Daca-ti spun ca te iubesc,
N-ai sa ma crezi.
Daca-ti spun ca te urasc
Ai sa ma crezi?
Creatiile userilor - Poezie
Început de bartolomeu, Vin 20 aug 2004 · 1.673 răspunsuri · 173.174 vizualizări
Monotonie
Totul e la fel mereu,
Mereu sunt aceeaşi eu,
Şi nu mă schimb deloc,
Nu mai ies din al meu joc...
Eram deja de 7 ani la NY cand stirile peste tot ,la radio si TV au descris in imagini si cuvinte revolutia si zilele urmatoare ei.Deoarece am plecat din Romania fiind dat afara din tara considerat"nepatriot",agitator si dizident politic si toate actele mi-au fost confiscate de securitatea romana dandu-mi in schimb un pasaport fara cetatenie romana,deci practic fiind un om al nimanui in lume,am reusit sa ma descurc mai mult decat onorabil in USA care m-a adoptat ca cetatean al ei.
Nu puteam veni inapoi in RO atata vreme cat exista un regim comunist caci as fi avut neplaceri din partea..Gestapo-ului roman!
Toti cei care-mi cititi aceste randuri va puteti inchipui ce bucurie am avut cand am aflat de revolutie.!!!La cateva zile dupa ce am vazut pe ecran la TV cum cei doi au fost condamnati,am scris aceasta poezie.O redau mai jos.
MOARTEA UNUI DICTATOR
Crucea a plesnit in milioane de tipete,
Suflete pierdute in noapte fara sfirsit.
Din rana Creatiei curge acum singe negru,
Ai reusit sa ucizi Duhul cel Sfint...
Prin crima,minciuna,dusmanie si ura ,
Bestia-si scoate capul din mormint.
Cu bale si spume vinete la gura,
Diavolul scuipa venin pe pamint.
Unde ai sa fugi acum?
In ce gaura de sobolan te vei ascunde?
Toata religia ti s-a facut scrum
Si n-ai sa te gasesti niciunde.
Iti juri sa crezi in rai,insa
Mai tare ti-e groaza de moarte,
Satan isi deschide incet aripile uscate
Si te saruta pe gura cu scirba.
Vrei sa pari educat si plin de cultura,
Din ego iti curge doar puroi de minciuna,
Zici ca iubesti dar sufletul iti e ura,
Stigmata deziluziei in iluzia vietii te fura.
Oh! Te cunosc in teama ta morbida ca vei pierde,
Fara remuscari ai distrus vieti de copii si batrini.
Stai intr-un colt unde frica te aduna,
In ploaie de singe Lucifer te ia de mina.
Bestia crapa pamintul in doua,
Unde e Dumnezeu acum cind deodata IL chemi?
Urli de durere ,viermi iti ies pe gura,
Creierii-ti plesnesc,inima ti se usuca.
Ai crezut ca vei trai o vesnicie
Vinzindu-ti sufletul pentru Putere,
Umbra Diavolului a fost mereu cu tine,
Timpul s-a oprit si nu mai exista un miine.
Cu un rinjet de foame spectrul mortii apare,
Ai vrea sa fugi dar nu mai ai picioare,
Miini descarnate iti intra sub piele,
Nu mai ai ochi sa-ti plingi de durere.
Mormintul te cheama,Lucifer ride,
Bestia te suge-nauntru,cu limba-i neagra te linge
...Senin este cerul acum,viata renaste in soare,
Istoria lumii nu plinge Dictatorul ce moare...
Orhideele din schita terminata incepeau a palii,
Isi pierdeau ultimul fir de culoare
In ritmul decadentei ultimului sarut primit.
Inca-l mai tin minte!
Acela, pe care mi l-ai dat in fuga si mai este
Si acel „te iubesc” inghetat si atat de fad...
Acuma cortina deja a coboarat,
Am terminat aceasta tragi-comedie.
Orhideele sunt deja moarte,
Povestea din tabloul ce l-am pictat,
A fost deja spusa.
Iarna ce a venit,
Mi-a inghetat ultimul strop de umanitate,
A murit!
Zace langa acele orhidee,
Le mai stii?
Tot ce am simtit pana acuma a murit.
Si acuma totul imi pare ca...
Totul a fost un stravechi fior al sentimentelor,
Care-si mai pastrau amintirea prin cinemateci,
Care probabil m-au infectat in acea sala,
Cand te-am vazut prima data.
Dar...
Dar acuma singurul simtamant pe care-l mai am,
Zace alaturi de acele orhidee,
Pe care le-ai omorat fara pic de scrupule.
