Top de Top...ic

Pippo a scris:

Constiinta de sine o experimentam direct, si intelegem bine despre ce este vorba. Totusi nu am inteles inca ce este sufletul. Daca de mine sunt constient, iar sufletul este altceva decat constiinta de mine, la ce ar fi cineva interesat de viata vesnica daca oricum constiinta despre sine se pierde? Deoarece singurul lucru promis in viata vesnica este "mantuirea sufletului". Deci asigurarea continuitatii sufletului. De exemplu Isus s-a intors cu intreaga constiinta. Daca dupa moarte, vesnic este sufletul, sufletul ar trebui sa fie constiinta in sine, sau poate mai mult, motorul sau mecanismul care poate reconstrui constiinta din informatiile trecutului.

Dupa moarte o parte a sufletului se ''disperseaza" in energia existenta in Univers iar o parte pleaca impreuna cu spiritul.Mai exact,partea de suflet care poarta bagajul acumulat de-a lungul vietii.

Incep sa le incurc,is prea obosita,revin. :roll:

octav.c a scris:

Ai auzit, desigur de Stephen Howking:

http://en.wikipedia.org/wiki/Stephen_Hawking

Ala despre care vorbesti tu, este discernamantul de a folosi roadele stiintei (pomilor).

"Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din păm

otilia9 a scris:

1.Noi constientizam toate procesele care au loc in corpul nostru folosindu-ne de creier.Asta ne-ar face sa credem ca sediul constiintei s-ar afla acolo.

Religia ne spune ca suntem corp,suflet si spirit(duh).Ni se spune ce avem de facut pentru corp si suflet.De ce nu avem explicatii si indrumari si cu privire la spirit?

Si mai jos spui:

2.Daca suferim de vreo afectiune a creierului care duce la o pierdere a receptionarii stimulilor care vin din corp,cat mai putem sa ne consideram constienti de noi? Cred ca intr-un procent foarte mic sau deloc,dar ca indivizi suntem tot corp,suflet,spirit.

3.Constiinta(sub forma de a diferentia binele de rau) omul o capata in momentul cand a mancat din pomul cunoasterii binelui si raului.

1.Majoritatea proceselor din corp se fac independent de constienta noastra de ele. Nu cred ca e nevoie sa fii atenta la bataile inimii pentru ca inima sa functioneze. Sau la respiratie, etc..

2.Ca indivizi putem fi si obiectele preferate, ne doare cand se intampla ceva cu ele. Teoretic, cu orice ne identificam, ne doare si ne bucura. Pe rand. Putem spune ca identificarea aduce bucuria la pachet cu durerea. Teoria insa spune ca nu poti sa constientizezi ceea ce esti ci doar ceea ce nu esti. Obervatorul nu poate fi observat.

3.Unde simte omul binele si raul ? Eu cred ca in Suflet.

Constiinta e aceea care judeca/legifereaza binele si raul, iar in suflet "apare" durerea/bucuria actiunilor sale "creatoare". Constiinta poate fi Universul. Universul este in expansiune, constiinta la fel. Deci o identitate 1:1 ar fi chiar posibila.

Sufletul poate are rolul de a crea in armonie cu Constiinta, de aceea nici un suflet murdar nu ar trebui sa poata transcende planul asta de existenta.

Ce transcende sigur insa, este constienta, martorul tacut al fiecarui Eu. Iar in lipsa oricarei forme/gand cu care sa se identifice, constienta isi remarca simplu non-existenta si cunoasterea a tot ce este. Adica, constienta a devenit martorul tacut al intregii Constiinte.

"

askey a scris:

1.Majoritatea proceselor din corp se fac independent de constienta noastra de ele. Nu cred ca e nevoie sa fii atenta la bataile inimii pentru ca inima sa functioneze. Sau la respiratie, etc..

Corect,au constiinta proprie.

2.Ca indivizi putem fi si obiectele preferate, ne doare cand se intampla ceva cu ele. Teoretic, cu orice ne identificam, ne doare si ne bucura. Pe rand. Putem spune ca identificarea aduce bucuria la pachet cu durerea. Teoria insa spune ca nu poti sa constientizezi ceea ce esti ci doar ceea ce nu esti. Obervatorul nu poate fi observat.

Teoria spune, dar realitatea e alta.Eu nu ma pot identifica cu raul(un exemplu am luat) dar il pot manifesta facand o alegere constienta.Eu nu pot fi raul pentru ca eu constientizez ca sunt bun dar nestiind exact ce este raul,sigur il manifest.

3.Unde simte omul binele si raul ? Eu cred ca in Suflet.

Constiinta e aceea care judeca/legifereaza binele si raul, iar in suflet "apare" durerea/bucuria actiunilor sale "creatoare". Constiinta poate fi Universul. Universul este in expansiune, constiinta la fel. Deci o identitate 1:1 ar fi chiar posibila.

Sufletul poate are rolul de a crea in armonie cu Constiinta, de aceea nici un suflet murdar nu ar trebui sa poata transcende planul asta de existenta.

