Început de amoramo44, Joi 29 dec 2005 · 146 răspunsuri · 67.899 vizualizări
Rodica` a scris:La o cabana la munte ...
Sau altundeva intr-un local, e ideal de comandat o friptura la gratar sa se distruga si toti microbii de la atingeri si care se vede usor daca are vre-un defect. Asta e parerea mea si nu deviez de la ea, altfel caltabosuri doar de la rude si bine cunoscuti as manca!!!
Asta e REŢETA care i-a făcut pe juraţii MASTERCHEF să spună "Sărut m
ANII 1500: Vodă Petru Cercel dăruia haine tuturor
Italianul Franco Sivori, secretarul domnitorului Petru Cercel (1583-1584), relatează în scrierile sale că ziua Crăciunului era o zi a bucuriei şi a iertării: “Toţi duşmanii se împacă, oamenii îşi fac daruri unul altuia şi de la cel mai mare şi până la cel mai umil, toţi vin la curtea principelui pentru a i se închina aducând daruri, care un lucru, care altul”.
Domnitorul, care asista la slujba de Crăciun la Mitropolie, obişnuia să dăruiască veşminte nu numai dregătorilor şi slujbaşilor, ci tuturor curtenilor şi oştenilor, fiecăruia după rangul său, “unora, ţesături de mătase, altora, stofe de lână”.
După schimbul de daruri, toţi petreceau, cântau şi se veseleau. În ziua următoare, domnul dăruia mâncare şi veşminte cerşetorilor, apoi boierilor şi oamenilor de rând.
ANII 1600: Ospeţe cu carne de vânat, pe vremea lui Matei Basarab
Banchetul de Crăciun de la curtea din Târgovişte a voievodului Matei Basarab (domnitor între 1632- 1654) era organizat după o vânătoare care azi l-ar face invidios pe Ion Ţiriac.
Basarab pleca însoţit de un alai impresionant şi revenea victorios, cu o pradă uriaşă pentru ospeţele de la Curte, după cum a povestit în “Jurnal de călătorie în Moldova şi Valahia” arhidiaconul Paul din Alep, care a ajuns la curtea domnitorului român în toamna anului 1653.
“Este un obicei străvechi al domnilor să dea cu prilejul ajunului Crăciunului şi al Sâmbetei luminate un ospăţ domnesc din vânatul lor, în a doua zi de sărbătoare. Erau peste 10.000 de oşteni aleşi dintre cei mai viteji şi mai neînfricaţi: sârbi, bulgari, albanezi, greci, unguri, turci, munteni. Seara s-au întors cu mare pompă. În spatele trăsurii domneşti veneau care încărcate cu vânat: mistreţi, iepuri, vulpi şi urşi pentru petrecere, apoi păsări sălbatice - cocori, găini sălbatice, porumbei şi altele”, scria arhidiaconul în cartea sa.
În dimineaţa de Crăciun, domnul obişnuia să ofere în dar veşminte scumpe boierilor săi, la fel cum şi aceştia veneau în perioada Crăciunului cu plocoane la domnitor, după rang şi avere. Apoi, voievodul participa, cu suita sa, la slujba din dimineaţa de Crăciun.
La terminarea slujbei, se împărţeau coliva domnească şi colacii, iar după ce era binecuvântat de patriarh, principele arunca bani săracilor şi ostaşilor prezenţi. Ceremonialul era urmat de ospăţul domnesc de Crăciun, ce reunea la Curte, la masa voievodului, toţi boierii ţării.
