oameni care i-au marcat existenta, indiferent daca mai sunt sau nu, pentru divinitate. Sentimentele pot fi pierdute sau zdruncinate cand ceva ti le infirma, dar asta nu le transforma totusi in emotii, doar ca intervine constientizarea si schimbarea sau renuntarea la ele, intocmai cand iti dai seama ca nu mai ai de ce sa crezi in ele.

Nimeni nu traieste fara sentimente, desi poate sa le nege. Sentimentele ne dau puterea sa traim, altfel am fi doar produsul gandirii si afectelor de moment, ceea ce e putin fortat si impropriu. S-ar putea ca si pentru o stiinta sa ai sentimente, daca ai investit in ea multe emotii, ganduri si trairi personale. Ma rog, poate divaghez, dar eu nu cred ca cineva pe acest forum nu are sentimente de nici un fel, ca s-ar vedea de la o posta si nu ar mai fi om. Pana si animalele au ceva ce tine loc de sentimente, dar omul ce sa mai zicem.

Pai vezi tu, deaia e buna si filozofia, ca sa ne asezam la vorba si sa ne edificam (comunicarea).

Este evident ca tu dai alt inteles emotiilor si sentimentelor decat intelesul dat de mine.In varianta propusa de tine in dialogul nostru, daca o acceptam inseamna ca e necesara o a treia categorie de trairi afective care sa reliefeze o iubire de dincolo de pofta carnala, de dincolo de bunuri materiale, de dincolo de de suparare, ura, furie, gelozie, invidie, frustrare, frica, mandrie si f. f. multe deastea.

Ea nu poate fi acel sentiment despre care scrii deoarece e mult prea banalizat, cum am mai zis, unii se sinucid din iubire, scuze dar pe acela eu nu il pot considera sentiment de iubire, sau daca il consider sentiment, inseamna ca se impune introducerea unui nou termen pt. iubirea naturala, pai cum sa ma sinucid, inseamna ca nu ma iubesc nici pe mine, cu atat mai putin persoana pe care pretind ca o iubesc, inseamna ca in alte circumstante as ucideo si pe ea, la fel ca pe mine.

Numenume a scris:

Daca inteleg bine definitia ta despre constiinta, ai dreptate, realitatea noastra poate fi grav alterata de "emotii" as numi eu ceea ce toti numim sentimente (sentimentul e ceva ce nu prea cunoastem desi ne tot place sa vorbim de el, ele) si de "cea mai inalta forma de reflectare psihica a realitatii", care "facandu/se de unde nu e", natural ca "nici dumnezeu nu cere", adica constiinta nu scoate rubine din orice tip de plamada care o structureaza spre reflectare.

Constiinta este alterata nu doar de emotii/sentimente ci si de educatie .