Relatia parinte-copil

Copilul nu cere sa vina el pe lume. Este alegerea adultilor potential parinti. Iar in momentul in care aleg sa il aduca in lumina, este responsabilitatea lor totala si neconditionata. Asa ca, dpmdv, trebuie sa se gindeasca foarte bine la aceasta.

Sunt in stare sa il creasca armonios, cu cit mai putine traume sufletesti? Sunt in stare sa isi asume aceasta sarcina pe termen lung si foarte lung? Asta e intrebarea!

Amarena a scris:

De parca copilul e dator sa-ti implineasca tie frustrarile personale sau sa te vindece de ele sau sa umple niste goluri emotionale pe care nu ai stiut cum sa le umpli altfel.

Pentru multi parinti copilul este dator sa le implineasca frustrarile. Pentru multi, copiii sunt cei care vin pe lume pentru a le alina suferinta, pentru a-i scoate din mizerie

Atunci, parintii aceia sa isi asume si asa zisa nerecunostinta a copiilor. Numai ca genul asta de parinti nu ar trebui sa fie parinti, dpmdv.

Si, din pacate, atita vreme cit parintii nu isi constientizeaza propria vina, nu vor re-construi o relatie pozitiva si intreaga cu copiii lor.

Fiecare doarme asa cum isi asterne, inclusiv in aceasta privinta.

Stiu.

Cassandra a scris:

Copilul nu cere sa vina el pe lume. Este alegerea adultilor potential parinti. Iar in momentul in care aleg sa il aduca in lumina, este responsabilitatea lor totala si neconditionata.

Cassandra a scris:

Atunci, parintii aceia sa isi asume si asa zisa nerecunostinta a copiilor.

Exact.

Poate sunt prea dura in aceasta problematica, dar, pe linga istoricul personal, profesional mi-au trecut prin mina atitea cazuri de copii nenorociti din cauza parintilor, iar faptul ca nu poti sa stergi cu totul suferinta lor, ci doar reusesti sa o drajefiezi, te face sa urli de revolta si incerci sa atragi atentia prin ce crezi ca poti cit mai multor oameni.

Recunosc, cum prind un adult care pare ca nu se achita de datoria de parinte dupa standardele mele, cum il izbesc. Si fac asta inclusiv cu mama (pe tata Dumnezeu sa il odihneasca), care, desi e cea mai minunata mama din lume, are pacatele ei.

Stii care e drama? Nu e nevoie sa ii amintesc eu pacatele, le-a constientizat singura, in momentul in care a inceput sa lucreze in domeniul drepturilor copilului.

Cind s-au facut cursuri de formare pentru psihologia copilului, imagineaza-ti oameni in toata firea - barbati si femei - plingind, constientizand abia atunci cit de strimb s-au purtat cu copiii lor, multi deja avind la rindul lor copii.

E un fel de pedeapsa, daca stau si gindesc rautacios.

Insa, ma intreb "qui podest?". Pentru mine e prea tirziu. Pentru altii insa mai exista sanse. Si pentru acestia prefer sa imi exprim suferinta de copil, cel putin sub aspect didactic, de genul "Asa NU!"

Cassandra a scris:

ceea ce spui tu este o Utopie

asta ne dorim multi, dar nu se prea intampla

Experienta (urata) din copilarie ajuta cand devii parinte. Sau ar trebui.

ma refeream la ce ai zis, ca pentru tine e tarziu. Am presupus ca e tarziu, pentru ca esti adult la randul tau si nu se mai poate repara ceva. Si ziceam ca suferinta din copilarie, experienta, ajuta cand devii parinte. In sensul ca stii cum Nu trebuie sa te porti cu copilul tau.

in fine, sunt de acord cu ce zici.

Amarena a scris:

Experienta (urata) din copilarie ajuta cand devii parinte. Sau ar trebui.

Am scris un pic mai devreme in topic ce ar trebui sa faca parintii ca sa fie buni parinti si exemple pozitive pentru copiii lor. Trebuie doar un dram de bunavointa si bunacredinta .

E atit de simplu sa fim fericiti intre noi, nu numai parinti si copii, dar prea ne complicam viata din varii motive, cel mai adesea, cutume socio-morale, religioase si prejudecati, precum si teama de a iesi din cutie (sistem).

Cassandra a scris:

Recunosc, cum prind un adult care pare ca nu se achita de datoria de parinte dupa standardele mele, cum il izbesc.

Aici intervine o greseala, in sensul ca nu poti spune tu cu siguranta ceea ce este bine pentru copil si ce nu. Asa cum ai spus "dupa standardele mele"... daca e sa ne luam dupa asta tu poti gresi la fel de mult ca oricare altul. Poate ca ceea ce este bine pentru un copil nu este bine pentru un altul. Aici nu ma refer la cazurile care ajung la protectia copilului sau la chestiuni dificile, ci ma refer doar la copii care fac parte din familii "normale"