Le mai tii minte?
Editat Dum 8 mai 2011 12:46
Nimic
Nimic e tot ce spun,
Nimic e tot ce cred,
Nimic e tot ce stiu,
Ce sunt, e tot nimic.
Cu cat mai mult,
Cu/atat mai de nimic,
Cu cat alerg,
Cu/atat constat nimic.
Sunt oare din nimica,
Spre a gasi ce sunt?
Sunt oare negasirea,
De nu ma aflu sunt?
Degeaba este totul,
Zadarnica miscarea/mi,
Cum sa gasesc nimica,
Sa aflu ce nu sunt?
Elucrubez de/o viata,
In toate care sunt,
Si n/am habar in ele,
De mine, unde sunt?
Cum sa ii dau de capat,
De unde sa/l apuc,
Cand de nimic e totul,
Ce duce/n absolut.
Impresii efemere,
Sau cine sa mai stie,
Trairi necunoscute,
de negasiri eterne.
coplesit de diverse sentimente ,intr-o iarna ,am pus pixu in mana si am eternizat pe hartie cateva cuvinte
Divino
De I.D.A.-acronim Aka Ad Infinitum02(04.01.2005)
-dedicata unei Venus pamantesti :P-
1. Divino!
Asculta aceste versuri,
Si nu face reprosuri,
Cuvantul tau pe mine
Ma-nvaluie-n suspine.
2. Minerva,Artemis,Adrodita
Nu-mi sunt decat un nume ,
Ieratarea ,Ura si Iubirea
Sunt tot ce am pe lume.
3 .De cand te-am cunoscut
Aveam doar trei cuvinte
Iubirea ,pacea si o minte
Am fost naiv la inceput,
Dar la sfarsit m-am intrecut
Pe mine insumi m-am mintit
Cand am crezut c-am sa te iau
De langa omul cel iubit
Pe care eu k-am sprijint
Pe-un trunchi negru,innegrit,
Umplut cu ura si necaz,
Umplut cu lacrimi si amar
Cu venin si cu minciuna,
Am vrut ca noi sa fim pe Luna.
4. Ce fantezista-I mintea mea
Ce rau si bun mai scot din ea
Gandesc cum soarta ne desparte
Iar eu te vad tot mai departe
Sau poate delirez,
De la alcoolul asta
poezia momentului
Momentul iar imi cere a scrie poezie,
Ce vrei tu de la mine? nimic nu am a scrie.
Si totusi simt chemarea eliberarii sale,
A ancestralitatii, spre scopuri ideale.
O tu a mea suflare, ce/mi dai reliefare,
De ce ma chinui astfel, de ce ma treci prin tare?
Atata osteneala in mine impletesti,
Atata amaraciune ca sa te implinesti?
Sunt ceea ce determini in drumul tau ciudat,
Un fosnet intr/un vuiet ce e nemasurat.
O licarire slaba, plapanda, nensemnata,
A mari tale goane ca sa devii vreodata.
Sa fiu oare etapa, a transformarii tale,
Sau poate chiar eu insumi cladesc aceasta cale?
Ma vad in limitare desi ma pierd in tine,
Nu aflu trainicie in ce tu faci in mine.
Sunt drumul implinirii a nu stiu ce si cand,
Sunt o convulsiune aflata/n legamant.
Constat realitatea, ce imi induce trai,
Dar nu am amintirea plecarii in ast vai.
De n/as fi limitare, nu as avea un sunt,
Dar asta segmentare ma face dor sa cant.
Un dor/chemare mare ce ma consuma arzand,
Sa dau eliberare celuia care sunt.
Muza
Iar un chip pierdut
In haosul uitarii
E muza ce-a trecut
Prin focul inspirarii.
Straina alcatuire,
Miraj spre devenire,
O unduire/fosnet,
E muza astui zumzet.
Aprinde mereu focul,
Inspirativ e jocul,
Sa fie doar un moft,
Sau sa fie un soft?
Ce rost are aceasta,
De ce napasta asta?
La ce imi foloseste,
A inspiratiei poveste?
Imanenta, asta sunt,
Si ma aflu prin pamant,
Cum, de ce, sunt intrebari,
Fara rost, ce dau erori.
Nu conteaza altceva,
Decat ce e viata mea,
Asta care o traiesc,
Si de care ma feresc.
Oare cand voi invata,
Ca aceasta/i viata mea?
Cand voi sta in fata sa,
S/ai spun, buna draga mea?