Cunoasterea absoluta si limitele etice

Ea. a scris:

Da . Am dat-o in mici subdiviuni . Din general in particular . Pai isi aleg simplu . Reepeta greslile , atrag situatii asemanatoare din trecut .. aici ma refer la situatii dureroase ce le dauneaza psihic . Aici vorbim de partea somatica . E mult de spus si aici suntem la filozofie .

Poti sa o faci cel mult in prezent si sa iti construiesti mental viitoruri fara sa poti controla aleatoriu. Da . A trai clipa.

Obisnuintele sint remanente si masochiste.

Si eu prefer prezentul. E singurul important si echitabil.

A moon for a twinkle

O luna pentru o sclipire

Cam asta ar fi unirea tridimensionala a timpurilor . Luna e unificarea . Twinkle ar fi prezentul .

Ea. a scris:

A moon for a twinkle

O luna pentru o sclipire

Cam asta ar fi unirea tridimensionala a timpurilor . Luna e unificarea . Twinkle ar fi prezentul .

Eu sint licurici atunci!

Two a scris:

Mda, in cazul asta ai dreptate. Asta doar fiindca pui in context sintagma "reguli".

Dar exista. Reguli impotriva actiunilor verbale.

Chiar si impotriva inactiunilor.

Chiar si pentru actiuni verbale si inactiuni exista consecinte. Chiar si atunci cand consecintele unei inactiuni ale tale cad asupra altcuiva, datorita lipsai tale e actiune, la urma vor cadea si asupra ta oarecum, in alta forma. Daca ai posibilitatea sa actionezi ca sa salvezi pe cineva de la ceva si nu faci nimic, iar acel cineva este batut, violat, ucis, acuzat pe nedrept, ruinat, tu vei trai cu remuscarile de pe urma inactiunii tale. Este asta o consecinta ? Normal ca este.

Iar despre consecintele actiunilor verbale se stie ca exista. Uite la mine de cate ori am fost suspendata de pe forum.:) In viata reala chestia devine serioasa cand oamenii vorbesc aiurea cateodata. Multi care au fost concediati, au pierdut prieteni, reputatie ba chiar mai rau, au fost ucisi din cauza unor actiuni verbale.

Una dintre invataturile budiste spune ca pentru absolut orice in viata exista consecince. Chiar si pentru gandirea in sine, pentru ca de acolo porneste totul. Orice actiune sau inactiune porneste de la un gand sau sentiment.

Naeema a scris:

Una dintre invataturile budiste spune ca pentru absolut orice in viata exista consecince. Chiar si pentru gandirea in sine, pentru ca de acolo porneste totul. Orice actiune sau inactiune porneste de la un gand sau sentiment.

Da, asa e. Si am spus ca ai dreptate, daca punem in acelasi context, actiunile si regulile.

Ideea e ca orice faci, are drept urmare cunoasterea. Tine doar de individ in sine, daca vrea sa evolueze sau nu.

Definirea absolutului pt. "numai ochi si urechi":

:)

Stii ce? Fuge. De cum vreau sa/l definesc fuge.

Si totusi umanitatea de cand avem noi date despre inteligenta ei, se pare ca tot mereu la definit pe "sarmanul absolut".

I/a atribuit calitati, nu, defecte nu, ce absolut ar mai fi el (sau ea?) daca ar avea si defecte, nu si nu, alea sunt ale dracului.

Intrucat totul a fost zadarnic, eu am numit "necunoscut" tot ceea a dus, duce, va duce la a ma constata pe mine ca sunt, la a avea constienta de a fi, si la existentialitatea de toate felurile (inclusiv a mea ca fizic, psihic, hai sa zic si spiritual, dar si a intregii existentialitati).

Absolutizarea naste dogma personala si de grup si nu adevarul.

Adevarul e mai presus de gandire, de cum l/ai gandit l/ai micsorat, l/ai incorsetat, l/ai conceptualizat, l/ai raportat la un partial specific uman.

