Polyamory/polyfidelitate/relatii deschise

io da. :roll: ;) ;) ;) :(

Si eu pot sa vin cu cateva exemple de langa mine ...

Cert e ca cei care rezista mult intr-o relatie cu siguranta sunt familiile clasice gen barbatul aduce banii-n casa si el comanda,femeia pleaca capul tot timpul in fata masculului,o bate o injura vine beat si totusi hai ca poate se schimba sa ii mai dea o sansa.

El,barbatul,pentru el e ceva normal ceea ce face,asta trebuie sa faca un barbat cu femeia lui,sa ii stie de frica, altfel o pierde,si rusinea e mare pentru el.Femeia indura cat indura si se tot gandeste ca poate se schimba,pana cand apare copilul sau copiii si atunci situatia e compromisa,femeia toata viata o sa vina cu replica de dragul copiilor am stat cu el,vai da' cate am indurat si cam asta e relatia care dureaza cel mai mult,intre 2 oameni cu IQ-ul sub media maimutei.

Totusi nu generalizez,exista si cazuri fericite de relatii stabile,insa sunt din ce in ce mai mult pe cale de disparitie.Mai exista si relatiile ok in care un partener e net superior celuilalt,e prost dar e frumos iar eu stau cu el doar pentru ca e frumos,si mai e un avantaj, stiu si pot sa il si manipulez.

Cea mai ok relatie pentru o femeie e cu un bisexual,eu asa cred,ce ziceti (fetelor) ?

Iar in legatura cu relatiile deschide,daca fiecare partener merge pe principiul nu dau cioara din mana pe vrabia de pe gard e ok, probabil rezista relatia.

Alexandru.Ro a scris:

Iar in legatura cu relatiile deschide,daca fiecare partener merge pe principiul nu dau cioara din mana pe vrabia de pe gard e ok, probabil rezista relatia.

Da, ai nevoie de o relatie initiala foarte bine consolitata, altfel toata starea euforica a inceputului relatiei noi, se poate sa fie sfarsitul pentru prima!

Daca exista indoieli sau probleme de substrat "netratate" in relatia initiala, sa fii sigur ca vor iesi la suprafata vulcanic, odata ce apare o a treia persoana.

Deci cum spui, trebuie sa fii foarte devotat "vrabiei" din mana pentru a prinde "cioara" de pe gard, si a le pastra pe amandoua :roll:

Nu mi s-a intamplat. De obicei cand ma indragostesc de o fata, ma gandesc doar la ea. Nu cred ca as putea iubi pe altcineva avand in vedere faptul ca pe actuala o iubesc din cls a 9a :roll:

mada_ina84 a scris:

Da, ai nevoie de o relatie initiala foarte bine consolitata, altfel toata starea euforica a inceputului relatiei noi, se poate sa fie sfarsitul pentru prima!

Pentru majoritatea asta functioneaza destul de bine :roll:, adica se sfarseste o relatie, incepe una noua, si fiecare din relatia initiala se duce pe drumul lui, evolueaza separat ca persoana... Cand doi oameni nu se mai potrivesc suficient de mult pentru a isi continua evolutia spirituala impreuna, cei mai multi gasesc de cuviinta sa se desparta, pentru a isi gasi fericirea in alta parte.

Sa vrei sa ai si vrabia din mana si cioara de pe gard e o dorinta comuna, de obicei a barbatilor trecuti de prima tinerete, care dupa o partida de sex cu amanta mai tanara si "ferma-n toate cele", vor sa vina acasa la nevasta, sa gaseasca masa pusa, curat in casa, cumparaturile facute, hainele spalate si calcate pentru a doua zi de munca...Iar dupa munca sa mearga la amanta, sa stea 2-3 ore, sa vina inapoi acasa si tot asa... Inteleg sa vrea, pentru ca omul e egoist si lacom prin natura lui, si de vrut putem sa vrem orice. Dar ca nevasta sa accepte (sau sotul, cand e vorba de viceversa), asta chiar mi se pare deplasat, pentru ca un asemenea compromis contravine rolului ei de nevasta - nevasta, nu menajera, si legamantului facut de doi soti unul altuia.

O relatie care te face nefericit e una pe moarte; ori inveti sa renunti la pretentiile pe care le ai (ca omul de langa tine sa fie perfect) si il iubesti asa cum e, ori cauti altul; nu poti sa iei jumatate dintr-unul(jumatatea care-ti place) si jumatate din altul si sa faci unul singur...Vorba vine, normal... Ori iubesti omul asa cum e ori ii dai drumul; asa vad eu lucurile; de obicei esti in stare sa vezi ce atarna mai greu in balanta, partile lui bune sau defectele.

Stii vorba aia, cand sunt doi cai inhamati la un car, dar unul trage hais si altul trage cea, pana la urma carul se face praf...

