De ce a scazut rata natalitatii atat de mult?

break2 a scris:

"a parte"... pe draku! La cum gandesc unele fete in ziua de azi... Insa, la cum a ajuns tara asta... parca nici nu sunt de condamnat.

Cele care isi iubesc barbatii,in ciuda diferentei de varsta,nu sunt de condamnat.Dar cele care se vand,fara a simiti mare lucru fata de omul cu care traiesc ,ci doar fata de banii lui ..da!Adica in conditii mai grele de viata suntem scuzati daca

uitam de ce e mai frumos in sufletul unui om:dragostea?

break2 a scris:

O cunosti personal de` vorbesti asa?

Eu o cunosc si de aceea mi-am permis sa o dau ca exemplu. Nu este imatura, din niciun pdv. Este doar "prinsa" de nevoile mamei ei.

Nu o cunosc personal.Sunt convinsa ca e o persoana buna cu ceilalti si cu multe calitati.Insa nu e buna cu ea insasi!Nu stie sa aiba grija de sufletul ei.De trup da,insa nu e suficient.Am vazut cateva interviuri cu ea,am urmarita de-a lungul vremii in presa si la televizor etc.Sunt convinsa ca e o situatie grea cea cu mama ei,dar daca ar vrea s-ar descurca,pentru ca e o fata inteligenta.Din pacate ii lipseste inteligenta afectiva.Un om care la varsta ei nu are o viata afectiva stabila(ma refer la partener),cu siguranta are ceva traume emotionale care nu au legatura cu invaliditatea mamei ei.Doar e plina lumea de fete ca ea si nu toate au in familie un invalid.In rest ti-am spus,sunt convinsa ca e o pritena de nota douazeci...dar nu e prietena cu ea insasi!Pentru siguranta emotionala a unui copil,aceasta calitate a parintelui e vitala.De aceea ziceam ca nu stiu cat de bine s-ar descurca cu un copil.Bineinteles ca l-ar iubi enorm si nu ar avea griji materiale.Insa unui copil,nu ii poti da ceea ce tu nu ai:iubire de sine!

PS:Si totusi nevoile mamei ei nu o impiedica sa aiba o viata mondena foarte bogata,sa-si ingrijeasca imaginea in detaliu,sa calatoreasca,sa sustina concerte etc.Toate lucrurile astea au farmecul lor si sunt benefice,insa aparitia unui copil ar reduce mult timpul liber al ei.Daca chiar e asa de prinsa de invaliditatea mamei ei,de ce nu renunta pentru moment la cateva din lucrurile astea?Apoi ar putea plati pe cineva care sa o ajute cu mama.Tatal copilului si familia lui cu siguranta ar ajuta-o cu totii-fie cu mama ,fie cu copilul.Solutii se gasesc,mai ales ca nu are o situatie economica proasta.Insa nu cred ca e pregatita sufleteste pentru asa ceva.Si apoi,nu imi spune ca bunica invalida nu ar muri de fericire sa isi vada nepotelul alergand in jurul ei ,in fiecare zi.Poate ca pana la urma isi va depasi barierele sufletesti si neincrederea in barbati.Ii doresc din suflet!

break2 a scris:

Dar care crezi tu ca este 'genul'? Doar cea merge duminica? Sau cea care face copii spunand "ne da Dumnezeu cu ce sa`i crestem"?

Parintii trebuie sa se gandeasca si la nevoile copilului. Iar nevoile copilului din ziua de azi, nu le putem compara cu cele ale copilului de acum 20-30 de ani.

Bineinteles ca nu!Desi credinta in Dumnezue te ajuta intotdeauna sufleteste(indiferent de religie),deci e un lucru pozitiv al vietii noastre.In acelasi timp exista si femei care in ciuda faptului sunt credincioase practicante,uneori fac greseli enorme fata de copiii si de familiile lor.Ca toata lumea.Deci toti suntem egali.Nu suntem unii mai cu "mot" decat ceilalti.

Ce facem reintitulam topicul "Daniela Gyorfi :din culisele vietii de celibatar ?" sau continuam cu discutia la subiect.Lasa incolo pe femeia asta Lorelai,ne-am impotmolit la ea si dilemele sau succesele vietii ei? Who gives a s*** de ce nu are barbat,sot,prieten,logodnic,copil,catel,peste auriu? Iar daca cineva aici iti spune ca o cunoaste PERSONAL si iti contrazice tie analiza atunci cu siguranta ca balanta credibilitatii se inclina in favoarea lor.