Numenume a scris:

Definirea absolutului pt. "numai ochi si urechi":

:flowers:

Cu alte cuvinte gandirea margineste si odata marginit, marginitul nu mai este absolut, nici cunoasterea absoluta nemaifiind posibila, ci doar cunoasterea marginita.

Iar asta este interesanta: cum adevarul este mai presus de gandire, iar gandirea, sa luam cazul cand doar ea aduce cunoastere, atunci adevarul este mai presus de cunoastere.

Apoi, sa vezi ceva tot pe atat de interesant:

Cum cunoasterea adevarului nu mai poate fi astfel deslusita cu ajutorul gandirii, atunci, cu riscul de a conceptualiza, dar doar formal, neputand fi pipaita si simtita prin vreun gand mijlocit, am putea sa numim cunoasterea absoluta: metacunoastere sau supracunoastere.

Care incepe de acolo de unde cunoasterea isi are marginirea.

Este vizibil ca fiecare isi vede adevarul (supracunoasterea), in functie directa de cunoastere, care admite limitele impuse de gandire. Limite impuse de etica sau chiar etica gandirii.

Deci, un adevar nonabsolut.

Interpus a scris:

:flowers:

Cu alte cuvinte gandirea margineste si odata marginit, marginitul nu mai este absolut, nici cunoasterea absoluta nemaifiind posibila, ci doar cunoasterea marginita.

Iar asta este interesanta: cum adevarul este mai presus de gandire, iar gandirea, sa luam cazul cand doar ea aduce cunoastere, atunci adevarul este mai presus de cunoastere.

Apoi, sa vezi ceva tot pe atat de interesant:

Cum cunoasterea adevarului nu mai poate fi astfel deslusita cu ajutorul gandirii, atunci, cu riscul de a conceptualiza, dar doar formal, neputand fi pipaita si simtita prin vreun gand mijlocit, am putea sa numim cunoasterea absoluta: metacunoastere sau supracunoastere.

Care incepe de acolo de unde cunoasterea isi are marginirea.

Este vizibil ca fiecare isi vede adevarul (supracunoasterea), in functie directa de cunoastere, care admite limitele impuse de gandire. Limite impuse de etica sau chiar etica gandirii.

Deci, un adevar nonabsolut.

Eu consider cunoastere atat gandirea cat si latura senzitiv/perceptiva (de toate felurile, inclusv intern), reprezentarile, imaginatia, afectivitatea cat si trairile spirituale de orice fel (le/am evidentiat separat ca sa nu confundam).

Si da, consider ca tot ce cunoaste omul e lovit de efemeritatea capacitatilor sale dar si a procentului de activare a acestor capacitati.

Sa privim umanitatea celor aproape 7 miliarde de doctoranti in propriul nostru punct de vedere, ca dealtfel si punctele de vedere total diferite ale institutiilor si curentelor religioase, spirituale, stiintifice, filozofice si sa tragem linie istoriei pt. a contabiliza, vom avea masura exacta a absolutizarii (in sange fizic si psihic).

Ea. a scris:

Ador topicul asta e viu prin momentul actual .. acum

Pai defineste si tu . Sau tu spui daca esti de acord sau nu la ceea ce definim noi? :flowers:

Numenume a scris:

... Fuge. De cum vreau sa/l definesc fuge.

Fuga absolutului : Daca as fi fost pictor, as fi pictat aceasta fuga.

Daca as fi fost actor de teatru, m-as fi confundat cu ea. Si dansator sa fi fost, as fi dansat-o. Cred ca toate ar fi avut succes...

Pana atunci ma rezum la vorbe, la contemplarea acestei fugi, cum ar fi posibila.

...probabil o expresie (ce

Interpus a scris:

Fuga absolutului : Daca as fi fost pictor, as fi pictat aceasta fuga.

Daca as fi fost actor de teatru, m-as fi confundat cu ea. Si dansator sa fi fost, as fi dansat-o. Cred ca toate ar fi avut succes...

Pana atunci ma rezum la vorbe, la contemplarea acestei fugi, cum ar fi posibila.

...probabil o expresie (ce