Ori intr-o relatie din asta deschisa cauti lucruri fundamental diferite la cei doi. Stiu ca omul poate iubi doua persoane in acelasi timp; unii mai au si ghinionul asta. Dar sa ii pretinzi partenerului sa il accepte pe celalalt si sa concretizezi aventura, ducand-o la nivel fizic, e deja alta poveste...

Mie dorinta de a avea o astfel de viata (ma refer la relatii deschise, nu la sentimente pentru doua persoane, care nu duc neaparat la asa ceva) mi se pare culmea egoismului, pentru oricine o practica, scuza-mi cuvintele dure. Asa, fiecare individ se considera liber sa ia de la altii ce-i convine, fara sa dea ceva inapoi, spiritual vorbind. Ori cand te legi de cineva pe viata, il accepti cu bune si cu rele; primesti ce are de oferit dar ii si dai iubirea ta neconditionata - atentie, ce fac oamenii in relatii deschise nu se poate numi iubire neconditionata, pentru ca ceva ii lipseste partenerului, de te duci sa cauti in alta parte.

Tu prezinti situatia ca fiind o persoana care da iubire pentru ca are enorm de multa de dat... Eu vad altfel situatia - tu de fapt iei de la unul si de la altul ce au de bun. Ai doua mere, sa zicem (sa fac si eu o analogie cu fructele). Cand fiecare mar e moale si flescait pe jumatate, tai din fiecare jumatatea stricata si o mananci doar pe cea buna, si te saturi cu amandoua, pentru ca fac cat un mar intreg. Toti avem jumatati stricate. Dar daca poti face asta cu merele, nu o poti face cu oamenii, care au suflet, constiinta de sine, respect de sine. Nu poti sa faci un iubit perfect din jumatate de Ionel si jumatate de Gigel, ca nu merge. Tu cum te vei simti cand si Ionel si Gigel isi vor gasi o persoana care sa aiba calitati acolo unde tu ai defecte...?

Asta cu datul de iubire care nu se mai termina e o masca prin care oamenii se amagesc pentru a-si justifica fata de ei insisi lacomia si lasitatea, imposibilitatea de a face compromisuri, de a-i accepta lipsurile celui de langa el. Ei nu dau, ci iau. M-a fascinat mereu puterea omului de a imbraca un adevar viermanos intr-o aura pozitiva, pentru a isi justifica el insusi calea gresita ta pe care a luat-o. Dar sa-ti mai spun un lucru - o cale gresita si distructiva conduce pe viitor catre trei alte carari :

1- trezirea la adevar;

2- continuarea stilului de viata cu remuscari si ura de sine, apoi schimbarea sau autodistrugerea;

3- cea mai periculoasa cale, pentru tine si pentru altii : cand te autoconvingi ca ceea ce faci e atat de frumos incat trebuie sa-i initiezi si pe altii in "tainele" acestui stil de viata.

FNF a scris:

Nu mi s-a intamplat. De obicei cand ma indragostesc de o fata, ma gandesc doar la ea. Nu cred ca as putea iubi pe altcineva avand in vedere faptul ca pe actuala o iubesc din cls a 9a :roll:

Si noi dintr-a 10-a suntem impreuna ;) (eu cu sotul)

pentru finnian, dintr-un motiv sau altul nu pot da reply direct.

"Pentru majoritatea asta functioneaza destul de bine pardon.gif, adica se sfarseste o relatie, incepe una noua, si fiecare din relatia initiala se duce pe drumul lui, evolueaza separat ca persoana... Cand doi oameni nu se mai potrivesc suficient de mult pentru a isi continua evolutia spirituala impreuna, cei mai multi gasesc de cuviinta sa se desparta, pentru a isi gasi fericirea in alta parte. " (finnian)

Da pentru majoritatea functioneaza, se numeste monogamie in serie :( foarte frumos pentru cine isi doreste asta.

Insa eu si sotul meu ne potrivim exceptional de bine. Suntem de 9 ani impreuna si nu avem nici ce-a mai vaga dorinta de a ne desparti. Ar trebui sa uit asta si sa ma despart de el doar ca sa ma pliez pe modelul impus de societate?