Ce transcende sigur insa, este constienta, martorul tacut al fiecarui Eu. Iar in lipsa oricarei forme/gand cu care sa se identifice, constienta isi remarca simplu non-existenta si cunoasterea a tot ce este. Adica, constienta a devenit martorul tacut al intregii Constiinte.

Sufletul,eu cred ca se afla atat in interiorul nostru cat si in exterior.El fiind acea energie care se ocupa de partea "mecanica" a corpului dar si de partea emotionala.De aceea spuneam ca o parte din el ,dupa moarte se disperseaza (partea raspunzatoare de activitatea mecanica) ,iar cea raspunzatoare de emotii formeaza o simbioza cu spiritul.

interesanta carte ...

Voi citi.

nightwish a scris:

Te contrazici putin.

In plus, mai incolo zici ca levitatia nu este dovedita stiintific, dar in alt mesaj ai zis ca ti-ar ajunge sa vezi cu ochii tai. Pai daca tu vezi cu ochii tai si esti sigur de ceea ce vezi.. cum poti dovedi?

Vazut, verificat. Cum as putea sa explic?

As putea sa am si eu acces la o experienta de genul asta, please, please??? Adica, nu e Toma Necredinciosul cel care intreaba aici, dar cineva care are nevoie de o mica certitudine, de o mica re-asigurare, daca se poate... Sau macar ai putea sa-mi dai MP legat de descrierea experientei respective, pe care ai vazut cu ochii tai, si ai "atins" cu mainile tale?

Multumesc mult.

Da, poti.

Anul trecut, o domnita a facut o "demonstratie" in fata noastra (un grup de vreo 10 persoane). Cuvantul demonstratie este intre ghilimele pentru ca imi suna aiurea.. de parca ar fi avut sa ne demonstreze noua.. dar asa a fost sa fie.

Am si o poza prin calculator cu ea in timpul levitatiei (numai ca nu o voi publica, cu scuze). ;)

Pippo a scris:

PS Vorbesc serios, nu sunt teorii SF. Exemplul din star-trek l-am facut deoarece un om reprodus in "holospatiul" de pe Enterprise descrie bine ce inteleg eu prin spiritul unui om - informatia psihica-inteligenta din care este format omul, dar nu omul in sine - deci om (la nivel informatic) cu experienta sa de-o viata, dar fara putere de creatie.

Ideea din Star Trek nu e noua, de fapt ea a fost aplicata pe larg intr-o carte SF, nu-mi aduc aminte acum titlul care prezenta crearea diverselor personalitati ale istoriei si nu numai (e.g. Joanne D'Arc, etc) ca si programe in computer, care la un moment dat chiar capata individualitate proprie (adica incep sa creeze din nou, creatii ce nu existasera cand erau inca in viata, ba chiar incearca sa devina "libere" de controlul creatorului de program, ba chiar se revolta si capata drepturi, etc.). Excelenta cartea si ideile de acolo, si sunt sigura ca pot avea si aplicatii practice, cu timpul, daca continuam sa ne dezvoltam pe calea evolutiei tehnice (si nu ne autodistrugem binenteles). Apropo, nu ati remarcat si voi ceva interesant, multe dintre ideile din cartile asa zis SF la vremea cand au fost scrise, au devenit realitate cu timpul? De ex. Jules Verne, Lawnmowerman / Matrix books, Isaac Asimov, etc. Cineva sustinea odata ca poate acei autori au avut access la "constiinta colectiva", acel stream energetic pe care unii il denumesc biblioteca akasa (ce nume ciudat) si de acolo le veneau ideile. Cam asa am putea explica inspiratia sau intuitia, sau ideile geniale, hai sa extindem aceasta gand: poate ca noi = Umanitatea ca si constiinta/subconstient colectiv (vezi de ex. parerile lui C. Jung) producem de fapt aceste lucruri, nu e posibil?

Ma rog, somebody stop me... ca am inceput sa o iau pe aratura mi se pare... sau poate nu...

Pippo a scris:

... Daca de mine sunt constient, iar sufletul este altceva decat constiinta de mine, la ce ar fi cineva interesat de viata vesnica daca oricum constiinta despre sine se pierde? Deoarece singurul lucru promis in viata vesnica este "mantuirea sufletului". Deci asigurarea continuitatii sufletului. De exemplu Isus s-a intors cu intreaga constiinta. Daca dupa moarte, vesnic este sufletul, sufletul ar trebui sa fie constiinta in sine, sau poate mai mult, motorul sau mecanismul care poate reconstrui constiinta din informatiile trecutului.

Deci, Pippo, fii atent: GENIAL! Hei, Nighwish, pot da puncte pentru genialitate? As vrea sa-i dau lui Pippo vreo 100 de puncte pentru cele de mai sus. Ai pus punctul pe i, si lucrul la care ma gandesc si eu de ceva timp...

Ba este posibil (sa producem). ;)

As inclina sa cred ca inspiratia nu tine de akasa ci de divinitate.

Poti poti.. si eu tot pe acolo gandesc. Am si zis asta, de fapt. ;)

nightwish a scris:

Poti poti.. si eu tot pe acolo gandesc. Am si zis asta, de fapt.

