Paradisul
Flutură vântul vechiul salcâm...
Din el două porţi încet se deschid
Şi-atunci şi-atunci parcă văd alt tărâm
Cu flori de lumină crescute pe zid.
În visul acesta-mi găsesc fericirea
Şi-aici îi găsesc pe oamenii buni
Şi oamenii buni au aici nemurirea -
E-o lume cu stele şi veşnice luni.
Demult visez să fac din Pământ
Un rai făr' de rău şi fără de moarte...
Dar visul acesta e mult mai departe...
Sau poate nu ! - e-aici pe Pământ.
În sufletul meu
În sufletul meu sunt castele măreţe
Cu flori de lumină crescute pe ele
Şi-aici e mereu - mereu tinereţe...
Prinţesele poartă în păr viorele.
În sufletul meu e pace eternă
Şi-aici niciodată nu este tristeţe...
Iubita visează cu capul pe pernă
Cu ochii deschişi şi plini de tandreţe.
Gradina raiului-i plină de crini
Şi ochii iubitei de soare sunt plini; -
În aer parfum divin de tămâie -
Un candid covor de flori sub călcâie...
Palate lucesc în lumina divină
Şi ochii iubitei sunt plini de lumină
Si sorii trăiesc mereu ca-n poveşti
Şi-aici ai vrea pe veci să trăieşti...
Cum pot să le-aduc în lumea de-afară ?
Cum oare pot face să nu dispară ?
Căci ştiu că acestea nu sunt doar poveşti
Ci-s visul etern al luminei cereşti...
Întrebări retorice
Doarme salcâmul pe o colină
Şi vântul, domol, îndoaie coroana...
Deasupra lui porumbei de lumină
Şi eu sub el visând la Diana.
Şi-mi spun : mereu mi-am dorit o iubită...
Să fie Diana sufletul meu ?
Ori poate e inima mea amăgită
Căci ea nu mă iubeşte cum o iubesc eu.
Şi-atunci mă întreb : unde e scumpa mea iubită ?
Unde e lumina sufletului meu ?
Să fie vreo stea de demult părăsită ?
Sau poate... sau poate e chiar Dumnezeu ?
Dar astfel de-a fi de ce nu apare ?
Sau poate m-aşteaptă în lumea de-apoi ?
De ce nu vii iubito ? Mă doare
Să ştiu că suntem departe-amândoi...
În palatul alb
În palatul alb cu turnuri de cristal
Mii de roze albe-n soare au crescut...
Era un vis etern - un veşnic ideal
Şi-am plâns de fericire când raiul l-am văzut...
Era o melopee dulce de clavire -
Palatul alb visa cu ochii plini de raze; -
Pământu-era un rai cu veşnică iubire
Şi stelele sclipeau în albele miraze...
Voiam să stau în raiul acesta pe vecie...
Dar iată : frigul iernii din vise m-a trezit
Şi-am plâns de unul singur privind în asfinţit
Şi-acum mi-e teamă iarăşi că el n-o să mai fie...
La ţărm
Cad stele de cristal pe-oglinda mării...
Sunt visele mele întrupate -
Le văd - le-aud cum îmi şoptesc
Secrete şi poveşti uitate.
Abia păşesc când cad pe mare
Şi-n unduiri de-o clipă îmi vorbesc...
Sunt stele veşnic căzătoare -
Sunt visele ce le iubesc...
Şi stau la mal cu capul pe genunchi
Privind cum stelele se sting în ochii mei...
Şi-mi fac visător de pe jos un mănunchi
Din praf de stele şi flori de tei
- pentru fericirea ei -
Pe drumul eternităţii
Îţi urmez paşii ce duc spre veşnicie...
Mă porţi uşor spre raiul infinitei vieţi...
Eşti pură ca lumina purei dimineţi
Şi chipul tău de înger e plin de bucurie.
Îţi urmez paşii de dincolo de ceţi...
Mă porţi uşor prin norii cei veşnici din tărie -
Văd câmpuri înflorite şi vise de poeţi
Şi raiul tău etern e-o dulce feerie.
Păşesc la braţ cu tine pe drumul înflorit...
Invoc lumina vieţii şi dragostea curată
Şi merg păşind cu tine spre raiul infinit...
M-aşteaptă în palat o visătoare fată...
Şi visu-aceasta n-are nici somn şi nici sfârşit
Căci dragostea eternă nu moare niciodată...
Înmormântare
Păstrează-mi, iubito, sufletu-n urnă...
La moartea mea să-mi cânţi o nocturnă...
Să-mi cânţi la mormânt din tristul pian
O dulce-elegie de Frederich Chopin.
Deasupra să-mi fie cerul senin...
Pe criptă să-mi pui o carte şi-un crin
Şi-apoi să mă-ngropi plângând în suspine -
Mereu voi fi aproape de tine...