The Unknown a scris:

Un alt motiv insemnat am observat in toate natiile lumii si pe fiecare planeta, care afecteaza tema noastra:

- De ce a scazut rata natalitatii atat de mult? - sint casatoriile cu gay despre care nu se stie acest lucru decat tirziu.

O mare parte din ei inca sint in DULAP si ascund conditia asta, se comporta ca un hetero si urmaresc o viata de familie cu o femeie, pana intr-o zi. Divorturile cu acest motiv sint cu carul unde dupa ani de zile mireasa inca e virgina!!! e vorba de religia musulmana sau secte din africa si alte jungle mai mult sau mai putin umblate, unde asta e conditia esentiala a casatoriei. Statele Unite si Canada cred ca duc recordul acestori relatii legate si dezlegate ca aici sint straini din toate tarile lumii in numar mare si traim cot la cot cu orice neam de om.

serios? si dupa nunta ce motiv invoca pentru a nu consuma casatoria?

break2 a scris:

Nu cred ca exista femeie care sa nu vrea sa simta ceva pt barbatul cu care isi imparte timpul/patul/viata. Dar nu toate sunt atat de norocoase, nu toate pot alege iubirea.

Cand provii dintr`o familie cu multi frati, in care parintii abia au putut sa iti puna ceva pe masa... cand cresti, numai la casatorie din doragoste nu te gandesti. Iti doresti in primul rand ca copii tai sa nu treaca prin ce ai trecut tu. Si, constient sau nu, actionezi in consecinta.

Drumul pe care il alegem fiecare pt a ne indeplini dorintele, depinde de la om la om.

De aceea nu este bine sa judecam- nu toate sunt norocoase ca mine sau ca tine.

Ai dreptate.Inceputurile vietii noastre sunt trasate in primul rand de familia din care provenim.Nu toata lumea are sansa de a fi ghidata spre calea cea buna de catre parinti.Si nu pentru ca acestia nu si-ar iubi copiii,ci pentru ca la randul lor raman niste copii imaturi pentru toata viata.Dar la un moment dat iesim in lume.Si din fericire in jurul nostru sunt foarte multe persoane care merg pe drumul bun.Din acest moment,doar cine nu vrea nu invata.

break2 a scris:

lorelai, ce fel de femei crezi tu ca ar trebui sa faca mai multi copii?

Iar despre 'mamele' care isi abandoneaza copii, ce parere ai?

Pe mamele care isi abandoneaza copiii nu le consider fiinte umane,ci niste vietati neterminate,care s-au oprit din evolutie la un moment dat,din cauza ostilitatii mediului in care au copilarit(inca o data revenim la copilarie).

Femeia care pune binele copiilor sai mai presus de orice,trebuie sa fie constienta ca in lumea asta fiind mai multi,le cresc sansele de a avea un trai mai bun si chiar de supravietuire. Mai multi nu inseamna 14,ci 2,3 sau in functie de fiecare familie in parte.Deci nu conditionez de femeie nasterea mai multor copii,ci conditionez de binele copiiilor acest lucru.

break2 a scris:

Problema este ca ea este legata afectiv de problema mamei ei.

Cand si-a gasit un sot si a vrut sa se mute separat, nu a putut. De ce? Pt ca mama ei i-a reprosat ca vrea sa o abandoneze.

Copil isi doreste. Din pacate pt ea, a pierdut 2 sarcini pana acum.

Accepta ca sunt si parinti egoisti, parinti care fac copii doar pt ei.

Uite,vezi?Exact ce iti spuneam.Problema ei e de natura afectiva si nu fizica.Sa stii ca si eu am trecut prin ceva asemanator desi mama mea nu are nici un handicap fizic.Stiu cum e sa ai un parinte egosit.Eu a trebuit sa ma "macelaresc" cu mama zilnic pana a inteles(un pic doar,sa nu crezi ca am reusit sa ii schimb mentalitatea) ca viata mea e viata mea,familia mea e familia mea etc.Dar am fost foarte receptiva la cei "buni"din jurul meu si am vrut sa invat de la ei si sa las lucrurile negative de acasa la o parte.La Daniela Gyorfi e o incapacitate de a se "rupe" de mama ei,lucru care nu e sanatos pentru niciuna.Parintii imaturi au tendinta de a te manipula si ea se lasa manilpulata din plin.Inteleg ca nu iti place subiectul,asa ca hai sa il inchidem.Imi pare rau ca a pierdut doua sarcini,dar probabil si varsta mai inaintata si spune cuvantul. :roll:

Inca un lucru care cu siguranta influenteaza in mod negativ natalitatea e alocatia pentru copii.Care e o bataie de joc.Daca statul ar sustine mai mult familiile mai numeroase,cu siguranta lucrurile s-ar schimba.

break2 a scris:

Fiind copii... adulti?