“Când se aduceau farfuriile cu bucate de la bucătărie în sala de mâncare situată sus, se băteau tobele, tamburinele, se cânta din fluiere, se sunau trâmbiţele, iar muzica le întovărăşea. Se făcea astfel ori de câte ori bea domnul. După ce cânta muzica, se trăgeau trei lovituri de tun de se cutremura pământul. Această petrecere a ţinut până seara. Matei Basarab stătea cu capul descoperit. S-a băut la acel mare ospăţ cu cupe mari de o oca de vin (o oca = 1,288 l), mai întâi fiecare câte trei cupe în cinstea sărbătorii, în al doilea rând, alte trei cupe în sănătatea domnului nostru patriarh (Macarie al Antiohiei), în al treilea rând, mai multe cupe în cinstea numelui domnului. Nimeni nu putea să refuze să bea, căci datina cerea ca oricine sta cu el la masă să bea în felul acesta până în clipa în care se aduceau lumânările, acesta fiind semnalul plecării”.
Paul de Alep a fost un arhidiacon sirian care l-a însoţit pe patriarhul Macarie al Antiohiei, tatăl lui, în călătoriile sale în Ţara Românească şi Moldova. Născut în jurul anului 1627, în localitatea Alep, din Siria, a ajuns pe meleagurile noastre “nu pentru plăcerea ori bucuria preumblării (...), ci mânat de asprele poveri şi de sărăcia acelor vremuri”, mai precis pentru a strânge banii pe care scaunul patriarhal îi datora Porţii Otomane. Cei doi au fost găzduiţi şi ajutaţi în efortul lor misionar de cei doi domni români, Vasile Lupu şi Matei Basarab.
ANII 1700: Vodă Callimachi dansa pe muzică turcească
O sută de ani mai târziu, logofătul Gheorgache descria în Condica sa obiceiurile de Crăciun din Moldova anilor 1752, pe vremea lui Vodă Grigore Callimachi:
“În dimineaţa zilei de Ajun, Domnul ese din lăuntru de la casa ce se cheamă Mabei şi vine în Spătărie şi şade în domnescul scaun. Şi vrând ca să iasă la biserică, acel ce este vel spătar (dregătorul care purta la ceremonii spada şi buzduganul domnesc - n.r.) închinge sabia cea împărătească peste umăr şi ia buzduganul în mâna dreaptă, ţinându- l rezemat pe umărul său; şi cel ce este vistier mare, ţinând în mâna sa cuca (căciulă înaltă împodobită cu pene de struţ - n.r.) o pune în capul lui vel spătar.
Apoi, sculându-se Domnul din scaun, cu toată parataxis (orânduiala boierimii sale - n.r.) merg la biserică. Aici, domnul este întâmpinat de Mitropolitul Ţării, episcopi şi boierime, care-l primesc cu smerită plecăciune. Ajuns în mijlocul bisericii, Domnul se închină către icoana Mântuitorului Hristos şi către icoana Precistei, apoi către uşile împărăteşti, după care se sue în strana domnească. După ce fiecare şi-a ocupat locul şi liniştea domneşte în sfântul locaş, soborul de preoţi în frunte cu Mitropolitul încep a înălţa rugi către Dumnezeu Atotputernic.
După ce toţi s-au miruit şi au luat anaforă, Domnul părăsind biserica se îndreaptă către Spătărie. La uşa bisericii el este întâmpinat de căpitanul de vânători şi vânatul lor: cerbi, ciute, capre, râmători sălbateci, iepuri şi alte păsări ce pot vâna. Ajuns la spătărie, Domnul îşi ocupă tronul, iar curtea întreagă şi înaltele feţe bisericeşti vin de i se închină.
După tropar, Mitropolitul, Domnul, beizadelele, Episcopii şi toţi boierii se ridică în Picioare, şi preotul ce a slujit Liturghia dă icoana în mâna mitropolitului şi sărutând- o o dă Domnului spre sărutare. Îndată se slobod tunuri şi începe meterhaneaua (muzică turcească - n.r.)”.
Constantin Brâncoveanu oferea plăcintă cu 50 de galbeni
Din Ţara Românească, pe vremea lui Constantin Brâncoveanu, secretarul italian al domnitorului a lăsat o mărturie scrisă despre datinile de sărbători: ceremonia înmânării darurilor lui Vodă avea loc de Crăciun, când demnitarii veneau la Curte cu “covoare persiane sau potire turceşti, cu capace de argint aurit, lucrate artistic, cu flori în filigrană”.
