Finnian a scris:Daca in prima parte a postarii pari sa arunci anumite dubii, aici te dai de gol.
Nu este o posesie a acelor copii facuti din proprie initiativa, care nu isi aleg drept tata un responsabil/ iresponsabil.
El este cel care spune "da" la starea civila sau la biserica. El, cu gurita lui, isi asuma o raspundere.
Nu poti veni tu, din afara, sa decretezi ca acea casatorie nu are nici o valoare si poti interveni oricand sa il rupi de familia lui, care in mod egoist "il considera o posesie".
Infantilii la care te referi, care inca mai pun pret pe cuvantul dat si pe raspunderea asumata (de care omul poate scapa dar asumandu-si greseala proprie si nu cu fruntea sus, cu un triumfator "nu sunt proprietatea voastra!") sunt cei pe care constiinta nu i-ar lasa sa doarma daca ar face asemenea lucruri.
In legatura cu tine, intrucat crezi ca nu e nimic in neregula cu postura de amanta si simt o puternica antipatie din partea ta pentru oricine dezaproba comportamentul asta, permite-mi sa cred ca nu iti impui asemenea restrictii. Nu poti sustine ca vei incerca sa nu faci asa ceva (daca nu vrei, nu faci si pace) sau ca nu vrei sa fii in acea postura si totusi, pe de alta parte, sa sustii ca nu e nimic in neregula cu asta, cu o ploaie de argumente. Ceva nu se leaga aici.
Atribui familia unui "sistem", depersonalizand membrii ei, un "sistem" in care cel "predestinat" se gaseste prins ca intr-o panza de paianjen.
Ia spune-mi, cine hotaraste ca e cel predestinat tie, si membrii familiei lui sunt "parti colaterale"?
Tu hotarasti, tu emiti aceasta apreciere complet subiectiva - probabil sotia lui are aceeasi impresie despre casnicia ei.
Stii care cred eu ca e problema? Ca omului in ziua de azi ii pare greu sa "rezoneze", cum ai spus, cu cineva, fara a implica si o relatie sexuala. Cand cunosti un om cu care te potrivesti la caracter, urmatorul gand este salteaua, ca si cand oamenii nu ar putea interactiona la un nivel intelectual sau sufletesc, avand o legatura fraterna si excluzand salteaua, pentru ca acel om deja si-a gasit perechea.
Incercam sa ascundem putreziciunea dramatizand si trecand totul intr-un repertoriu poetic, cu bucati de suflet rupt si alte alea. I-as spune unui om de genul fix unde sa isi bage bucata aia de suflet rupt sau unde sa se stearga cu ea, in conditiile in care el si-a asumat o raspundere pe care, ca un las, o arunca pe umerii altuia, ca si cand s-ar fi insurat cu pistolul la tampla. E vina sotiei ca il considera proprietate persoanala, auzi. Este usor sa te comporti ca la 12 ani, cand faptul ca nu esti lasat la discoteca devine cea mai mare drama si iti striveste dreptul la fericire. Ramane de vazut daca omul chiar se indragosteste (atunci ce era in capul lui cand s-a insurat?) sau e doar in cautare de o buca pe care sa puna mana.
Nu cred ca s-a inteles posesia la care ma refer. al, a, ai, ale - arata obiectul posesiei. Ori ceea ce vreau sa spun este faptul ca omul (barbat sau femeie) nu este posesia nimanui, darmite a altui om. Posesia in sensul asta implica o relatie de inferioritate - subiect (cel care poseda), obiect (cel care este posedat). Impotriva acestei relatii, la nivel de principiu, militez eu, cu riscul de a parea femeia insensibila, neimpresionabila de familia lui. Oamenii sunt egali, isi apartin unul altuia numai daca isi doresc asta. Altfel, poti sa legi un om de familie prin diferite conditionalitati, dar nu vei putea sa ii legi gindurile, orice ai face. Acolo va face exact cum vrea si ce vrea si va fi cu cine vrea, interzis sau nu. E un fel de lupta ideatica.
De asemenea, nu decid eu asupra celuilalt, e acelasi rationament.
Mai mult, cind am zis "barbatul altei femei, tatal altor copii" (femeia altui barbat/mama altor copii) si comentariul despre posesie, am vrut sa subliniez faptul ca nu aceasta ar trebui sa primeze pentru celalalat/cealalta in a renunta la acel barbat/femeie.
Dimpotriva, e tare in neregula postura de amant/a, pentru ca pina la urma el/ea plateste problemele acelei casnicii, care avea fisuri inainte de a apare el/ea, altfel nu ar fi fost posibila si permisa (accentuez permisa) imixtiunea. Dar e mai usor sa dai vina pe factorul exterior decit sa sapi in propria ograda. Dpmdv e singurul/a de bunacredinta (pina la un punct) in acest triunghi, ceilalti doi actori folosindu-l constient sau nu sa isi rezolve problemele, dupa care fiecare isi vede de drum (cei doi parteneri,pe de o parte, amantul/a pe de alta parte).
Te-ai casatorit, din dragoste, pe deplin constient, esti responsabil, toate bune si frumoase, cind, din varii motive, se intimpla ceva ce iti prezinta o alta perspectiva a vietii. Aceeasi viata. A ta. hait! ce ma fac acum? am fost timpit/iresponsabil cind m-am casatorit? Nu. Atunci? ce se intimpla? de ce? Si incepi sa dezvolti un sentiment de vina dar nu stii pentru ce si de ce in mod concret, stiind nu ai comis vreun act reprobabil in fata societatii. Viata bate filmul si logica si ratiunea si responsabilitatea, tocmai ca sa ne arate relativitatea proprie.
Si apropo de problema cu livrarea la pachet odata cu rezonanta a relatiei sexuale. Nu e musai sa se intimple. Poti rezona cu cineva in plan sufletesc, afectiv, gindire, caracter, cu o asemenea intensitate incit sublimeaza dorinta fizica. Suflete pereche care isi depasesc conditia fizica, fiind ceva mai presus de intelegere si ratiune. Dar fiecare are o pereche fizica, ca asa s-a intimplat. Si iata cum revin in lumea concreta si ramin cu perechile de pina atunci.
Si nici macar nu si-au pus-o fizic. Macar ar fi stiut de ce trag. Dar tot sunt vinovati. Tot sunt iresponsabili. Tot la relatii sexuale le e gindul, ca dragostea e rezervata pentru partenerul legitim.
Iar senzatia predestinarii dureaza mai putin de o secunda, e ceva inexplicabil ce te atrage catre celalalt si pe celalalt catre tine, care nici macar nu e atractie fizica, insa impactul e cel care te lamureste asupra chestiunii. Insa realitatea concreta vegheaza si isi face constiincios datoria astfel incit sa nu ramii nici macar cu un vis frumos, imposibil.
