another_kind a scris:Nu este adevarat. Citeste despre viata lui Beethoven. De viata lui Eminescu nu mai zic. Da hai sa nu batem doar poteca asta cu suprdotatii, pentru ca pana la urma nu genul asta de performanta ne intereseaza.De Mandela ce zici? De o generatie intreaga de copii europeni crescuti in razboi, printre abuzuri, violuri, bombardamente, si care a crescut perfect normala si capabila sa recladeasca lumea, ce mai zici?
Eminescu? cum sa consider asa om magnific? inteligenta l-a ajutat pana intr-un punct dupa s-a vazut cat de distrus era de educatia din copilarie, nu traia el o melancolie permanenta? asta e normal? de restul vietii ce sa zici, prea trist, uite ca am si gasit cateva citate dintr-o mini-biografie:
1. "1883 Vara, acasa la Maiorescu, Eminescu ii declara ca vrea sa invete albaneza si sa se calugareasca. Altadata, se duce la cafeneaua "Capsa", scoate revolverul si racneste ca regele trebuie impuscat, pentru ca-i tine pe liberali in brate. Apoi se baricadeaza intr-o baie publica, opt ore, lasand apa sa se reverse peste tot. Gardienii sparg usa si-i pun camasa de forta. Ajunge la casa de sanatate a dr. Sutu si Bucurestiul afla ca "D-l Eminescu a innebunit". Are 33 de ani si, pana la moarte, va trai intr-o agonie prelunga, prin spitale si ospicii, fara a mai putea scrie ceva important. Vietuieste din mila publica, apoi din mica pensie viagera (250 lei lunar). "
2."1889, februarie Internat din nou la Sanatoriul dr. Sutu. Pietrele i se par diamante, frunzele bani. Se crede voievodul Matei Basarab. "
A avut parinti super, nu degeaba s-a intamplat asta: "Fuge iarasi la Ipotesti, peste granita, mai simte o data biciul tatalui, care-l duce legat la Cernauti."
De restul 2 nu am citit dar stiu ca fara sa fi vazut ca se poate altfel decat violenta si abuz psihic in copilarie un om nu ajunge deloc bine, iar cei care reusesc sa se descurce cat de cat in asa situatii oricum sunt afectati prea puternic si nu-i poti considera sanatosi psihic, oricum ti-ar fi de folos sa citesti mai multa istorie si descrieri din trecutul apropiat, sa vezi pana unde a dus "crescuti in razboi, printre abuzuri, violuri, bombardamente", dar nu prin cartile de istorie din scoli, alea nu fac deloc un portret detaliat a vietii din trecut.
Amarena a scris:ma refeream la ce ai zis, ca pentru tine e tarziu. Am presupus ca e tarziu, pentru ca esti adult la randul tau si nu se mai poate repara ceva. Si ziceam ca suferinta din copilarie, experienta, ajuta cand devii parinte. In sensul ca stii cum Nu trebuie sa te porti cu copilul tau.in fine, sunt de acord cu ce zici.
Asta am observat ca nu ajuta la multi si e abureala, ex. tatal meu si am mai vazut la multi asta, cei mai multi ajung sa se poarte cu copii lor la fel cum s-au purtat parintii lor cu ei, iar cei care zic "nu o sa fiu niciodata ca mama/tatal meu" de obicei fac exact la fel, sau opusul, nu conteaza ca opusul nu e prea bun, ei il fac.
Cei care au fost crescuti corespunzator o sa-si creasca copii la fel, iar multi dintre cei care nu au fost crescuti bine asa o sa faca si ei, daca asta nu era valabil si oamenii chiar invatau din trecut corespunzator, pana acum eram intr-o lume considerata de unii utopica.