Are omul vreo certitudine?

Sentimentele pot fi o certitudine? Adica intra in acel "sunt" existentialist? Sunt sentimentele mai reale decat informatiile din pdv filosofic?

Athmy a scris:

Sentimentele pot fi o certitudine? Adica intra in acel "sunt" existentialist? Sunt sentimentele mai reale decat informatiile din pdv filosofic?

Eu exprim desigur punctul meu de vedere si in acesta sustin ca "sunt" e altceva decat "exist" tocmai din necesitatea de a face distinctie intre fizico/psihicul dezintegrabil si "starea cea simpla si naturala de a fi" careia nimeni inca nu/i poate dovedi disparitia prin moarte dar nici nu ii poate dovedi nemurirea.

Tu vii cu o alta formula de exprimare "un sunt existentialist", care daca inteleg bine se vrea ceea ce eu am denumit "exist".

Din punctul meu de vedere sentimentele sunt informatie, absolut totul e semnal informational pe care omul il receptioneaza in propria/i realitate in care se constata.

Banuiesc insa ca intrbarea se refera la increderea pe care o poti avea in informatii sentimente vizavii de informatiile cognitive.

Problema e ca nu ai certitudinea daca te afli in sentiment sau in emotie.

Noi oameni traim in general in emotii si ne credem in sentimente, deosebi in privinta iubirii, mari iubiri azi, la fel de mari deziluzii maine.

Cea mai mare aberatie e sinuciderea din iubire.

Helloooo!

Pai cum ai iubit tu persoana pt. care te sinucizi daca nu esti in stare sa te iubesti nici pe tine sinucigandu/te?

Asta arata ca intr/un alt context erai capabil sa o ucizi si pe ea, culmea, tot din iubire, e, asta nu e iubire ci patima emotiva.

Nu ma refer la cat de puternice sunt sentimentele, doar daca intra in acel "sunt" (scuze ca s-a inteles ca il confund cu exist).

Eu nu ma pricep la filosofie si nu am inteles deloc ce intra in acel "sunt". De aceea intrebam. Sa inteleg ca sentimentele nu intra, desi sunt cele mai intime "informatii" de care dispunem, in afara celor legate de noi exclusiv.

Athmy a scris:

Nu ma refer la cat de puternice sunt sentimentele, doar daca intra in acel "sunt" (scuze ca s-a inteles ca il confund cu exist).

Eu nu ma pricep la filosofie si nu am inteles deloc ce intra in acel "sunt". De aceea intrebam. Sa inteleg ca sentimentele nu intra, desi sunt cele mai intime "informatii" de care dispunem, in afara celor legate de noi exclusiv.

Vorbesti de parca ai fi in fata inaltei instante filozofale, fiecare om e un filozof prin capacitatile sale native sa zic astfel, filozofam toata viata fiecare.

Filozofia de care vorbesc nu e decat un punct de vedere prsonal , nicicum unul al vreunui curent filozofic recunoscut.

E posibil sa se asemene cu acestea, de exemlu cu solipsismul sau cu monismul ori mai stiu eu cu ce, dar e numai filozofia proprie.

Nu e vorba de a filozofa la ce intra si la ce nu intra, deoarece a numi ceva ca intra in "suntul" posibil nemuritor dar si posibil muritor e o fantasma umana, noi nu putem avea certitudinea decat a constatarii ca "suntem".

Ce anume ar putea fi acest "sunt" dincolo de moarte, asta au tot explicat religiile, spiritualitatea de/a lungul timpului si chiar azi, inzorzonandu/l mai ceva ca pe Mos Cracuin.

Eu iti garantez (na ca m/am apucat si eu sa vand blana ursului din padure) ca orice concept pe care il vei agrea si insusi pe aceasta lume, are in el slabiciunea de a fi nimic altceva decat o himera ce va produce suferinta multa evaporandu/se cand ti/e lumea mai draga.

In sunt nu intra nimic decat sunt, este indescriptibil, este el insusi si atat, orice gand, cuvant rostit despre sunt nu face decat s/al deformeze sa il transforme in concept uman.

Sunt, e etalonul dupa care sa ne recalibram din denaturarea noastra in drumul spre puritatea absoluta "sunt".

Sunt nu e un obiectiv de atins ci unul calauzitor prin absolut.

Sunt si absolutul pot avea o relatie de unifiintialitate, cu conditia sa nu facem din nici unul un concept uman, sa nu le personalizam utopic asa cum tare mult o dorim.

Necunoscutul este numele lui.

Numenume a scris:

Propun sa examinam prin prisma puterii noastre de intelegere, ce anume din numita realitate este certitudine.

Impozitele pe care trebuie sa le platesti, ratele la banca, cresterea taxelor, etc. Sunt certitudini si oricum ai filozofa tu, tot trebuie sa bagi mana in buzunar si sa scoti bani sa platesti, iar daca n-ai de unde... te lovesti de alta certitudine :P , stomacul care-ti cere sa-i dai dreptul! Daca nici astea nu sunt certitudini...