Tot în timpul acestei ceremonii avea loc discursul logofătului, care, în numele tuturor, “urează Principelui şi familiei sale toate fericirile pentru binele patriei, guvernată de el cu dreptate şi părintească milă”.
După discurs, boierii sărută pe rând mâna Voievodului, care le mulţumeşte în puţine cuvinte, asigurându- i de dorinţa sa de a guverna patria ca părinte şi nu ca stăpân, după care ceremonia ia sfârşit. Ceremonialul mesei de Crăciun era asemănător cu cel de Anul Nou sau chiar de Paşte.
Dacă unul dintre comeseni strănuta la masă, i se dădea un pahar cu vin şi i se făceau daruri în ţesături de postav sau atlas. La încheierea ospăţului, se aducea o plăcintă mare, în care se aflau 50 de galbeni, dar şi răvaşe amuzante. Del Chiaro aminteşte şi de coşurile cu cozonaci, care încheiau ospăţul de Crăciun.
Colindătorii mergeau cu Steaua şi Vicleimul sau IroziiŞi în urmă cu sute de ani, după slujba de la biserică, în ziua Crăciunului urmau ospeţele. Apoi, copiii ieşeau seara cu Steaua. În paralel cu Steaua, se mai umbla şi cu Vicleimul sau Irozii. Se reconstituia tabloul Naşterii Domnului: în frunte mergea Irod, urmat de cei trei magi, Balthazar, Gaspar şi Melchior, apoi veneau Îngerul, Călugărul, Ciobanul şi ostaşii. Vicleimul a fost interzis în Bucureşti din 1896, din cauza celor care urmăreau doar câştigurile băneşti şi se încăierau cu alte cete de colindători.
VasiBradul împodobit a intrat greu în tradiţiile româneştiBradul de Crăciun, împodobit şi luminat, a intrat în obiceiurile locurilor noastre la sfârşitul anilor 1800, preluat de la germani. Saşii înstăriţi din Bucureşti au fost primii care au avut astfel de ornamente, iar românii au fost scandalizaţi, printre cei mai aprigi contestatari fiind Petre Ispirescu: “Nu mai văzusem decât pe la morţi - scrie el - un aşa pom împodobit, fiindcă pe la noi de pomul Crăciunului nici pomeneală nu era”.
Aşadar, aici era obiceiul împodobirii bradului la moartea unui tânăr “nelumit” sau a unei fete nelogodite, în vreme ce la nuntă se folosea un brad neîmpodobit. De vină pentru acest “intrus” în obiceiurile românilor ar fi fost, în opinia lui Ispirescu, “cei procopsiţi care au călătorit în Apus”, tinerii care au studiat în străinătate şi au adus cu ei obiceiuri străine, apoi doicile nemţoaice şi franţuzoaice.
Scriitorul considera bradul împodobit o ameninţare la adresa tradiţiilor noastre. T.T. Burada scria în 1897, în “Datinele poporului român”, despre copacul Crăciunului: “Introducerea acestui obicei al copacului în bătrâneştile noastre datini nu face decât să răspândească un venin primejdios în neamul nostru românesc”. Abia după 1900, brăduţul împodobit a devenit un simbol al bucuriei.
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/cum-petreceau-boierii-sarbatorile-561742.html#ixzz3uo9tUl9e
Supa de Pui fac dimineata devreme ca fiul nu se simte bine, a prins ceva raceala si nici nu m-a sunat, fiica mi-a spus azi ca rau i-a fost azi noapte.
Trebuie sa-l pun pe picioare fiul, ca vrea anul asta sa manance un pilaf foarte bun ca n-a mai mancat demult, deja am emotii sa nu cumva sa stric ceva in metoda de preparare, deja am preparat toate mirodeniile si totul asteapta doar START-ul la sarit in cratita.