Scuze, eu abia acum citesc si raspund in ordinea cronologica (dupa cum ajung la postari). Mea culpa...

Pippo a scris:

Si eu inclin spre aceiasi observatie. "Nu il lasa sufletul sa faca..." "Nu il lasa constiinta sa faca..." "Il chinuie sufletul" "Are mustrari de constiinta"

Pot sa ma inscriu si eu pe lista celor care cred ca sufletul=constiinta, sau cel putin unul o contine pe cealalta? Si poate ar trebuie sa depasim faza dezbaterilor defintiilor constiintei, sufletului, mintii, spiritului, ci pur si simplu sa convenim asupra unor definitii comune ca sa putem folosi aceleasi notiuni si sa trecem mai departe. Daca au reusit cei de la Kyoto, reusim si noi ;) ...

Si de asemenea, nu cred ca putem spune ca mintea include inima, poate o explica, dar nu o include. Adica nimeni din cei care au spus asta, nu a vazut ratiunea rece in actiune, fara inima? Stim cu totii ca inteligenta poate exista si fara sentimente, uite spre exemplu sociopatii/psihopatii...Sau nu am intalnit chiar noi insine situatii cand condusi find de sentimente, fara ratiune, am ajuns totusi sa avem un rezultat excelent? Deci - asta e deci-ul din concluzie - mintea si inima fac parte din suflet. Si cred ca nu ar trebui sa confundam sufletul cu "suflul" de viata, acel chi/qi, "energie", duhul lui Dumnezeu, scanteie divina, spiritul?, etc. care insufla viata tuturor fiintelor. Bagherra a pus o intrebare importanta, din punctul meu de vedere: care ar fi diferentele dintre Constiinta, Constienta si Cunostinta? Interesanta intrebare si corecta afirmatia ca, citez: “cunostinta este o experienta”.

Cat despre faptul ca animalele au sau nu constiinta de sine, aici sunt perfect de acord cu Pippo (care de altfel argumenteaza din ce in ce mai bine, bravo Pippo) sigur au cel putin “constiinta de grup” ca sa-i spunem asa, spre exemplu furnicile a caror comunicare este bazata pe empatie, atunci cand musuroiul e atacat, furnicile soldati lupta sa-l salveze, si asta fara comunicare directa unele cu altele, asta trebuie sa implice o oarecare forma de constiinta, nu? Poate ca, acel ceva denumit constiinta e oricum insuficient studiat pentru a putea sa spunem daca animalele au sau nu constiinta. Dar am dat mai demult un exemplu cu un catel care se uita in oglinda si, contrar catelului din exemplul lui Octav, nu latra la cel din oglinda, ba dimpotriva e constient de prezenta altei fiinte pe care o si studiaza prin intermediul oglinzii, deci un mimin de constiinta tot trebuie sa aiba. Si in mod sigur simte un fel de sentimente (fericire, nefericire, plictiseala, etc.) garantat 100%. Si inca ceva legat de animale, cineva afirma ca animalele nu au mila. Atunci cum explicam cazurile de animale care adopta puii altor animale (pe care in mod normal le-ar manca), sau cazul pisicii celebre care si-a scos din flacari puii pana cand a suferit arsuri aproape mortale, cazul elefantilor care-si cautau noaptea tovarasul ucis si transportat print-un sat indian, sau cazul plantelor care aflate in preajma unui alcoholic se ofilesc (si nu fiindca le respira in fata respectivul ) etc. Nu mai stiu unde am citit chiar si cazuri de wild animals care salvate fiind de la moarte sau din capcane, nu au omorat fiinta care le-a salvat, desi erau acolo de suficient timp ca sa le fie foame… Si toate astea le putem punem doar pe seama unor instincte, cum ar fi cel matern? Nu cred sincer ca doar instinctele explica asemenea gesturi, deci in continuare, eu cred ca animalele fie au avut dintotdeauna un minim de constiinta/suflet dar inca nedezvoltat, fie incep sa dezvolte asa ceva. Dar de experimentul cu acea catelusa in Germania (parca) care recunoaste jucarii dupa nume si culori ati auzit, are un vocabular de cateva sute de cuvinte? Deci daca pot dezvolta un minim de inteligenta, nu inseamna ca e posibil sa aiba si un minim de constiinta? Adica “cogito, ergo sum” se aplica numai la oameni? Asta ar fi putin subiectiv. Oricum pe mine nu m-ar deranja sa impart biroul cu catelul meu pe viitor … si garantez ca daca il tin nemancat vreo 3 zile, cand deschid usa eventual ma maraie sa-i dau ceva de papa, nu o sa sara sa ma manance ca e mort de foame… :)

Oricum, trecand in revista ultimele pagini din topicul acesta remark ca cele 100 de puncte de genialitate trebuia sa le impart totusi si altora: Otilia, Askey, Octav, Nightwish, si probabil multor altora care inca nu au apucat sa posteze aici, fiecare in felul lui contribuie la progresul acestei incercari de descoperire si explicare a Adevarului…

Numai bine.