Singura certitudine a omului este viata. Odata ce se naste, nu va mai muri. Din omida devine flutur.

Black velvet a scris:

Impozitele pe care trebuie sa le platesti, ratele la banca, cresterea taxelor, etc. Sunt certitudini si oricum ai filozofa tu, tot trebuie sa bagi mana in buzunar si sa scoti bani sa platesti, iar daca n-ai de unde... te lovesti de alta certitudine , stomacul care-ti cere sa-i dai dreptul! Daca nici astea nu sunt certitudini...

Ai dreptate desigur insa tot asa cum au dreptate cei care sustin ca un cm. poate fi fragmentat intr/o infinitate de segmente prin marirea rezolutiei acestei marimi (a lungimii de 1 cm), deci 1 cm. e infinit numai ca incape intr/un infinit mai mare, de ex. 1,1 cm.

E adevarul unui anumit nivel de exprimare al vietii.

Far_above_the_clouds a scris:

Singura certitudine a omului este viata. Odata ce se naste, nu va mai muri. Din omida devine flutur.

se poate spune asa, se poate spune si invers, anume ca omul este o forma de exprimare a vietii, sunt numai "certitutini relative".

Frumosa metafora, deaia au aparut si artele plastice, pt. a exprima nazuinta in alt mod decat cel supus inchizitiei denaturari umane.

Far_above_the_clouds a scris:

Singura certitudine a omului este viata. Odata ce se naste, nu va mai muri. Din omida devine flutur.

Interesant, nu mi-am dat seama in ce crezi la urma urmei. Sau crezi ca dupa moarte va trai in picaturile de ploaie?

Numenume a scris:

Vorbesti de parca ai fi in fata inaltei instante filozofale, fiecare om e un filozof prin capacitatile sale native sa zic astfel, filozofam toata viata fiecare.

Filozofia de care vorbesc nu e decat un punct de vedere prsonal , nicicum unul al vreunui curent filozofic recunoscut.

E posibil sa se asemene cu acestea, de exemlu cu solipsismul sau cu monismul ori mai stiu eu cu ce, dar e numai filozofia proprie.

Nu e vorba de a filozofa la ce intra si la ce nu intra, deoarece a numi ceva ca intra in "suntul" posibil nemuritor dar si posibil muritor e o fantasma umana, noi nu putem avea certitudinea decat a constatarii ca "suntem".

Ce anume ar putea fi acest "sunt" dincolo de moarte, asta au tot explicat religiile, spiritualitatea de/a lungul timpului si chiar azi, inzorzonandu/l mai ceva ca pe Mos Cracuin.

Eu iti garantez (na ca m/am apucat si eu sa vand blana ursului din padure) ca orice concept pe care il vei agrea si insusi pe aceasta lume, are in el slabiciunea de a fi nimic altceva decat o himera ce va produce suferinta multa evaporandu/se cand ti/e lumea mai draga.

In sunt nu intra nimic decat sunt, este indescriptibil, este el insusi si atat, orice gand, cuvant rostit despre sunt nu face decat s/al deformeze sa il transforme in concept uman.

Sunt, e etalonul dupa care sa ne recalibram din denaturarea noastra in drumul spre puritatea absoluta "sunt".

Sunt nu e un obiectiv de atins ci unul calauzitor prin absolut.

Sunt si absolutul pot avea o relatie de unifiintialitate, cu conditia sa nu facem din nici unul un concept uman, sa nu le personalizam utopic asa cum tare mult o dorim.

Necunoscutul este numele lui.

Eu vedeam ca folositi termeni foarte filosofici si cum sa ma pun eu cu asa oameni cititi si destepti..

Speram sa intre si sentimentele, oricum eu cred ca avem un suflet si le luam cu noi orinde am merge, nu le putem separa de sine. Dar asta e alta discutie, una despre credinta si nu certitudine.

Ciudat, dar credinta iti poate da mai multa certitudine decat sa stii unica certitudine "sunt" in univers. Cred ca avem nevoie de legaturi: de ce? pentru ce? ce fac aici? ce va fi?

Numenume a scris:

Ai dreptate desigur insa tot asa cum au dreptate cei care sustin ca un cm. poate fi fragmentat intr/o infinitate de segmente prin marirea rezolutiei acestei marimi (a lungimii de 1 cm), deci 1 cm. e infinit numai ca incape intr/un infinit mai mare, de ex. 1,1 cm.

E adevarul unui anumit nivel de exprimare al vietii.

Paradoxul lui Zenon in alta forma?

Far_above_the_clouds a scris:

Singura certitudine a omului este viata. Odata ce se naste, nu va mai muri. Din omida devine flutur.

Daca e sa fiu suparator de riguroasa, singurul lucru de care sunt sigura este existenta creierului meu.

Allexandrra a scris:

Daca e sa fiu suparator de riguroasa, singurul lucru de care sunt sigura este existenta creierului meu.

Eu ti'as sugera sa nu te indoiesti nici de degetele de la mani, fac parte din aceiasi realitate ca si creierul tau .