Am de cumparat un alt pui daca pe asta-l pun in supa ...
Sper ca la masa festiva de Vineri la pranz cu toti vom fi sanatosi si ne vom bucura macar de o supa ca sotul tocmai se lasa de mancat carne ca sa ma incurce bine la socoteli. I-am promis o mare coliva cu luminari si inca niste specialitati de sezon.
Am cumparat la pret redus si taritze dar si fulgi de ovaz el va aduce frunzele verzi sa le oparesc si sa-i aranjez pe un platou.
Snitel din piept de pui o sa mai avem cu multe feluri de garnituri, salate si fructe.
Roasted Root Vegetables este o garnitura excelenta langa fripturi festive ca nu are reteta fixa, se folosesc ce are fiecare si oricum este elegant ca nu sint fierti si prea moi ci putin crocanti sau mai a la dente legumele. Se pot taia care cum vrea, la fel se poata aroma cu cine ce vrea, nu exista regula doar sa nu se taie pe mana cand curata legume mai tari la coaja precum rutabaga, gulia, dovleacurile de iarna, ridichi sau chiar morcovi. Se pot folosi pastarnac si radacina de patrunjel, telina, ceapa usturoi, cartofi, cerul este limita. Se pun intr-o tava si in cuptor, se amesteca macar odata si devin super legume langa orice salata nu numai fripturi. Pe langa un pic de ulei se poate adauga si vin rosu sau alb sa faca aburi, crengute de mirodenii dezirate, si cubulete de unt cand sint gata.
Soriciul si toba "ca la mama acasa" te rup la buzunar
http://stirile.rol.ro/soriciul-si-toba-ca-la-mama-acasa-te-rup-la-buzunar-967886.html#ixzz3vDIZAxan
************************************
"E musai sa pui pe masa niste carnaciori, piftie, friptura si niscaiva sorici sau jumari." ... scrie in articol, insa eu nu sint de acord, ca sorici
n-are ce cauta pe o masa festiva si nici restul decat friptura cu garnitura de orez sau altceva si muraturi.!!!
Este o parte inferioara si nu chiar aratoasa al animalului, nu-i vad importanta deloc pe masa intre felurile pregatite, practic nici nu stiu sub ce forma se pune pe masa ca n-am stat langa o masa din asta inca!!! Noi secuii nu ne inchinam la acest subprodus, poate acum e la moda ca totul se copiaza intre traditiile neamurilor conlocuitoare, dar candva nici n-am auzit ca ar avea prea speciala folosinta pielea de porc. Bunicul avea abator dar si tata a fost macelar, insa acest cuvant nu s-a auzit deloc nici intre ucenicii care erau tot timpul acolo la practica in curte ca aveam si magazin de vandut carne si mezeluri, sandviciuri, si un bar pe langa macelarie, unde se vindea si tigari pe langa alcooluri ca era langa gara CFR si circulatia era mare.
Toba la fel este un mezel si se mananca de obicei dupa amiaza, nu este mancare de pranz sau de cina!!! Practic toba trebuie sa stea la afumat o vreme dupa ce a fost presat si lasat sa se scurga de extra grasimi, nu se mananca imediat dupa ce s-a racit. Jumerii macar sint ceva de dupa sarbatori cand nu mai este toba sau caltabos cu ficat, prajit dar rece, se manca in loc de pateu de ficat pe felii cu muraturi.
Daca s-ar sorta putin cele prelucrate din porc si asa s-ar manca, n-ar fi bolnavi sau mai rau cu ocazia sarbatorilor.
E doar opinie personala ca fiecare dupa plac savureaza bunatatile, dar acel soric n-am unde sa-l clasific inca, poate in piftie este bun la fiert ca are colagen si pe urma de aruncat la caini!!! ... sau se ruleaza cu ceva ca sushi si rece se feliaza pentru cunoscatori si cei cu stomacul captusit cu tabla ... 
Mai e si scump pe deasupra!!!
Meniul de Crăciun al boierilor şi burghezilor în anul 1937. Cu ce se ospătau
Am găsit, într-un vechi' ' carnet de bal'' lista pentru masa de Crăciun, anul 1937, listă făcută de dom’ Pascale , negustor şi meseriaş cinstit şi stimat din Obor şi de doamna sa Uţa , băcăniţă cu marfă bună şi ieftină dar şi proprietară a multor terenuri din jur, aflate pe foaia de zestre – de pe Maşina de Pâine , numărul 52, lângă Fabrica de sifoane, la bariera Oborului.
Pe la ora 13, în ziua de Crăciun , se strângeau musafirii: d’alde Malaxa, Asan şi Predoleanu, boierii Şerbănescu, Florescu şi Ştefănescu, generalul Petroff, avocatul Petrovicescu, ambasadorul X şi consul Y.
Întâi se servea domnilor care se aşezau la masa uriaşă de 24 de persoane, cu farfurii de porţelan de Bavaria cu două spade, albastre încrucişate , şi tacîmuri de argint sterling englezeşti , se servea alune sărate şi ţuică de Văleni . Doamnele se învârteau pe la bucătării, „îşi pudrau nasul” iar copiii deschideau cadourile aflate sub Pomul de Crăciun . Apoi doamnele, vesele şi foarte bine dispuse cu mastică de Chios – începeau să umple masa.
Ouă umplute , cu o pastă al cărui secret s-a pierdut, dar cred că era pe bază de ficat de pasăre , unele poate şi cu anşoa , decorate cu frunzuliţe de pătrunjel sau murături, roşii umplute cu brânză de vaci de la olteni , mezeluri, neapărat salam de Sibiu , ghiudem , babic , kaizer , trei-patru feluri de brânzeturi , caşcavaluri , Camembert . Totul aşezat pe platori mari de alpaca argintată ! Măsline naturale marinate , nu din cele negre . Se aduceau sticlele de ţuică , neapărat de Văleni şi Piteşti .
Apoi venea marea salată de beuf , făcută din maioneză pregătită în casă cu ouă de la Săruleşti şi cu un ulei special adus din Albania , nu, nu ulei de măsline, altceva, dar nu se mai ştie calitatea în ziua de astăzi ! Cu o cruce mare, roşie, din murături roşii, gogoşari, peste maioneză strălucitoare. Pâine albă şi neagră , de pe Lizeanu .
Erau la rând, tremurând de nerăbdare, piftia de porc şi de curcan cu murături şi felii de ou în aspic .
Apoi se făcea o mică pauză, domnii vorbeau de afaceri, politică şi curse de cai, iar doamnele despre modă, copii şi actori.
Icre, şalău şi apoi sarmale
Iarăşi doamnele se ridicau de la masă, evacuau farfuriile şi platourile folosite, ca să apară cu alte bunătăţi: icre şi pescărie.
Icre de Manciuria şi Beluga (negre) şi autohtonele icre de ştiucă . Cu lămâi frumos tăiate, în spirale şi la icrele negre se mai adăuga unt de Sinaia şi gălbenuş tare de ou. Pâine prăjită, de la cuptorul de pe Zece Mese .
Apoi urmau şalău cu maioneză în sos alb de lămâie şi somn la grătar . Se servea un vin alb sec , Fetească .
Se mai făcea o pauză, bărbaţii jucau table sau stos, iar doamnele îşi scoteau pantofii înalţi ca să încalţe papuci de blană , de la Braşov .