"Ori intr-o relatie din asta deschisa cauti lucruri fundamental diferite la cei doi. Stiu ca omul poate iubi doua persoane in acelasi timp; unii mai au si ghinionul asta. Dar sa ii pretinzi partenerului sa il accepte pe celalalt si sa concretizezi aventura, ducand-o la nivel fizic, e deja alta poveste..." (finnian)

Pentru mine nu este un ghinion, este doar felul in care simt, si asta ma face foarte fericita si norocoasa. Sunt oameni care nu isi gasesc toata viata un alt om pe care sa-l iubeasca, eu am gasit doi. Si mai mult, primesc constant dovezi ca sunt iubita :roll: poate ca suna de ca si cand as fi usor euforica.. suna asa pentru ca asa sunt. Sufar de fericire constanta si inevitabila ;))

"Mie dorinta de a avea o astfel de viata (ma refer la relatii deschise, nu la sentimente pentru doua persoane, care nu duc neaparat la asa ceva) mi se pare culmea egoismului, pentru oricine o practica, scuza-mi cuvintele dure." (finnian)

Daca prin faptul ca ma consider singura responsabila pentru a imi indeplinii toate conditiile pentru a fi fericita, tu citest "egoism" OK; de ce crezi ca nu dau nimic inapoi? dau totul inapoi fara nici o retinere plus libertate totala. Barbatii apreciaza mult aceasta libertate (macar cu asta ar trebui sa fim de-accord), chiar si daca uneori nu se concretizeaza. Cu cat ofer mai multa libertate, cu atat constat ca isi doresc mai mult sa fie langa mine, si nu departe de mine.

Nu sunt dure, e ok, apreciez discutia cu tine ;)

"Nu poti sa faci un iubit perfect din jumatate de Ionel si jumatate de Gigel, ca nu merge. Tu cum te vei simti cand si Ionel si Gigel isi vor gasi o persoana care sa aiba calitati acolo unde tu ai defecte...?" (finnian)

In polyamory nimeni nu este "presat" sa fie perfect! citeam raspunsuri la topicul despre idealul feminin.. inevitabil s-a ajuns la clliseul gospodina in casa, doamna in societate, curva in pat. Ghici ce? Eu nu trebuie sa ma chinui inutil sa fiu toate astea, pot fi doar EU cu toate imperfectiunile mele. Este valabil si invers, evident nu?

Cand unul dintre baieti are planuri cu potentialele lor prietene, eu profit de timpul respectiv ori pentru mine, ori pentru a il petrece cu celalalt. Si asta fara sa fiu stresata de gandul ca ar fi careva neglijat (dintre cei doi)

Situatia ideala pentru mine ar fi ca ei sa aiba si alte relatii (serioase, nu doar tentative ca pana acum)

"M-a fascinat mereu puterea omului de a imbraca un adevar viermanos intr-o aura pozitiva, pentru a isi justifica el insusi calea gresita ta pe care a luat-o. Dar sa-ti mai spun un lucru - o cale gresita si distructiva conduce pe viitor catre trei alte carari :

1- trezirea la adevar;

2- continuarea stilului de viata cu remuscari si ura de sine, apoi schimbarea sau autodistrugerea;

3- cea mai periculoasa cale, pentru tine si pentru altii : cand te autoconvingi ca ceea ce faci e atat de frumos incat trebuie sa-i initiezi si pe altii in "tainele" acestui stil de viata." (finnian)

Tu presupui ca "adevarul meu"( optiunea mea/natura mea/ Eu pana la urma) este unul fals, cum spui "viermanos".

Eu spun ca NU exista UN singur adevar, O singura si unica reteta, pentru toti oamenii. "Adevarul meu" si "adevarul tau", pot coexista in aceiasi lume fara ca unul sa il distruga pe celalalt. Doar pentru ca majoritatea il alege pe al tau nu inseamna mare lucru. Majoritatea asta a decis prea multe "adevaruri" ce au condus la holocaust uneori in istorie. Si-a pierdut credibilitatea pentru mine! (ok deviez, scuze)

Daca ti-as spune ca realitatea (acest adevar de care vorbesti) este cea pe care o alegi tu?

Oamenii accepta greu asta pentru ca le da prea multa libertate. Libertatea inseamna foarte mare responsabilitate pentru ceea ce alegi, pentru ca poti alege aproape orice!

Din acest motiv libertatea sperie, produce teama. Nu suntem toti capabili sa ne bucuram cu adevarat de libertate (cititi despre manipularea maselor, legile/ingradirile libertatii exista pentru ca masele sa fie fericite)

Acum, ca am definit ce e cu adevarul asta, pot sa raspund : m-am trezit deja la adevar!

Pe moment nu simt remuscari, iar daca o sa incep sa ma urasc (vezi clar ca nu o fac) o sa fac un update la topic

Este a 3-a oara cand imi declar scopul pe acest forum ;) Nu vreau sa initiez pe nimeni, vreau doar sa existe aceasta informatie disponibila pe net, in romana, scrisa de cineva cu experienta (cata e), nu doar parerile unor jurnalisti ce mimeaza prost ce se intampla afara.

mada_ina84 a scris:

Da pentru majoritatea functioneaza, se numeste monogamie in serie ;) foarte frumos pentru cine isi doreste asta.

Insa eu si sotul meu ne potrivim exceptional de bine. Suntem de 9 ani impreuna si nu avem nici ce-a mai vaga dorinta de a ne desparti. Ar trebui sa uit asta si sa ma despart de el doar ca sa ma pliez pe modelul impus de societate?