Pe ce te bazezi cand spui asta?

In primul rand pe experienta de viata a mea,a celor din familia mea,a vecinilor,a prietenilor,a colegilor de munca etc.In afara de avantajele existente cand doi sau mai multi copii cresc in aceeasi casa(invata unii de la altii,invata sa imparta,invata de timpuriu ce e responsabilitatea,invata de timpuriu sa faca fata frustrarilor si concurentei etc),mai sunt si cele de la maturitate.In caz de Doamne fereste ceva,are un sprijin(asta pentru cei care sunt bine crescuti),are cui sa ceara un sfat bine intentionat,un umar pe care sa planga si cineva care sa se bucure sincer de reusitele lui.Prietenii au in primul rand o datorie fata de familia lor,si abia dupa aia se intorc catre noi.Si rudele la fel.E normal sa fie asa.Si niciodata ,nici un prieten sau nici o ruda nu va suplini locul unui frate sau al unei surori.Fratii raman sa continue dragostea parintilor fata de ei,cand acestia nu vor mai fi.

In al doilea rand,pe studii de specialitate care spun ca in conditii vitrege de viat(razboi,foamete etc) ceilbatarii si cei fara frati au sanse scazute de supravietuire.

Si ca sa nu mai zic ca in ciuda avantajelor materiale,un copil singur la parinti adeseori se va simti singur.Pentru ca oricat de pireten sau ruda ai fi cu cineva ,nimeni nu isi dechide sufletul in fata ta,asa cum o face un frate.

break2 a scris:

Adica sa fac multi copii, in speranta ca se vor ajuta intre ei? Sa`i fac pt a avea grija fratilor lor, toata viata? Eu nu sunt de acord cu asta.

Nu in "speranta".Tu esti cea care ii educa.Copii care se vor ajuta cu siguranta.Personalitatea copilului in anii de inceput e trasata de parinti,si in special de mama.De aceea se spune "cei sapte ani de acasa".

Repet "multi"copii nu inseamna 14,ci 2,3 etc in functie de fiecare familie.

E dreptul tau sa nu fii de acord cu parerea mea.Fiecare vede viata in felul sau.

Adica sa fac multi copii, in speranta ca se vor ajuta intre ei? Sa`i fac pt a avea grija fratilor lor, toata viata? Eu nu sunt de acord cu asta.

Nici eu, mai ales ca sunt patita.

Cand aveam 9 ani s-a nascut prima mea sora. Primii 2-3 ani nu i-am avut grija, dar dupa aceea unde mergeam eu, ea era codita dupa mine... niciodata nu am fost linistita, nicaieri, pe distanta a vreo doi ani jumatate.

Cand s-au facut inscrierile pentru liceu am plecat la cel mai indepartat liceu din judet doar ca sa fiu departe de ea.

Pe la 20 de ani a mai aparut o sora. De care, in cea mai mare parte a timpului, tot eu am grija - mai ales prin concedii si weekend-uri.

Ce s-ar fi intamplat daca in loc de 3 eram 5-6? Cat timp dintr-o zi ar fi ramas pentru mine?

Sa ti se dea responsabilitati uriase la o varsta mica.. doare, sa fii departe de familie iarasi doare.

Iar in momentul in care nu te simti fericit, sau macar multumit, ti se cam rupe de perpetuarea speciei.

Pun pariu ca asemenea cazuri se intalnesc la tot pasul, poate nu cu diferenta atat de mare de varsta intre copii.

Cati dintre cei proveniti din familii numeroase sunt fericiti ca "s-au crescut unul pe altul"?

Aiurea.

A fost un declin al natalitatii dupa anii 90.

Din motive -evident- financiare sau motive de instabilitate financiara.

Acum parca au innebunit.

Una-doua 'vreau copil'...'simt nevoia unui copil'...'ma completeaza'.

Nu inteleg de ce trebuie sa facem copii.

Probabil ca trebuie sa perpetuam suferinta.

BlueSugar a scris:

O intrebare pentru Lorelai:Daca se intampla sa nasti primul copil cu autism,sau cu diferite alte probleme,iti va mai arde sa-l nasti si pe al doilea?In conditiile in care grija pentru cel nascut bolnav iti ocupa tot timpul?