La un moment dat gazda întreba: „Măi băieţi, dar vouă nu vă este foame?” Semn pentru aducerea celor trei sute treizeci şi trei de sarmale ,cu mămăliguţă făcută cu lapte din mălai de moară de piatră şi smântână tot de la olteni . La sarmale mai apăreau pe masă şi două-trei feluri de muştar, hrean şi alte mirodenii de dres gustul, după poftă. Cine voia putea lua, înaintea sarmalelor, o ciorbică de perişoare sau o supă de pui !
Apoi fără întrerupere, apăreau fripturile de porc , curcan şi vânat , cartofii prăjiţi pai-franţuzeşte , murăturile de multe feluri, gogonele, castraveţi, gogoşari. Apoi mici bucăţele de cârnat , ficat , rinichi , şorici , lebăr , caltaboş , mititei , POMANA PORCULUI ! Două feluri de vin roşu sec , Băbească şi Pietroasele .
Pentru copii se făcea un meniu separat, cu piure şi şniţel vienez !
Cafea de la ”Armeanul „
Cine voia, comanda o cafea , făcută neapărat din cafea braziliană de la ” Armeanul „. Doamnele preferau o ciocolată caldă cu frişcă atunci bătută !
Se mai sta şi se mai discuta preţ de la vreo oră, se puneau la cale logodne şi încuscriri , călătorii şi vacanţe . Undeva, în salonul mic, se auzea un PATEFON , iar domnii invitau doamnele la DANS !
Apoi începeau să fie aduse fructele şi dulciurile , toate odată , ca să aleagă omul şi să se sature numai văzându-le ! Portocale, mandarine, banane, ananaşi, mere, pere şi un… pepene !
Urmau cozonacii , imenşi, parfumaţi, plini de nucă, stafide şi de cacao . Rahat nu se punea pe atunci ! Vinul se schimba cu dulcele Cotnari !
Fursecuri de multe feluri şi mărimi, prăjituri făcute numai în casă, cu gust fantastic, cum nu se mai fac, două torturi , mereu două . Un tort pentru Prunc şi unul pentru Mama Lui, Fecioara Maria !
Apoi urma dansul, „konga” în toată casa, cadourile trăznite pe care şi le făceau unul altuia mesenii, jocuri de societate, glume, bancuri, păcăleli, „mima” etc. Oamenii chiar se distrau cât puteau şi râdeau în hohote ! De Crăciun nu se bea şampanie… doar de Revelion !
Pe la ora zece noaptea se aducea o a doua cafea (sictir caffe) , semn că musafirii trebuie să se cam ducă pe la casele lor.
A doua zi, prin curier, dom’ Pascale şi coniţa Uţa primeau carţile de vizită ale mesenilor cu câte o scrisoare de mulţumire în care se arăta cât de bine s-au simţit…”
Delicioasa friptură (şi perfectă) pentru aceste zile este realizată de Laura Laurenţiu, unul dintre cei mai buni bloggeri culinari din România. Ingrediente (pentru 6 persoane): 1 bucată de cotlet de porc de 1,5 kilograme (adaptaţi greutatea cărnii la numărul porţiilor pe care doriţi să le pregătiţi), 5 linguri de pesmet, 2 căţei mari de usturoi, o linguriţă de rozmarin uscat (sau o rămurică de rozmarin proaspăt), 2 linguri de pătrunjel verde tocat, 6 caise uscate, 6 prune uscate, un măr, un morcov, o ceapă, o ţelină cât un ou, sare, piper, paprika dulce. Preparare: Fasonaţi cotletul, îndepărtaţi grăsimea în exces şi pieliţele. Cu ajutorul unui cuţit bine ascuţit, se desface carnea astfel încât să se obţină un dreptunghi de grosime aproximativ egală (am tăiat o dată de la dreapta la stânga, apoi încă o dată de la stânga la dreapta, desfăcând carnea în trei). Se condimentează carnea cu sare şi piper. Pesmetul, usturoiul, rozmarinul şi pătrunjelul se mixează împreună. Amestecul obţinut se distribuie pe toată suprafaţa cărnii. Se aşază la mijloc fructele uscate. Carnea se pliază de la dreapta la stânga, apoi de la stânga la dreapta, închizând fructele la mijloc. Se fixează