In primul rand, ma bucur pentru voi, daca sunteti fericiti.

Ideea mea e alta, si anume ca a te lega pe viata de cineva, continuand sa fii cat vrei de libertin (libertate totala, parca asa am inteles) este un paradox. Atunci la ce sa te mai casatoresti, daca celelalte relatii vor avea statut egal? Din motive de convenienta? E o nepotrivire intre a spune ca ii esti fidel cuiva pe viata si a iti imparti viata si patul cu oricine altcineva pe parcurs. Deci ii esti fidel in ce sens? Ca nu il vei parasi niciodata? Dar vei cauta sa acoperi lipsurile lui prin calitatile altora? E o contradictie, ca si cand te-ai epila pe un picior si pe altul nu :roll: . Ce intelegi prin casatorie de fapt, care e rolul ei pentru tine, daca mereu ai vrut o viata impartita cu mai multi? Intreb sincer, nu agresiv sau altcumva; vreau sa inteleg, atata tot.

Nu cred ca se poate ca substitutul/ substitutele cuiva sa nu ii afecteze viata cu celalalt. Practic e ca si cand toti cei prinsi in aceasta...adevarata retea - cuplul initial, amantii lor, amantii amantilor, amantii amantilor amantilor.... (ca presupun ca toate aceste persoane sunt doritoare de acelasi lucru, modul de viata pe care il descrii) ar dormi intr-un singur pat. Unde se opreste reteaua asta? E ca o "familie" mare si iubitoare...? De ce spun ca toti dorm intr-un singur pat - pentru ca, nu-i asa, au relatii sexuale intre ei. Nu toti intre ei, dar ma intelegi. Sa zicem ca sotul are trei amante, ele au cate trei amanti, amantii cate trei amante etc...Iar sotia la fel... In cazul asta, fiecare, de la un capat la altul al acestei "familii", are o responsabilitate dpdv sexual fata de oricare altul. Ce se intampla cand unul descopera ca are o BTS...? Iti dai seama cat de repede se va raspandi...?Deci repet, nu vorbim de fost si foste, ci de persoane pentru care e la ordinea zilei sa se culce cu mai multi, pentru ca, nu-i asa, au nevoie de diversitate... Unora le e de ajuns sa-si faca griji in legatura cu responsabilitatea sexuala a unui singur partener; sa-ti faci griji in legatura cu 50 de oameni, ale caror boli ar putea oricand sa ajunga la tine, nu mi se pare o fericire. Ce se intampla cand apar copii, care nici nu se stie ai cui sunt, daca fiecare femeie face sex in mod regulat cu mai multe persoane?

Poate nu crezi in Dumnezeu si nu intelegi de ce unii considera monogamia ca fiind corecta. Nu impusa, ci corecta. Uite, de asta ;) , lansand la o parte motivele sentimentale.

Inteleg ca ii iubesti in mod egal. Ce ai face daca unul ti-ar cere sa renunti la celalalt? Sau la acest mod de viata?L-ai mai iubi suficient incat sa faci asta, sau ai iubi mai mult ideea de a avea o relatie deschisa, pentru a putea experimenta mai departe?

mada_ina84 a scris:

In polyamory nimeni nu este "presat" sa fie perfect! citeam raspunsuri la topicul despre idealul feminin.. inevitabil s-a ajuns la clliseul gospodina in casa, doamna in societate, curva in pat. Ghici ce? Eu nu trebuie sa ma chinui inutil sa fiu toate astea, pot fi doar EU cu toate imperfectiunile mele. Este valabil si invers, evident nu?

Asta inseamna ca nu vrei neaparat sa evoluezi, ci sa stagnezi. Omul evolueaza mult intr-o relatie, prin daruire, prin spiritul de sacrificiu - nu in sensul de a nu-i da celuilalt ce ii trebuie, trimitandu-l "la alt ghiseu, unde se da lucrul respectiv", ci invatand sa ii dai ce ii trebuie, sau, daca e ceva incompatibil cu posibilitatile sau principiile tale, lasandu-l si cautandu-l pe cel care ti se potriveste cu adevarat. Ce fel de iubire e asta, daca nu e nevoie sa te straduiesti deloc sa il faci fericit, pentru ca orice nu gaseste la tine, cauta imediat in alta parte...? Una egoista, din partea tuturor "participantilor", pentru ca fiecare trece din poarta in poarta, cauta numai ce vrea el, sa-i fie lui bine. Deci, FIECARE PENTRU EL. Asta numesc eu egoism.

Finnian a scris:

In primul rand, ma bucur pentru voi, daca sunteti fericiti.

Iti multumesc foarte mult. Iti raspund maine la tot ce m-ai intrebat. O seara buna!:cry: