Cum deosebiti nebunia?

E vorba de nuante aici. Daca parintele nu-i cumpara haine frumoase copilului, inca e ok. Poate ii cumpara banale, urate, fara gust, dar ii cumpara totusi acceptabile in limita normalului.

Dar a trimite copilul la scoala cu haine rupte de atata frecat, vechi, roase in coate, cand tu iti cumperi haine scumpe dupa ultima moda, asta e deja ceva ce bate spre patologie.

Contrastul e prea mare.

Deja ma intreb: simte parintele o nevoie perversa de a umili copilul? Vrea sa-l faca sa retraiasca fortat scenele de umilinta cand el insusi, parintele, era un copil sarac si cu haine rupte? Nu isi da seama ca lumea a evoluat si nu mai sunt in perioada de saracie de dupa razboi?

Nu isi da seama ca supune copilul la niste umilinte zilnice la scoala care il vor traumatiza?

Aceasta normalitate pe care o iau de reper mi se pare a bunului simt, a unei juste masuri, a unei judicioase cumpaniri a lucrurilor. Si daca aceste repere le confrunti cu cat mai multe pareri ale altora, e cam greu sa o iei razna.

Dar nebunul nu se confrunta cu nimeni in pareri, el stie deja ca a lui e singura, perfecta. Aici e problema cu el.

Ca din a lui nu o scoti.

Ai discutat cu nebuni Ligia?

Nu ai observat ca el tot pe a lui o tine?

Cum deosebiti nebunia?

Cu cat cineva sustine mai mult lucruri care nu se potrivesc cu realitatea, fiind indiferent in fatza realitatii cu privire la acele lucruri, cu atat nivelul de nebunie e mai mare.

Sicily a scris:

Si cine spune ca tu percepi realitatea in mod corect?

Realitatea in sine. Bolovanul se duce la vale, apa e uda, focul e cald, etc. pe care toata lumea o percepe la fel. Cu diferenta ca unii o accepta si altii nu.

M:) a scris:

Cum deosebiti nebunia?

Cu cat cineva sustine mai mult lucruri care nu se potrivesc cu realitatea, fiind indiferent in fatza realitatii cu privire la acele lucruri, cu atat nivelul de nebunie e mai mare.

Si cine spune ca tu percepi realitatea in mod corect?

Te grabesti cu...

Pun pariu ca nu la realitati atat de evidente te refereai (desi, pana la urma, si alea ar putea fi rodul imaginatiei noastre) .

In general, oamenii se grabesc sa condamne situatii si aspecte pe care nu le-au trait niciodata, prin urmare pe care nu pot sa faca altceva decat sa le conceapa (mental evident). A se face diferenta intre cei care au afectiuni psihice serioase si diagnosticate cu acte in regula de catre medici, si unii vecini carora si eu recunosc ca ma grabesc sa le pun eticheta dupa cateva observatii superficiale.

Am fost facuta de atata ori nebuna, dar mi s-a zis ca intr-un sens pozitiv, eu m-am simtit doar jignita. Nu imi place ca lumea sa placa pt ca sunt diferita, prefer sa fac parte din turma. Dar am fost facuta nebuna odata, si persoana chiar o credea, dar ce i-am facut, si eu cred ca numai un om nebun ar face-o sau nesimtit, nu stiu.

Kosmotro a scris:

E vorba de nuante aici. Daca parintele nu-i cumpara haine frumoase copilului, inca e ok. Poate ii cumpara banale, urate, fara gust, dar ii cumpara totusi acceptabile in limita normalului.

Dar a trimite copilul la scoala cu haine rupte de atata frecat, vechi, roase in coate, cand tu iti cumperi haine scumpe dupa ultima moda, asta e deja ceva ce bate spre patologie.

Contrastul e prea mare.

Deja ma intreb: simte parintele o nevoie perversa de a umili copilul? Vrea sa-l faca sa retraiasca fortat scenele de umilinta cand el insusi, parintele, era un copil sarac si cu haine rupte? Nu isi da seama ca lumea a evoluat si nu mai sunt in perioada de saracie de dupa razboi?

Nu isi da seama ca supune copilul la niste umilinte zilnice la scoala care il vor traumatiza?

Aceasta normalitate pe care o iau de reper mi se pare a bunului simt, a unei juste masuri, a unei judicioase cumpaniri a lucrurilor. Si daca aceste repere le confrunti cu cat mai multe pareri ale altora, e cam greu sa o iei razna.

Dar nebunul nu se confrunta cu nimeni in pareri, el stie deja ca a lui e singura, unica, perfecta. Aici e problema cu el.

Ca din a lui nu o scoti.

Ai discutat cu nebuni Ligia?

Nu ai observat ca el tot pe a lui o tine?

Aceasta "nebunie" a parintelui poate avea anumite cauze, cum spui tu. Poate mama e amenintata de frumusetea fetitei si vrea sa o "urateasca" lasand-o sa umble in haine jerpelite, pe cand ea se "infrumuseteaza" prin haine de la paris. Deci faptul ca i se pare anormal sa ii cumpere haine copilului poate avea o cauza adanca, de care parintele habar n-are. Atunci mai e nebunie? Daca am discutat cu "nebuni"? Am discutat cu psihotici

Sicily a scris:

Pun pariu ca nu la realitati atat de evidente te refereai (desi, pana la urma, si alea ar putea fi rodul imaginatiei noastre) .

Toata intelegerea noastra pleaca de la realitatile cele mai evidente si simple, luand forme tot mai complexe. Corecta intelegere a realitatilor mai putin evidente se sprijina pe corecta intelegere a realitatilor cele mai evidente, ceea ce incepe sa evidentieze realitatile imediat urmatoare mai putin evidete si sprijina astfel corecta intelegere a acestora. Si tot asa pana la intelegerea corecta a intregii realitati, care este absoluta.

Ligia1 a scris:

poate avea o cauza adanca, de care parintele habar n-are. Atunci mai e nebunie? Daca am discutat cu "nebuni"?

Omul normal cu trasaturi accentuate poate discuta pe marginea problemei sale, in cele din urma e capabil sa admita ca are o problema, sa incerce macar sa o constientizeze si sa o rezolve cat de cat. Nebunul are aceeasi problema, dar nu poti discuta cu el. Va folosi mii de mecanisme de aparare: negare, proiectie, umor, sau altele cum ar fi minimalizare, schimbarea subiectului, crispare care sa-ti arate ca nu e de glumit si sa schimbi tu subiectul, etc.

Si pana la urma, daca nu da in cap la nimeni, si nu vine familia sa-l bage la balamuc, va mai fi diagnosticat ca nebun?

Si atunci care e diferenta intre el si nebunul care are aceeasi minte rigida cu idei fixe, dar care ajunge la balamuc pt ca si.-a pierdut controlul (tot din cauza mintii rigide) sau ca il aduce familia exasperata?

Kosmotro a scris:

Nebunul are aceeasi problema, dar nu poti discuta cu el. Va folosi mii de mecanisme de aparare: negare, proiectie, umor, sau altele cum ar fi minimalizare, schimbarea subiectului, crispare care sa-ti arate ca nu e de glumit si sa schimbi tu subiectul, etc.

Ai exemplificat bine neacceptarea realitatii de care vorbeam mai devreme.

Kosmotro a scris:

Si pana la urma, daca nu da in cap la nimeni, si nu vine familia sa-l bage la balamuc, va mai fi diagnosticat ca nebun?

Si atunci care e diferenta intre el si nebunul care are aceeasi minte rigida cu idei fixe, dar care ajunge la balamuc pt ca si.-a pierdut controlul (tot din cauza mintii rigide) sau ca il aduce familia exasperata?

Realitatea este ca toti suntem nebuni intr-o anumita masura. E doar o diferenta de nivel pe diferite aspecte ale realitatii, ceea ce produce efecte diverse de la un nebun la altul. Dealtfel nebunia reprezinta prostie exagerata manifestata pe diferite aspecte ale realitatii. Iar prostia este refuzul acceptarii ralitatii. Prostia la randul ei deriva din egoism.