cu scobitori pe linia tăieturii longitudinale şi la capete, apoi se condimentează carnea cu sare, piper şi paprika dulce pe exterior. Ceapa, mărul şi morcovul se taie în bucăţi mari şi se aşază pe fundul unei tăvi potrivite ca dimensiune. Se pune carnea deasupra, în tavă se toarna apă (sau vin alb sec) atât cât sunt legumele, se acoperă cu folie de aluminiu şi se dă la cuptorul preîncins la 200ºC. După o oră, se scoate tava şi se întoarce carnea. Se acoperă la loc cu folia de aluminiu şi se mai lasă 45 de minute. După acest timp, folia de aluminiu se îndepărtează şi friptura se mai lasă în cuptor cât să se rumenească pe ambele părţi. Când e gata, se acoperă şi se lasă să se odihnească 15-20 de minute. Se scoate carnea şi se păstrează la cald, iar sosul se pasează (eu l-am mixat cu blenderul de mână). Se ajustează gustul sosului cu sare şi piper, se scot scobitorile şi se taie friptura în felii egale. Se păstrează în sos, acoperită. Se serveşte caldă alături de garnitura preferată şi sos sau numai cu sos şi salate etc. Indiferent cu ce veţi alege să serviţi, va fi la fel de bună.
Sarmale, varianta mănăstirească
Una dintre cele mai cunoscute măicuţe de la noi, Sofronia, de la Mănăstirea Agapia, vă prezintă o reţetă clasică, de neînlocuit la masa de Crăciun: celebrele sărmăluţe. „Instrucţiunile” au fost publicate în cartea „Poveţele maicii Sofronia”, de Alexander Reinhardt, apărută la Editura Ştefan. Ingrediente: 750 de grame de carne de porc (pulpă); 750 de grame de carne de vită; varză acră; un pahar de orez; sare; piper; boia de ardei; cimbru; mărar uscat; o ceapă medie; borş sau zeamă de varză; trei, patru roşii sau bulion; slănină/feliuţe de costiţă. Trebuie să tocaţi carnea de porc şi pe cea de vită. Adăugaţi ceapa tocată mărunt, orezul, piper, sare şi mirodenii după gust. Se pregătesc foile de varză. “Mai întâi împachetăm părţile laterale spre centru, unde se află umplutura, apoi rulăm în lungul foii de varză, astfel încât sarmaua să nu se desfacă prea uşor. Sarmalele se aşază în oală astfel: la fund se pun bucăţele de grăsime sau feliuţe de costiţă, apoi se acoperă cu varză acră tocată fideluţă; peste acest «pat» se pun sarmalele aranjate frumos în cerc. (…) Ultimul strat trebuie să fie de varză tocată. Umplem cu borş sau cu zeamă de varză îndoită cu apă. Adăugăm piper boabe, felii de tomate sau bulion. Sarmalele se pun pe maşina de gătit descoperite la început; după trei sferturi de oră, se acoperă. Se lasă, la foc mic, să fiarbă trei-patru ore, până când orezul este şi el fiert; din când în când, mai scuturăm vasul ca să nu se prindă la fund. (…) Cu cât se fierb mai mult, cu atât vor fi mai gustoase”, sunt sfaturile maicii Sofronia.
Cozonaci ca acum 150 de ani
Modul de preparare a cozonacilor a fost descris pentru prima dată în 1841, de către Mihail Kogălniceanu şi Costache Negruzzi, în celebrul volum de bucate „200 reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti”: „Ia trei ocă (n.r. – 1 oca=aproximativ 1 kg) de făină, faci plămădeală cu o litră (n.r. – aproximativ 250 g) de drojdie de bere şi cu una litră de lapte, puind şi trei ouă întregi. Laşi de dospeşte frumos şi pui două litre şi jumătate de lapte, 18 ouă întregi, trei litre de unt topit, sarea trebuincioasă şi frământându-l până ce se desprinde de mâini. Apoi lasă de dospeşte frumos şi, după ce au dospit bine, întoarce aluatul, îl mai lasă puţin de şede, pe urmă, făcând cozonaci, îi ungi cu gălbenuş de ou şi-i dai la cuptori”.