Da.

BlueSugar a scris:

Eu spun sa nu mai generalizezi,tot ceea ce scrii tu mie imi pare utopie.Atat.Viata este cu totul altceva,iar in momentul de fata,viata nu are nimic de oferit copiilor.

Nici o problema!Fiecare are parerea lui! :P Totusi,dincolo de resentimentele pe care le ai fata de fratii tai mai mari tin sa iti spun ca este induiosatoare grija pe care ai avut-o fata de sora ta mai mare cand a avut o problema(am citit topicul deschis de tine pe aceasta tema).Si ai facut un lucru pe care un strain nu l-ar fi facut pentru ea:i-ai sarit in ajutor rapid,fara sa stai pe ganduri.Dincolo de toate,e o persoana foarte norocoasa ca te are!

break2 a scris:

Eu vreau sa`mi cresc copilul fara a avea vreo datorie de genul asta, fata de cineva. Nici macar fata de mine.

Nu m-a obligat sa`l fac, nu m-a obligat sa`l cresc, nu m-a obligat sa`i ofer ceea ce i-am oferit, nu m-a obligat sa`l iubesc.

Am facut toate astea pt ca asa am simtit eu sa fac.

:P

Ce mult dispretuiesc eu parintii care ajung sa reproseze unui copil faptul ca l-au crescut ca le-au oferit una si alta si ca s-au sacrificat pentru ei.Asta este datoria primara a unui parinte la care se angajeaza cand decid sa aduca o viata pe lume,nu un favor catre copil,cu care sa-i scotii ochii mai tarziu.

Copii nu se fac nici ca sa ai ingrijitori la batranete,cu toate ca asta e frumos si omenos din partea unui copil sa-si ajute parintii la nevoie dar nu o obligatie.Daca o face o face dupa cum spune break2 din suflet, caracter si propria lui moralitate nu ca asa-i sta scris in frunte de la nastere.

K0ntr0VerSy a scris:

Acum parca au innebunit.

Una-doua 'vreau copil'...'simt nevoia unui copil'...'ma completeaza'.

Nu inteleg de ce trebuie sa facem copii.

Probabil ca trebuie sa perpetuam suferinta.

Mai ciudat este ca, doar pe femei le auzi spunand asta, si nici un barbat.

Lucru ce arata ca asta este ultimul lucru ce o poate face sa simta ca nu a trait degeaba.

lorelai1907 a scris:

Prietenii au in primul rand o datorie fata de familia lor,si abia dupa aia se intorc catre noi.Si rudele la fel.E normal sa fie asa.Si niciodata ,nici un prieten sau nici o ruda nu va suplini locul unui frate sau al unei surori.Fratii raman sa continue dragostea parintilor fata de ei,cand acestia nu vor mai fi.

Ideal asa ar fi ca rudele sa-ti fie cei mai apropiati in viata dar vezi ca nu e asa mereu.Cateodata un prieten tie mai apropiat decat un frate sau o sora.

Teoretic un prieten nu suplineste locul rudei dar practic da... de multe ori.

Si ca sa nu mai zic ca in ciuda avantajelor materiale,un copil singur la parinti adeseori se va simti singur.

Fiind singura la parinti ma regasesc in aceste randuri dar in acelasi timp cine mi-ar putea garanta ca daca as fi avut frati si surori nu as fi crescut deprivata de unele chestii care mi s-au acordat in totalitate,fiind nevoita sa le impart (inclusiv afectiune parinteasca)sau ca la ora actuala m-as fi inteles bine cu ei?

Lorelai,cunosc fete care au decis sa tina cate un copil doi de la varste tinere fara ca tatal sau tatii sa fie implicati in viata lor si fara ca ele sa aiba totusi o baza materiala cat de cat decenta si acum se plang de cat de greu le este si ca nu stiu cum o sa faca fata zilei de maine.Dar na...si-au dorit numaidecat copii.Sansa ca ele sa ajunga la reprosuri mai tarziu e mare.Ce parere ai de asta?

Si uite asa cred ca sa patentat expresia "Cin te-a pus sa-i faci?"

Uite si eu mi-as fi dorit sa am copii mult mai devreme dar realizand ca nu sunt pregatita din nici un punct de vedere sa-mi asum o asemenea responsabilitate in trecut,am amanat,pana in prezent cand stiu ca acum pot avea linistita.