Pain perdu din cozonac uscat
Chef Vasile Nicolae vă prezintă reinterpretarea unui desert clasic franţuzesc. Secretul? Folosiţi cozonac (poate să fie şi uscat). Ingrediente: cozonac cu cacao – 1 buc., lapte – 1 litru, baton de vanilie bourbon – 2 buc., miere – 100 g, ouă – 3, unt – 400 g, smântână lichidă – 300 ml, zahăr tos – 400 g, îngheţată – 200 g, mentă – 1 vârf (pentru decor), migdale – 20 g, alune de pădure – 20 g, fistic – 20 g. Cozonacul se porţionează în şase bucăţi. Migdalele, alunele, fisticul se amestecă cu 100 g zahăr ars, apoi, după răcire, se zdrobesc, rezultând krantz. Laptele se dă în clocot cu mierea şi cu batoanele de vanilie. După răcire se încorporează ouăle bătute şi în acest lichid se înmoaie, pe o parte şi pe alta, feliile de cozonac, până când tot lichidul este absorbit. Feliile se prăjesc pe ambele părţi în 100 g de unt la foc mic. Din restul de zahăr, smântână şi unt se realizează un sos caramel. Se serveşte cald, glasat cu sos caramel, krantz şi îngheţată malaga (rom şi stafide) care, din cauza temperaturii, se va topi şi va îmbunătăţi sosul caramel.
În aceste zile aproape la fiecare casă de români care sărbătoresc crăciunul, sau se pregătesc pentru revelion 2016, friptura de porc este prezentă pe masă. Fiecare o gătește în felul lui, dar rețeta pe care v-o punem la dispoziție cu siguranță vă va face să vă lingeți pe degete în noaptea dintre ani.
Ingrediente:
800 g pulpă de porc, feliată subţire (6 bucăţi)
55 g unt
60 ml sos de soia
7-8 fire de ceapă verde
2 căţei de usturoi
sare
piper
Mod de preparare:
Untul se topeşte pe foc, într-o tigaie încinsă bine. Se adaugă sosul de soia şi se omogenizează. Ceapa verde se curăţă, se taie mărunt şi se sotează în uleiul încins. Când este aproape gata, se adaugă usturoiul mărunţit şi se mai lasă 1 minut.
Bucăţile de carne se dau cu sare şi piper, apoi se pun în tigaie, se acoperă cu un capac şi se gătesc 8-10 minute pe fiecare parte. Când capătă o culoare maronie uniformă, se ia capacul şi se mai gătesc 10-15 minute, la foc mediu. Friptura se serveşte caldă.
Idei pentru masa de Revelion sint diverse, dupa numarul de participanti si dieta musafirilor dar mereu durata seratei dicteaza si varietatea pe masa.
Feluri grase pentru bautori seriosi de alcool, aici pot fi etalati toate mezelurile din porc daca a mai ramas ceva de la Craciun ... sorici, toba, carnati,
jumeri, slanina,costita, kaiserfleisch etc., iar pentru cei care tin dieta merge si un platou de tuna abia grilata cu busuioc si alte verdeturi.
Paine de toate culorile si tipuri de pe market, muraturi, ceapa si mustar acopera necesarul de mancare pana dimineata!!! Ar fi inutil ciorbe acre sau fripturi, piftie sau sarmale ca nu se poate manca noaptea asa de mult iar timpul trece asa de repede ... ceva dulce langa sampanie si la anu' si La Multi Ani!!!